Wednesday, October 31, 2007

Thomas Morgenstern: "Fotbalul este mai periculos decât săriturile cu schiurile"

Campionul olimpic şi mondial Thomas Morgenstern a venit la Bucureşti special pentru semnarea unui parteneriat între OMV şi Federaţia Română de Schi şi Biatlon. Parteneriatul prevede construirea, pentru început, a două complexe de trambuline ­ unul la Săcele, iar celălalt la Râşnov ­ fiecare având câte trei trambuline, 30, 50 şi 70 de metri, precum şi echipamentele de concurs şi specializarea antrenorilor români la centrul de pregătire a săritorilor austrieci de la Stams. Valoarea contractului este de 10 milioane de euro şi se întinde pe 10 ani de zile.
PLANURI. "Obiectivul este ca în următorii zece ani sportivii români să ajungă între primii zece din lume. Am auzit că în 1916 a avut loc prima ediţie a Campionatului Naţional din România, iar în 1950 săritorii români obţineau succese pe plan internaţional. Săriturile au o mare tradiţie în România. Vrem să contribuim la promovarea acestui sport. Dorim să le oferim tinerilor şansa de a avea acces la sport. Visul meu e ca unul dintre aceşti copii să devină campion mondial", a spus Roiss, vicepreşedinte al OMV.
OPTIMIST. Preşedintele Comisiei Federaţiei Internaţionale de Schi pentru Planificarea Calendarului Competiţional, Paul Ganzenhuber, prezent şi el la Bucureşti, crede că obiectivul acestui program este unul realizabil. "Nu vorbim pur şi simplu că dorim ca un sportiv român să ajungă între primii zece din lume, ci aşa va fi. Tinerii de aici sunt flămânzi să ajungă pe podiumul internaţional. Dorinţa românilor este mult mai mare decât a austriecilor", a completat Ganzenhuber, care a fost director la Skigymnasium Stams, centrul de pregătire a săritorilor austrieci. Directorul de Competiţii al FIS pentru săriturile cu schiurile, Walter Hofer, a adăugat că această disciplină este una din ce în ce mai căutate. "În Austria am reuşit să strângem un milion de spectatori, câte 50-60.000 pe fiecare trambulină. Săritorii sunt tot timpul cu capul înainte. Pregătirea mentală este foarte importantă, iar din această cauză 60 la sută dintre sportivi sunt absolvenţi de liceu. Asta e baza pentru o carieră de succes", a menţionat Hofer.La evenimentul prilejuit de semnarea parterneriatului a participat şi dublul campion olimpic de la Torino, Thomas Morgenstern, acesta declarând că săriturile se apropie de visul său de a zbura. "E o disciplină sportivă care se apropie de visul meu de a zbura. Şase secunde în aer cu acel costum pe tine reprezintă o senzaţie extraordinară. Este greu de descris senzaţia, dar e un sentiment frumos", a afirmat Morgenstern.

Jurnalul Naţional: Thomas, când ai început să faci sărituri cu schiurile?
Thomas Morgenstern: Am început în 1996. A existat un festival de schi la care se practicau toate disciplinele din schi. Mie mi-a plăcut să sar cu schiurile, am participat şi la asta am rămas.
Cum e să fii campion olimpic şi mondial la numai 21 de ani?
Mă simt foarte bine aşa. Este grozav să ajungi campion olimpic, iar eu am făcut-o de două ori la aceeaşi Olimpiadă. Este cel mai mare vis al oricărui sportiv. Mai am la dispoziţie încă 10 de ani să îmi îndeplinesc toate obiectivele pe care mi le-am fixat.
Cât de periculos este acest sport?
Absolut deloc. Fiecare trebuie să încerce. Este o disciplină care mi-a îndeplinit un mare vis, acela de a zbura. Când eşti în aer întâlneşti o senzaţie extraordinară. Acum muncesc ca să îmi lungesc acest zbor.
Ce îi sfătuieşti pe cei care vor să se apuce de sărituri cu schiurile?
Să ţină cont că este un sport la care contează foarte mult factorul mental. Eu întotdeauna mi-am ales obiective mai înalte decât cele pe care ştiam că le pot atinge. Aşa sunt mereu în priză şi nu m-am oprit niciodată după ce am câştigat un concurs. Vreau să câştig Turneul celor Patru Trambuline şi Cupa Mondială. Voi avea de zece ori această posibilitate să-mi îndeplinesc obiectivele şi voi da tot ce pot pentru a reuşi să-mi ating marile obiective.
Ai avut momente dificile în carieră? Accidentări care te-au făcut să te gândeşti că e bine să renunţi?
Nu, sunt încă tânăr. Până acum nu am avut nici un accident care să mă facă să renunţ. Săriturile cu schiurile nu sunt periculoase. Atunci când joci fotbal se întâmplă mult mai multe accidente, decât atunci când sari cu schiurile. Joc şi fotbal. Niciodată nu m-am accidentat de la sărituri, însă anul trecut, când jucam fotbal, mi-am rupt un ligament.
Totuşi, în 2003 la Kuusamo – Finlanda, ai suferit o căzătură urâtă.
A fost o căzătură îngrozitoare, foarte periculoasă. Era foarte mult vânt şi am făcut o greşeală. Slavă Domnului că nu mi-am rupt nimic. M-am ales doar cu nişte vânătăi. Aş minţi dacă aş spune că nu mi-a fost deloc frică. Puţin mi-a fost, trebuie să recunosc. Dar apoi mi-a trecut, imediat după prima săritură.
Adam Malisz este un rival sau un exemplu pentru tine?
Un prieten foarte bun. Avem aceiaşi sponsori şi asta ne apropie foarte mult. Adam este un om de la care eu am multe de învăţat.
Când îţi place mai mult să concurezi? Iarna sau vara?
Iarna, peste că este un sport de iarnă. Vara, chiar dacă avem concursuri, nu este vorba de altceva decât de antrenamente pentru a ne menţine în formă.
Cum vezi lupta pentru noul sezon al Cupei Mondiale?
Sezonul viitor va fi foarte greu. Noi avem o echipă foarte bună, mai sunt şi Malysz şi Ahonen, va fi sigur foarte greu.
Câte perechi de schiuri foloseşti într-un sezon competiţional?
Două-trei.
Care este cea mai lungă săritură a ta într-un concurs?
225,5 metri la Planica. Asta înseamnă cam şapte-opt secunde de zbor.
Îţi poţi asigura un trai liniştit din acest sport?
Greu de zis. Dacă sari bine, atunci câştigi în mod corespunzător. Este greu să ajungi printre primii, să găseşti sponsori. Se poate câştiga bine practicând acest sport, însă când sari cu schiurile nu e vorba numai despre bani, este vorba despre acea senzaţie de a putea zbura fără nici un alt element auxiliar, doar cu schiurile în picioare, peste de 200 de metri. Este o senzaţie pe care o resimţi doar în acest sport. Dacă e vorba de bani, cel mai bine e să alegi Formula 1.
Cunoşti vreun sportiv român practicant al sporturilor de iarnă?
Din păcate nu cunosc nici un român.

Predeal

Secretarul general al FRSB, Constantin Arghiropol, a subliniat că municipalitatea staţiunii Predeal va amenaja, din fonduri proprii, o trambulină de dimensiuni olimpice. "Mai este un proiect al municipalităţii din Predeal pentru construirea unei trambuline olimpice. Proiectele celor două complexe de la Săcele şi Râşnov nu sunt încă finalizate. Valoarea realizării acestora se ridică la câteva sute de mii de euro. Acestea vor fi construite împreună de autorităţile locale, FRSB şi OMV", a completat Arghiropol.

Contract de parteneriat pentru FR de Schi-Biatlon

Federaţia Română de Schi-Biatlon a semnat, miercuri, la hotel Howard Johnson, un parteneriat, ce se va întinde pe durata a zece ani, cu grupul de petrol şi gaze OMV . Parteneriatul prevede construirea, pentru început, a două complexe de trambuline, unul la Săcele, iar celălalt la Râşnov, fiecare având câte trei trambuline, 30, 50 şi 70 de metri, precum şi echipamentele de concurs şi specializarea antrenorilor români la centrul de pregătire al săritorilor austrieci de la Stams. Vicepreşedintele OMV, Gerhard Roiss, a declarat că prin programul "Move&Jump" se doreşte ca săritorii români să ajungă între primii zece la nivel mondial. "Obiectivul este ca în următorii zece ani sportivii români să ajungă între primii zece din lume. Am auzit că în 1916 a avut loc prima ediţie a Campionatului Naţional din România, iar în 1950 săritorii români obţineau succese pe plan internaţional. Săriturile au o mare tradiţie în România. Vrem să contribuim la promovarea acestui sport. Dorim să le oferim tinerilor şansa de a avea acces la sport. Visul meu e ca unul dintre aceşti copii să devină campion mondial", a spus Roiss. Preşedintele Comisiei Federaţiei Internaţionale de Schi pentru Planificarea Calendarului Competiţional, Paul Ganzenhuber, crede că obiectivul acestui program este unul realizabil. "Nu vorbim pur şi simplu că dorim ca un sportiv român să ajungă între primii zece din lume, ci aşa va fi. Tinerii de aici sunt flămânzi să ajungă pe podiumul internaţional. Dorinţa românilor este mult mai mare decât a austriecilor", a completat Ganzenhuber, care a fost director la Skigymnasium Stams, centrul de pregătire al săritorilor austrieci. Directorul de Competiţii al FIS pentru săriturile cu schiurile, Walter Hofer, a adăugat că săriturile cu schiurile nu este un sport de masă. "În Austria am reuşit să strângem un milion de spectatori, câte 50-60.000 pe fiecare trambulină. Săriturile cu schiurile nu e un sport de casă, e un sport fascinant. Săritorii sunt tot timpul cu capul înainte. Pregătirea mentală este foarte importantă, iar din această cauză 60 la sută dintre sportivi sunt absolvenţi de liceu. Asta e baza pentru o carieră de succes", a menţionat Hofer. Secretarul general al FRSB, Constantin Arghiropol, a subliniat că municipalitatea staţiunii Predeal va amenaja, din fonduri proprii, o trambulină de dimensiuni olimpice. "Mai este un proiect al municipalităţii din Predeal pentru construirea unei trambuline olimpice. Proiectele celor două complexuri de la Săcele şi Râşnov nu sunt încă finalizate. Valoarea realizării acestora se ridică la câteva sute de mii de euro. Acestea vor fi construite împreună de autorităţile locale, FRSB şi OMV", a completat Arghiropol. La evenimentul prilejuit de semnarea parterneriatului a participat şi dublul campion olimpic de la Torino, Thomas Morgenstern, acesta declarând că săriturile se apropie de visul său de a zbura. "E o disciplină sportivă care se apropie de visul meu de a zbura. Şase secunde în aer cu acel costum pe tine, reprezintă o senzaţie extraordinară. Este greu de descris senzaţia, dar e un sentiment frumos", a afirmat Morgenstern. Cu aceeaşi ocazie, Morgenstern a oferit echipamente de concurs la şase copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

Morgenstern: "Se inregistreazã mai multe accidente la fotbal decât la sãrituri cu schiurile"

Dublul campion olimpic de la Torino 2006 la sărituri cu schiurile, austriacul Thomas Morgenstern, a declarat, azi, că fotbal este un sport mai periculos decât cel pe care îl practică, deoarece se înregistrează mai multe accidente. "Atunci când joci fotbal se întâmplă mult mai multe accidente, decât când sari cu schiurile. Joc şi fotbal. Niciodată nu m-am accidentat de la sărituri, însă anul trecut, când jucam fotbal, mi-am rupt un ligament", a spus Morgenstern. Thomas Morgenstern a afirmat că, în cazul în care naţionala de fotbal a României va întâlni Austria la Campionatul European din 2008, atunci se va duce să urmărească partida de pe stadion. "Sunt un suporter al fotbalului. Austria nu joacă însă atât de bine în acest moment. Mai sunt câteva luni până la Campionatul European. Poate o să ajungă să joace împotriva României şi atunci voi merge la meci şi sigur va fi o partidă extrem de strânsă", a completat Morgenstern. Thomas Morgenstern a participat, azi, în calitate de invitat, la hotel Howard Johnson, la semnarea de către Federaţia Română de Schi-Biatlon cu grupul petrolier OMV, a unui parteneriat ce se va întinde pe durata a zece ani, valoarea acestuia fiind de minim 7 milioane de euro, iar cea maximă de 10 milioane de euro.

Asociere cu OMV

Federaţia Română de Schi şi Biatlon va parafa astăzi un parteneriat cu austriecii de la OMV. Campionul mondial şi olimpic la sărituri cu schiurile, Thomas Morgenstern, a venit în România special pentru acest eveniment. Veştile bune continuă să apară în lumea schiorilor. Până la începerea sezonului, vor apărea încă trei telegondole, la Piatra Neamţ, la Azuga şi la Sinaia. Mai mult, iarna ce urmează se anunţă una bogată în precipitaţii. Şi lucrurile nu se opresc aici.
OFICIAL. Federaţia Română de Schi şi Biatlon a pus capăt unor zvonuri mai vechi care vorbeau despre un parteneriat cu OMV. Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Bucureşti, va avea loc o conferinţă de presă în care cele două părţi vor anunţa parafarea înţelegerii. Prin această asociere, se urmăreşte aducerea în prim-plan a rezultatelor obţinute de România în concursurile internaţionale de sărituri cu schiurile.
SIMPLU. Evenimentul de astăzi este unul cu totul şi cu totul special. Mai cu seamă că la el va fi prezent şi Thomas Morgenstern, campion mondial şi olimpic. Vizita austriacului în România va fi una scurtă. El a sosit ieri la Bucureşti, iar astăzi va pleca înapoi. Chiar dacă este unul dintre cei mai importanţi oameni din lumea sporturilor de iarnă, Morgenstern nu are ifosele unei vedete. El a anunţat că este dispus să stea de vorbă cu reprezentanţii presei chiar şi în afara conferinţei pentru care a sosit în România. Parteneriatul dintre FRSB şi OMV are două scopuri. Într-o primă fază, cei mai buni săritori din România vor merge să se pregătească în Austria, alături de lotul naţional din care face parte şi Morgenstern. Asta până când vor fi construite şi la noi, la Săcele şi la Râşnov, trambuline care să îndeplinească standardele impuse de FIS.

Tuesday, October 30, 2007

Aparat de informare turisticã, la Predeal

Primãria Predeal a inaugurat, azi, un aparat de informare turisticã de unde turistii pot afla locurile de cazare din pensiuni sau hoteluri, care este starea pârtiilor si a vremii sau pot trimite email-uri si poze prin internet. De asemenea, turistii au la dispozitie prin intermediul aparatului "turist informator" si hãrti online cu trasee cãtre principalele puncte turistice. Aparatul functioneazã non stop, iar accesarea informatiilor este gratuitã. Investitia pentru inaugurarea "turist informator"-ului s-a ridicat la aproximativ 10.000 euro, potrivit primarului Mihail Vestea. Acesta este cel de-l treilea aparat de acest fel inaugurat în tarã, dupã cele din Brasov si Miercurea Ciuc. "De pe aparatul montat în varã la Brasov s-au trimis deja nu mai putin de 24.000 de email- uri în toatã lumea. Nu mai vorbim de numãrul mare de accesãri zilnice. Turistul poate alege cu ajutorul aparatului pensiunea sau hotelul la care vrea sã se cazeze. Automatul indicã si dacã sunt locuri libere si care este pretul. În plus, se pot afla informatii la zi despre pârtiile de schi, despre ce este de vizitat si despre ruta pe care trebuie sã meargã", a declarat Gassner Wolfgang Norbert, reprezenatatul firmei NWG care s-a ocupat de montarea aparatelor. Aparatul se aflã lângã punctul de informare turisticã din Gara Predeal. "Astfel de aparate existã în marile orase din Europa. Predealul este un oras turistic si de aceea promovarea este esentialã. Îi voi convinge si pe primarii din celelalte statiuni învecinate sã aducã astfel de aparate", a precizat primarul Mihai Vestea

Suedia, invingatoare pe echipe in Germania

Echipa secunda de schi fond a Suediei, formata din Charlotte Kalla si Britta Norgren, a castigat duminica prima etapa de Cupa Mondiala desfasurata in Germania, la Dusseldorf. Pe locul doi a venit Rusia, pentru care au concurat Natalia Korosteleva si Natalia Mateeva, la o distanta de 1,5 secunde. Pe trei s-a clasat echipa Finlandei. Tot Suedia a castigat si cursa baietilor, tara pentru care au concurat Thobias Fredrikkson si Peter Larsson.

Monday, October 29, 2007

Clipuri porno pe site-ul www.frhochei.ro

Forumul site-ului frhochei.ro, pe care scrie cã ar fi site-ul oficial al Federatiei Române de Hochei pe Gheatã, fapt negat de for, a continut pânã azi topicuri în care orice utilizator putea viziona filme pentru adulti si avea la dispozitie o serie de link-uri spre alte site-uri pornografice. În domeniul "Despre hochei", erau opt topicuri, dintre care doar douã - "Hochei în Bucuresti" si "Despre hockey" - aveau legãturã cu hocheiul pe gheatã, restul fiind destinate, exclusiv, adultilor: "XXX Video Portal", "Latest DVD's", "Last News From Video Portal!", "El Piocho de puteria", "Anna Nicole Smith Topless", "Paris Hilton Red Carpet" si au fost create în perioada 18-28 octombrie. Azi, clipurile porno si link-urile ce trimiteau la site-uri pornografice au fost înlãturate de pe site-ul FR Hochei pe Gheatã. Secretarul general al Federatiei Române de Hochei pe Gheatã, Iulian Becze, a declarat cã site-ul www.frhochei.ro nu este site-ul oficial al institutiei, desi pe prima paginã a acestuia apare urmãtorul mesaj: "Federatia Românã de Hochei pe Gheatã. Site-ul oficial al Federatiei Române de Hochei pe Gheatã. Totul despre hochei pe gheatã. Organigrama conducerii, forum, chat, echipe, scoruri, arbitri, jocuri, progam competitional si multe alte informatii utile despre acest REGE al Sporturilor de Iarnã". "A fost un site înainte (n.r. -www.hochei.ro), care era fãcut de Rãzvan Codorean si eu nu am niciun document cã acesta (n.r. -www.frhochei.ro) ar fi site. Nu este site-ul oficial, este al unui arbitru... care asa a fost... noi asa l-am gãsit... deci... a fost fãcut mult înainte. Nu avem nicio legãturã ca institutie cu site-ul respectiv", a spus Becze.

Alpinist salvat de jandarmii bihoreni lângã cascada Bohodei

Un tânãr alpinist rãmas suspendat în timpul unei cãtãrãri, lângã cascada Bohodei, din judetul Bihor, a fost salvat, ieri, de o echipã a jandarmilor montani, informeazã Jandarmeria Românã. Potrivit sursei citate, duminicã dupã-amiazã, o tânãrã a cerut sprijin jandarmilor montani bihoreni pentru a-i salva viata prietenului ei, rãmas suspendat de o stâncã. Cei doi tineri, din municipul Brasov, erau în vacantã în statiunea Stâna de Vale si, fiind pasionati de alpinism, au fãcut mai multe cãtãrãri si coborâri în rapel, în apropiere de casacada Bohodei. În timp ce Romeo B fãcea o nouã cãtãrare, douã din pitoanele din partea superioarã a stâncii s-au desprins, tânãrului fiindu-i imposibil sã mai continue ascensiunea, rãmânând izolat. Deoarece exista riscul desprinderii altor pitoane, jandarmii au intervenit urgent si l-au salvat pe alpinist fãrã ca acesta sã sufere vreo leziune. Jandarmii montani sfãtuiesc turistii sã nu practice alpinismul fãrã a avea un echipament adecvat si sã nu escaladeze zone montane cu risc ridicat dacã nu au experienta necesarã.

Sunday, October 28, 2007

Svindal, invingator la Soelden


Proba de Slalom Urias pentru baieti desfasurata astazi la Cupa Mondiala de Schi Alpin de la Soelden - Austria a fost castigata de norvegianul Aksel Lund Svindal. Schiorul scandinav a fost inregistrat dupa cele doua manse cu timpul de 2:17.87. Pe locul secund a venit americanul Ted Ligety, urmat de Kalle Palander, din Finlanda. Vedeta Bode Miller a venit abia pe locul 5, cu 6 secunde si 77 de sutimi in spatele lui Svindal. Romania nu a avut nici un reprezentant la etapa de Cupa Mondiala desfasurata la Soelden.

Saturday, October 27, 2007

Natalie Mateeva, invingatoare la Dusseldorf

Proba feminina de sprint la stitlul liber desfasurata astazi la Cupa Mondiala de Schi Fond de la Dusserdorf a fost castigata de rusoaica Natalie Mateeva. In varsta de 21 de ani, campioana Rusiei nu este la primul rezultat mare din cariera. Sezonul trecut a venit pe locul al doilea la etapa de Cupa Mondiala desfasurata in China, la Changchun. Astazi, pe pozitia a doua s-a clasat norvegianca Marit Bjoergen, iar pe trei a venit Pirjo Muranen, din Finlanda. Romania nu a avut nici o sportiva la probele de ieri. Maine, cu incepere de la ora 18:30, Eurosport transmite proba de sprint pe echipe.

Josef Wenzl, victorie la el acasa


Germanul Josef Wenzl (22 de ani) a castigat proba de sprint la stilul liber de la Cupa Mondiala de Schi Fond desfasurata astazi in Germania, la Dusseldorf's. Pe locul doi s-a clasat suedezul Bjoern Lind, iar pe trei a venit tanarul Oeystein Pettersen, din Norvegia. Romania nu a avut nici un sportiv in concursul de astazi.

Lilla este dezamagita de Tanja Poutiainen


Sorin Anghel: Buna, Lilla! Cum ti s-a parut prima etapa de Cupa Mondiala?
Lilla Petroczki: Ma asteptam ca fetele sa schieze mai bine. Sunt dezamagita de Tanja Poutiainen si Sanni Leinonen, cu care iarna trecuta am fost colega de echipa. Tipa este supertalentata.
Poutiainen a venit pe 4. Te asteptai la mai mult?
Da, mai ales ca ea conducea dupa prima mansa.
Ce crezi ca s-a intamplat in mansa a doua?
A avut peste tot greseli mici. N-a fost o mansa rea, dar fata de prima...
Castigatoarea, Denise Karbone, cum ti se pare?
Denise are multa experienta si e specialista la Slalom Urias. Eu ma asteptam sa fie in primele cinci clasate la finalul etapei.
Este a doua victorie din cariera ei la Cupa Mondiala.
Da, dar concureaza de mult la Cupa Mondiala.
Maine, la baieti, pe cine pariezi?
Palander, Berthod, Reich, Blardone si Svindal.
Tu cand o sa ajungi la Cupa Mondiala?
Eu sper sa se intample peste 4 ani.
De ce abia atunci?
As putea spune 2-3 ani, dar nu vreau sa ma grabesc. Anul viitor merg la Cupa Europei. De acolo porneste totul. E greu de spus acum.
Ce stii de Edit. Se baga anul la probele de coborare anul acesta la Cupa Mondiala?
Depinde de antrenorul ei. Ea mi-a zis ca va merge la Cupa Europei si daca acolo vine in primele 5 va incerca anul viitor si la Cupa Mondiala. La Super G si Coborare e mai usor sa faci puncte
Deci anul asta nu se duce...
N-are rost sa se grabeasca. Mai bine sa se obisnuiasc` cu concursurile de seniori, sa capate incredere in sine.

Denise Karbon, invingatoare in Cupa Mondiala



Astazi a avut loc la Soelden - Austria, prima etapa a Cupei Mondiale din acest sezon. In proba feminina, la capatul celor doua manse de Slalom Urias, s-a impus italianca Denise Karbon (foto). Ea a fost urmata in clasament de catre americanca Julia Mancuso si austriaca Kathrin Zettel. Pe patru a venit Tanja Poutiainen, din Finlanda, iar pe cinci frantuzoaica Tessa Worley. Invingatoarea de astazi a concurat pe o pereche de schiuri Fischer. Din pacate, etapa de Cupa Mondiala desfasurata in Romania nu a fost transmisa de nici un post de televiziune de la noi din tara. Clasamentul nu poate spune niciodata cat de frumoasa a fost cursa. Rasturnarile de situatii si elementele care le-au tinut pe fete in fruntea clasamentului au putut fi vazute numai pe posturile austriece care au oferit imagini live. Asa s-a vazut cel mai usor diferenta intre schioare intre cele doua manse. Romania nu a fost reprezentata de nici o schioare in aceasta proba. Maine are loc concursul baietilor.

Friday, October 26, 2007

Mare e gradina ta, Doamne


Stire de la Simona Gherghe

Veste bună pentru fanii Metallica! După patru ani de pauză, trupa a intrat din nou în studiourile de înregistrări. Cei patru rockeri lucrează la noul album, care marchează o întoarcere la stilul anilor 80 al faimoasei formaţii. Discul va fi lansat în februarie, anul viitor. Câteva piese au fost deja înregistrate.Multe din ele au titluri bizare: 10, 19, Supa germană sau Vaca de sticlă. Metallica îşi va promova noul album, cu o serie de turnee în mai multe ţări.

Scrisoare catre Mos Craciun

Lilla Petroczki, unguroaica aia din Odorheiul Secuiesc, s-a intors inapoi in Finlanda. Acum e la Pyha, la 300 de kilometri de Polul Nord. In vreme ce noi stam la semafor pe verde ca sa treaca Basescu cu coloana, ea se intalneste in trafic cu Mos Craciun. Am profitat de contactul cu Lilla si am facut o lista cu dorintele noastre. Cand se intoarce de la antrenament, Lilla o sa intre pe blog si o sa-i dea link-ul lui Mos Craciun, ca sa afle ce dorim. Lilla vorbeste cu Mos Craciun pe messenger. Are id-ul barbaalba
Sorin Anghel: Vreau sa imi aduca o partie de acasa pana la serviciu.
Roxana Roseti: Un fir din barba lui Mos Craciun.
Carmen Anghel: O sanie de cristal, o punguta fermecata din care sa scoatem fulgi multi, multi, multi de zapada, care sa nu se termine niciodata. Sa imi imprumute in noaptea de Craciun doi reni si sa-mi arate unde este fabrica de jucarii. Si sa-mi mai arate ceva: drumul catre Tara Povestilor. Si sa-mi spuna care este codul de intrare in Tara Povestilor, ca sigur este incuiata poarta cu multa grija.
Ramona Vintila: Un BMW alb-perlat ca sa omoare copilaria.
Roxana Vintila: Un urs panda foarte inalt.
Daniela Sontica: Sa duca Bucurestiul la Letca Noua.
Carmen Plesa: Pe Mos Craciun la dispozitie 24/24.
Costin Anghel: Sa o faca pe Carmen Anghel sa-mi dea banii inapoi si sa castig la Loto din 3 in 3 luni.
Cristian Pasarica: Cateva kilograme.
Dl. Razvan: O zi cu Florin Condurateanu.
Simona Lazar: Sa o scape de cateva kilograme.
Dana Cobuz: Un baietel.
Bebe Patrascu: Bocanci.

Cupa Mondiala de Schi

Azi incepe Cupa Mondiala la Schi Alpin. Adica azi a fost deschiderea oficiala. Maine incep probele. Adica fetele, apoi, duminica, se dau baietii. In Romania nu transmite nimeni. Spre disperarea mea, dar si a Anei Damian. Si cred ca mai sunt destui "giboni" ca noi. Oare Simona Gherghe e si ea tot "giboanca"? Oricum, am aflat de ce nu trasmite Eurosport evenimentul de la Soelden - Austria. Toate cupele mondiale care se organizeara in Austria sunt transmise de doua posturi austrieci. Eurosportul trebuie sa cumpere. Si nu cumpara nimic din Austria.

Thursday, October 25, 2007

Turul Frantei - editia 2008 - VIDEO

Turul Frantei renunta la prolog

Următoarea ediţie a Turului ciclist al Franţei va începe în Bretanis, la 5 iulie 2008, şi va renunţa, după 40 de ani, la prolog, a anunţat directorul competiţiei rutiere, Christian Prudhomme. Participarea echipelor va fi determinată ulterior, la fel ca şi numărul lor. "Nici o echipă nu are asigurări că va fi prezentă la start", a declarat Christian Prudhomme, care a subliniat importanţa eticii. Sosirea pe Champs-Elysees va avea loc la 27 iulie. Turul Franţei va avea o distanţă de 3.554 de kilometri.
Etapele Turului Franţei:
5 iulie: etapa I Brest - Plumelec, 195 km
6 iulie: etapa a 2-a Auray - Saint-Brieuc, 165 km
7 iulie: etapa a 3-a Saint-Malo - Nantes, 165 km
8 iulie: etapa a 4-a Cholet - Cholet, 29 km (contratimp individual)
9 iulie: etapa a 5-a Cholet - Châteauroux, 230 km
10 iulie: etapa a 6-a Aigurande - Super-Besse, 195 km
11 iulie: etapa a 7-a Brioude - Aurillac, 158 km
12 iulie: etapa a 8-a Figeac - Toulouse, 174 km
13 iulie: etapa a 9-a Toulouse - Bagneres-de-Bigorre, 222 km
14 iulie: etapa a 10-a Pau - Hautacam, 154 km
15 iulie: pauză la Pau
16 iulie: etapa a 11-a Lannemezan - Foix, 166 km
17 iulie: etapa a 12-a Lavelanet - Narbonne, 168 km
18 iulie: etapa a 13-a Narbonne - Nîmes, 182 km
19 iulie: etapa a 14-a Nîmes - Digne-les-Bains, 182 km
20 iulie: etapa a 15-a Digne-les-Bains - Prato Nevoso (Italia), 216 km
21 iulie: pauză la Cuneo (Italia)
22 iulie: etapa a 16-a Cuneo - Jausiers, 157 km
23 iulie: etapa a 17-a Embrun - L'Alpe-d'Huez, 210 km
24 iulie: etapa a 18-a Bourg-d'Oisans - Saint-Etienne, 197 km
25 iulie: etapa a 19-a Roanne - Montlucon, 183 km
26 iulie: etapa a 20-a Cerilly - Saint-Amand-Montrond, 53 km (contratimp individual)
27 iulie: etapa a 21-a Etampes - Paris Champs-Elysees, 143 km.

Nan are probleme la spate




Neala, ai terminat primul cantonament din Austria! Cum te simti dupa aceasta perioada?

A fost o perioada destul de lunga si grea, dar eu cred ca ne-am antrenat bine. Am avut cate doua sedinte de pregatire pe zi, dar m-am descurcat foarte bine si am terminat prima perioada cu bine.

Cu ce plusuri te intorci din Austria?

In primul rand, e un castig ca am stat pe zapada o perioada destul de lunga. Suntem doar la inceputul sezonului si asta e un lucru foarte important. Am lucrat un pic la tehnic. Ne-am antrenat in porti la Slalom Special si Slalom Urias.

Ai avut probleme de sanatate?

Da, la spate. Cand ajung acasa trebuie sa merg la un fizioterapeut.

Sunt probleme vechi sau abia acum au aparut?

Nu am mai avut pana acum astfel de dureri. Antrenorii de aici spun ca e de la efort. Aici am schiat nu teren foarte tare, pe gheata.

Cat stai acasa?

Maine plec din Austria. In Romania stau doua saptamani. Am primit un program de pregatire pe care trebuie sa-l urmez la Brasov.

Edit Miklos vine acasa in noiembrie



Cea mai buna schioare din Romania, Edit Miklos, se va intoarce in Romania peste o luna. Ea va avea atunci o vacanta de o saptamana.

Thomas Morgenstern vine in Romania


Saptamana viitoare va veni in Romania Thomas Morgenstern, multiplu campion mondial si olimpic la sarituri cu schiurile. Prezenta sa in tara noastra se datoreaza cu ocazia semnarii unui parteneriat intre Compania OMV si Federatia Romana de Schi - Biatlon.

Seceta a trecut, vine o iarnã blândã!

Temperaturile ne joacă feste. În ultimele zile am avut impresia că iarna s-a instalat deja în România, lucru complet fals. Conform meteorologilor, anotimpul rece se lasă încă aşteptat în ţara noastră, specialiştii dând asigurări că iarna aceasta va fi una blândă, normală din punct de vedere termic, dar bogată în zăpadă.În cadrul Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice, ce s-a desfăşurat ieri la Administraţia Naţională de Metrologie, ministrul Mediului, Attila Korodi, a anunţat că luna decembrie va aduce cu siguranţă zăpadă, cu precădere în sudul şi în vestul ţării. De asemenea, tot atunci se vor înregistra şi primele temperaturi negative. "Orice estimare prognostică se bazează pe cunoaşterea situaţiei existente sau a celei destul de recente şi investigarea din punct de vedere termic şi pluviometric. Perioada septembrie 2006-septembrie 2007 a scos în evidenţă faptul că mediile lunare au prezentat la temperaturi abateri pozitive în aproape tot acest interval. Există şi o menţiune, şi anume că abaterile au fost excepţionale în lunile ianuarie, februarie, martie, dar şi mai, iunie, iulie 2007. În afara acestei situaţii termice, în acest interval am avut precipitaţii excedentare, cu mici excepţii. Dintre acestea a ieşit în evidenţă luna august 2007, una deosebit de ploioasă. Important de reţinut este faptul că prin precipitaţiile care au udat România în august «s-a pus stop» fenomenului de secetă extremă din ţara noastră. În condiţiile în care estimările pentru iarna şi primăvara ce vor veni merg spre o iarnă blândă, deşi puţin mai rece ca cea a lui 2006 şi cu precipitaţii mai ales în vestul teritoriului românesc, iar cele două luni de primăvară vor fi bogate în precipitaţii în nordul şi vestul ţării, vor avea ca efect continuarea diminuării secetei la nivelul României", explică Ortansa Jude, cercetător ştiinţific din cadrul ANM.
PERSPECTIVÅ METEO. Noiembrie. Luna aceasta va fi caracterizată de temperaturi medii ale anului ce vor fi apropiate de normal, 2-4 grade Celsius, în majoritatea regiunilor ţării. Excepţie vor face zonele sud-estice şi vestice, unde se vor depăşi mediile multianuale. Astfel, în aceste zone mercurul termometrelor va atinge şi 10 grade Celsius, fiind temperaturi specifice unei toamne târzii. De asemenea, cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul normelor climatologice (40-60 l/mp) în majoritatea zonelor ţării. În vestul teritoriului naţional este posibil să fie precipitaţii peste mediile multianuale (60-80 l/mp), însă în estul ţării vor fi posibile valori deficitare ale ploilor (20-40 l/mp). O veste nu tocmai bună pentru iubitorii de zăpadă este că în această lună şansele de zăpadă sunt nule.
DECEMBRIE. Aceasta este înainte de toate luna care ne va aduce zăpada în România, spun specialiştii. Astfel vor fi ninsori cu precădere în sud-vestul ţării. De asemenea, tot în luna lui Moş Crăciun se vor înregistra şi primele temperaturi negative. Temperatura medie diurnă se va putea situa peste valorile medii multianuale ale lunii , 0 şi 6 grade Celsius, în majoritatea regiunilor ţării. Excepţie vor face regiunile din centrul şi nordul ţării, acolo unde vor fi posibile valori normale, cuprinse între –2 şi 0 grade Celsius. Vor fi precipitaţii deficitare în jumătatea estică a ţării, iar în cea vestică precipitaţiile vor fi normale.
IANUARIE. Anul 2008 începe cu temperaturi maxime peste media normală. Astfel se vor înregistra maxime cuprinse între –2 şi 6 grade Celsius pe aproape întreg teritoriul. Numai în nordul ţării temperaturile se pot încadra în limitele normale, –4... –2 grade Celsius. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale (20-40 l/mp), numai în vestul ţării acestea putându-se situa peste valorile normale (40-60 l/mp). FEBRUARIE. Va fi o lună mult mai caldă decât în mod normal, astfel tradiţia privind gerurile din februarie nu va putea fi respectată. Astfel vor fi temperaturi ce vor urca până la 6 grade Celsius. Însă în zonele din centrul şi nordul ţării, temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale –2 şi 0 grade Celsius. În vestul ţării, cantităţile de precipitaţii vor putea depăşi valorile medii multianuale (40-60 l/mp).
MARTIE. Regimul termic va fi apropiat de cel normal, şi anume 2 şi 4 grade Celsius, în aproape toată ţara, însă mai ridicat decât în mod obişnuit în sud-estul şi local în vestul ţării. În aceste zone, mercurul termometrelor va atinge 8 grade Celsius. Cantităţile de precipitaţii pot depăşi valorile normale (40-60 l/mp) în aproape toate regiunile ţării, cu excepţia unor zone din sud-est, unde regimul pluviometric va fi normal (20-40 l/mp). De asemenea este posibil să ningă cu precădere în nordul şi vestul ţării.
APRILIE. Acum se poate afirma că iarna a trecut, iar temperaturile vor fi în creştere, maximele se vor situa între 10 şi 12 grade în estul, sud-estul şi vestul ţării. Cantităţile de precipitaţii se pot încadra în limitele normale (40-60 l/mp), numai în sud-estul ţării vor fi posibile valori deficitare (20-40 l/mp).
RETROSPECTIVÅ. Cu privire la anul 2007 se pot evidenţia următoarele evenimente climatice extreme: iarna lui 2006-2007 este considerată de meteorologi cea mai caldă din ultimii 100 de ani. Luna cea mai călduroasă a fost luna ianuarie 2007. De asemenea, şi vara lui 2007 a adus locuitorilor României zile de foc la propriu. În iulie 2007 au fost zece zile consecutive caniculare – fenomen asemănător întâlnit la noi şi în luna august a anului 1946, atunci când au fost înregistrate 15 zile caniculare la Drobeta Turnu-Severin. Important este de menţionat şi numărul de zile tropicale înregistrate în luna iunie 2007 la Bucureşti, şi anume zece nopţi în care mercurul termometrelor a înregistrat mai mult de 20 de grade Celsius. Un astfel de fenomen a mai fost întâlnit în august 1929 la Sulina, atunci când au fost 17 nopţi tropicale. Totuşi, statistic vorbind, anul 2007 este considerat un an ieşit din tiparul normal, un an extrem de călduros.

Cod portocaliu

Hidrologii au trimis ieri o avertizare cod portocaliu pentru trei judeţe, avertizare care este valabilă până astăzi la ora 15:00. Sunt vizate judeţele Bacău, Harghita şi Vrancea. Cu precădere avertizarea se referă la râurile mici, dar şi la cursurile superioare ale râurilor Putna, Râmnicul Sărat, Trotuş şi la unii afluenţi ai lor, respectiv Vizăuţi, Milcov, Râmna, Cotatcu, Sulta, Ciobănuş, Asău şi Oituz. Totodată, au primit avertizare de cod galben prefecturile din Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui. Conform specialiştilor, sunt preconizate scurgeri importante de apă de pe versanţi, pâraie, posibile inundaţii. (sursa: jurnalul.ro)

Wednesday, October 24, 2007

Vom avea o iarnã blândã, dar mai rece decât în 2006

Iarna din acest an va fi normală din punct de vedere meteorologic, cu zăpadă din luna decembrie şi cu şanse de a scăpa de seceta cauzată de cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Attila Korodi. Potrivit ministrului, temperaturile scăzute din ultimele zile nu marchează începutul iernii, acest anotimp urmând să se instaleze abia în luna decembrie, atunci când sunt aşteptate şi primele ninsori. "Iarna nu a venit încă şi va mai dura până se va instala. Iarna, în acest an, va fi normală", a spus ministrul Korodi. Demnitarul a adăugat că şansele ca zăpada să apară din luna noiembrie sunt aproape nule, pentru această perioadă fiind prevăzute temperaturi de până la 10 grade Celsius în vest, precum şi precipitaţii normale, acetsea putând fi mai mari decât media normală tot în vestul ţării. Cu toate acestea, directorul general de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a declarat că există posibilitatea ca, pentru scurte perioade de timp, să fie precipitaţii sub formă de ninsoare şi spre sfârşitul lunii noiembrie. Attila Korodi a precizat că primele temperaturi negative, de -2 şi 0 grade Celsius se vor înregistra în luna decembrie, atunci când sunt aşteptate şi primele ninsori, în special în vestul şi sud-vestul ţării, iar prima lună a anului 2008 va fi caracterizată de temperaturi peste media normală perioadei, cuprinse între -2 şi 6 grade, dar şi de zăpadă, mai ales în vest, centru şi nord. Totodată, în partea de nord a ţării temperaturile ar putea fi ceva mai scăzute, ajungând şi până la -4 grade. În ceea ce priveşte cantitatea de precipitaţii, aceasta ar putea fi peste medie doar în partea de vest a ţării. Potrivit previziunilor meteorologice, prezentate de ministrul Mediului, în luna februarie va fi mai cald decât ar fi normal în această perioadă anului, în unele zone putând fi înregistrate chiar şi 6 grade Celsius. Mai frig ar putea fi în nordul şi centrul ţării, iar zăpada ar mai putea fi prezentă doar în nord. Precipitaţiile vor depăşi media normală doar în parte de vest unde s-ar putea înregistra între 40 şi 60 de litri pe metrul pătrat într-o zi. Prima lună a primăverii anului viitor va fi caracterizată de temperaturi mult mai mari în toată ţara, de până la 8 grade, dar normale pentru această perioadă. Totodată, în nord şi vest sunt prognozate cantităţi excedentare de precipitaţii (40-60 de litri pe metrul pătrat), în timp ce în sud şi est vor fi înregistraţi 20 - 40 de litri pe metrul pătrat de precipitaţii. Potrivit ministrului Korodi, zăpada ar mai putea fi prezentă, în luna martie, doar în nordul şi vestul ţării, iar luna aprilie va aduce creşteri vizibile ale temperaturii în est, sud-est şi vest. Attila Korodi a mai spus că, în special în sud-est şi în vest, vor fi înregistrate temperaturi apropiate celor de iarnă, iar sud-estul ţării s-ar putea confrunta cu un deficit de precipitaţii. "Vom avea o iarnă fără fără fenomene extreme", a conchis ministrul. Directorul ANM, Ion Sandu, a mai explicat că, din datele pe care specialiştii le deţin până acum, seceta se va diminua treptat şi că nu sunt aşteptate cantităţi enorme de precipitaţii. De altfel, el a mai spus că anul 2007 a fost cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice din România, fiind înregistrate 148 de zile caniculare.

Turistii rãmasi blocati la Vârful Omu au plecat spre Bucuresti

Cei doi turisti bucuresteni – un bãrbat si o femeie – rãmasi blocati, din cauza viscolului de sãptãmâna trecutã, la cabana Vârful Omu, situatã la peste 2.000 de metri altitudine, au ajuns în statiunea Busteni si au plecat spre Bucuresti. Potrivit lui Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Busteni, care a fãcut parte din echipa de salvamontisti ce i-a ajutat pe cei doi turisti sã coboare de la Vârful Omu la Babele, bãrbatul si femeia au coborât cu telecabina de la Babele în statiunea Busteni, unde au ajuns miercuri în jurul orei 12.30. "Au mers direct la garã, de unde vor lua trenul cãtre Bucuresti. Starea lor de sãnãtate e foarte bunã, au coborât pe picioarele lor, fãrã a fi nevoie sã-i sprijinim noi", a spus Vasilescu.

Prefecturile din Bacãu, Harghita si Vrancea, avertizate de hidrologica cu cod portocaliu

Prefecturile din judetele Bacãu, Harghita si Vrancea au primit o avertizare hidrologicã cod portocaliu, iar alte 15 de cod galben, transmite Ministerul Mediului si Dezvoltãrii Durabile. Avertizarea a fost trimisã pentru râuri mici, nemonitorizate hidrologic si necadastrate, precum si pentru cursurile superioare ale râurilor Putna, Râmnicu Sãrat, Trotus si pe unii afluenti ai lor, respectiv Vizãuti, Milcov, Râmna, Cotatcu, Sulta, Ciobãnus, Asãu si Oituz. De asemenea, au primit avertizare de cod galben prefecturile din Bacãu, Botosani, Brasov, Buzãu, Constanta, Covasna, Galati, Harghita, Iasi, Neamt, Prahova, Suceava, Tulcea, Vrancea si Vaslui. Avertizarea se referã la bazinele hidrografice Olt superior, Prahova, Teleajen, afluentii Siretului si Prutului, precum si la râurile din Dobrogea. Potrivit Institutului National de Hidrologie si Gospodãrire a Apelor, fenomenele vizate sunt scurgeri importante de apã de pe versanti, torenti si pâraie, cresteri de debite si niveluri pe unele râuri din respectivele bazine hidrografice, cu posibile depãsiri ale cotelor de atentie si izolat a celor de inundatie, de azi, la ora 15:00, pânã maine, la ora 14:00.

Cei doi turisti rãmasi blocati la cabana Vârful Omu au fost coborâti la Babele

Cei doi turisti rãmasi blocati de la sfârsitul sãptãmânii trecute la cabana Vârful Omu, din cauza viscolului, au coborât, azi, cu ajutorul salvamontistilor, pânã la Babele, de unde vor fi transportati cu telecabina la Busteni. Potrivit lui Claudiu Vasilescu de la Salvamont Busteni, echipa de salvamontisti, împreunã cu turistii, a plecat spre Babele miercuri dimineatã, în jurul orei 7.30. "Din fericire, vântul nu mai bate cu putere si telecabina functioneazã", a spus Claudiu Vasilescu. Drumul de la Vârful Omu pânã la Babele a fost unul dificil întrucât traseul montan pe care l-au ales este acoperit cu zapadã înghetatã. Starea de sãnãtate a turistilor este bunã, însã femeia are o ranã la un picior cauzatã de o pereche nouã de bocanci pe care a purtat-o în drumetia pe munte. Cei doi turisti - un bãrbat si o femeie- s-au aflat la cabana Vârful Omu de sãptãmâna trecutã. Ei au încercat sã coboare de pe munte duminicã, dar nu au reusit, dupã care au solicitat ajutorul salvamontistilor. O echipã de salvatori montani a încercat si în cursul zilei de luni sã ajungã la cabanã, însã nu a reusit din cauza viscolului, marti dimineatã salvatorii montani plecând din nou spre cabanã, în încercarea de a-i ajuta pe cei doi turisti sã coboare de pe munte.

Avertizare meteo

Astazi intre orele 09 si 21 va ploua, ploile vor avea si caracter de aversa si pot fi insotite de descarcari electrice in Moldova si zona Carpatilor Orientali, unde cantitatile de apa vor depasi local 20 l/mp si izolat 30 - 40 l/mp.

Tuesday, October 23, 2007

Zece la sutã din stocul de material antiderapant al CJ Suceava, folosit deja în ultimele zile

Societatea Drumuri si Poduri SA Suceava a folosit deja zece la sutã din stocul de materiale antiderapante, împrãstiind în ultimele zile, la prima ninsoare din acest sezon, aproximativ 120 de tone pe trasee judetene montane. Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat cã autoritãtile sucevene sunt pregãtite pentru a face fatã iernii si cã a fost realizat deja un stoc de 12.000 de tone de material antiderapant si 45 de tone de motorinã. El a spus cã societatea Drumuri si Poduri SA, apartinând CJ Suceava, are pregãtite, în cele patru filiale din judet, un numãr de 80 de utilaje de deszãpezire si alte patru utilaje închiriate. Mîrza a spus cã în urma ninsorilor din ultimele zile s-a depus un strat de zãpadã care a ajuns si la 11 centimetri si a fost nevoie de interventia utilajelor de deszãpezire pe traseele judetene Vatra Dornei-Panaci-Dorna Candrenilor, Pojorîta-Breaza, Straja-Ulma si Tarnita-Ostra-Holda-Brosteni. Pe aceste trasee au fost împrãstiate 120 de tone de material antiderapant.

Iarna serioasa in judetul Harghita

Vremea s-a mai “îndulcit” ieri, chiar dacă a continuat să plouă în majoritatea regiunilor ţării.
STOP. Din cauza zăpezii, a riscului producerii de avalanşe şi a alunecărilor de teren, traficul rutier pe Transfăgărăşan, cea mai înaltă şosea din România, între Piscul Negru şi Bâlea-Cascadă, a fost închis. Această restricţie va fi valabilă până la 30 iunie 2008. În mod normal, circulaţia ar fi trebuit închisă la 1 noiembrie. În zona Bâlea Lac există riscul producerii unor avalanşe, motiv pentru care salvamontiştii îi avertizează pe turiştii care ajung în zonă să fie echipaţi corespunzător.
PERICOL. Judeţul Harghita, considerat polul frigului din România, trăieşte o iarnă veritabilă în aceste zile. Ieri, circulaţia s-a des­făşurat cu dificultate pe toate dru­murile, din cauza zăpezii depu­se pe suprafaţa carosabilă. Du­minică s-a produs un accident grav, în urma căruia au murit cinci persoane. Nici în zilele următoare si­tuaţia nu se va schimba, mai cu sea­­mă că avertizarea cu cod galben remisă ieri de ANM vizează şi Har­ghita. Ieri a fost remisă şi o avertizare hidrologică, valabilă pentru judeţele din zona de munte şi de deal. Până joi, 25 octombrie, au­torităţile locale sunt în alertă, existând pericolul producerii unor viituri cauzate de topirea rapidă a zăpezii. Bazinele hidrologice afectate sunt cele ale râurilor Timiş, Bâr­zava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Rm. Să­rat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Mol­dova şi Suceava.

Doi turisti, blocati de duminicã la cabana Vârful Omu din cauza viscolului

Doi turisti sunt blocaþi, de douã zile, în Muntii Bucegi, ei neputând sã coboare de la Cabana Vârful Omu din cauza viscolului si a cetii de pe platoul Bucegi. Potrivit lui George Cotinghiu, de la Salvamont Busteni, cei doi turisti, un bãrbat si o femeie, au încercat sã coboare încã de duminicã de pe munte, dar nu au reusit din cauza vântului puternic ce viscoleste zãpada si a cetii. Ei au cerut ajutorul salvamontistilor, în cursul zilei de luni o echipã de la Salvamont Busteni încercând sã ajungã la cabanã pentru a-i ajuta pe cei doi sã coboare în statiune, dar nereusind din cauza conditiilor meteo nefavorabile. In acest moment vantul bate cu o viteza de 130 km/h si viscoleste zapada care are o grosime de un metru in zonele in care a fost troienita. Cei doi turisti sunt în sigurantã la cabanã, au cãldurã, mâncare si apã, iar viata lor nu este în pericol.

DN 7 A, impracticabil pentru autoturisme din cauza unei viituri în zona Brezoi-Voineasa

Drumul Naþional 7 A era, azi dimineatã, impracticabil pentru autoturisme si masinile de mic tonaj, în zona Brezoi-Voineasa, din cauza unei viituri care a determinat inundarea carosabilului si depunerea de aluviuni aduse de pe versanti. Pe DN 7A circulã în prezent, doar masinile mari, cele de mic tonaj fiind întoarse din drum de reprezentantii Autoritãtii Nationale a Drumurilor (AND) Districtul Vâlcea, deoarece între kilometrii 26 si 27 apa care vine de pe versanti a atins pe carosabil chiar si un metru. „Câteva podete de pe DN 7A au fost obturate de aluviunile pe care le-au adus apele de pe versanti între kilometrii 26-27. În zona respectivã apele pluviale care au venit de pe versanti au inundat carosabilul având o adâncime între o jumãtate de metru si un metru. Reprezentantii AND au oprit circulatia masinilor mici si în zonã circulã în prezent doar masinile mari. A plouat intens, în zonã, pe raza localitãtii Malaia înregistrându-se peste 100 de litri pe metrul pãtrat”, a declarat subprefectul judetului Vâlcea, Radu Renga. Subprefectul a adãugat cã angajatii AND lucreazã la deblocarea podetelor, dar pentru cã plouã în continuare torential, alte aluviuni sunt aduse de pe munte.

Monday, October 22, 2007

Fotografii de la Cavnic






La sfarsitul saptamanii trecut a nins la Cavnic. Ioan Rusiczki, din Baia Sprie, mi-a pus la dispozitiile fotografiile cu primele urme de iarna din Maramures.

Locuitorii din Câmpulung vor avea cãldurã în apartamente în aceastã iarnã

Locuitorii din municipiul Câmpulung Moldovenesc vor beneficia, începând din acest an, de cãldurã în regim centralizat dupã ce centrala termicã construitã în urmã cu doi ani va fi pusã în functiune la începutul lunii noiembrie. Primarul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Serban, a declarat cã la centrala termicã din municipiu au fost efectuate investitii de 150.000 de euro pentru arzãtoare mixte, gaz natural/CLU si pentru depozitarea combustibilului, iar Guvernul a alocat în ultima sedintã suma de 1 milion de lei pentru achizitionarea de CLU cu care sã fie produs agent termic. "În perioada 1-5 noiembrie se vor face probele tehnologice ale noii centrale, iar apoi, dupã verificãri la sistemul de distributie, va începe furnizarea agentului termic", a spus Serban. El a arãtat cã aceastã variantã, de producere a agentului termic cu CLU a fost agreatã de cei care implementeazã proiectul "Suceava-Utilitãti si mediu la standarde europene" ca solutie provizorie pânã când Ministerul Economiei si Finantelor va organiza licitatia în urma cãreia sã fie desemnat operatorul de gaz natural din judet. În municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde a fost instalatã, în 2005, o nouã centralã termicã de cogenerare, locuitorii nu au beneficiat în ultimii doi ani de încãlzire si apã caldã. Autoritãtile locale si judetene au stabilit sã modifice proiectul initial si sã doteze centrala cu arzãtoare mixte gaz natural/CLU astfel încât aceasta sã poatã fi pusã în functiune.

Circulatie dificilã în zonele de munte din judetul Harghita, din cauza zãpezii

Circulatia rutierã în zonele de munte din judetul Harghita se desfãsoara cu dificultate, în conditii de iarnã, întrucât carosabilul este alunecos si acoperit cu zãpadã. Seful de cabinet al prefectului de Harghita, Adrian Pãnescu, a declarat cã pe DN 13 B, care face legãtura între localitãtile Praid si Gheorgheni, între kilometrii 12 - 32, pe carosabil este un strat de zapadã frãmântatã de unu - doi centimetri grosime. Pe DN 13 A, Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, între kilometrii 97 - 124, pe DN 12A Miercurea Ciuc - Lunca de Sus, de la kilometrul 16 pânã la kilometrul 23, pe DN 12C Gheorgheni - Lacu Rosu si pe DN 15 Toplita - Borsec - Tulghes, stratul de zãpadã existent pe carosabil nu depãseste un centimetru. Echipele de la Sectia de Drumuri Nationale Miercurea Ciuc intervin pentru degajarea cãilor rutiere cu utilaje cu lamã si împrãstie material antiderapant, în ajutorul lor fiind aduse si utilaje de deszãpezire din Brasov. De asemenea, echipaje ale Politiei Rutiere se aflã pe teren pentru fluidizarea traficului si recomandã soferilor sã nu porneascã la drum dacã nu sunt echipati cu anvelope de iarnã si cu lanturi antiderapante. Din cauza ninsorilor abundente si a neadaptãrii vitezei la conditiile de carosabil acoperit cu zãpadã, duminicã în judetul Harghita s-au produs un grav accident rutier soldat cu cinci morti si un rãnit foarte grav si zece tamponãri, precum si numeroase blocaje în trafic. Ninsorile s-au oprit duminicã seara, dar Harghita a primit avertizare meteorologicã cu cod galben din partea Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), care prognozeazã precipitatii însemnate cantitativ, în zona montanã transformându-se în lapovitã si ninsoare, si intensificãri ale vântului în intervalul 22-24 octombrie.

Traficul rutier, dificil pe majoritatea drumurilor din tarã

Traficul rutier se desfãsura cu dificultate, azi la prânz, pe majoritatea drumurilor din tarã, din cauza carosabilului umed sau alunecos, dar nu a fost semnalat nici un blocaj sau alt eveniment care sã perturbe serios circulatia vehiculelor, transmite Centrul Infotrafic al Politiei Române. Politia Rutierã le recomandã soferilor sã-si sporeascã atentia si sã adopte o manierã calmã de conducere, iar atunci când conditiile concrete de deplasare o impun, o vitezã adaptatã stãrii carosabilului.

Ninge pana miercuri seara

În Harghita şi Braşov s-a circulat ieri cu dificultate. Sus, în munţi, vântul a viscolit ninsoarea, în unele locuri din masivele Bucegi şi Parîng stratul de zăpadă ajungând la 70 de centimetri grosime.Bucuria schiorilor, mânia paltonarilor, dar mai ales a şoferilor. Ninsorile din ultimele două zile au readus iarna. Cele mai afectate regiuni sunt estul şi sudul Transilvaniei. AMBUTEIAJE. Întreg judeţul Harghita a fost paralizat ieri din cauza ninsorilor. Nu s-a depus foarte multă zăpadă pe drumurile publice, dar conducătorii de autovehicule au pornit nepregătiţi la drum, rezultând astfel evenimente rutiere care au paralizat circulaţia. Răsturnări de autocamioane, tamponări uşoare, derapaje, toate acestea au transformat Ţinutul Secuiesc într-un coşmar pentru orice şofer. Probleme serioase şi pe drumurile care leagă Transilvania de Moldova. Pe şoselele Miercurea Ciuc – Comăneşti, Topliţa – Borsec şi Bistriţa – Vatra Dornei s-a circulat cu dificultate din cauza zăpezii depuse pe suprafaţa carosabilă, drumarii acţionând cu întârziere. Ninsoare la Piatra-Neamţ, dar şi în Depresiunea Dornelor.
TURISM. Transfăgărăşanul a fost închis din cauza zăpezii, existând riscul producerii de avalanşe. La Bâlea Lac sunt 20 de centimetri de zăpadă. În Parîng, la 1.600 de metri altitudine, a nins toată noaptea de sâmbătă spre duminică, depunându-se un strat de zăpadă gros de 30 de centimetri. Încă nu e timpul de schi, mai ales că ieri a viscolit toată ziua. "E zăpadă multă, dar nu e cazul să ieşim cu schiurile. Dacă faci un viraj mai puternic ajungi pe iarbă", a declarat unul dintre localnici. Ninsoarea a cuprins toată Valea Jiului. Zăpada şi-a făcut apariţia în Petroşani, Vulcan şi Lupeni, dar şi în staţiunea Straja. În Masivul Bucegi, la Vf. Baba Mare, 2.300 de metri altitudine, vântul a viscolit zăpada, formându-se troiene care ajung şi la 70 de centimetri grosime. Ninsoare şi la Băişoara, în Munţii Apuseni. Turiştii care s-au aflat în staţiunea clujeană s-au întors cu greu acasă din cauza zăpezii depuse pe carosabil.
CAPITALÅ. Patru ambulanţe s-au înnămolit pe Strada Consecvenţei din Sectorul 5, din cauza lipsei semnelor de circulaţie şi a gropilor pline de noroi. Medicii au apelat degeaba la pompieri, poliţie, primăria de sector, pentru că ambulanţele au fost deblocate de o firmă privată de tractări.

Iarnă adevărată sub Tâmpa

Braşovenii s-au trezit ieri-dimineaţă acoperiţi de zăpadă. A nins chiar şi în Braşov, iar în Masivul Postăvaru a nins puternic în ultimele două zile. "Nu este încă de schi, dar sunt locuri unde zăpada a fost viscolită şi s-a format un strat cam de 30 de centimetri de zăpadă", a declarat Kerstin Treustch, de la Cabana Postăvaru. Drumul spre Bran a fost blocat ore întregi din cauza unui accident. Un TIR s-a răsturnat pe drum şi a paralizat circulaţia. Ninsoarea, însoţită de vânt puternic, a format troiene, astfel că posesorii de autovehicule uşoare au întâmpinat mari probleme în a se deplasa.

Cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a remis ieri o avertizare cu cod galben, valabilă de mâine, ora 12:00, până miercuri, 24 octombrie, ora 21:00. "Va ploua pe arii extinse în majoritatea regiunilor, ploile vor avea şi caracter de aversă şi pot fi însoţite de descărcări electrice. În sudul şi estul ţării, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp în 24 de ore. Vântul va prezenta intensificări susţinute în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, îndeosebi în cursul zilei de luni, când va atinge şi izolat va depăşi viteze de 70-80 Km/h. La munte, la peste 1.800 metri altitudine, la începutul intervalului menţionat, precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare", a anunţat ieri ANM. Salvamontiştii recomandă turiştilor să-şi amâne drumeţiile în zona montană înaltă.

Traficul rutier pe Transfãgãrãsan a fost închis pânã în vara anului urmãtor

Traficul rutier pe Transfãgãrãsan a fost închis, începând de azi, din cauza conditiilor meteorologice care pot periclita siguranþa circulatiei - printre care cãderi de stânci, alunecãri de teren, înzãpeziri - interdictia urmând sã fie mentinutã pânã în 30 iunie 2008. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Române, din 22 octombrie a fost închis traficul rutier pe DN7C (Transfãgãrãsan), între kilometrii 104 (Piscul Negru) si 130+800 metri (Cabana Bâlea Cascadã). Sectorul de drum închis este semnalizat corespunzãtor, iar conducãtorilor auto li se recomandã sã respecte semnificatia indicatoarelor existente atât la kilometrul 104, cât si la kilometrul 130+800 metri. Cu o zi în urmã, seful Serviciului Salvamont Arges, Ion Sãnduloiu, avertiza cã riscul producerii de avalanse a devenit maxim si a recomandat turistilor sã evite deplasãrile pe Transfãgãrãsan. Totodatã, el a cerut salvamontistilor sã se retragã din zona de risc pentru a nu rãmâne izolati în cazul producerii unor avalanse.

Materiale antiderapante împrãstiate pe drumuri în zonele montane din Suceava unde a început sã ningã

Utilajele de deszãpezire împrãstie materiale antiderapante în zonele de munte ale judetului Suceava, astfel cã zãpada nu s-a depus pe carosabil, iar la ora actualã ninge în zonele Mãgura, Mestecãnis si Ciumârna. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat cã autoritãtile sucevene actioneazã sub "Cod galben", dar nu au fost semnalate probleme deosebite. El a spus cã utilajele de deszãpezire sunt pregãtite sã intervinã si cã, în prezent, se actioneazã cu materiale antiderapante în zonele Mestecãnis si Mãgura pe E 576 si pe DN 17 B în zona pasului Ciumârna. "Sperãm sã nu fie probleme", a spus Onofrei, care a precizat cã, dacã în cursul noptii de duminicã spre luni se va forma polei în zona de munte, autovehiculele de mare tonaj vor fi oprite la baza muntelui dacã nu sunt echipate pentru trafic în condiþii de iarnã pânã când carosabilul va fi curãtat. Prefectul de Suceava a mai arãtat cã, în cadrul Comandamentului de Iarnã, care s-a întrunit sãptãmâna trecutã, au fost stabilite procedurile de actiune în cazul înrãutãtirii vremii si si-a exprimat speranta cã nu vor fi înregistrate probleme în aceastã perioadã.

Sunday, October 21, 2007

Circulatie grea în Pasul Oituz din Covasna, din cauza stratului de zãpadã de zece centimetri

Circulatia în Pasul Oituz, din judetul Covasna, se desfãsoarã cu dificultate, din cauza stratului de zãpadã de circa zece centimetri care s-a asternut pe sosea. In Pasul Oituz se curãtã drumul cu douã utilaje si nu existã blocaje, la fata locului fiind prezent si un echipaj al Politiei Rutiere pentru a supraveghea circulatia. Purtãtorul de cuvânt al IJP Covasna a atras atentia soferilor sã nu porneascã la drum fãrã ca masinile sã fie echipate cu lanturi pentru a evita eventuale blocaje.

Jandarmii au curãtat soseaua Moroieni-Padina de copacii cãzuti

Jandarmii montani au intervenit, azi, pentru salvarea unui turist rãmas blocat cu autoturismul din cauza unor copaci cãzuti pe drumul Moroieni-Padina si au eliberat, totodatã, soseaua de truchiurile cãzute. În urma cãderilor de zãpadã din ultimele 24 de ore, Jandarmeria Montanã si-a intensificat actiunile în zona statiunilor, pe traseele turistice si în zonele unde este posibil sã se producã evenimente, intervenind unde situatia impunea. Azi dimineata, jandarmii Postului Montan Padina-judetul Dâmbovita au sprijinit turistii pentru deblocarea autoturismelor înzãpezite pe traseu. Din cauza conditiilor foarte dificile în care se circulã, jandarmii au recomandat unui grup de turisti elevi sã nu pãrãsescã statiunea, pânã în momentul în care drumul va fi redat ciculatiei autovehiculelor mari. Ninsoarea abundentã cãzutã în noaptea de sâmbãtã spre duminicã pe platoul Bucegi a blocat drumul forestier dintre Sanatoriul Moroeni si zona Padina, astfel cã cei peste 200 de turisti aflati pe munte riscã sã nu se poatã întoarce la casele lor. În cabanele si hotelurile de pe Platoul Padina sunt peste 200 de turisti care, cei mai multi dintre ei, vor trebui sã coboare duminicã pentru a ajunge la locurile de muncã sau la scoalã. La o cabanã sunt 40 de elevi de clasa a-XII-a, din Oltenita, împreunã cu profesorii lor, care sâmbãtã searã au avut petrecerea de majorat si care intentioneazã sã ajungã acasã, deoarece luni trebuie sã fie la orele de curs.

Si în judetul Brasov se circulã greu din cauza zãpezii

Circulatia rutierã în judetul Brasov este foarte dificilã din cauza cãderilor de zãpadã din cursul diminetii de azi, în unele zone stratul de zãpadã ajungând pânã la zece centimetri. "În tot judetul, pe drumurile nationale si judetene, se circulã în conditii de iarnã. La aceastã orã, nu existã niciun drum blocat, însã se circulã mai greu, mai ales pentru cã soferii au fost luati pe nepregãtite si nu si-au pregãtit masinile pentru iarnã", a declarat prefectul de Brasov, Adriana Dontu. Duminicã, în jurul orei 03.00, pe DN1A, în zona Brasov-Cheia, s-a circulat pe un singur sens timp de aproximativ o orã pânã la interventia utilajelor de dezãpezire. De asemenea, pe DN 73A, în zona Predeal-Pârâul Rece, din cauza cãderilor abundente de zãpadã si a vântului puternic, câtiva arbori au fost doborâti la pãmânt si s-a circulat pe un singur sens, în cursul noptii. Carosabilul a fost curãtat si se circulã normal. "S-a intervenit cu materiale antiderapante pe toate drumurile nationale si judetene. Nu s-au înregistrat blocaje, desi s-a circulat greu în zonele Cheia, Predeal si Fundata", a adãugat Donþu. În zona Brasov - Poiana Brasov se actioneazã cu materiale antiderapante. La statia meteo Ghimbav - Brasov s-a înregistrat, în jurul orei 12.00, un grad Celsius, aceasta fiind si temperatura minimã din cursul noptii de sâmbãtã spre duminicã.

Blocaje rutiere la fiecare jumãtate de orã, pe DN 12A, în Harghita, din cauza zãpezii

Circulatia rutierã se desfãsoarã cu mare dificultate pe DN 12A, în Harghita, înregistrându-se blocaje la fiecare 15-30 de minute, din cauza masinilor neechipate de iarnã, care nu pot urca drumurile în pantã, în conditiile în care în judet ninge abundent, iar stratul de zãpadã depãseste 15 centimetri Pe DN 12A, care leagã Miercurea Ciuc de Comãnesti, pe vârful Frumoasa, 15 masini au rãmas în zãpadã, nereusind sã urce panta. În judetul Harghita, ninge abundent de la miezul noptii de sâmbãtã spre duminicã, stratul de zãpadã depus depãsind 15 centimetri. Potrivit meteorologului de serviciu de la statia Bucin, ninsorile au început sã cadã încã de la miezul noptii, în vreme ce la Miercurea Ciuc a început sã ningã abia la ora 03:00 dimineata. "În zonele mai înalte, stratul de zãpadã depus în cursul noptii a depãsit 15 centimetri, ninsorile nu s-au oprit si se pare cã nu se vor opri nici în urmãtoarele 24 de ore", a declarat Crisztina Lajos, meteorolog la statia din Miercurea Ciuc. Drumarii au ajuns abia dupã ora 09.00 si au reusit sã deblocheze masinile, dar în urma lor s-au format alte blocaje. "Nu am fost avertizati cã va ninge atât de abundent si abia de dimineatã am reusit sã montãm lamele. Oricum avem foarte putine utilaje cu lamã, doar patru pentru tot judeþul, si nu reusim sã acoperim toate drumurile nationale. Pe DN 12A avem douã utilaje la 40 de kilometri", a declarat unul dintre drumari. Pe vârful Frumoasa ninge abundent, zãpada este viscolitã, iar carosabilul este alunecos. Politistii rutieri îi sfãtuiesc pe soferi sã nu se aventureze în trafic fãrã sã-si echipeze masinile corespunzãtor, cu cauciucuri de iarnã si lanturi antiderapante. Pe toate drumurile nationale din judetul Harghita se circulã în conditii de iarnã din cauza ninsorilor abundente care cad de aproape 12 ore. Ninge abundent în toate localitãtile judetului, iar pe drumurile nationale se circulã îngreunat, în conditii de iarnã, stratul de zãpadã adunat pe carosabil în cursul noptii depãsind 15 centimetri grosime. Se circulã cu dificultate pe DN 13B, în pasul Bucin, pe DN 13A - Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc, pe DN 12A - Miercurea Ciuc-Comãnesti, pe DN 12C, în zona Lacu Rosu si pe DN 15 - Toplita-Borsec. Temperaturile atmosferice nu au scãzut sub minus un grad, astfel încât la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc si Toplita minimele au fost de plus 0,2 grade Celsius si doar la Joseni si Bucin s-au înregistrat temperaturi negative, de minus 0,2 si respectiv minus 3 grade Celsius.

Avertizare cod galben

Meteorologii anuntã cod galben în intervalul 22-24 octombrie, când va ploua pe arii extinse în majoritatea regiunilor, vântul va prezenta, luni, intensificãri în Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei, iar la munte vor cãdea lapovita si ninsoarea. Potrivit atentionãrii de pe site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie, în intervalul 22 octombrie, ora 12.00 - 24 octombrie, ora 21.00 va ploua pe arii extinse în majoritatea regiunilor, ploile vor avea si caracter de aversã si pot fi însotite de descãrcãri electrice. În sudul si estul tãrii, precum si în zona Muntilor Banatului, a Carpatilor Meridionali si Orientali, cantitãtile de apã vor depãsi local 25-30 l/mp si izolat 50 l/mp în 24 de ore. Vântul va prezenta intensificãri în Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei, îndeosebi în cursul zilei de luni, când va atinge si izolat va depãsi viteze de 70-80 km/h. La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, precipitatiile vor mai fi si sub formã de lapovitã si ninsoare. În tara, în ultimele 24 de ore, vremea a fost predominant închisã si a continuat sã se rãceascã. A plouat în general slab în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei si Transilvaniei, local în Banat si Dobrogea si izolat în Moldova. La munte au predominat ninsorile, iar izolat în ultimele ore în nord-vestul Munteniei si în Transilvania s-a semnalat lapovita si ninsoare. Cantitãtile de apã cumulate au fost de pânã la 18 l/mp în Oltenia (Caracal - judetul Olt). Pe arii restrânse la munte s-a depus strat de zãpadã, care, sâmbãtã, la ora 21.00, mãsura pânã la 14 centimetru în nordul Carpatilor Orientali (Vf. Iezer). Vantul a suflat slab pânã la moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea, Bãrãgan si zona montanã înaltã. La Bucuresti vremea a fost închisã si a continuat sã se rãceascã, iar în cursul noptii de sâmbãtã a plouat.

Peste 200 de turisti riscã sã rãmânã blocati pe munte din cauza ninsorii abundente cãzutã în Bucegi

Ninsoarea abundentã cãzutã în noaptea de sâmbãtã spre duminicã pe platoul Bucegi a blocat drumul forestier dintre Sanatoriul Moroeni si zona Padina, astfel cã cei peste 200 de turisti aflati pe munte riscã sã nu se poatã întoarce la casele lor. Zãpada depãseste 20 de centimetri, iar un copac a cãzut în zona Orzea, blocând circulatia. Un sofer care încerca sã ajungã la Padina, rãmas cu masina în drum, a fost recuperat de preotul de la Schitul Pestera Ialomitei. În cabanele si hotelurile de pe Platoul Padina sunt peste 200 de turisti care, cei mai multi dintre ei, vor trebui sã coboare duminicã pentru a ajunge la locurile de muncã sau la scoalã. La o cabanã sunt 40 de elevi de clasa a-XII-a, din Oltenita, împreunã cu profesorii lor, care sâmbãtã searã au avut petrecerea de majorat si care, duminicã, intentioneazã sã ajungã acasã, deoarece luni trebuie sã fie la orele de curs. "Jandarmii actioneazã, în acest moment, pentru restabilirea circulatiei în zonã. Au fost probleme si cu alimentarea cu energie electricã în zonã, deoarece copacul doborât de vânt a cãzut si peste reteaua electricã. Echipa de jandarmi a îndepãrtat copacul din drum, iar acum existã curent în zonã. Vom încerca sã asigurãm coborârea în bune conditiuni a elevilor si a tuturor turistilor care sunt acolo, sunt peste 40 de autoturisme rãspândite pe la cabanele si hotelurile din zonã. Coborârea cu autocarul a copiilor nu este recomandabilã în conditiile în care în zonã ninge în continuare", a declarat colonelul Costel Gavrilã, inspector sef al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Dâmbovita. Drumarii si jandarmii lucreazã, la aceastã orã, pentru deblocarea drumului care face legãtura cu platoul dâmbovitean al Bucegilor. Stratul de zãpadã cãzut depãseste 20 de centimetri, iar autoritãtile recomandã soferilor care sunt deja la munte sã nu se aventureze sã coboare în aceste conditii, iar celor care intentioneazã sã urce le recomandã sã renunte.

Transfãgãrãsanul, impracticabil din cauza zãpezii

Centrul Infotrafic al Politiei Române a anuntat cã DN7C - Transfãgãrãsan - a devenit, azi, impracticabil din cauza zãpezii care a cãzut în ultimele ore, existând riscul producerii unor avalanse. Duminicã, la ora 11.00, traficul rutier se desfãsura normal pe restul marilor artere din tarã, nefiind semnalate blocaje sau alte evenimente care sã perturbe circulatia vehiculelor. "Tinând cont de faptul cã plouã sau ninge în majoritatea judetelor din tarã, carosabilul fiind umed sau acoperit cu zãpadã, Politia Rutierã îi sfatuieste pe conducãtorii auto sã adopte o manierã calmã de pilotare, sã efectueze orice manevrã numai dupã o temeinicã asigurare si sã circule cu vitezã redusã adaptatã în permanentã conditiilor de drum si trafic", mai aratã Centrul Infotrafic.

Circulatie îngreunatã de ninsoare si viscol pe DN 17 în Pasul Tihuta

Circulatia este îngreunatã de ninsoare si viscol pe DN 17 în Pasul Tihuta, care face legãtura între Transilvania si Moldova, unde ninge viscolit, iar stratul de zãpadã este între cinci si zece centimetri, drumarii aruncând pe sosea peste 50 de tone de antiderapant pentru a evita blocajele. Cel mai greu se circulã între Tiha Bârgãului si granita cu judetul Suceava, unde drumul este spart fiindcã se lucreazã la reabilitarea lui. Desi se poate circula, soferii sunt nemultumiti din cauza gropilor si denivelãrilor. "Am început sã aruncãm cu antiderapant de asearã de la ora 23.00, când a început sã ningã. Am aruncat cu sare si nisip, am consumat 50 de tone de antiderapant", a declarat Vasile Curtean, seful districtului Piatra Fântânele a Sectiei Bistrita din cadrul Drumurilor Nationale. Potrivit dispecerului de serviciu de la Sistemul de Gospodãrire a Apelor, cel mai frig a fost la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuta, unde s-au înregistrat -1,2 grade Celsius, iar cel mai mult a plouat la Muresenii Bârgãului, 4,6 litri /mp. Între timp, firma care lucreazã la reabilitarea drumului continuã sã lucreze, astfel încât atunci când drumul va fi finalizat, TIR-urile sã poatã circula pe o bandã specialã si sã nu mai blocheze circulatia. Reabilitarea DN 17 este asiguratã printr-un credit de la Banca Europeanã de Investitii si contributia Guvernului României. Valoarea totalã a lucrãrilor este de circa 65 de milioane de euro.

Strat de zãpadã de 45 centimetri si temperaturi negative în Masivul Paring

Un strat de aproximativ 45 centimetri de zãpadã s-a asternut peste Masivul Parâng, dupã ce toatã noaptea de sâmbãtã si duminicã a nins, temperaturile inregistrate fiind sub zero grade Celsius. "Ninge linistit si acum, dar nu este exagerat de frig", a declarat seful Salvamont din Paring, Dumitru Bârliga. Potrivit sursei citate, stratul de zãpadã asternut atinge circa 45-50 de centimetri, temperaturile fiind de minus 4 grade Celsius. Numãrul turistilor aflati în aceastã perioadã în Parâng este redus. "Nu am avut evenimente deosebite. Sunt foarte putini turisti. Unul singur si-a fracturat ieri mâna, însã situatia nu a fost gravã. L-am transportat la spital, unde i-au gipsat bratul", a spus Bârliga. Prima ninsoare din acest an a cãzut si în Valea Jiului, unde continuã sã ningã linistit, stratul de zãpadã fiind sesizabil pe dealurile din împrejurtimi si pe acoperisurile imobilelor.

Drumul Brezoi – Petroşani, închis din cauza zăpezii

Căderile abundente de zăpadă au lăsat, în judeţul Vâlcea, şase localităţi fără curent electric. Printre acestea se află şi staţiunea Voineasa. La Vidra şi Obârşia Lotrului stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri!
BRUM BLOCAT. Situaţia din Vâlcea este considerată „fără probleme” de Adrian Mesescu, şeful Situaţii de Urgenţă din cadrul ISU Vâlcea. Cu toate acestea, peste 10 mii de familii, din localităţile Voineasa, Vidra, Malaia, Câineni, Perişani şi Boişoara au rămas fără curent electric. La Voineasa, stratul de zăpadă măsoară 3 centimetri pe carosabil. La Vidra, stratul de zăpadă a trecut de 20 de centimetri iar la Obârşia Lotrului a depăşit 30 de centimetri. „Sâmbătă seara a început să ningă. În zonă erau câţiva turişti timişoreni. Au lăsat cheful şi au fugit acasă. Au fost băieţi deştepţi. Aici nu mai este nici ţipenie de om. Doar noi şi zăpada. Duminică, în jurul orei 13.00, un brad s-a prăbuşit peste liniile de curent şi le-a rupt. Dacă nu se intervine ne lasă şi generatoarele şi rămânem şi fără telefoane. Până acum nu am văzut niciun utilaj de la drumuri şi poduri care să cureţe zăpada de pe carosabil, pe DN 67C”, a declarat pentru Jurnalul Naţional Minel Miu, administratorul complexului turistic „Obârşia Lotrului”. Astfel, circulaţia pe DN 67C, care leagă localităţile Brezoi şi Petroşani este întreruptă. (sursa: jurnalul.ro)

Ninge mult in Postavaru

Kerstin Truersch, de la Cabana Postavaru, sustine ca in acest moment in fata cabanei stratul de zapada are o grosime de 35 de centimetri.

Stire cu zapada






A nins! Sa moara paltonarii! Sa moara toti tiganii! Sa crape toti cei care merg pe partie imbracati cu geci de piele. Treaba e in felul urmator. La statia meteo Calimani ninge de rupe, stratul de zapada are 10 cm. La Vatra Dornei e la fel, dar sunt numai 3 centimetri de zapada. Ninsoare si la Piatra Neamt. S-a depus numai pe muntii din afara orasului. In Covasna, Harghita, Sibiu, Brasov si Hunedoara e iarna adevarata. In Poiana Brasov este zapada multa, cam 10 centimetri pe partia Bradul si 20 de centimetri sus, la Cabana Postavaru. Avem si poze de acolo. La Baba Mare a viscolit si troienele ajung si la 70 cm. Oltenitenii care au fost la Padina sunt bine, sanatosi, au coborat din munte si maine se duc acasa. La Balea Lac e clar, 30 de centimetri de zapada si ninge. In Paring si la Straja sunt cam 30 de centimetri de zapada si ninge chiar si jos, pe Valea Jiului. Ninsoare puternica si la Semenic si Muntele Mic, dar si la Baisoara, in judetul Cluj. Cam atat deocamdata. Imediat ma pun sa bag si alte stiri.

Saturday, October 20, 2007

Vreme închisã si ploioasã în toatã tara

Meteorologii anuntã vreme închisã si ploioasã în toatã tara în acest week-end, nebulozitatea, accentuatã sâmbãtã în primele ore ale diminetii în regiunile vestice, nordice si centrale, s-a extins. În Dobrogea, Muntenia si Oltenia vremea se anuntã, pentru urmãtoarele 24 de ore, închisã cu temperaturi între 10 si 15 grade Celsius, iar izolat va ploua. În Transilvania temperaturile vor fi între 5-10 grade Celsius, fiind anuntatã vreme închisã si ploioasã, la fel ca în Moldova, unde temeperaturile vor fi normale pentru aceastã perioadã, respectiv între 9 si 14 grade Celsius. În Banat, Crisana si Maramures cerul va închis, anuntându-se temperaturi de 7 pânã la 11 grade Celsius. În tarã, începând de vineri, vremea s-a rãcit, mai accentuat în vestul si nordul tãrii. Vineri searã au cãzut ploi, care au avut si caracter de aversã, în Banat, Crisana, Maramures, Transilvania, local în Oltenia si Moldova si izolat în Muntenia si Dobrogea, informeazã Ministerul Mediului. La munte precipitatiile au fost si sub formã de lapovitã si ninsoare. Cantitãtile de apã înregistrate sâmbãtã dimineata, pânã la ora 3.00, au depãsit izolat 15 l/mp în Crisana (pânã la 28 de l/mp la Dumbrãvita de Codru), Maramures (pânã la 17 l/mp la Sighetul Marmatiei), Transilvania (pânã la 16 l/mp la Zalãu) si în zona montanã (pânã la 22 l/mp la Vlãdeasa).

Partiile sunt albe la Cavnic

Noaptea ce a trecut a consemnat o ninsoare puternica la Cavnic, in judetul Maramures. In acest moment, cele sapte piste de schi sunt acoperite cu un strat subtire de zapada. Sezonul de schi inca nu a inceput.

Ceata si ninsoare in Paring

Azi noapte temperatura aerului a scazut sub pragul de inghet in statiunea Paring din judetul Hunedoara. Din pacate, nu a mai nins, dar stratul de 3 centimetri depus ieri dupa-amiaza s-a pastrat. Din cauza cetii, vizibilitatea este redusa. In aceasta dimineata, salvamontistii au avut o actiune cauzata de accidentarea unui muncitor care lucra la renovarea unei cabane din Masivul Paring.

Muntele Ousorul este alb


Chiar daca meteorologii au anunt vreme rece in Depresiunea Dornelor, la Vatra Dornei inca nu a nins. In schimb, Muntele Ousorul, aflat in dreptul localitatii Saru Dornei, este acoperit de zapada in partea sa superioara, in golul alpin.

Pe Muntele Semenic din Banat s-a aşternut prima zăpadă

Vremea rece a adus deja zăpadă la altitudini mari. Pe Muntele Semenic a căzut prima ninsoare. Temperaturile scăzute au transformat stropii de ploaie în fulgi de nea, iar stratul de omăt măsoară deja câţiva centimetri grosime. Turiştii care au ajuns în judeţul Caraş Severin, în staţiunile de pe Muntele Semenic, şi-au închiriat deja sănii şi au pornit pe derdeluş. Şi micii comercianţi de pe Muntele Semenic se bucură de prima zapadă. Ei au pregătit deja grătarele şi vinul fiert şi îşi aşteaptă clienţii. (sursa: realitatea.net)

Constructii

Era in Bucuresti o singura bucata de trotuar frumos. De la Aviatorilor pana la Arcul de Triumf, atat se intindea. Acum l-au luat si pe asta la pikamer.

Friday, October 19, 2007

Ninge si in Paring

Prognozele meteorologilor s-au adeverit in mare masura pentru aceasta perioada. In Masivul Paring, in zona de creasta dintre Vf. Paringul Mic si Vf. Carja, stratul de zapada are o grosime de 10 centimetri. “Ninge cam de la ora 15. In golul alpin, la peste 2.000 de metri altitudine, sunt cativa centimetri de zapada. In statiune, la 1.600 de metri, sunt numai vreo 2-3 centimetri”, a declarat unul dintre angajatii Salvamont Petrosani. Singurii care nu se bucura de ninsoare sunt vanatorii hunedorenii care isi incearca in aceasta perioada norocul la porci mistreti.

Strat de 5 centimentri de zapada in Bucegi


Ninsoarea a ajuns si pe Valea Prahovei. In acest moment, in Masivul Bucegi temperatura a scazut sub pragul de inghet. La punctul Baba Mare (2.300 metri altitudine), aflat intre Vf. Omu, Cabana Babele si Releul Costila, stratul de zspads are o grosime de 5 centimetri. “Ninge de mai bine de o ora. Temperatura aerului este de minus un grad Celsius, dar la noaptea o sa scada mult. Ninge foarte frumos, ca in povesti, dar din pacate e ceata. S-a depus un strat de catiiva centimetri, nu mai mult de cinci. Vantul s-a oprit, asa ca pana maine dimineata este posibil sa avem o jumatate de metru de zapada”, a declarat Catalin Manoliu, aflat la cantonul de transmisiuni de la Baba Mare.

Ninsoare acum la Cavnic

Iarna se apropie din ce in ce mai repede. In statiunile montane se pregatesc instalatiile de transport pe cablu. In acest moment, in judetul Maramures, la Cavnic, ninge pentru prima oara in aceasta toamna. “Daca o tine asa cateva ore, o sa se puna un strat gros care o sa ne permita sa incepem sa schiem. La noapte temperatura va scadea sub zero grade, lucru foarte bun. Asteptam sa vina iarna cat mai repede.”, a declarat Cornel Poenar, administraroul domeniului schiabil Roata. La Straja vremea este urata. “Nu ninge, dar ploua marunt si este ceata. Probabil ca la noapte vom avea si noi ninsoare”, spune Radu Ciocarlan, proprietarul celei mai mari vile din statiunea hunedoreana. Este urat si la Vatra Dornei, in judetul Suceava, localnicii asteptsndu-se ca ninsoarea sa-si faca aparitia de maine. Tot atunci sunt asteptate ninsori si pe Valea Prahovei, mai cu seama ca meteorologii au pronosticat precipitatii consistente, de peste 25 l/mp.

Vremea la munte!

Sambata
Vremea va fi inchisa si va continua sa se raceasca. Pe arii extinse, indeosebi dupa-amiaza si noaptea, vor cadea averse de ploaie, iar la altitudini mai mari de 1800 m, se vor semnala si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. In zona Carpatilor Meridionali si de Curbura cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 20 ... 25 l/mp. Vantul va prezenta intensificari.

Duminica
Cerul va fi mai mult noros si, pe arii relativ extinse, vor fi precipitatii sub forma de ploaie, iar la altitudini mari si sub forma de lapovita si trecator ninsoare, ziua in Carpatii Orientali, iar noaptea in Carpatii Occidentali si masivele vestice ale Carpatilor Meridionali. Vantul va prezenta unele intensificari. Temparatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

Thursday, October 18, 2007

Iubirea vorbeste polona

Azi m-am inscris la cursul de polona de la Institutul Polonez. Am primit mai tarziu un mail de unde am furat niste id-uri de messenger, ca sa-i conving pe toti ca ziua de sambata estet foarte nepotrivita pentru limba asta. Din una in alta am aflat ca toata lumea are acelasi motiv pentru a invata polona. Au sau au avut relatii de amor cu poloni. De fapt, una singura a avut. Si acum a cam ramas cu buza umflata. Nu inteleg pentru ce ii mai trebuie. Poate vrea sa-l recucereasca. oricum, putem face o asociatie.

Biciclete

Ministrul Mediului, Attila KORODI a condus in aceasta dimineata dezbaterea publica pentru proiectul de HG care vizeaza obligativitatea autoritatilor publice locale de a construi piste pentru ciclisti, in Romania.
Este vorba despre “HOTĂRÂREA privind completarea anexei nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată”.
Potrivit acestui proiect, chiar incepand cu anul viitor, toate primariile trebuie sa stabileasca in Planurile Generale de Urbanism conditiile de amplasare a pistelor pentru ciclisti, precum si suprafata minima a acestora. Pistele vor fi construite in functie de numarul de locuitori al localitatii respective si, mai ales, in functie de intensitatea traficului rutier.
Pe parcursul dezbaterii, ministrul Attila KORODI a notat toate propunerile ONG-urilor prezente in sala, propuneri care vor conduce la o forma finala imbunatatita a acestui HG. Ministrul mediului spera ca proiectul completat sa intre in circa doua saptamani in circuitul de avizare interministeriala, urmand ca pana la sfarsitul lunii noiembrie sa ajunga pe masa guvernului, pentru a fi adoptat.
„Incepand cu anul 2009, romanii vor putea folosi bicicletele in spatii special amenajate. Aceasta initiativa a noastra se inscrie in strategia verde pe care Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile o va dezvolta, dincolo de elaborarea ei intr-o simpla pagina de hartie. Ieri am promovat in guvern un act normativ, care completeaza Legea mediului si care interzice constructiile pe spatiile verzi existente deja si, in plus, prevede ca spatiile verzi in localitati sa creasca de 2-3 ori. In acest fel, incepand cu 2009 nu numai ca vom avea piste de biciclete in fiecare localitate, dar si spatiile verzi vor creste semnificativ, astfel incat vom putea spune ca fiecare cetatean va simti cu adevarat beneficiile aplicarii politicilor de mediu in Romania.”
Demersul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, de a determina primariile sa construiasca piste de biciclete, vine ca raspuns la problemele inregistrate in tara noastra din cauza traficului intens. Estimarile privind cresterea numarului de masini nu prezinta o perspectiva optimista pentru mediu. Numai in ceea ce priveste Capitala, trei sferturi din totalul de emisii de oxizi de azot provin din trafic.

Intalnirea teleferisitilor

La sfarsitul acestei saptamani va avea loc la Ciumani, in judetul Harghita, o intalnire a transportatorilor pe cablu din Mures si Harghita. Reuniunea are ca scop fondarea unei Asociatii Nationale a Transportatorilor pe Cablu din Romania.

Telescaun în Rânca!

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) a lansat licitaţia deschisă de lucrări pentru construcţia unui sistem de colectare şi epurare a apelor uzate menajere şi pentru construirea unei instalaţii de telescaun în localităţile Novaci şi Baia de Fier, din Judeţul Gorj, potrivit unui comunicat al MDLPL. Valoarea estimată a lucrărilor fără TVA este cuprinsă între 6,7 milioane euro şi zece milioane euro. Lucrările se vor executa cu sprijin financiar al Comunităţii Europene, prin Programul Phare 2006. Crearea sistemului de colectare - epurare a apelor uzate menajere constă în construcţia unui sistem de canalizare pentru apele uzate menajere în vederea colectării acestor ape şi tratarea lor în patru staţii de epurare ce au în componenţa lor echipamente de reţinere a materiilor grosiere. În cadrul investiţiei pentru echiparea domeniului schiabil cu instalaţie de telescaun vor fi realizate o instalaţie de transport cu cablu de tip telescaun, o maşină de bătut zăpada şi utilităţi pentru alimentarea cu energie electrică a telescaunului. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 decembrie 2007, potrivit anunţului de licitaţie, publicat de MDLPL. Garanţia pentru participare se va constitui sub forma Scrisorii de garanţie bancară în original, pentru suma de 45.000 de euro pentru realizarea sistemului de colectare - epurare şi de 40.000 de euro pentru construcţia instalaţiei de telescaun. Durata contractului sau termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 18 luni.

Investitie de 27 milioane de euro într-un ansamblu de 200 de apartamente si un hotel de trei stele la Azuga

Acþionarul majoritar al Bere Azuga, Valeriu Moraru, intentioneazã sã investeascã circa 27 de milioane de euro într-un ansamblu rezidential de patru clãdiri cu circa 200 apartamente si un hotel de trei stele la Azuga, în apropiere de pârtia Sorica. "Intentionez sã dezvolt pe un teren de circa aproximativ 15.000 de metri pãtrati, pe care îl detin în apropiere de pârtia Sorica din Azuga, un ansamblu rezidential de 200 de apartamente, cu douã si trei camere, si un hotel de trei stele", a declarat joi Valeriu Moraru. Proiectul va fi finantat în proportie de 20% din surse proprii si 80% din credite, una dintre institutiile bancare la care va apela fiind Raiffeissen Bank, potrivit lui Moraru. Lucrãrile la ansamblul rezidential vor începe în primãvara anului viitor si vor fi finalizate în 2011. Omul de afaceri Valerii Moraru controleazã direct si prin intermediul firmei Rombas International peste 72% din actiunile producãtorului Bere Azuga. Moraru detine în Republica Moldova o fabricã de sticlã, douã unitãti de prelucrare a strugurilor si îmbuteliere a vinului si un combinat de morãrit si nutreturi. Potrivit omului de afaceri, companiile pe care le are în Republica Moldova au avut, la nivelul anului 2005, afaceri cumulate de circa 60 de milioane de dolari.

Exposport, o basina!

Am vrut neaparat sa ajung la Targul de Echipament Sportiv de la Romexpo. Ii zice Exposport. Prima tentativa de intrare am avut-o inainte de a ajunge la redactie. Trebuia sa platesc un bilet de 6 ron. Inainte sa platesc i-am zis idioatei care elibera tichete ca vreau sa merg la Exposport. Cretina de la casierie a zis ca nu e decat Targul de Turism si inca un targ pentru care am nevoie de invitatie. Mi-am bagat picioarele si am plecat la redactie. Am ajuns si am scormonit pana cand cineva de la Romexpo mi-a zis ca Exposport are loc in Pavilionul 26. M-am dus imediat acolo. Fara sa platesc bilet. Am intrat pe o poarta din dreapta. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Am intrat in paviolionul si am descoperit ca marele targ de echipament sportiv este de fapt un mare fas. Nici o pereche de schiuri, nici un clapar, nimic. Inainte sa ajung la Pavilionul 26 am trecut pe langa "ciuperca mare". Adica Pavilionul Central. M-am speriat. Era inconjurat de tancuri. M-a prins o frica... Credeam ca incepe razboiul impotriva mea. Adeline, suriorule, acolo e de tine.

Pasaport biologic pentru rutierii din circuitul profesionist, începând din 2008

Uniunea Internationalã de Ciclism (UCI) va crea, începând din 2008, un pasaport biologic individual pentru rutierii din circuitul profesionist, care va contine profilul hematologic si rezultatele testelor antidoping ale acestora. "Este o nouã abordare pentru a elimina dopajul. În acest fel, supravegherea privind manipulãrile sanguine si ale steroizilor va fi îmbunãtãtitã", a declarat Anne Gripper, manager antidoping în cadrul UCI. Transfuziile autologe (administrarea de sânge recoltat de la propria persoanã), pentru moment nedetectabile, ar putea fi puse în evidentã în mod indirect plecând de la variatiile profilului hematologic al rutierilor. Cinci parametri sanguini (nivelul de hematocrit, hemoglobina, reticulocitele, hemoglobina plasmaticã liberã, indexul de stimulare) vor fi analizate de acest pasaport biologic, care va consemna, de asemenea, rezultatelor tuturor controalelor sangvine efectuate de sportiv.

Wednesday, October 17, 2007

Care mi-a aruncat manusa?

Se intampla lucruri ciudate in seara asta!!! Ciudate rau!!! Mai intai am fost sunat de comisarul Furtu. Apoi am primit o punga, in care era ceva din carton. Nici o carte de vizita, nimic. In carton era o manusa. O manusa neagra, de care era agatat un carton pe care scrie "the first one came to you, you go after the second one". Se intampla lucruri ciudate. Sper ca cealalta manusa, stanga, sa nu fie la comisarul Furtu. Nu stiu cine este expeditorul, dar il rog sa ma lamureasca. Sa imi spuna ce trebuie sa fac pentru a intra in posesia manusii stangi!

Tuesday, October 16, 2007

NE PREGATIM DE IARNA - VIDEO!!!

Katarina Witt şi-a anunţat turneul de adio

Dubla campioanã olimpicã la patinaj artistic, Katarina Witt, va efectua anul viitor un turneu de adio, înainte sã abandoneze definitiv acest sport, dupã o lungã carierã la profesionism, a anunţat patinatoarea, citatã de cotidianul Freie Presse, informeazã AFP.
ADIO. Dupã ce s-a retras pentru prima datã din competiţiile de amatori, Witt a revenit pe gheaţã pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Lillehammer din 1994. Ea şi-a continuat apoi cariera la profesionişti, apãrând în multe show-uri pe gheaţã, în emisiuni televizate şi chiar şi în unele spectacole. "Despãrţirea mea de gheaţã prinde contur şi prietenii şi fanii mei trebuie sã aibã ocazia de a fi alãturi de mine în aceste momente", a afirmat patinatoarea germanã, cvadruplã campioanã mondialã şi sextuplã campioanã europeanã, care va împlini 42 de ani în luna decembrie. Patinatoarea a adãugat cã lunile care vor veni vor fi printre cele mai emoţionante din cariera sa. Turneul de adio va trece prin oraşul sãu natal, Chemnitz, din fosta RDG, unde sportiva a fãcut primii paşi pe gheaţã, la vârsta de cinci ani, la clubul SC Karl-Marx Stadt (n.r. Karl-Marx este vechea denumire a oraşului Chemnitz). (sursa: jurnalul.ro)

Drumul uitat

Romanii l-au construit în anul 104 ca să cucerească Sarmizegetusa. Carol al II-lea l-a pavat cu piatră cubică, iar nemţii l-au reabilitat în timpul celui de-al doilea război mondial. De atunci a rămas în paragină. Doar temerarii se mai aventurează să-l parcurgă. Este vorba despre DN 67C, cunoscut sub denumirea de "Transalpina". Cel mai vechi drum naţional din Europa şi cel mai înalt din România.
Hărţile de istorie ni-l înfăţişează sub denumirea de "coridorul IV strategic roman". Cele recente îl arată ca pe un drum care leagă Oltenia de Ardeal prin traseul Novaci – Obârşia Lotrului – Sebeş. Concurează cu succes Transfăgărăşanul din toate punctele de vedere. Din păcate, starea precară în care se află îl face utilizabil doar vara. Şi atunci el este străbătut doar de cei care au jeep-uri şi motociclete de teren.
ANTIC. Dat uitării chiar de cei care ar trebui să îl aducă la standardele civilizaţiei din Uniunea Europeană, "Transalpina" a refuzat să ne primească în călătoria programată în urmă cu două luni. "Este încă zăpadă. Nu am putut urca nici măcar cu maşinile de teren. E bine să reveniţi altădată" a fost sfatul primit de la salvamontiştii din Tg. Jiu. Temerara aventură s-a produs, totuşi, la începutul lui octombrie. Însoţiţi de Sabin Cornoiu, un bun cunoscător al zonei, purcedem la drum. Iniţial, totul e uşor, până la Rânca. Asta pentru că semnele civilizaţiei, asfaltul, sunt prezente. Apoi începe drumul în sălbăticie, în "ţara de dincolo de munţi". Din drumul reconstruit de regele Carol al II-lea, şi pe care l-a parcurs cu familia regală în 1938, nu a mai rămas mare lucru. Dalele de piatră au dispărut. Distruse de intemperii sau furate de oameni. Badea Nicu Piluţă, cioban, ne întăreşte cele ştiute, şi ne felicită pentru faptul că am purces la drum cu o maşină de teren: "Drumu’ e bun, adică pentru ARO sau Dacie. Şi cu Jeepu’ merge strună, că am venit eu pe el cu oile. Dar ăia care au venit cu maşini joase nu le-a fost prea bine, că sunt bolovani şi pot să-şi rupă maşinile". 148 km reprezintă lungimea uneia din cele mai îndrăzneţe construcţii realizate de romani. Din Rânca drumul pleacă şiruind, pe o cărare cioplită în versantul muntelui, fără parapeţi de protecţie sau semne de circulaţie, singurele marcaje fiind cele ale salvamontiştilor, pe porţiunile unde coincide cu traseele de drumeţie care duc la obiectivele turistice din zonă.
ACOPERIŞUL GORJULUI. Ocoleşti prin stânga vârful Păpuşa, iei gropile şi cioburile de stâncă în pieptul cauciucurilor şi te pomeneşti că ajungi la Pasul Urdele. Aici, la cota 2.141 metri, ai senzaţia că toată lumea este la picioarele tale. Te afli pe acoperişul Gorjului. O ţinem pe urmele lui Traian, ale cărui armate şi-au croit drum pe-aici, spre capitala Daciei din Munţii Orăştiei, Sarmizegetusa. Peisajul care ţi se iţeşte în faţă este ireal. De-o parte şi de alta se deschid râpe imense, văi pictate în culorile toamnei de o mână nevăzută, de la roşul aprins al cireşului sălbatic la galbenul pai al mesteacănului şi verdele intens al coniferelor. Vârful Mohorul, brăzdat de izvoare şi pătat în toate culorile pământului, rămâne în stânga. Norii se sprijineau cu fruntea de el, obosiţi de atâta umblare şi lăsau, leneşi, să le cadă umbra la câteva palme deasupra noastră. Drumul albicios pare încolăcit pe munte precum şarpele pe scoarţa uni copac. Rar, în zare, vezi câte un turist "rătăcit", oprind să imortalizeze imaginea.
ŢARA GHEŢARILOR. După cinci ore de mers pe acest traseu, incredibil, călătoria s-a sfârşit la câţiva km după Obârşia Lotrului. De sus, din vârful muntelui, imaginea lacului Vidra şi a staţiunii visate de Ceauşescu ca loc de desfăşurare a unei olimpiade de iarnă se arată semeaţă. Cu toate acestea turismul suferă în zonă. Drumurile proaste îi alungă chiar şi pe cei pasionaţi de drumeţiile pe munte. "Cei mai mulţi vin din străinătate", spune administratorul complexului Vidra. Zona oferă trasee turistice unice şi peisaje aşijderea. Complexul de lacuri glaciare, rezultate în urma topirii gheţarilor cuaternari, este unic în Munţii Parâng. Cel mai cunoscut lac este Gâlcescu, aflat la 1.925 metri altitudine. Dezvoltarea zonei este privită de autorităţile locale ca pe o afacere care ţine strict de Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. "Acolo sunt două drumuri de importanţă majoră. Cel care leagă oraşul Brezoi de Petroşani şi cel care leagă Rânca de de Alba. La Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi sunt două proiecte pentru a moderniza aceste drumuri. Acum se lucrează la licitaţia drumului care leagă Brezoi de Vidra. Mai durează până se va face asfaltarea acestui drum. Dacă se vor realiza cele două proiecte, turismul va cunoaşte o adevărată explozie financiară în zonă", este convins Dumitru Busă, preşedintele CJ Vâlcea. Omologul său din Gorj, Călinoiu, vorbeşte la fel de încrezător şi se laudă cu faptul că, împreună cu Regia de Minerit, a curăţat o mare parte din DN 67C. Şi el vede viitorul în roz. Nu acelaşi lucru îl spun locuitorii din zonă şi turiştii, care afirmă că "de fiecare dată când se apropie o campanie electorală ni se aruncă multe promisiuni în ochi. Probabil reabilitarea acestui traseu se va face peste vreo 20 de ani. Ne lăudăm cu intrarea în UE, dar nu realizăm cât de înapoiaţi suntem ca dezvoltare a infrastructurii".

Drumul Traian
Antichitatea a păstrat câteva documente de maximă importanţă, conţinând fascicule de intinerarii. Iniţiatorul acestui tip de documente pare să fie M. Vipsaniu Agrippa, prieten, apoi ginere al lui Augustus, împărat care l-a şi desemnat într-o perioadă ca moştenitor al imperiului. Drumul transcarpatic apare descris de geograful anonim din Ravena ca fiind coridorul IV intinerar roman în perioada în care Dacia a făcut parte din imperiu. Adică între 106 şi 275. Acesta era împărţit în două segmente. Cel transcarpatic, care urmărea cursul Oltului, până la vărsarea în Dunăre, şi cel vest-carpatic. Acesta pornea din cel danubian la Lederata, ocolea prin vest şi nord capătul sud-vestic al masivului Carpaţilor Meridionali, trecând pe la Tibiscum, şi se unea cu drumul transilvan la Apulum. (sursa: jurnalul.ro)