Thursday, February 28, 2008

Nicolae, abandon la Bansko

Ziua de azi nu a fost una foarte norocoasa pentru Florentin Nicolae si Dragos Staicu. Cei doi schiori din Brasov au participat astazi la proba de coborare din cadrul concursului de la Bansko - Bulgaria. Din pacate, ambii au abandonat in mansa intai.

Schi pe doage de butoi în Straja

Turistii amatori de concursuri si distractie sunt asteptati sâmbãtã, în statiunea montanã Straja, din Valea Jiului, unde sunt programate ''Serbãrile Zãpezii'', între probele pregãtite de organizatori numãrându-se schiul pe doage de butoi sau curse de slalom cu ouã si gãleti cu apã. "Serbãrile Zãpezii" vor începe la ora 11,00, în programul zilei de sâmbãtã fiind incluse un concurs de schi, spectacole cu trupe cunoscute, un foc de artificii si o coborâre pe pârtie cu fãclii aprinse. "Am pregãtit multe surprize pentru turisti. Sunt concursuri de schi pe doage de butoi, o probã în care participantii vor trebui sã ducã pe schiuri ouã de gãinã, gãleti cu apã si multe altele. Seara se va încheia cu un foc de artificii, în timp ce pe pârtie vor coborî o sutã de salvamontisti si turisti cu fãclii aprinse", a declarat cabanierul Emil Pãrãu. Zãpada din Straja mãsoarã 70 de centimetri, iar pârtiile sunt pregãtite pentru schiori. Toate teleschiurile functioneazã, iar instalatia de nocturnã este pregãtitã pentru acei turisti care doresc sã schieze pe timpul noptii. Aproape 90% din locurile de cazare din statiune au fost rezervate, dar turistii mai pot sã închirieze camere la pensiunile din Lupeni si Petrosani. "Serbãrile Zãpezii" sunt organizate de Primãria si Consiliul Local Lupeni, care asigurã si premii în valoare 10.000 de lei pentru concurentii de la probele pregãtite pe pârtii.

Pepene, pe 15 la "Mondialele" de Juniori

Paul Pepene, liderul schiului fond din tara noastra, a incheiat pe locul 15 proba de 20 km, stilul liber, desfasurata ieri la Malles - Val Venosta, in Italia, cu ocazia Campionatului Mondial de Schi Fond pentru Juniori. La aceeasi proba, Petrica Hogiu s-a clasat pe locul 17. La Campionatul Mondial de Schi Alpin pentru Juniori, Edit Miklos s-a clasat pe locul 44 in proba de Slalom Special. Iulia Craciun a abandonat in mansa a doua. La baieti, Bogdan Olaru a abandonat in mansa intai.

Vremea la munte

Vineri
Cerul se va innora treptat, iar spre seara si noaptea va ploua in Muntii Apuseni si in nordul Carpatilor Orientali si doar izolat in restul zonelor montane. Vantul va sufla slab pana la moderat, cu unele intensificari in zona inalta. Temperatura aerului nu va avea variatii importante fata de ziua anterioara.

Sambata
Innorarile vor fi accentuate si pe arii extinse vor cadea precipitatii, indeosebi in a doua parte a intervalului. Vor fi ploi, care se vor transforma treptat in lapovita si ninsoare, iar la altitudini de peste 1800 m, vor predomina ninsorile. In Carpatii Occidentali si Orientali cantitatile de apa vor depasi 25-30 l/m2. Vantul va sufla moderat, cu intensificari temporare. Valorile termice vor marca o crestere usoara.

Duminica
Vremea se va raci. Cerul va fi mai mult noros si pe arii relativ extinse, indeosebi ziua, vor predomina ninsorile. Vantul va sufla pana la tare, in zona inalta viscolind temporar zapada.

Cupa Femeii la Ranca

Saptamana viitoare, in statiunea Ranca - Gorj, va avea loc Cupa Femeii la Schi Alpin. In acest week-end sunt programate Serbarile Zapezii, aceeasi actiune desfasurandu-se si la Straja.

Se muta in Valea Dorului

Din cauza topirii accelerate a zapezii, Federatia Romana de Schi si Biatlon a decis ca editia din acest an a Campionatului National de Schi Alpin sa se desfasoare la Sinaia, in Valea Dorului, incepand cu 17 martie. Cu o saptamana mai devreme se desfasoara probele copiiilor. Astazi, la Formigal, cu ocazia Campionatului Mondial de Schi Alpin - Juniori, se desfasoara proba de Slalom Special. In Bulgaria, la Bansko, Florentin Nicolae si Dragos Staicu participa la un concurs de coborare. Nicolae, participant la JO Torino 2006 in probele de viteza, incearca o revenire in lumea buna a schiului alpin. Brasoveanul este foarte optimist si spera ca se va califica la Olimpiada de la Vancouver 2010.

Wednesday, February 27, 2008

Locuitorii de la munte vor beneficia de fonduri europene

Guvernul a modificat, azi, printr-o ordonantã de urgentã, Legea muntelui astfel încât agricultorii din zona montanã sã poatã beneficia de fonduri europene finantate prin Programul National pentru Dezvoltare Ruralã (PNDR) 2007-2013. Sprijinul financiar pentru zonele montane defavorizate se acordã prin Agentia de Plãti si Interventie pentru Agriculturã, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Ruralã, conform mãsurii 211 "Sprijin pentru Zona Montanã Defavorizatã". Totodatã, fermierii din zona montanã pot beneficia de sprijin financiar prin mãsura 214 "Plãti de agro-mediu" din PNDR. Alocarea financiarã comunitarã pentru cele douã mãsuri din PNDR pentru anul 2008 este de circa 200 de milioane de euro si este conditionatã de renuntarea la alte forme de sprijin pentru zona montanã, finantate sau nu de la bugetul de stat. Prin Legea muntelui nr. 347/2004, conform dispozitiilor art. 9, se puteau acorda diferentiat de la bugetul de stat indemnizatii compensatorii de handicapuri naturale producãtorilor agricoli. Acest sprijin financiar nu a fost, însã, acordat, din cauza costurilor ridicate pe care le implica. De asemenea, existenta în actul normativ a unor prevederi prin care erau reglementate obligatii ale fermierilor privind protejarea mediului fãcea ca acestea sã nu poatã constitui obiectul plãtilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Ruralã pentru agromediu, al cãrui principiu de bazã este asumarea voluntarã a practicilor agricole prietenoase cu mediul.

Mihnea si Costel - VIDEO!!!

Un muncitor brasovean, în stare gravã dupã ce si-a tãiat jugulara din gresealã

Un bărbat de 28 de ani care lucra pe un şantier din Predeal şi-a tăiat, miercuri, din greşeală, cu un flex, două artere ale gâtului, dar a scăpat cu viaţă după ce a fost operat de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov. Un bărbat de 28 de ani, din Cotnari, lucra pe un şantier din Predeal, iar miercuri, în timp ce tăia cu flexul o scândură, a scăpat utilajul care i-a secţionat gâtul. Tânărul a reuşit să strige după ajutor, iar colegii lui au chemat Ambulanţa Predeal care l-a preluat şi l-a dus la Spitalul Judeţean Braşov. Potrivit lui Ioan Crăciun, medic la Ambulanţa Predeal, bărbatul avea jugulara, carotida şi o parte din trahee sancţionate, iar până la Braşov i s-a făcut o hemostază pentru a i se opri sângerarea. "A pierdut doi litri de sânge, dar a fost stabilizat şi a ajuns conştient la spital", a spus Crăciun. Odată ajuns la Spitalul Judeţean Braşov, bărbatul a fost operat de urgenţă şi se află la Reanimare cu mari şanse să îşi revină. Tânărul lucra la Predeal la o firmă bucureşteană şi la primele verificări ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov, se pare că acesta avea formele legale în regulă, precum şi instrucţia de protecţie a muncii la zi.

Bianca Narea, pe doi in Bosnia-Hertegovina

Campioana nationala Bianca Narea a participat la cate curse desfasurate in Bosnia Hertegovina. La Bjelasnica, schioarea din Predeal a avut urmatoarele rezultate:
- Slalom Urias - locul 4 (74 p FIS)
- Slalom Urias - locul 3 (67 p FIS)
La Jahorina, schioarea din Predeal a avut urmatoarele rezultate:
- Slalom Special - locul 5 (66 p FIS)
- Slalom Special - locul 6 (65 p FIS)
- Slalom Urias - locul 2 (52 p FIS)

Vremea la munte

Joi
Cerul va fi variabil cu innorari in cursul zilei, in Carpatii Orientali, unde izolat va ploua slab. Vantul va fi moderat cu unele intensificari in zona inalta. Temperatura aerului va marca o scadere.

Vineri
Cerul se va innora treptat, incepand din a doua parte a zilei, mai intai in Carpatii Occidentali, apoi si in restul zonei montane, iar spre seara si noaptea, local va ploua. In zona foarte inalta, precipitatiile pot fi si sub forma de lapovita si de ninsoare, iar vantul va prezenta unele intensificari. Temperatura aerului nu va avea variatii importante.

Sambata
Cerul va fi mai mult noros si vor cadea precipitatii predominant sub forma de ploaie, mai frecvente si insemnate cantitativ (20....25 l/mp) in Carpatii Occidentali si in nordul Carpatilor Orientali. Vantul va avea unele intensificari indeosebi in zona inalta. Temperatura aerului va avea valori usor mai ridicate decat cele din ziua precedenta.

Ultimii la Innerkrems

Clubul Palatul Copiiilor din Cluj-Napoca participa in aceasta perioada la concursul de schi alpin de la Innerkrems - Austria. Rezultatele de pana acum:
Diana Chis
- Combinata - abandon in mansa a doua
- Super G - locul 72 (292 p FIS)
- Super g - abandon in mansa intai
Andreea Mihoc
- Combinata - abandon in mansa intai
- Super G - abandon in mansa intai
- Super G - locul 79 (159 p FIS)
Petrus Calin
- Super G - 149 (176 p FIS)

Astazi se incheie "Mondialele" de Juniori la schi fond

Astazi este ultima zi a Campionatelor Mondiale de Schi Fond - Juniori, tara noastra fiind reprezentata de Paul Pepene si Petrica Hogiu, ambii antrenati de Daniel Borca.
Rezultatele de pana acum:
Paul Pepene
- sprint - locul 59;
- 10 km - locul 15.
Petrica Hogiu
- sprint - locul 74;
- 10 km - locul 62.

Rezultatele Iuliei Craciun

Prezenta la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin de la Formigal - Spania, Iulia Craciun a terminat pe locul 65 (101 p FIS) proba de Super G, in vreme ce la Coborare ea s-a clasat pe locul 45 (139 p FIS). Sibianul Alexandru Barbu se intoarce vineri in Austria, unde va relua pregatirea. El a suferit o accidentare minora la genunchi. Pentru ca nu a necesitat o interventie chirurgicala, schiorul din Sibiu va participa la concursuri FIS pana in luna aprilie.

Tuesday, February 26, 2008

Primãria Brasov va elibera, dupã patru ani, autorizatii de constructie la Poiana Brasov

Persoanele care vor sã investeascã în construirea unor pensiuni sau hoteluri în Poiana Brasov vor putea începe procedurile pentru obtinerea unei autorizatii de constructie, dupã ce Primãria Brasov a interzis acest lucru timp de patru ani pentru cã sistemul de canalizare nu putea prelua apele uzate. Investitorii pot depune documentatia necesarã obtinerii autorizatiei de constructie la Primãria Brasov, dar vor putea începe lucrãrile propriu-zise abia dupã finalizarea Colectorului Poiana Brasov- Râsnov, estimatã pentru luna decembrie 2008. Primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, a declarat, azi, într-o conferintã de presã, cã aceastã decizie a fost aprobatã, cu o zi în urmã, de Consiliul Local Brasov, care a modificat HCL nr.591/2004 republicatã, care prevedea sistarea eliberãrii autorizatiilor de construire în Poiana Brasov pânã la finalizarea Colectorului Poiana Brasov - Râsnov, a cãrui constructie a început în 2007. "Am discutat cu constructorii, iar Canalul Colector va fi finalizat în luna decembrie 2008. Pentru cã sunt multi investitori care doresc sã construiascã în Poiana Brasov, iar de la depunerea documentatiei în vederea obtinerii certificatului de urbanism si pânã la obtinerea autorizatiei de constructie poate dura chiar si sapte-opt luni, am permis înaintarea documentatiei si urmarea procedurilor. Autorizatia finalã va fi acordatã însã numai dupã data la care va fi dat în folosintã canalul colector", a spus Scripcaru. Primãria Brasov a sistat acordarea autorizatiilor de constructie în Poiana Brasov încã din 2004. Singurele constructii permise au fost cele care obtinuserã autorizatie înainte de 2004 sau care aveau proiecte de extindere fãrã a necesita racorduri noi la canalizare.

Vremea la munte

Miercuri
Cerul va fi variabil, mai mult noros in Carpatii Occidentali, in nordul Carpatilor Orientali si vestul Carpatilor Meridionali unde local va ploua. In restul zonei cerul va fi temporar noros, iar poile izolate. Vantul va prezenta unele intensificari. Temperatura aerului va avea in continuare valori ridicate pentru pentru aceasta perioada a anului, dar comparabile cu cele din intervalul anterior.

Joi
Cerul va fi variabil, cu innorari ziua in Carpatii Orientali si Meridionali, unde izolat va ploua slab. Vantul va prezenta unele intensificari, mai ales pe creste. Temperatura aerului, desi va fi in scadere usoara, se va mentine la valori ridicate pentru aceasta perioada a anului.

Vineri
Cerul se va innora treptat spre seara si noaptea cand va ploua in Carpatii Occidentali si nordul Carpatilor Orientali si izolat in rest. Vantul va prezenta unele intensificari in zona inalta. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative comparativ cu ziua precedenta.

Interdictia de construire în Poiana Brasov a fost ridicatã

Hotãrârea Consiliului Local Brasov, datã în urmã cu doi ani, referitoare la interdictia de a executa orice fel de constructii în Poiana Brasov pânã la finalizarea construirii canalului colector Râsnov-Poiana Brasov a fost ridicatã. Primarul George Scripcaru a declarat azi cã firma care lucreazã la canalul colector i-a dat asigurãri cã întreaga lucrare se va finaliza în luna decembrie 2008. "Primãria Brasov va emite pânã atunci, pentru constructiile care ar urma sã se facã în Poiana Brasov, doar o serie de documentatii si avize, având în vedere cã sunt situatii când unele documentatii pot fi eliberate în sapte sau opt luni. Nu se va elibera nicio autorizatie de constructie pânã la finalizarea lucrãrilor la canalul colector" - a precizat primarul. Interdictia de construire în Poiana Brasov a fost luatã de Consiliul Local în urmã cu doi ani, deoarece reteaua de canalizare din statiune nu mai fãcea fatã ritmului în care se construiau hoteluri, pensiuni sau vile.

Plajã pe zãpadã de aproape doi metri la Bâlea Lac

Sezonul de plajã pe zãpadã la Bâlea Lac a început cu douã luni de zile mai devreme în acest an, ceea ce face ca tot mai multi turisti sã doreascã sã se bronzeze pe cel mai mare strat de nea din tarã, iar noaptea sã se rãcoreascã în singurul hotel de gheatã din România. "Avem vesti bune: la Bâlea Lac se poate face plajã pe zãpadã în conditii foarte bune. Dacã, în cursul sãptãmânii, nu prea sunt clienti, cei mai multi se anuntã pentru week-end. Desi este foarte cald, hotelul si biserica de gheatã rezistã si nu s-au topit", a declarat Alina Ciocan, responsabilã cu cazãrile la Ice Hotel Bâlea Lac. Azi, la Bâlea Lac, s-a înregistrat plus un grad, iar stratul de zãpadã este de 186 de centimetri, dupã ce în acest an el a atins chiar si doi metri. Dacã, la Bâlea, persistã încã pericolul de avalanse, la Pãltinis, conditiile de schi sunt excelente, stratul de zãpadã fiind de 52 de centimetri. Si la Sibiu, azi, s-au înregistrat temperaturi cu 4-5 grade mai mult fatã de media multianualã, termometrele arãtând plus 17 grade. Pentru urmãtoarele zile, la Sibiu va fi cald, însã în week-end este posibil sã plouã si sã batã vântul. Principala atractie turisticã la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Muntii Fãgãras, sunt constructiile de gheatã: hotelul si biserica de gheatã. Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, un drum dus-întors costând 30 de lei. Turistii trebuie sã-i consulte pe salvamontisti, înainte de a schia, pentru cã, în zonã, riscul de producere a avalanselor este de gradul 3 pe o scarã de la 1 la 5. De asemenea, trebuie evitate traseele montane situate deasupra cabanelor de la Bâlea.

Poiana Brasov - Azuga






Edit Miklos - VIDEO

Zi istorica pentru Romania! Multumim Edit Miklos!!!

Romanca Edit Miklos a realizat in aceasta dimineata cea mai mare performanta din istoria schiului alpin romanesc. Schioarea din Miercurea Ciuc s-a clasat pe locul 5 in proba de coborare desfasurata cu ocazia Campionatului Mondial de Juniori desfasurat in Spania, la Formigal. Precedentul record ii apartinea tot lui Miklos, care la editia de anul trecut a "mondialelor" de juniori s-a clasat pe locul 6 tot in proba de coborare. Zapada moale nu a avantajat-o prea mult pe schioarea din tara noastra. Cursa a fost castigata de Ilka Stuhec.

Monday, February 25, 2008

Geza, pe 10 la Kiev!

Romanul Kinda Geza s-a clasat pe locul 10 in proba de Big Air din cadrul concursului de snowboard de la Kiev - Ucraina. Delegatul oficial din partea FIS a fost Dimitrie Stefanescu.

Cupa Europeana de Skiboard - VIDEO!!!

Strategie de dezvoltare a turismului pe cinci ani

Consiliul Judeþean (CJ) Covasna a desemnat, azi, o comisie de lucru care va implementa strategia de dezvoltare a turismului pe urmãtorii cinci ani. Autoritãtile locale au decis, în urma unui studiu de specialitate, sã se axeze pe dezvoltarea turismului balnear si spa, prin valorificarea bogatelor resurse naturale din zonã, îndeosebi a apelor minerale. De asemenea, vor sprijini dezvoltarea turismului rural si a celui activ, care se plaseazã în primele locuri în preferinþele turistilor din întreaga lume, prin crearea de centre de echitatie, terenuri de golf, zone de pescuit si vânãtoare etc. Presedintele CJ Covasna, Janos Demeter, a declarat cã principala preocupare a autoritãtilor locale va fi aceea de a pãstra "puritatea naturii" si, prin urmare, vor refuza orice investitie care ar putea polua mediul înconjurãtor. "Judetul Covasna devine tot mai tentant pentru investitori, însã îi vom accepta doar pe cei care ne vor putea garanta cã nu polueazã", a declarat Janos Demeter. Acesta a tinut sã sublinieze cã judetul Covasna are un potential cinegetic de exceptie, mii de izvoare naturale cu proprietãti curative si cel mai curat aer din tarã, lucru confirmat prin analize de laborator. În aceste conditii, este convins cã, pe mãsurã ce infrastructura se va dezvolta, numãrul turistilor va creste considerabil. Strategia prezentatã de CJ a fost, însã, aspru criticatã de tineretul Partidului Democrat-Liberal (PD-L) Covasna, care considerã cã e goalã de continut, pentru cã nu prezintã proiecte si termene concrete de realizare. "În aceastã asa-zisã strategie se vorbeste de toate, de la turism economic pânã la turism în cãrute de tigani, dar nimic concret. Doar o enumerare si o descrier"', a declarat, recent, într-o conferintã de presã, presedintele organizatiei de tineret a PD-L Covasna, Dan Suciu, care a afirmat cã acest document a fost comandat de autoritãtile locale doar pentru "a se spãla pe mâni" si a nu se mai spune cã nu au o strategie. Strategia turisticã a judetului Covasna pe urmãtorii cinci ani a fost elaboratã de o firmã specializatã din Cluj-Napoca.

Mihnea si Costel in actiune - PERICOL PE PARTIE - Video!!!

Trupul turistului care a murit în Muntii Bucegi a fost recuperat

Trupul neînsufleţit al turistului care a căzut, duminică seară, într-o râpă din Valea Albă din Munţii Bucegi a fost recuperat de salvamontişti şi jandarmi şi dus la morga din Sinaia. Trupul neînsufleţit al turistului mort în Bucegi a fost dus la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti. Potrivit lui George Cotinghiu, de la Salvamont Buşteni, care a participat la acţiunea de recuperare a cadavrului turistului mort duminică seară în Munţii Bucegi, salvatorii montani au reuşit, luni după-amiază, să scoată cadavrul din râpa adâncă de aproximativ 200 de metri, după o acţiune care a durat aproximativ cinci ore. Sursa citată a precizat că bărbatul avea leziuni în special în zona capului. Cotinghiu a mai spus că salvamontiştii au reuşit să ajungă la locul în care s-a produs incidentul încă de duminică seară, dar nu au avut voie să intervină pentru scoaterea cadavrului din râpă, întrucât, într-un astfel de caz, este nevoie ca reprezentanţi ai organelor de anchetă să fie prezenţi, iar în situaţia de faţă au participat la acţiune şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova. Purtătorul de cuvânt al IJJ Prahova, căpitanul Leonard Dragomirescu, a precizat că trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti. Ioan Radu B., în vârstă de 26 de ani, din Cluj şi cu reşedinţa în Bucureşti, a căzut, duminică seară, într-o râpă adâncă de aproximativ 200 de metri din Valea Albă, din masivul Bucegi, totul petrecându-se sub privirile celor care îl însoţeau în coborârea de pe munte pe un traseu interzis pe timp de iarnă. Turistul, care practica alpinismul, cobora dinspre Cruce către Buşteni pe un traseu din Valea Albă, undeva la două ore de mers pe jos deasupra pârtiei Kalinderu, într-un loc cunoscut de iubitorii muntelui sub denumirea „La verdeaţă”. El era legat cu un ham improvizat şi şi-a dat drumul în rapel pe o coardă, fără a-şi fi făcut înainte nod de siguranţă, motiv pentru care a căzut în râpă.

Schi la Predeal - VIDEO!!!

Corespondenta de la Straja


Tocmai m-am intors dintr-un weekend de schi la Straja. Am schiat 3 zile aproape non-stop: vineri, sambata si duminica (azi). Vineri si azi a fost un soare splendid, ieri vremea a fost rea (ceata, viscol) dar asta nu a insemnat ca nu s-a schiat.Schilifturile au functionat bine, zi-lumina si in plus, gratie instalatiilor de nocturna care au facut posibila intinderea perioadei de schiat pana catre ora 20 sau mai mult. Din pacate zapada de la Straja este de proasta calitate: veche, mai mult gheata in prima parte a zilei, datorita temperaturilor pozitive se inmoaie catre dupa-masa si devine ceva mai schiabila (ai in ce sa infigi canturile). Partia denumita "Canalul" este deschisa si deservita de schiliftul aferent; in acest weekend a fost cautata de multi schiori fiindca in valea respectiva nu batea vantul. Tot weekendul statiunea a fost arhiplina. Astazi coada de la schiliftul nr.5 se intindea pana la capatul schiliftului nr.3. (Mircea Golumba)

Interventie dificilã a salvatorilor montani pentru recuperarea cadavrului turistului mort în Bucegi

Echipe formate din jandarmi montani şi salvamontişti încearcă să recupereze trupul neînsufleţit al turistului care a căzut, duminică seară, într-o râpă din Munţii Bucegi, operaţiunea fiind foarte dificilă din cauza stratului de zăpadă viscolită din zona în care s-a petrecut incidentul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, căpitan Leonard Dragomirescu, echipele de jandarmi montani şi salvamontişti au plecat, luni dimineaţă, în jurul orei 6.30, către locul în care turistul în vârstă de 26 de ani, din judeţul Cluj, a căzut, duminică seară, în râpa de pe Valea Albă, din Munţii Bucegi. Salvatorii montani au ajuns la locul incidentului în jurul orei 8.30 şi, de mai bine de trei ore, încearcă să scoată cadavrul din râpa adâncă de 200 de metri, operaţiunea fiind una foarte dificilă din cauza stratului de zăpadă viscolită care pe alocuri depăşeşte un metru în acea zonă. Conform sursei citate, echipele de salvatori aflate la faţa locului apreciază că operaţiunea de recuperare a cadavrului ar mai putea dura circa patru ore. Ioan Radu P., în vârstă de 26 de ani, din Cluj şi cu reşedinţa în Bucureşti, a căzut, duminică seară, într-o râpă adâncă de aproximativ 200 de metri din Valea Albă, din Masivul Bucegi, totul petrecându-se sub privirile celor care îl însoţeau în coborârea de pe munte pe un traseu interzis pe timp de iarnă. Bărbatul cobora dinspre Cruce către Buşteni pe un traseu din Valea Albă, deasupra pârtiei Kalinderu, într-un loc cunoscut de iubitorii muntelui sub denumirea „La verdeaţă”. Potrivit salvamontiştilor, turistul era legat cu un ham improvizat şi şi-a dat drumul în rapel pe o coardă, fără a-şi fi făcut înainte nod de siguranţă, motiv pentru care a căzut în râpă.

Fotografii de la Cavnic





Sunday, February 24, 2008

Magarii la Piatra Neamt

Telegondola de la Piatra Neamt merge ca pe roate. Moldovenii se duc navala sa se plimbe peste casele localnicilor. Primarul Gheorghe Stefan a bagat tot felul de reduceri. Inca nu a fost introdus sistemul de acces pe baza de cartela magnetica. Calatorii trebuie sa prezinte la intrare un bon fiscal, pe care, de cele mai multe ori, in loc sa-l rup, angajatii de la telegondola il retin. De ce? Ca sa-l vanda la jumatate de pret! Normal, daca viata e scumpa si salariile sunt mici!

Una albă, alta neagră

Schiorii care au ales Valea Prahovei sau Poiana Braşov în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat nu au fost tocmai inspiraţi. Chiar dacă pârtiile au fost bine bătute, vântul şi, mai apoi, ploaia au stricat totul sâmbătă. Ieri s-a înseninat şi s-a schiat perfect.De două săptămâni, vântul face legea la munte. Din cauza rafalelor puternice, instalaţiile de transport pe cablu au funcţionat cu întrerupere.
GINO PE DOI, FAVORITUL LA SPITAL. Cea mai mare agitaţie a fost la Buşteni. Pârtia Kalinderu a fost gazda Cupei Europene de Skiboard şi a "Open"-ului României. Ai noştri au dominat întrecerile, Sonia Drăgan şi Ciprian Staicu făcând senzaţie. Căpitanul echipei ţării noastre şi directorul tehnic al Clubului de Skiboard din România, braşoveanul Gino Florea, s-a ales cu un loc doi în proba de Slalom Paralel, aceeaşi performanţă fiind reuşită şi de Horaţiu Stoica la "coborârea chinezească". Favoritul evenimentului, spaniolul Fernandez Borja, a ajuns la spital în urma unei accidentări grave. Ibericul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Sinaia. Din fericire, el acum se simte bine. Accidente au mai fost destule, mulţi dintre concurenţi oprindu-se sub maşinile din parcare sau în gardurile care delimitează pârtia. Senzaţii tari, nu glumă. Despre organizare am mai vorbit. Oficialii, nu! Sâmbătă, vântul a paralizat transportul pe cablu la Sinaia, astfel că turiştii s-au mutat la Predeal. Din cauza căldurii şi a ploii care a început după-amiază, zăpada s-a înmuiat, iar coborârile s-au transformat în chin. Ieri, vremea a fost perfectă. Vântul a suflat uşor, atingând în rafale 15 km/h, iar cerul a fost senin. În aceste condiţii, în Valea Dorului a fost o adevărată plăcere să schiezi. La Predeal a fost aglomeraţie doar în parcare. Pârtiile au fost mai libere, iar cine a ajuns la prima oră pe Clăbucet se poate lăuda că a schiat pe o zăpadă foarte bună. În Poiana Braşov au fost probleme numai sâmbătă, când instalaţiile de transport pe cablu au fost oprite din cauza viscolului. Lumea s-a mutat imediat pe pârtia Bradul, acolo unde s-a desfăşurat un concurs de snowboard. Ieri, vremea n-a mai făcut probleme şi toată lumea a fost mulţumită.

Tradiţia e cea care contează!

Vineri şi sâmbătă s-a ţinut la Predeal ediţia cu numărul 52 a Cupei Drumarului. Orice turist venit în staţiune s-a interesat de această competiţie. Valea Prahovei este locul în care bucureştenii se întâlnesc să-şi arate schiurile colorate şi să se laude câte sute de euro au cheltuit pe echipament.
TRADIŢIE. Figuri de Bucureşti! Ce poţi să le faci? Ei, bine, poţi să-i pui să concureze la Cupa Drumarului, cea mai veche competiţie de schi alpin din România. Vineri şi sâmbătă, la Predeal s-a desfăşurat ediţia cu numărul 52. Competitorii se ştiu atât de bine între ei încât au ajuns să se recunoască pe pârtie după felul în care schiază. Cei mai meseriaşi sunt veteranii care folosesc schiuri vechi. Nu au auzit de carve sau înălţător pentru legătură. Ei schiază tot în derapaj şi dau impresia că valsează pe zăpadă. Frumos, taică!
MATEMATICĂ. Fiind week-end, staţiunea prahoveană este sufocată. Turiştii au dat năvală încă de vineri, iar ieri nu mai aveai loc să faci o “cristiană” după ora 12:00. Lume venită de parcă se ţineau Jocurile Olimpice de Iarnă. Schiorul meseriaş, ăla care vine la munte cu mâncarea în rucsac şi nu este interesat să facă parada modei, ajunge pe pârtie la prima oră, imediat după ce s-au pornit instalaţiile de transport pe cablu. Cu ei, şi Ioan Nan! Omul a fost campion naţional de atâtea ori, încât şi-a luat după el doi juniori, Vlad Dămşeşcu şi Ioan Achiriloaie, care să îi numere titlurile câştigate până acum.

Saturday, February 23, 2008

Antrenament schi alpin la Predeal






O poza face cat o mie de cuvinte! La ora asta pun pozele astea decat sa bag 5.000 de cuvinte. Pe Valea Prahovei bate vantul foarte puternic in aceasta dimineata. Se simte asta chiar si in Busteni. Nu e bine deloc! As vrea sa schiez la Sinaia, dar daca nu se poate o sa ma duc la Predeal. Numai ca acolo va fi o aglomeratie... Macar e Cupa Drumarului! Am ce vedea. In fotografiile urmatoare se desfasoara, in ordinea numarelor pe care le poarta la clapari, Vlad Damsescu (foto 1 si foto 5), Ioan Achiriloaie (foto 2) si Ioan Nan (foto 3 si foto 4). S-a mai antrenat pe acolo si Dragos Staicu. Brasoveanul se antrena pentru coborare deoarece saptamana viitoare o sa plece alaturi de "olimpicul' Florentin Nicolae - care nu s-a pregatit ieri pe zapada din Predeal - la Campionatele Nationale ale Bulgariei si la o etapa de Cupa Europei care se va tine tot la sud de Dunare. Ieri s-a intors in tara Alexandru Barbu. Acesta s-a accidentat in Austria, suferint o ciupitura de menisc. Sandra Narea, campioana nationala de junioare, are ruptura de ligament si se duce marti sa se opereze. In aceste conditii, Iulia Craciun, bomba sexy din schiul alpin romanesc, are mari sanse sa devina campioana nationala.

Friday, February 22, 2008

Moda snowpark-urilor

Amatorii de free-style, echipaţi cu haine foarte largi, au înnebunit de-a binelea! Vor numai snowpark-uri şi se cred experţi în Big Air şi alte cuvinte încrucişate. Administratorii pârtiilor le-au amenajat nişte “săritoare”, balustrade pentru rupt membre.
Românul, pretenţios şi fudul, caută nod în papură de fiecare dată. Pe cei care practică sporturile de iarnă este foarte greu să-i mulţumeşti. De vină este, pe bună dreptate, calitatea serviciilor de la noi din ţară. Ni se mai întâmplă şi nouă, românilor, care dezaprobăm – n-am zis că înjurăm – manifestările secuimii, să găsim şi pârtii ca la carte, unde nu îţi vine să te mai dai jos de pe schiuri.
NORD. Administratorii pârtiilor – ar fi o exagerare să vorbim despre domenii schiabile în România, când turiştii fac slalom printre pietre de multe ori – spun că cei mai dificili sunt amatorii de snowboard. Pentru că numărul celor care practică acest sport este în creştere, în acest sezon s-au amenajat mai multe snowpark-uri ca niciodată. În Maramureş, e loc de “dat cu capul” la Izvoare. Staţiunea are tradiţie în acest sens, în Baia Mare existând o gaşcă mare formată din amatori de free-style. De asemenea, la Cavnic, pe pârtia Roata 1, a fost amenajată “o săritoare”, numai bună dacă te-ai plictisit cu sănătatea şi vrei să faci o vizită la “Camera de Gardă”. Nu te speria, fă-o cu încredere. Salvamontul e în zonă, iar Ambulanţa vine cât poate de repede. Nu te bucura că te duce gratis până la spital! Dacă nu găseşti loc sau motiv de cazare acolo, te întorci pe banii tăi înapoi pe pârtie. Cool, dude! Moldovenii stau cel mai rău în ceea ce priveşte snowpark-urile. Numai că în câţiva ani vor apărea pârtii noi la Gura Humorului, Câmpulung Muscel şi poate dă Dumnezeu şi la Piatra-Neamţ. Să te ţii atunci! Deocamdată e loc destul pentru schi de tură şi free-ride. Powder e destul. Surprinzător, în acest sezon s-a amenajat un snowpark la Straja, pe pârtia Sf. Gheorghe. Vine lumea, sare, cade, se ridică şi încearcă din nou. Accidentările fac parte din regula jocului. Aşa că nu te supăra, frăţică! Pardon, bro! Mă-nţelegi?

Skiboard la Buşteni
Unii se grăbesc să numească skiboard-ul un sport extrem. În realitate, nu este altceva decât o formă de free-style. Fiecare arată cum poate să se dea peste cap sau să treacă peste o balustradă. Cei care doresc să vadă toate astea o pot face astăzi la Buşteni, acolo unde se ţin Cupa Europeană şi Cupa Open a României la Skiboard. Concurenţii sunt foarte uşor de recunoscut. Au un aspect uşor neîngrijit, dar aşa e trand-ul: cască multicoloră, geacă largă, pantaloni cu turul până în dreptul clăparului! Pe ai noştri, conduşi de braşoveanul Gino Florea, îi recunoşti după vorbă, după port. Administratorul pârtiei Kalinderu a amenajat un snowpark de categorie grea, Buşteni intrând astfel pe harta staţiunilor unde se poate face free-style în voie. Un alt snowpark există la Sinaia, în Valea Dorului! Cei mai buni rideri, Tudorel Cristea şi Kinda Geza, sunt în Poiana Braşov şi “o ard” pe pârtia Bradul, acolo unde se află un alt loc numai bun pentru rupt mâini şi picioare. Lista snowpark-urilor se încheie cu Cabana Capra, acolo unde o gaşcă de bucureşteni încearcă să “rupă stilul”!

Start la “Europene”

Cupa Europeană şi Cupa Open a Ro­mâ­niei la skiboard sunt întrecerile găz­duite în acest week-end de sta­ţi­u­nea Buşteni. La baza pârtiei a fost amenajat un snowpark de dimensiuni uriaşe.
Uşor, uşor, România începe să se mişte în ceea ce priveşte sporturile de iarnă şi turismul montan. În 2013 vom or­ga­niza Festivalul Olimpic al Tineretului European pe Valea Superioară a Praho­vei, dar până atunci ne “antrenăm” cu întreceri la scară mai mică. Pentru al doilea an conse­cutiv, ţara noastră găzduieşte zilele acestea o cupă inter­na­ţi­o­nală de skiboard, un sport apă­rut în urmă cu câţiva ani în SUA. Sportivii folosesc schiuri mult mai scurte decât cele obişnuite. În plus, lăţimea este mult mai mare, permiţând realizarea de acrobaţii. După ce anul trecut staţiunea Predeal a fost gazda Cupei Mondiale – prima ediţie –, de ieri au început la Buşteni Cupa Europeană la Skiboard şi Cupa Open a României. Organizate cu sprijinul Primăriei, cele două întreceri au adunat la start concurenţi din în­trea­ga lume. Cea mai numeroasă echipă este cea a ţării noastre, zece rideri din Carpaţi în rol de “Şoimii Patriei” încercând să obţină o me­da­lie.
GOGULE, PROBLEME! Lucrurile au fost făcute româneşte, că doar nu era să importăm noi seriozitate de pe la alţii. Din cauza organizării tradiţionale, probele de ieri, Slalom Paralel şi Cross, au început cu o în­târ­zi­ere de trei ore, timp în care riderii s-au acomo­dat cu Pârtia Kalinderu. După ce s-a dat startul, lucrurile au intrat în normal, astfel că nu au mai apărut probleme. Doar ceva accidentări “light” – o entorsă, o contuzie – specifice sporturilor extreme. “Am făcut 120 de metri cubi de zăpadă artificială. Nu vor fi probleme din acest punct de vedere”, a declarat Mihai Dobre, administratorul Pârtiei Kalinderu. Pentru ca probele să se ţină în bune condiţii, Primăria Buşteni a decis să nu permită accesul turiştilor pe pârtie. De astăzi, lucrurile vor reveni la normal şi se va schia în condiţii excelente.

Cupa Drumarilor
Astăzi şi mâine se desfăşoară pe Pârtia Clăbucet din Predeal Cupa Drumarilor, aceasta fiind cea mai veche competiţie de schi alpin din ţara noastră. Prima ediţie a avut loc în anul 1952, atunci când muncitorii care lucrau la drumul ce leagă acum Sinaia de Cota 1.400 au fost surprinşi de ninsoare şi s-au luat la întrecere pe schiuri. Competiţia este coordonată de Fun­da­ţia Alfa 2.000, care va organiza în perioada 7-8 martie şi Cupa IPA, ce va fi găzduită de Azuga. În acest week-end se desfăşoară la Păltiniş “Red Bull 1.000 trails”, singurul raliu de snowmobile de la noi din ţară. La startul competiţiei şi-au anunţat prezenţa 120 de concurenţi, care se vor întrece pe distanţe cuprinse între 100 şi 250 de kilometri. Edi­ţi­a din acest an a fost pregătită şi va fi coordonată de Martin Frei­na­de­metz, multiplul campion mondial la snowboard. Acesta locuieşte în Sibiu, fiind că­să­torit de câţiva ani cu o româncă.

Thursday, February 21, 2008

Romania domina Europenele de Skiboard

Rezultatele de astazi de la Cupa Europeana de Skiboard:

- Slalom Paralel

Masculin
1. Ciprian Staicu
2. Gino Florea
3. Adrian Stramaturaru

Feminin
1. Sonia Dragan
2. Andra Patrut
3. Karina Saule

Lucrurile nu au fost tocmai perfecte. Astazi trebuiau sa se tina trei probe, dar n-am mai avut loc decat una. Dupa proba de Slalom Special, organizatorii au decis sa intrerupa toti deoarece partia a inghetat, iar riderii nu reuseau sa se mentina in picioare. Programul se schimba de la o ora la alta asa ca e greu de stiut ce se va intampla maine. Organizarea nu se compara cu cea de anul trecut.

Wednesday, February 20, 2008

Bogdan Barbu, forma slaba

Bogdan Barbu se afla in aceasta perioada in Austria, acolo unde participa la cateva concursuri dotate cu puncte FIS. Din pacate, rezultatele sale din aceasta saptamana sunt destul de slabe, dar brasoveanul spera sa recupereze zilele urmatoare.

Piste pentru biciclisti

O pistã pentru biciclisti urmeazã sã fie realizatã în municipiul Arad, aceasta fiind parte integrantã a unui amplu proiect intitulat "Reabilitarea infrastructurii de tramvaie si rutiere în municipiul Arad", proiect finantat dintr-un împrumut BERD a cãrui finalizare este preconizatã pentru toamna anului 2009. O altã pistã ar putea fi amenajatã încã în acest an, în orasul Chisineu Cris, unde edilii locali au identificat traseul, au realizat deja un proiect tehnic, în prezent încercând sã obtinã o finantare europeanã. În prezent, în judet nu existã piste speciale pentru biciclisti, cu toate cã, înainte de '89, Aradul era supranumit "orasul bicicletelor". Administratiile locale încearcã însã gãsirea de solutii pentru realizarea unor asemenea piste, lucru care s-ar impune, având în vedere cresterea spectaculoasã a numãrului de autovehicule care circulã în prezent pe drumurile publice din judet.

Pan Park in Retezat

Opt pensiuni şi cabane din Parcul Naţional Retezat au primit, ieri, certificatele Pan Park, precum şi pe cele de eco-turism. Pensiunile vor fi promovate şi în afara ţării prin fundaţia Pan Park.
Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont (SPJS) Hunedoara, a explicat care sunt condiţiile şi avantajele de a obţine un certificat Pan Park. "Cea mai importantă condiţie este să faci parte din reţeaua Pan Park, aproape de Retezat (este ştiut că Parcul Naţional Retezat face parte din această reţea). Spre exemplu, nu putem certifica o pensiune care se află în Braşov. De altfel, întreprinzătorii trebuie să promoveze atât tradiţiile din zonă, cât şi mâncărurile tradiţionale şi să promoveze şi să asimileze eco-turismul ", a declarat Ovidiu Bodeanu.
Sursa citată a mai precizat că "s-a făcut şi o evaluare care a pornit de la arhitectura pensiunilor, felul în care sunt gestionate curentul şi apa, pentru a fi făcute cât mai multe economii. Pot primi certificatele pensiunile de la două la cinci stele. Bineînţeles că nu-i vom promova numai pe cei care au termopane, plasticuri şi trag o dungă roşie la vilă şi gata. Trebuie să fim mândri, fiindcă, printre cele 10 parcuri certificate Pan Park din întreaga Europă este şi Parcul Naţional Retezat", a mai explicat şeful SPJS Hunedoara.
Un asemenea certificat aduce după sine o serie de avantaje. "Avantajele sunt destul de mari, dar nu imediate. Adică să nu se aştepte oamenii să primească saci cu bani de a doua zi. Cel mai mare avantaj îl constituie promovarea pe care o face Pan Park la nivel internaţional. Fundaţia are contracte cu tour-operatori foarte puternici din Danemarca, Norvegia, Olanda, care ar putea dezvolta turismul din zonă", a mai informat Ovidiu Bodeanu.
Parcul Naţional Retezat se întinde pe o suprafaţă de 38.047 de hectare şi cuprinde peste 80 de lacuri, dintre care cel mai întins este Bucura (8,86 de hectare), iar cel mai adânc este lacul Zănoaga (29 de metri). De altfel, în masivul Retezat se mai găsesc peste aproape 1200 de specii de plante superioare din cele aproape 3.500 de specii care sunt cunoscute în ţara noastră. Tot în Parcul Naţional Retezat trăiesc aproape 50 de specii de mamifere, care, procentual, reprezintă aproximativ 20 la sută dintre mamiferele terestre ale Europei.

Rezultat slab pentru Reka Ferencz

Biatlonista Reka Ferencz s-a clasat doar pe locul 16 in proba de 12,5 km individual desfasurata astazi la Campionatul European care are loc in Cehia. Claudia Flangea s-a clasat pe locul 28, Doralina Runceanu s-a multumit cu locul 30, iar Diana Mihalache cu locul 37.

Tofalvi, pe 6 la "Europene"


Romanca Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 6 in proba de 15 km individual desfasurata astazi la Nove Mesto - Cehia, cu ocazia Campionatului European de Biatlon. Sportiva din Miercurea Ciuc a facut patru tururi de penalizare pentru ratarile din poligon. Dana Plotogea s-a clasat pe locul 32, Alexandru Rusu s-a ales doar cu locul 42, in vreme ce Mihaela Purdea a venit pe locul 44. In ceea ce priveste baietii, acestia au avut parte de un mare ghinion, trei dintre ei, Cristian Mosoiu, Roland Gerbacea si Remus Faur, nefinalizand cursa deoarece au gresit traseul. In proba de juniori 15 km individual, Stefan Gavrila s-a clasat pe locul 4, in vreme ce Razvan Garnita a obtinut locul 53.

CJ este majoritar în proiectul Luna Ses

Consiliul Judetean (CJ) Satu Mare a aprobat în cadrul sedintei de azi contractul de asociere cu Consiliul Local Negresti Oas pentru finalizarea pârtiei de schi de la Luna Ses. Potrivit contractului, Consiliul Judetean Satu Mare detine 51 %, fiind majoritar, în vreme ce Consiliul Local, 49 %. În cadrul sedintei, presedintele Gheorghe Ciocan a fost împuternicit sã demareze organizarea noii licitatii pentru finalizarea proiectului. Firma de consultantã Roughton International a primit din partea ministrului Laszlo Borbely un termen ca pânã la sfârsitul lunii februarie sã furnizeze CJ toate datele tehnice necesare desfãsurãrii licitatiei. Gheorghe Ciocan a afirmat cã în maxim o sãptãmânã de la primirea datelor se va putea organiza licitatia. Guvernul a aprobat, anul trecut, alocarea a 18,22 milioane de lei (5,23 milioane euro) pentru finalizarea proiectului de dezvoltare a zonei turistice Luna Ses, finantat prin Programul Phare 2002. Initial, licitatia de executate a lucrãrii a fost câstigatã de firma greacã Efklidis, dar dupã doi ani de la încheierea contractului lucrãrile sunt executate în proportie de 30 %. Telescaunul pentru pârtia de schi este achiziþionat si livrat. Valoarea totalã a proiectului ''Luna Ses'' depãseste 8 milioane de euro, peste 5 milioane fiind contributia Consiliului Judetean Satu Mare. Statiunea care se construieste la baza pantelor nordice ale vârfului Pietroasa (1201 m) si a Muntelui Mic (1013 m), de lângã Negresti Oas, se întinde pe circa 250 ha si este prevãzutã cu o pârtie de schi de 1,8 km pentru profesionisti, douã pârtii pentru începãtori de 850 m, o linie de telescaun, o parcare pentru 100 de autoturisme, spatii comerciale, hoteluri, moteluri, terenuri de sport si un camping de aproximativ 120 de locuri.

Accidentat noaptea

Un timisorean si-a fracturat clavicula dupã ce a coborât cu bobul pe o pârtie din statiunea montanã Straja, imediat dupã miezul noptii de marti spre miercuri, fãrã sã tinã cont de faptul cã instalatia de nocturnã nu functiona la acea orã. "Tânãrul a fost gãsit de jandarmii montani pe drumul care face legãtura cu schitul Straja. El acuza dureri la umãrul stâng, existând posibilitatea sã-si fi fracturat clavicula", a anuntat azi purtãtorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, slt. Nicolae Rãducu. Victima a relatat cã a coborât cu bobul pe pârtia "Constantinescu". Din cauza întunericului, s-a oprit pe drumul de la marginea pârtiei si s-a lovit puternic la umãr. Jandarmii si salvamontistii au transportat persoana accidentatã la punctul de prim ajutor din statiunea Straja, dupã care tânãrul imprudent a fost preluat de un echipaj SMURD si dus la spitalul din Lupeni.

Vremea la munte

Joi
Vremea va fi in general frumoasa. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in zona Carpatilor Orientali, unde spre seara si noaptea pe arii restranse, cu precadere in zona de nord, vor fi precipitatii slabe mixte. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in zona inalta. Temperatura aerului va fi in crestere usoara.

Vineri
Cerul va fi temporar noros si indeosebi dupa-amiaza si noaptea, pe arii restranse vor cadea precipitatii slabe, mixte. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in zona inalta. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative.

Sambata
Cerul va fi mai mult noros si indeosebi in cursul zilei local se vor semnala precipitatii mixte. Vantul va prezenta intensificari, iar in zona inalta va sufla pana la tare. Temperatura aerului se va mentine la valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

ÎNCÂNTATE DE PÂRTIE

Schioarele au făcut cunoştinţă pentru prima dată cu pârtia care va găzdui coborârea olimpică de peste doi ani. În lungime de 2.879 de metri, Franz's Downhill a fost lăudată de competitoare, veterane şi debutante deoportivă, după primul din cele trei antrenamente pentru etapa de Cupă Mondială.
Competiţiile programate weekendul acesta la Whistler reprezintă în acelaşi timp şi întreceri test, înaintea Jocurilor Olimpice din 2010. "Se poate spune că aici, în Canada, se va desfăşura o cursă de coborâre olimpică de cea mai bună calitate" - a declarat reporterilor regina vitezei din schiul mondial, austriaca Renate Goetschl. "Am văzut pentru prima dată pârtia din Whistler şi am fost impresionată. Mă bucur să văd în fine o pârtie pentru coborâre, deoarece ultimele coborâri olimpice nu m-au atras prea mult. Canada poate fi mulţumită că are această pârtie. Este unică. Fiecare pârtie de coborâre este unică în felul ei, însă aceasta iese din comun. Aici găseşti tot ce-ţi doreşti."
Câştigătoare a nu mai puţin de 24 de coborâri, printre cele 46 de victorii din carieră realizate în Cupa Mondială, Goetschl este un nume cu greutate, atunci când vine vorba să aprecieze munca organizatorilor. Vocea fostei câştigătoare a globului de cristal n-a fost însă singulară.
"Este un traseu care merită să intre în istoria olimpică" - a spus suedeza Anja Paerson, de două ori câştigătoare a Cupei Mondiale la general şi medaliată cu bronz în coborârea olimpică de la Torino 2006. "Poate c-ar fi fost mai bine dacă existau porţiuni de viteză şi mai mare, în unele secţiuni, însă nu le poţi avea chiar pe toate. Ceea ce contează este faptul că aici va câştiga cea mai valoroasă schioară de viteză. Toată lumea va fi sigură că acea schioară a meritat victoria olimpică."
Coborârea feminină va fi doar unul din cele patru teste pre-olimpice pe care organizatorii canadieni le-au programat săptămâna aceasta, pe la Whistler Mountain.
La masculin, competitorii vor face cunoştinţă cu pârtia de coborâre Dave Murray, maine, de la ora 20:45, când este programată cursa de Super-G, urmată a doua zi de coborârea feminină, de la aceeaşi oră 20:45, de un slalom uriaş masculin sâmbătă (prima manşă de la ora 20, cea de-a doua de la 23) şi de o super combinată feminină, duminică (super uriaşul de la 20:45, slalomul de la 23:45). Toate competiţiile vor fi transmise în direct la Eurosport.
Va fi o săptămână foarte importantă pentru toţi participanţii la Jocurile Olimpice. 160 de schiori din 20 de ţări vor avea o unică ocazie de a vedea cum se prezintă traseele olimpice, în condiţiile în care acestea sunt singurele evenimente test programate în locaţia olimpică.
Comitetul de Organizare a Olimpiadei de la Vancouver a alocat un buget de 27,6 milioane de dolari pentru a transforma traseele deja existente în unele tehnice şi solicitante.

Circulatie îngreunatã de zãpadã pe drumurile de munte din Bistrita-Nãsãud

Circulatia este îngreunatã de zãpadã pe drumurile de munte din judetul Bistriþa-Nãsãud, unde, în noaptea de marti spre miercuri, au fost împrãstiate peste o sutã de tone de material antiderapant, desi ninsoarea a încetat. Dispecerul de serviciu de la Sectia Bistrita a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj a informat, azi, cã materialul antiderapant a fost aruncat pentru a nu se forma polei, în special pe DN 17, în Pasul Tihuta. Sistemul de Gospodãrire a Apelor din cadrul Companiei Nationale Apele Române a informat, azi, cã cel mai mult a nins la Valea Mare, localitate de la poalele Muntilor Rodnei, unde stratul de zãpadã atinge 11 centimetri. Tot aici, s-a înregistrat si cantitatea cea mai mare de precipitatii în decurs de 24 de ore, de 3,7 litri pe metrul pãtrat. Minima diminetii a fost înregistratã la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuta, unde mercurul a arãtat minus 10,5 grade Celsius. În ultimele 24 de ore, din cauza conditiilor de trafic si a neadaptãrii vitezei la acestea în judet s-au produs patru accidente usoare, a anuntat, azi, Inspectoratul Judetean de Politie Bistrita-Nãsãud.

Peste 140 de politisti si jandarmi participã la finala Campionatului de schi al MIRA, la Straja

Peste 140 de cadre din toate structurile Ministerului Internelor si Reformei Administrative vor participa, începând de maine, la finala Campionatului de schi al MIRA, care se va desfãsura timp de douã zile pe pârtiile din statiunea Straja, judetul Hunedoara. Acesta este al doilea an consecutiv în care judetul Hunedoara este gazda fazei finale a Campionatului de Schi al Ministerului Internelor si Reformei Administrative, dupã ce anul trecut competitia s-a desfãsurat în statiunea montanã Parâng. Competitia cuprinde probe de slalom urias si de schi fond 5 kilometri, iar pânã miercuri îsi anuntaserã participarea peste 140 de cadre din toate structurile MIRA. Din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Hunedoara participã la acestã competitie sapte jandarmi, care vor concura individual. Acestia au fost selectionati ca urmare a rezultatelor obtinute la concursul de schi, faza pe unitate, desfãsurat la începutul lunii februarie tot în statiunea montanã Straja. Cei sapte jandarmi hunedoreni participanti la competitie fac parte din posturile de jandarmi montane Straja, Parâng si Câmpu lui Neag. Potrivit purtãtorului de cuvânt al Inspectoratului de Politie al judetului Hunedoara, subinpectorul Bogdan Nitu, la competitie participã si cinci politisti hunedoreni - patru la probele de concurs schi alpin si fond si o politistã la categoria schi alpin.

Tuesday, February 19, 2008

Ninsori abundente în Muntii Pietrosul Maramuresului

În zonele alpine din Maramures a nins abundent azi, în unele locuri stratul de zãpadã atingând grosimea de un metru. "La altitudini de peste 2.000 metri, în Muntii Pietrosul Maramuresului, stratul de zãpadã a ajuns la un metru si continuã sã ningã viscolit. La munte a nins abundent toatã ziua de azi si, conform prevederilor meteo, e posibil ca ninsoarea sã continue si-n timpul noptii. Cel mai tare afectate de cãderea ninsorii sunt animalele sãlbatice care nu-si vor putea gãsi hrana, îndeosebi la altitudini înalte", a precizat azi purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontierã Maramures, Iulia Utan. Potrivit acestuia, ninge viscolit pe toatã zona de granitã alpinã româno-ucraineanã.

Forma slaba pentru Alexandru Barbu

Sibianul Alexandru Barbu nu trece printr-o perioada tocmai buna. Prezent in probele de Slalom Urias din cadrul concursului de la Goetschen - Germania, romanul s-a clasat pe locul 88 (90 p FIS), respectic 64 (85 p FIS). Tot in Germania, dar la Jenner, Barbu a abandonat de fiecare data la probele de Slalom Special. Astazi, schiorul cu dubla legitimare la CSS Sibiu si Dinamo Bucuresti ar fi trebuit sa ia startul in proba de Slalom Urias din cadrul concursului care se desfasoara la St. Caterina Valfurva.

Zapada de la stadionul Dinamo a fost inlaturata de detinuti

Aproximativ 25 de deţinuţi au fos aduşi, azi după amiază, la stadionul Dinamo, pentru a înlătura zăpada din tribune, aceştia fiind transportaţi cu autocarul echipei a doua al campioanei României.

Rezultate la schi fond

Saptamana trecuta, fondistii romani au luat parte la concursul de la Pigadia - Grecia. Rezultatele au fost urmatoarele:

Mihai Acostachioaie (CSAM Bucegi Predeal)
- sprint - locul 10, respectiv 6;
- 10 km - locul 7.

Monika Gyorgy (Dinamo Bucuresti)
- sprint - locul 2, respectiv 1;
- 5 km - locul 2.

Laszlo Peter (Dinamo Bucuresti)
- sprint - locul 17, de doua ori;
- 10 km - locul 8.

Cornel Puchianu (CSS Predeal - CSAM Bucegi Predeal)
- sprint - locul 13, respectiv 5;
- 10 km - locul 6.

Timeea Sara (CSS Gheorgheni - Dinamo Bucuresti)
- sprint - locul 3, de doua ori;
- 5 km - locul 3.

Mirabela Surdu (Palatul Copiiilor Brasov - Dinamo Bucuresti)
- sprint - locul 6, de doua ori;
- 5 km - locul 4.

Zsolt Antal, locul doi la Pigadia

Zsolt Antal s-a clasat pe locul doi in proba de 10 km din cadrul concursului de la Pigadia - Grecia. La sprint, fondistul legitimat la CSAM Bucegi Predeal s-a clasat pe locul 9, respectiv 4. Desi are aproape 36 de ani, Antal nu doreste sa se retraga, propunandu-si sa participe si la Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver, din 2010. Federatia Romana de Schi si Biatlon i-a propus un post in staful tehnic al lotului national de biatlon, dar Antal a refuzat.

Se circulã greu din cauza ninsorii

Pe toate drumurile din Maramures se circula, azi dupã-amiazã, cu dificultate, din cauza ninsorii care a redus vizibilitatea. Conform Politiei Rutiere Baia Mare, se circulã anevoios pe DN 18 prin Pasul Gutâi, între municipiile Baia Mare si Sighetu Marmatiei, si între Viseul de Sus - Borsa - Pasul Prislop - Cârlibaba, judetul Suceava. De asemenea, se circulã în conditii de iarnã pe DN 17C, pe tronsonul Sãcel - Pasul Stefãnitei - Romului, spre judetul Bistrita-Nãsãud si pe DN 19, Sighetu Marmatiei - Pasul Huta Certeze - Seini, spre judetul Satu Mare. Stratul de zãpadã atinge, pe unele portiuni, 10 centimetri si continuã sã ningã abundent

Complexul Olimpic din Poianã, retrocedat

Primarul Brasovului, George Scripcaru, a declarat, azi, într-o conferinþã de presã, cã primãria regretã cã Agentia Nationalã de Sport a pierdut Complexul Olimpic din Poiana Brasov si câteva terenuri aferente, unde se pregãteau sportivii. Totodatã, el a precizat cã primãria este interesatã sã rezolve problema drumului si a zonei de lângã telegondola din Poiana Brasov, câstigate în instantã de proprietarul de drept. "Vom gãsi o solutie pentru cei care au revendicat si prin negociere, vom vedea la ce formulã ajungem. Asa am salvat si pârtia Bradul, câstigatã de proprietar. Avem experientã si cred cã vom gãsi solutia", a afirmat Scripcaru. Totodatã, referindu-se, din nou, la Complexul Olimpic din Poiana Brasov, el a tinut sã arate: "Îmi pare foarte rãu pentru acest complex sportiv, un obiectiv important pentru pregãtirea sportivilor, si cred cã Agentia Nationalã pentru Sport ar trebui sã negocieze cu proprietarul. Directorul din Brasov al complexului nu s-a ocupat de loc sã negocieze cu proprietarul, poate gãseau o solutie". Instanta a dat câstig de cauzã mostenitorilor Complexului Olimpic, a terenurilor de sport aferente, precum si a terenului de lângã telegondolã, în total trei hectare, care, în cursul anului trecut, au fost câstigate de trei persoane fizice. Potrivit primarului, un metru pãtrat de teren în zona revendicatã ajunge la 350 de euro.

Veniturile Palace Sinaia au urcat anul trecut cu aproape 10%, la 8,5 milioane de lei

Palace Sinaia a obţinut anul trecut venituri totale de 8,5 milioane de lei (2,5 milioane de euro), în avans cu aproape 10%, iar cheltuielile operatorului hotelier au crescut cu 9%, la 7,8 milioane de lei, profitul net al firmei ajungând astfel la 70.000 de lei. Firma a terminat exerciţiul financiar din 2007 cu datorii de 3,2 milioane de lei şi creanţe de 1,3 milioane de lei, potrivit datelor preliminare ale Palace Sinaia transmise, marţi, pieţei Rasdaq. În patrimoniul firmei se află hotelul Palace, clasificat la patru stele, şi hotelul Caraiman, de două stele, dar şi o cofetărie şi o spălătorie. Palace a înregistrat în 2006 o cifră de afaceri de 7,6 milioane de lei (2,1 milioane de euro) şi un profit net de 5.300 de lei, potrivit datelor transmise Ministerului Economiei şi Finanţelor. Principalii acţionari ai operatorului hotrelier sunt Venta Invest - 32,04%, Broadhurst Investments - 21,39%, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - 15,43% şi Dorel Haiduc - 12,35%.

Vremea la munte

Miercuri
Vremea va continua sa se incalzeasca. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general slab. Temperatura minima se va situa in jurul valorii de -4 grade, iar cea maxima va fi de 8...9 grade.

Joi
Vremea va fi calda pentru aceasta data. Cerul va prezenta innorari temporare, si doar izolat in nordul Carpatilor Orientali se vor semnala precipitatii mixte. Vantul va prezenta unele intensificari, mai ales pe creste. Dimineata si noaptea, in zonele joase, izolat va fi ceata.

Vineri
Vremea se mentine calda pentru aceasta perioada. Cerul va prezenta innorari temporare si trecator vor cadea precipitatii mixte. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari pe creste. Izolat vor fi conditii de ceata. Temperatura aerului se va mantine la valori ridicate, comparabile cu cele din intervalul precedent.

Memorialul Alin Tava

Asociatia Montan Club Delta – Pitesti organizeaza concursul Memorial “Alin Tava” – editia a II-a. Concursul se va desfasura in perioada 7-9 Martie 2008 in masivul Fagaras, zona Capra, avand ca tema tehnicile de salvare din avalansa, si a fost conceput cu scopul de a preveni astfel de accidente. Echipa trebuie sa fie de 3 persoane, obligatoriu mixta, din care maxim 2 membri ANSMR. Sedinta tehnica cu privire la desfasurarea concursului va avea loc Sambata 8 martie la ora 8:00 în fata refugiului Salvamont Curtea de Arges (Capra). Startul se va da la ora 10:00. Premiile ce vor fi acordate castigatorilor sunt in curs de negociere, asadar eventualii sponsori sunt bineveniti sa ne contacteze!

Circulatie în conditii de iarnã

Pe drumurile din Bistrita-Nãsãud se circulã, începând de azi dimineata, în conditii de iarnã, în urma ninsorilor din toate zonele judetului. Seful Politiei Rutiere Bistrita-Nãsãud, Roberto Hasnas, a precizat cã nu existã probleme în trafic, deoarece vântul nu bate cu putere, iar echipajele de politie supravegheazã toate arterele intens circulate, inclusiv Pasul Tihuta, pe Drumul Naþional 17. Potrivit datelor oferite de Sistemul de Gospodãrire a Apelor Bistrita-Nãsãud, cantitatea maximã de precipitatii sub formã de ninsoare, de trei litri pe metru pãtrat, s-a înregistrat în localitãtile Romuli si Anies, la poalele Muntilor Rodnei. Minima termicã a fost de minus 10,4 grade Celsius, la Muresenii Bârgãului, valorile fiind în crestere cu patru grade fatã de ziua precedentã. În dimineata zilei de azi, stratul maxim de zãpadã era de 7 centimetri, la Valea Mare, însã acesta este în continuã crestere.

Circulatie îngreunatã de ninsoare si viscol pe DN 17, în Pasul Tihuta

Circulatia era îngreunatã, azi dimineata, pe Drumul National 17, în Pasul Tihuta, din cauza ninsorii puternice si a viscolului. Dispecerul de serviciu de la Sectia Bistrita a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj a informat, azi, cã cel mai greu se circulã între kilometri 111 si 113, la cota cea mai înaltã a pasului, unde vizibilitatea era redusã din cauza viscolului. Pe tot parcusrul noptii de luni spre marti, drumarii au aruncat pe soselele din Bistrita-Nãsãud peste 120 de tone de antiderapant. Sistemul de Gospodãrire a Apelor a informat, azi, cã cel mai mult a nins la Romuli, localitate situatã la granita cu judetul Maramures, unde au cãzut trei litri/mp în 24 de ore. Cel mai consistent strat de zãpadã, de sapte centimetri, este la Valea Mare, la poalele Muntilor Rodnei. În dimineata zilei de azi, cea mai scãzutã temperaturã din Bistrita-Nãsãud s-a înregistrat la Muresenii Bârgãului, minus 10,4 grade Celsius.

Ninge la Vatra Dornei

Iarna si-a intrat din nou in drepturi. In Maramures si Moldova ninge puternic, astfel ca se poate schia in conditii foarte bune la Vatra Dornei, Piatra Fantanele, Carlibaba, Borsa si Cavnic. Ninsoare si pe Valea Prahovei si in Poiana Brasov.

Monday, February 18, 2008

Steaua - Csikszereda 8-3

Echipa Steaua Bucureşti a învins, azi, cu scorul de 8-3 (3-1, 4-1, 1-1), formaţia HC Csikszereda, în al doilea meci din etapa a VI-a, ultima a Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă, unul fără miză după ce ciucanii aveau asigurată calificarea în finala play-off-ului, în dauna "roş-albaştrilor". Pentru Steaua au marcat Cătălin Geru '7.17, Andrei Butocinov '9.20, Mihai Georgescu '11.48, Peter Krehac '24.51, '54.24, Pavlo Akimov '25.40, Sergei Halavinov '29.14 şi Tibor Baszilidesz '32.58). Oaspeţii au punctat prin Attila Otto Biro '12.11, '44.28 şi Kristian Kovac '27.49. Chiar dacă a câştigat partida disputată pe patinoarul Mihai Flamaropol din cadrul Complexului Naţional Sportiv "Lia Manoliu", vicecampioana României, Steaua Bucureşti, a ratat prezenţa în finala pentru locurile 1-2, după ce a pierdut partida de duminică, scor 2-5. Steaua a ratat prezenţa în finala competiţiei pentru prima oară de la înfiinţarea secţiei de hochei pe gheaţă. În finala competiţiei, care se dispută după sistemul "cel mai bun din şapte meciuri", se vor întâlni formaţiile SC Miercurea Ciuc şi HC Csikszereda. Finala play-off-ului va începe la 22/23 februarie.

Perspectiva turismului tranfrontalier româno-ucrainean

Fundatia Centrului pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici si Mijlocii Maramures - CDIMM - a organizat, azi, în Baia Mare, o întâlnire cu agentii economici din domeniul turismului din Maramures si Ucraina. Cele 20 de agentii turistice din Ucraina, prezente la întâlnire, au oferit tour-operatorilor din Maramures o primã imagine asupra potentialului turistic situat la mai putin de 100 kilometri nord-vest de granita româno-ucraineanã. Oportunitãtile turistice ale Ucrainei au fost prezentate de Tetyana Pashchenko de la Fundatia Carpatica din orasul Uzhgorod, Ucraina. ''Agentiile de turism ucrainene lucreazã deja la pregãtirea unui pachet turistic adresat turistilor români cu preturi acceptabile. Ucraina are multe de oferit celor care doresc sã petreacã o vacantã plãcutã'', a spus Tetyana Pashchenko. O primã intentie a fost anuntatã de cele 20 de agentii ucrainene, care în cel mai scurt timp vor veni pe piatã cu un pachet de vacantã destinat studentilor si elevilor din Maramures. Unul dintre reprezentantii Agentiei turistice Mara International din Baia Mare a declarat cã Ucraina este o mare necunoscutã pentru românii care obisnuiesc sã-si petreacã concediile în strãinãtate, dar detine o întreagã retea de pensiuni rurale si are peisaje naturale de o frumusete rarã, care n-au fost atinse de industrializare. Operatorul de turism local a precizat cã buna comunicare cu agentiile de turism ucrainene ar putea duce la cresterea interesului pentru acestã destinatie mai putin aleasã de români. Programul derulat de CDIMM si Fundatia Carpatica din Ucraina face parte din proiectul ''InfoTur - O bunã cooperare între tãri'', parte a întãririi si dezvoltãrii relatiilor turistice transfrontaliere dintre Maramures si Ucraina.

Olimpic Team Autoconstruct - prima echipa continentala de ciclism din Romania

Olimpic Team Autoconstruct Câmpulung Muscel a devenit prima echipă continentală de ciclism din România, având statut semiprofesionist şi fiind recunoscută de Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI), au anunţat conducătorii clubului, azi, în cadrul unei conferinţe de presă. "Este o echipă tânără, în care am mare încredere. Vom participa în acest an la competiţii puternice din Croaţia, Belgia, Turcia, Serbia şi evident în Turul Ciclist al României, unde avem ca obiectiv clasarea între primele trei echipe, având în vedere că începând din acest an competiţia este inclusă în calendarul UCI, iar nivelul valoric al sportivilor va fi mult mai ridicat", a declarat antrenorul echipei din Câmpulung Muscel, Ion Pârlici, adăugând că bugetul grupării în acest sezon este de 300.000 de euro. Echipa este formată din următorii rutieri: Seghei Ţvetcov, Alexandr Braico, Veaceslav Verciuc, Serghei Catan (toţi din Republica Moldova), Ionel Rusu, Mihail Rusu, Lucian Bolbose, Ionuţ Fieraru, Adrian Ionescu, Marius Cojocaru, plus alţi patru sportivi greci, care nu au sosit încă în România. Secretarul general al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon (FRCT), Vasile Selejan, a declarat că evenimentul marchează primul pas al ciclismului românesc spre înalta performanţă. "Dacă această echipă va avea rezultate, ea poate trece la profesionism, poate intra în rândul echipelor Pro Tour, ceea ce înseamnă de fapt marea performanţă în ciclism. Deocamdată ea este la stadiul de semiprofesionism, dar este oricum un pas foarte important. Echipa are un buget anual cât cel al federaţiei, ceea ce nu poate decât să ne bucure, pentru că o federaţie este bogată dacă are cluburi bogate", a afirmat Selejan. Oficialul FRCT a precizat că pentru ediţia din 2008 a Turului Ciclist al României, competiţie inclusă în premieră în calendarul UCI, deja 18 echipe au trimis cereri de participare. "Vom fi nevoiţi să facem o selecţie. Din fericire, după eforturi de ani de zile, am reuşit să includem turul în calendarul UCI, de aceea competitivitatea va fi mult mai mare decât în anii precedenţi. Valoarea premiilor asigurate de federaţie va fi de 21-22.000 de euro. De asemenea, vom avea sistem de foto-finish, arbitru internaţional din Italia şi multe controale antidoping", a menţionat Selejan. Vasile Selejan a adăugat că în acest an nu se va forma o echipă naţională care să concureze în Turul României, cel mai probabil urmând să fie acceptate trei grupări româneşti, Olimpic Team Autoconstruct, Dinamo Secrom şi Intersport Miercurea Ciuc. Ediţia a 45-a a Turului Ciclist al României se va desfăşura în perioada 8-14 iunie, pe traseul: Botoşani - Piatra Neamţ - Miercurea Ciuc - Sibiu - Bâlea Lac - Curtea de Argeş - Vălenii de Munte - Brăila - Constanţa.

Sportiv salvat de jandarmii montani

O patrulã din cadrul Postului de Jandarmerie Montanã Busteni a participat, azi, în cooperare cu lucrãtori ai formatiunii Salvamont Sinaia, la o actiune de salvare si transport a unui sportiv din cadrul lotului national de rugby. În urma unui apel primit pe numãrul de urgentã 112, jandarmii si salvamontistii au organizat o actiune de salvare si transport a sportivului din cadrul lotului national de rugby. Acesta era cazat la complexul sportiv "Piatra Arsã" si s-a accidentat la antrenament, fiind diagnosticat cu fracturã de tibie si peroneu la piciorul stâng. Persoana accidentatã a fost transportatã pe traseul Piatra Arsã-Babele-Busteni de unde a fost preluatã de ambulantã si condusã la Spitalul ortopedic Azuga pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Evgheni Plusenko si-a anuntat revenirea în patinajul amator în 2009

Campionul olimpic la patinaj artistic, Evgheni Pluşenko, şi-a anunţat, azi, intenţia de a reveni în activitatea competiţioanală în vederea participării la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver, din 2010, unde îşi va apăra titlul obţinut în 2006, la Torino. "Este o realitate, revin în patinajul amator. M-am întors de la un antrenament la Saint-Moritz, unde am reuşit sărituri triplu Axel şi am încercat şi cvadruple. În acest an prevăd să particip la competiţii minore la nivel naţional. Însă anul viitor sper să pot participa la competiţii naţionale şi la Campionatul European şi cel Mondial. Şi, evident, principalul meu obiectiv va fi participarea la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Revin în patinajul amator pentru a fi acolo", a declarat Pluşenko, în vârstă de 25 de ani. După titlul olimpic de la Torino, Pluşenko a anunţat că îşi ia un an sabatic, care s-a prelungit şi în 2008. Însă el a participat la numeroase gale, urmărindu-şi principalii adversari, elveţianul Stephane Lambiel, canadianul Jeffrey Buttle şi francezul Brian Joubert. Pluşenko deţinea până săptămâna trecută punctajul maxim absolut în partinajul artistic masculin. Recordul său (258,33 puncte) a fost depăşit, la 15 februarie, la Goyang (Coreea de Sud) de japonezul Daisuke Takahashi, câştigător al competiţiei Patru continente (competiţie internaţională fără europeni) cu două cvadruple sărituri în programul liber, ceea ce i-a adus 175,84 puncte (faţă de 167,67 pentru Pluşenko la JO de la Torino) pentru un total de 264,41 puncte, nou record.

Sandra Narea sta trei saptamani

Sandra Narea a efectuat astazi un consulat la Campina. Medicul i-a recomandat o perioada de pauza de 3 saptamani pentru a se recupera dupa entorsa la genunchiul stang suferita joi pe partia Clabucet din Predea.

Salvatorii de la telegondola din Piatra Neamt, neatestati pentru salvarea de vieti omenesti

Salvatorii cu care colaborează firma ce administrează telegondola din Piatra Neamţ, inaugurată la sfârşitul acestei săptămâni, sunt doar alpinişti utilitari şi nu sunt atestaţi să intervină pentru salvarea de vieţi omeneşti. Mii de amatori de plimbări la înălţime au stat ore în şir la coadă sâmbătă şi duminică pentru a putea face un tur deasupra oraşului cu telegondola, care funcţionează pe versantul estic al muntelui Cozla, dar în cazul unei defecţiuni salvarea este asigurată doar de căţărători care nu sunt atestaţi să salveze vieţi umane. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor din România, Mircea Opriş, singura ce poate să acorde atestatele de salvare a declarat că nici unul dintre angajaţii firmei care trebuie să asigure salvarea nu este atestat să efectueze salvare de vieţi umane. "Această strategie de la telegondola de la Piatra Neamţ este gândită prost. Există legi care spun exact cum se pot face aceste lucruri, dar nu au fost avute în vedere de cei care administrează instalaţia şi nici nu-mi dau seama cum îşi permit să facă aşa ceva. Stau şi mă întreb cum au obţinut oare certificarea ISCIR", a declarat Mircea Opriş. Firma austriacă ce a construit instalaţia a solicitat, la certificarea ISCIR, salvatori atestaţi, iar exerciţiul pentru certificare a fost gândit şi pus în aplicare de salvamontiştii nemţeni, singurii atestaţi pentru asemenea acţiuni. După certificare, salvamontiştii au aflat că nu ei vor fi cei care vor răspunde de salvarea din telegondolă, ci o altă firmă, privată şi atestată doar pentru alpinism utilitar. Directorul firmei care administrează telegondola, Dan Câmpeanu, a declarat că firma cu care s-a semnat contractul "are câţiva oameni atestaţi" pentru salvare de persoane, iar dacă în eventualitatea unei intervenţii nu reuşesc să se descurce, se va apela la Salvamont. Şeful Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat, la rândul său, că salvamontiştii au efectuat exerciţiul de la telegondolă la cererea expresă a firmei care administrează instalaţia, în condiţiile în care operaţiunile de salvare de la înălţime şi în mod special operaţiunile de salvare montană sunt numai de competenţa salvamontiştilor atestaţi sau a unităţilor salvamont de stat sau asociaţii afiliate ANSMR care au constituite echipe de salvare licenţiate ANSMR. El a spus că Salvamont nu are nicio relaţie cu firma angajată să se ocupe de salvări la telegondolă care nu are personal atestat pentru salvare montană şi nu are în obiectul de activitate această activitate. "Singura lor legătură cu alpinismul este că în procesul de spălat geamuri şi tencuit faţade folosesc corzi de alpinism şi materiale de lucru destinate iniţial acestui sport", a spus Papalicef. El consideră că în acest fel se fac "experimente periculoase când la mijloc se află siguranţa şi viaţa cetăţenilor". "Chiar dacă atât beneficiarul, cât şi prestatorul aşa-zisului contract îşi asumă responsabilitatea civilă şi penală pentru eventualitatea pierderii de vieţi umane în cazul unei operaţiuni de salvare eşuate în care au fost folosiţi oameni şi structuri neautorizate, avem datoria morală de a anunţa autorităţile competente ANSMR, Primăria Piatra Neamţ, ISCIR, de acest precedent periculos", a spus Papalicef.

Peste trei mii de copii sunt asteptati la “Serbãrile Zãpezii” din statiunea clujeanã Bãisoara

Peste trei mii de copii din 18 judeţe vor participa, începând de joi, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Naţional "Serbărilor Zăpezii", care va avea loc în staţiunea Băişoara, judeţul Cluj, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, directorul Palatului Copiilor Cluj, Valentin Cuibus. Potrivit sursei citate, în cadrul festivalului, care se va încheia în 24 februarie, vor avea loc probe sportive pe pârtia de la Băişoara, printre care se numără baschet pe schiuri, sania buclucaşă, trenuleţul zăpezii, dar şi un concurs de paint-ball pe schiuri. În cadrul festivalului va avea loc şi un spectacol susţinut de ansamblul folcloric „Doina” al Palatului Copiilor Cluj şi de trupele „Bambi” şi „Vivere”. Costurile de organizare a manifestării se ridică la 100.000 de lei.

Vremea la munte!

Marti
Vremea va continua sa se incalzeasca usor. Cerul va fi temporar noros si local va ninge indeosebi in Carpatii Orientali. Vantul va prezenta unele intensificari in zona inalta.

Miercuri
Vremea va continua sa se incalzeasca. Cerul va fi variabil, cu innorari in nordul Carpatilor Orientali, unde vor fi conditii de ninsoare slaba. Vantul va prezenta intensificari, mai ales pe creste.

Joi
Cerul va avea innorari temporare indeosebi in Muntii Apuseni si in nordul Carpatilor Orientali, unde izolat vor fi conditii de precipitatii slabe predominant sub forma de ninsoare. Vantul va sufla slab si moderat pe creste. Temperatura aerului se va mantine la valori ridicate, comparabile cu cele din intervalul precedent.

Multumiri

Filmuletul de mai jos, cu telegondola si telescaunul de la Piatra Neamt, le-am realizat folosit fotografiile puse la dispozitie de Mihaela Achiroaie si Alexandru Dumitru. Le multumesc!

Telegondola de la Piatra Neamt - VIDEO

Padisul rãmâne zonã protejatã, nu statiune

Consiliul Stiintific al Parcului Natural Apuseni (PNAp), întrunit la sfârsitul sãptãmânii la Bãile Felix, a decis sã respingã propunerea de modificare a zonãrii interioare a Parcului Natural Apuseni, care ar fi permis dezvoltarea controversatului proiect al statiunii turistice Padis-Lazuri. Dupã Consiliul Consultativ al Parcului Natural Apuseni, si Consiliul Stiintific al PNAp a considerat cã proiectul prezintã serioase lacune în ceea ce priveste sustenabilitatea si responsabilitatea socialã si de mediu si cã este total nepotrivit pentru o asemenea arie naturalã protejatã. Presedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologicã (CRSE) si coordonatorul campaniei "Un singur Padis. Natural", Mihai Togor, a declarat cã cele 15 organizatii guvernamentale de mediu active pe teritoriul Muntilor Apuseni salutã decizia Consiliului Stiintific al Parcului Natural Apuseni, care a luat o hotãrâre logicã si corectã, arãtând cã proiectul statiunii Padis-Lazuri nu îsi gãseste un fundament serios si contravine însãsi ratiunii de a fi a Parcului Natural Apuseni. Parcul Natural Apuseni este, de asemenea, sit de importantã comunitarã, parte a retelei ecologice europene Natura 2000, fapt pentru care orice proiect ce urmeazã sã se realizeze în interiorul parcului nu trebuie sã afecteze integritatea si starea de conservare a habitatelor protejate. Investitorii strãini, în principal italieni, reuniti în "Compania de Turism, Hoteluri si Restaurante Padis" (CTHRP) au proiectat sã construiascã în "inima Parcului Apuseni", pe o suprafatã de 86 de hectare, hoteluri, vile si pensiuni, cu peste 2.000 de locuri de cazare, instalatii de transport pe cablu pentru 12 kilometri de pârtii, scoalã de schi, magazine, cafe-baruri, restaurante, pistã pentru perne de aer, snowboarding pe iarbã. Toate acestea în conditiile în care, potrivit presedintei fundatiei Ecotop, Eleonora Mircescu, pe Platoul Padis nu existã apã potabilã suficientã pentru o asemenea investitie "megalomanicã" si, fiind vorba de o zonã carsticã, nu existã nici posibilitatea de evacuare a apelor uzate. Ideea protejãrii Muntilor Apuseni s-a nãscut în anii '50, când un grup de tineri geografi, speologi si biologi a început lupta pentru includerea acestei zone în ceea ce se dorea a fi Parcul National al Muntilor Apuseni. Dupã 40 de ani în care nu s-a putut face nimic, în 1990 a fost emis actul normativ privind înfiintarea a 13 parcuri nationale în România. Printre acestea se afla si Parcul National Muntii Apuseni. Ulterior, denumirea s-a schimbat în Parcul Natural Apuseni. Parcul Natural Apuseni, cu o suprafatã de 70.000 de hectare, se întinde pe teritoriul a trei judete, are administratie si plan de management. Platoul Padis este una dintre zonele cele mai interesante ale parcului, fiind punctul de întretãiere a majoritãtii traseelor turistice care strãbat zona. Desi este întocmit de doi ani, planul de management al Parcului Natural, care contine si zonarea interioarã din punct de vedere al necesitãtii de conservare a diversitãtii biologice, nu este încã avizat pentru a putea fi inclus într-o hotãrâre de Guvern care sã-l transforme în "literã de lege''. Din punct de vedere al acestei zonãri, Platoul Padis se aflã în zona de conservare specialã, unde, conform legii, nu sunt permise niciun fel de activitãti, exceptându-le pe cele legate de cercetarea stiintificã. Din 2006 încoace, prin OUG nr. 57/2007, întregul sistem de zonare internã a ariilor naturale protejate din România s-a modificat, fapt care a dus la o si mai mare neclaritate a situatiei din Parcul Natural Apuseni (si din alte zone protejate), deoarece anumite modificãri permit desfãsurarea de activitãti umane "de ecoturism" si în zonele care înainte erau destinate doar cercetãrii stiintifice. În luna decembrie 2007, Consiliul Judetean Bihor a propus, în Consiliul Consultativ de Administrare al PNAp, modificãri la zonarea internã a Parcului. Mai precis, s-a cerut schimbarea statutului asa-numitei zone Padis-Lazuri din cel de protectie integralã în cel de dezvoltare durabilã a activitãtilor umane, fapt ce ar fi facilitat construirea statiunii turistice respective în inima parcului. Aceastã schimbare a fost respinsã, vineri, de Consiliul Stiintific al Parcului Natural Apuseni.

Thomas Morgenstern a câstigat Globul de Cristal

Austriacul Thomas Morgenstern si-a asigurat primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale la sãritura cu schiurile, dupã ce a ocupat locul cinci, ieri, la concursul de la Willingen. Morgenstern, dublu campion olimpic în 2006 la Torino, este primul austriac care câstigã Globul de Cristal dupã Andreas Goldberger, numãrul 1 mondial în 1996. El a dominat Cupa Mondialã de la începutul sezonului si s-a impus în zece rânduri, însã nu a reusit sã câstige prestigiosul turneu al Celor Patru Trambuline, unde s-a clasat pe locul doi. Austriacul de 21 de ani are un avans de 601 puncte fatã de compatriotul sãu Gregor Schlierenzauer, care nu îl mai poate ajunge chiar dacã va câstiga ultimele sase concursuri ale sezonului. "Important este cã am câstigat. Este un vis devenit realitate. Câstigarea Cupei Mondiale este pentru mine vârful sãriturii la schi, deoarece trebuie sã fii la cel mai bun nivel de-a lungul întregului sezon. Acum mã pot pregãti linistit pentru anii care vin, deoarece am alte obiective", a afirmat Morgenstern.

Sunday, February 17, 2008

Gerul, duşmanul schiorilor

La Sinaia nu s-a putut schia în acest week-end din cauza gerului. Temperatura înregistrată ieri la Cota 1.400 a fost de –23°C, astfel că telecabina care face legătura cu Valea Dorului nu a putut fi pusă în funcţiune.Când meteorologii anunţă scăderea temperaturilor, iubitorii sporturilor de iarnă sar în sus de bucurie. Numai că ce e prea mult strică. Atunci când mercurul din termometre coboară sub valoarea de –18°C, transportul pe cablu devine periculos.
STOP JOC. În acest week-end, telecabina de la Buşteni, care face legătura cu Babele, şi instalaţiile de la Sinaia, care urcă de la Cota 1.400 la Cota 2.000, nu au putut funcţiona absolut deloc. Pe lângă temperaturile foarte scăzute, care au ajuns ieri şi la –23°C, un alt factor care a paralizat transportul pe cablu a fost şi vântul foarte puternic, care pe Valea Prahovei a suflat cu viteze ce au depăşit 100 km/h. Din această cauză, organizatorii concursului de Free-style care trebuia să se desfăşoare în snow-park-ul din Valea Dorului au fost nevoiţi să amâne evenimentul cu o săptămână. În aceste condiţii, turiştii s-au îndreptat către staţiunile Azuga, Predeal şi Poiana Braşov.
ESCALADÅ. În condiţii foarte bune s-a schiat la Buşteni, pe pârtia Kalinderu. Aici a fost stabilit şi un nou record mondial la escaladă pe gheaţă. Rusul Pavel Batusev a urcat peretele de gheaţă înalt de 16 metri în 9,549 secunde. Cei 20 de alpinişti înscrişi în concurs au escaladat liber, neavând nici un alt punct de sprijin în afară de pioleţi şi colţari. Săptămâna viitoare, între 21 şi 24 februarie, tot la Buşteni, se va desfăşura Cupa Europeană de skiboard.
MOLDOVA. Chiar dacă la Piatra-Neamţ a fost inaugurată telegondola, încă nu se poate schia. Planurile privind dezvoltarea turistică nu se opresc aici. În următorii doi ani va fi construită o nouă instalaţie de transport pe cablu, care va face legătura între Cozla şi Pietricica, acolo unde va fi amenajat şi un restaurant care se va roti în permanenţă.

Aur la schi fond
În week-end a avut loc în Grecia, la Pigadia, un concurs de schi fond la care au participat şi sportivi din ţara noastră. În proba de sprint,Monika Gyorgy, de la Dinamo Braşov, a fost desemnată învingătoare. Pe locul trei s-a clasat o altă româncă, Timeea Sara, legitimatăla Dinamo Braşov şi CSS Gheorgheni. Accidentările din lumea schiului alpin se ţin lanţ. După Florentin Nicolae şi Sandra Nărea, Lilla Petroczki are şi ea probleme de sănătate. Schioarea din Odorheiu-Secuiesc se pregăteşte în Finlanda, dar nu poate participa la concursurile FIS din această perioadă din cauza unor dureri la genunchi. La sfârşitul acestei săptămâni începe în Spania campionatul mondial de juniori la schi alpin.

Locul 11 pentru stafeta feminina de biatlon

Ultima cursa de la Campionatele Mondiale de Biatlon din Suedia a fost cea de stafeta feminina. Romania, pentru care au concurat Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea si Alexandra Rusu, a terminat cursa pe locul 11.

Neala, nu-mi raspunzi la SMS?

Cand face o cursa buna, Ioan Nan ma omoara cu sms-urile si se lauda singur. Cursa lui de ieri s-a amanat din cauza vantului. Eu am crezut ca a mers prost si, normal, a uitat numarul meu de telefon. Mi-a dat un sms si mi-a explicat care a fost situatia. Vantul a batut si in Slovacia, nu doar la Sinaia. Azi mi-a dat sms pe la pranz si mi-a zis ca a terminat pe locul 9. Nu mi-a zis si cate puncte a facut. Semn ca nu a mers bine. Inainte de a pleca de la serviciu am pus stirea pe blog, stiind ca fanii lui din Brasov, cei care imi cer mereu poze cu el, sunt nerabdatori sa afle ce a facut marele campion. Vazand stirea pe blog, unii s-au grabit sa-mi scrie ca trebuie sa ma documentez... Uite ca acum scriu adevarul. Ioan Nan a terminat pe locul 10 (51 p FIS) proba de Slalom Special. Cursa a fost castigata de cehul Jiri Hendrych. I-am dat un sms lui Neala, l-am apostrofat, dar nu mi-a raspuns. Oricum, nu inteleg ce a cautat el la un concurs atat de slab. Invingatorul a facut 36 de puncte, un pic mai bun decat cel realizat de brasovean la concursurile din Bulgaria, din ianuarie.

Zeci de turisti, ajutati de salvamontisti sã coboare de pe munte în Sinaia

Câteva zeci de turişti care au fost cazaţi, la acest sfârşit de săptămână, la cabanele Piatra Arsă şi Mioriţa din Munţii Bucegi, au fost ajutaţi, azi, de către salvamontişti să ajungă cu bine în staţiune, în condiţiile în care telecabina care duce la Cota 2.000 nu a funcţionat. Şeful Salvamont Sinaia, Nae Cojanu, a declarat că, în condiţiile în care telecabina care face legătura între staţiune şi Cota 2.000, nu a funcţionat, azi, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate pe munte, şase salvatori montani au patrulat în zona dintre staţiune şi cabanele Piatra Arsă şi Mioriţa, ajutându-i pe turiştii cazaţi acolo să coboare cu bine de pe munte. Potrivit sursei citate, salvatorii montani au ajutat un grup format din aproximativ 30 de turişti să coboare de la Piatra Arsă până în Sinaia, aceştia fiind conduşi până la gara din staţiune. Şeful de la Salvamont Sinaia a precizat că turiştii însoţiţi de salvamontişti au parcurs cu bine, în aproximativ trei ore, drumul dintre Piatra Arsă şi Sinaia. Un alt grup de turişti a fost ajutat de salvatorii motani să coboare de la cabana Mioriţa, situată la două ore de mers pe jos de staţiune. Nae Cojanu a precizat că salvamontiştii care i-au ajutat pe turişti să coboare cu bine de pe munte fie i-au întâlnit pe aceştia pe drum, fie au fost solicitaţi să îi însoţească, de către unii turişti care s-au temut să nu se rătăcească pe munte. Telecabina din Sinaia, care face legătura între staţiune şi Cota 2.000, nu a funcţionat deloc azi, din cauza gerului, în condiţiile în care pe munte termometrele au arătat temperaturi de minus 24 de grade Celsius.

Nan, locul 9 in Slovacia

Campionul national la schi alpin, Ioan Nan, s-a clasat pe locul noua in cadrul probei de Slalom Special pe care a sustinut-o astazi in Slovacia. Proba de Slalom Urias, care trebuia sa se desfasoare ieri, a fost amanata din cauza vantului. Tot din acelasi motiv a fost amanat si concursul din Austria la care trebuia sa participe Edit Miklos.

Petres: "Nu avem ce pierde în finalã"

Jucătorul formaţiei HC Csikszereda, Tivadar Petres, a declarat la finalul partidei câştigate în faţa Stelei, cu scorul de 5-2, că echipa la care evoluează nu are ce pierde în finala Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă. "Acum doi ani, când am pornit la acest drum, ne fixasem obiectiv locul trei, iar anul acesta finala. Am muncit enorm în vară şi am atins un obiectiv la care unii nici nu îndrăzneau să se gândească", a spus Petres. Tivadar Petres a precizat că meciurile pe care echipa sa le dispută în campionatul Ungariei au contribuit foarte mult la calificarea în finală. "S-au văzut şi meciurile jucate în campionatul din Ungaria. Acolo sunt opt echipe, iar experienţa acumulată în meciurile de acolo ne-a ajutat enorm aici, în România", a menţionat jucătorul. Petres a mai spus că la Miercurea Ciuc va fi o sărbătoare toată săptămâna, dar numai pentru suporteri. "Această performanţă cred că va declanşa o nebunie la Miercurea Ciuc. Din păcate noi nu vom putea sărbători pentru că ne aşteaptă meciurile din campionatul Ungariei", a afirmat Petres. Formaţia HC Csikszereda s-a calificat în finala Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă după ce a învins, la Bucureşti, echipa Steaua, cu scorul de 5-2.

Opt turisti accidentati pe pârtiile de schi si sãnius din statiunea Azuga

Un număr de opt turişti veniţi sâmbătă şi duminică pe pârtiile din staţiunea Azuga au fost accidentaţi, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre răni uşoare, printre răniţi numărându-se şi un băiat de 11 ani despre care salvamontiştii bănuiesc că ar fi suferit o fractura de coloană vertebrală. Sute de turişti au luat cu asalt, în acest week-end, pârtiile din staţiunea prahoveană Azuga, în condiţiile în care aceastăstaţiune a fost singura în care funcţionarea mijloacelor de transport pe cablu nu a fost afectată din cauza condiţiilor meteorologice. Potrivit salvamontistului Alex Bârţoiu, condiţiile meteo au fost foarte bune atât sâmbătă, cât şi duminică, iar starea pârtiilor este excelentă. Distracţia de pe pârtie nu s-a terminat însă cu bine pentru toţi iubitorii sporturilor de iarnă veniţi la Azuga. Conform sursei citate, opt accidente s-au petrecut sâmbătă şi duminică pe pârtiile din staţiune. În cele mai multe cazuri a fost vorba despre accidente considerate uşoare, care nu au pus în pericol viaţa turiştilor răniţi. "Este vorba despre entorse, luxaţii, sau contuzii uşoare, care nu reprezintăun pericol", a spus Bârţoiu. Acesta a precizat că sâmbătă, pe pârtia de sănii din staţiune, s-a petrecut un accident grav; un băiat de 11 ani, venit să-şi petreacă week-end-ul la munte, a căzut de pe sanie şi, în urma primelor verificări asupra stării sale de sănătate, salvatorii montani bănuiesc că băiatul ar fi suferit o fractură de coloană vertebrală. Copilul a fost preluat de urgenţă de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spital. Salvamontiştii spun că în cazul fiecărui accident petrecut pe pârtie cauza o reprezintăfie neatenţia, fie lipsa de experienţă a turiştilor ori lipsa echipamentului corespunzător.

Mii de turisti la "Serbarile Zapezii" de la Arieseni

Mii de turişti au luat cu asalt staţiunea montană Arieşeni, din Munţii Apuseni, pentru a participa la "Serbările Zăpezii", manifestări ce cuprind concursuri inedite, concerte şi discoteci în aer liber sau demonstraţii de lupte medievale. Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a "Serbărilor Zăpezii" a adunat la Arieşeni aproape 10.000 de turişti atât din judeţul Alba, cât şi din judeţele apropiate, Cluj, Bihor, Hunedoara sau chiar Mureş. Cea mai mare problemă pentru turişti a fost cazare deoarece majoritatea pensiunilor şi-au ocupat camerele cu câteva zile sau chiar săptămâni înaintea acestor manifestări. Turiştii au participat, sâmbătă, la concursuri sportive pe zăpadă cât şi întreceri inedite precum alergare desculţ pe zăpadă, alunecare cu obiecte neomologate, aruncare cu bulgări la ţintă, trasul frânghiei, fotbal şi hochei pe zăpadă sau coborâre în tandem. Printre concursurile inedite s-au aflat şi cele pentru desemnarea celui mai rapid mâncător de sarmale sau concursul de băut bere. Prefectul de Alba, Cosmin Covaciu, a declarat că a treia ediţie a "Serbărilor Zăpezii" de la Arieşeni s-a dorit o manifestare pe toate gusturile şi pentru toate vârstele, iar organizatorii au pregătit numeroase premii astfel încât aproape toţi participanţii să poată pleca cu o amintire de la Arieşeni. Seara de sâmbătă s-a încheiat cu o discotecă în aer liber în jurul focurilor de tabără şi un concert cu Ducu Bertzi, Giulia, Nicoleta Luciu sau Compact. Un moment care a devenit tradiţie la Arişeni a fost organizat, sâmbătă, de salvamontiştii din Alba, care, la lăsarea întunericului, au coborât pe pârtie cu torţe aprinse, realizând un "şarpe de lumină" lung de peste o sută de metri. La realizarea acestui impresionant spectacol de lumină şi culoare au participat câteva zeci de schiori, iar seara s-a încheiat cu un foc de artificii. Azi a avut loc unul dintre cele mai aşteptate momente ale "Serbărilor Zăpezii" şi anume demonstraţiile de lupte medievale şi scenetele organizate de Ordinului Cavalerilor de Mediaş. Tot în cadrul manifestărilor de azi, prefectul de Alba, Cosmin Covaciu, şi-a lansat, împreună cu unul din cei mai renumiţi maeştri în arta culinară din Alba Iulia, Cosmin Toma, o carte de bucate, intitulată "Reţete de succes". Prefectul de Alba este chiar coautor al cărţii şi realizatorul unora dintre reţetele prezentate. "Serbărilor Zăpezii" au cuprins şi azi numeroase concursuri inedite pentru turişti. Manifestările se vor încheia în cursul serii cu un concert de muzică populară în care vor evolua printre alţii Veta Biriş, Nicoleta Sârbu, tulnicăresele din Munţii Apuseni sau ansamblul folcloric "Busuiocul" din Sântana. Serbările Zăpezii sunt organizate de Prefectura Alba împreună cu Primăria Arieşeni şi au ca scop promovarea potenţialului turistic al zonei, aflată la limita judeţelor Alba şi Bihor.

Gliga: "Ne va fi greu sã urrmãrim finala la televizor"

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Gliga, a declarat că îi va fi greu să urmărească finala Superligii Naţionale de Hochei pe gheaţă la televizor, după ce formaţia sa a ratat calificarea în această fază a competiţiei. "E trist tot ceea ce s-a întâmplat astăzi, dar am stors de la această generaţie absolut tot ce era posibil. Să nu uităm că aceeaşi echipă a câştigat nici eu nu mai ştiu câte titluri de campioana. Această contraperformanţă nu poate şterge cu buretele tot ce au făcut ei pentru acest club. Sunt cel puţin şase-şapte jucători cu care am fost colegi de echipa, iar eu m-am retras acum opt ani. Se impune un schimb de generaţii la Steaua. Ne va fi greu să urmărim finala din faţa televizorului", a spus Gliga. Marius Gliga a precizat că forma de moment a echipei a decis fiecare meci în parte. "Am avut o formă foarte bună şi am reuşit să căştigăm meciuri importante, dar treptat am pierdut din turaţie şi au apărut greşeli de apărare care au creat o stare de frustrare în jurul echipei. A intervenit şi scăderea de formă şi de aici tot acest lanţ nefericit de partide pierdute", a menţionat tehnicianul stelist. Preşedintele secţiei de hochei a CSA Steaua, Cristian Cârlan, a declarat că la echipa bucureşteană trebuie o schimbare majoră pentru că nu mai merge cu "injecţii şi soluţii de compromis". "Trebuie să înţelegem că o generaţie de jucători a ajuns la final şi să luăm totul de la zero, în funcţie de resurse. Nu mai merge cu injecţii şi soluţii de compromis. Este clar că acest campionat nu mai stă în două echipe ca până acum. E din ce în ce mai puternic şi va trebui să regândim toată strategia. La Ciuc se investeşte foarte mult şi îi felicit pentru acest lucru. Va trebui să luăm totul de la zero, în funcţie de resursele de care dispunem", a spus Cârlan. Cristian Cârlan a precizat că formaţia antrenată de Marius Gliga a avut o cădere de formă care a determinat contraperformanţa din acest sezon. "Am avut o perioadă foarte bună în campionat, în care, la un moment dat, reuşisem să ne distanţăm faţă de restul echipei, după care a urmat o perioadă inexplicabilă de cădere şi am ajuns unde am ajuns", a explicat Cârlan. Potrivit unor surse din cadrul CSA Steaua, portarul Catrinoi este considerat principalul vinovat pentru ratarea calificării în finala Superligii Naţionale. "Din păcate, Catrinoi a fost de nerecunoscut în ultima parte a campionatului. Am pierdut pe mâna lui cel puţin cinci meciuri din cauza unor greşeli impardonabile pentru un portar al echipei naţionale", a declarat o sursă din cadrul clubului. Conform aceleiaşi surse, forma lui Catrinoi i-a demoralizat pe colegii săi: "Se ştie că în hochei 60-70 la sută dintr-un meci îl face portarul. Greşelile făcute de Catrinoi i-a demoralizat şi pe ceilalţi. Înaintea meciurilor de la Bucureşti, cu SC Miercurea Ciuc, aveam o diferenţă liniştitoare în clasament. Le-am pierdut pe ambele din cauza lui Catrinoi. Practic, calificarea s-a jucat aici. În meciul de astăzi am luat două goluri tot pe gafele lui". Tododată, sursa menţionată a oferit şi o explicaţie pentru forma slabă a portarului echipei Steaua. "La începutul sezonului s-a făcut o greşeală capitală. Portarul adus acum doi ani de la Miercurea Ciuc, Hricina, a fost îndepărtat de la echipă, din cauză că se creaseră două tabere: una a jucătorilor români, care îl susţineau pe Catrinoi, şi alta a străinilor, care îl susţineau pe Hricina. S-a decis îndepărtarea lui, iar Catrinoi a rămas fără concurenţă pentru că celălalt portar, Kari, nu se ridică nici măcar la jumătatea valorii celor doi", a afirmat sursa din cadrul CSA Steaua. Formaţia Steaua Bucureşti va juca pentru locurile 3-4 ale Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă pentru prima dată în istoria echipei, după ce a ratat calificarea în finala competiţiei, în urma înfrângerii, cu scorul de 5-2, din meciul cu HC Csikzereda.

Panã: Steaua a ratat finala din cauzã cã s-a pregãtit prea putin pe gheatã

Fostul secretar general al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Eduard Pană, a declarat, duminică, că una dintre principalele cauze ale faptului că formaţia Steaua Bucureşti a ratat calificarea în finala Superligii Naţionale este că s-a pregătit prea puţin timp pe gheaţă. "Una dintre cauze ar putea fi absenţa gheţii în toamna anului trecut. Practic, Steaua a început antrenamentele pe gheaţă la jumătatea lunii noiembrie. Indiferent cât s-au pregătit fizic, dacă nu ai gheaţă e egal cu zero", a menţionat Pană. Patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti nu a fost operaţional din cauza unor defecţiuni la sistemul de răcire, pus în funcţiune de două compresoare recent achiziţionate. Mai mulţi membri ai Biroului Federal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă l-au acuzat pe preşedintele Janos Kurko că a achiziţionat, fără licitaţie, două compresoare second hand, însă şeful FRHG a negat aceste acuzaţii, susţinând că utilajele au fost noi. În urma acestor acuzaţii, o comisie a Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS) a inspectat patinoarul Mihai Flamaropol, însă nu a constatat nicio neregulă. Pană a mai spus că eşecul Stelei este "un moment trist pentru hocheiul bucureştean". "E o stuaţie dificilă pentru Steaua, care nu va putea juca pentru locurile unu sau doi pentru prima oară în de la înfiinţare. Din păcate, ceea ce am prezis s-a adeverit mai curând decât mă aşteptam", a precizat Pană. Formaţia Steaua Bucureşti a ratat calificarea în finala Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă, după ce a fost învinsă cu scorul de 5-2 (2-0, 2-2, 1-0), de HC Csikzereda.