Monday, January 26, 2009

Ninge in Poiana Brasov

Gata cu caldurile. S-au intors ninsorile. In acest moment ninge puternic in Poiana Brasov, la Predeal, Azuga, Busteni si la Sinaia. Precipitatii sub forma de ninsoare se inregistreaza in acest moment si la Baile Harghita. Concursul FIS programat la sfarsitul acestei saptamani la Predeal a fost anulat din cauza lipsei de zapada. Cele doua masini care trebuie sa bata zapada pe partiile de la Predeal sunt defecte.

VREMEA LA MUNTE

Marti
Valorile de temperatura vor fi mai ridicate decat in mod obisnuit pentru sfarsitul lunii ianuarie. Cerul se va innora treptat si in a doua parte a intervalului va ploua in Muntii Banatului si Carpatii Meridionali, unde cantitatile de apa vor depasi izolat 25 l/mp si izolat in restul zonei. In zona montana inalta precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va prezenta unele intensificari.

Miercuri
Cerul va fi mai mult noros si pe arii relativ extinse in Carpatii Meridionali si Orientali si local in rest, vor fi precipitatii mixte. Ploile vor avea si caracter de aversa, iar cantitatile de apa vor putea depasi, izolat, 20 l/mp.Vantul va prezenta intensificari temporare. Temperatura aerului nu va avea variatii importante, caracterizand o vreme mai calda decat in mod normal.

Joi
Vremea va intra intr-un proces de racire. Cerul va fi mai mult noros si vor cadea precipitatii, mai ales sub forma de ninsoare. Vantul va prezenta sufla slab pana la moderat.

Bendler a câstigat si cea de-a doua etapã a Cupei Mondiale la escaladã pe gheatã

Austriacul Markus Bendler, membru al Clubului Alpin Român, a câstigat si cea de-a doua etapã a Cupei Mondiale la escaladã pe gheatã, în proba de dificultate, ce s-a disputat, la sfârsitul sãptãmânii, în localitatea elvetianã Saas-Fee.
Bendler se impusese si în prima etapã ce s-a disputat la Val Daone (Italia).
Urmãtoarea etapã a Cupei Mondiale va avea loc, în week-end, în Slovenia la Mojstrana.
Finala Cupei Mondiale la escaladã pe gheatã, probele de dificultate si vitezã, va avea loc, în perioada 5-8 februarie, pe un traseu amenajat la Busteni, lângã pârtia Kalinderu.

Încãlzirea vremii a dus la topirea zãpezii la munte

Odatã cu încãlzirea vremii în zonele de munte, stratul gros de zãpadã depus în ultimele patru zile a început sã se topeascã.
Conform dispeceratului Societãtii de Gospodãrire a Apelor Baia Mare, azi, au fost observate pe versantii muntosi arii întinse fãrã zãpadã.
În Muntii Pop Ivanul si Faracului, stratul de zãpadã oscileazã între 20 si 30 cm, în Muntii Pietrosul Rondnei - între 45 si 60 de cm, iar în Muntii Novicioru si Toroioaga Jupania - între 50 si 70 cm.
Topirea zãpezii pe crestele alpine va duce la o usoarã crestere a nivelului apelor pe râurile de munte. Temperatura exterioarã oscila, azi, între 7 si 9 grade Celsius.

Telescaun şi pârtie nouă la Vatra Dornei

Administraţia locală din Vatra Dornei va construi o nouă pârtie de schi în staţiunea suceveană. Cei 900 de metri de pistă vor fi deserviţi de un telescaun, valoarea totală a investiţiei fiind de 3,2 milioane de euro.

Una dintre cele mai frumoase staţiuni de schi din România, Vatra Dornei, face progrese din ce în ce mai mari pentru a ţine pasul cu Valea Prahovei. Începând din acest sezon, pârtia Parc, aflată în imediata apropiere a Parcului Municipal şi a Complexului Bradul – Călimani, are instalaţie de zăpadă artificială. Practic, în acest week-end, când au debutat "Serbările Zăpezii" – ediţia 2009 – s-a putut schia doar pe bucata cu zăpadă artificială, ceea ce demonstrează că investiţia a meritat. De altfel, sfârşitul săptămânii trecute le-a demonstrat tuturor administratorilor de piste de schi alpin din România că nu mai putem discuta despre acest sport fără zăpadă artificială. Dacă te bazezi doar pe ce îţi dă Dumnezeu o să ajungi ca un cerşetor de la colţul străzii. Din primăvara acestui an, la Vatra Dornei vor începe lucrările de amenajare a unei pârtii de schi. "Investiţia totală este de 3,2 milioane de euro. Vom avea un telescaun modern, iar pârtia va avea o lungime de 900 de metri. Nu vor lipsi instalaţiile de zăpadă artificială şi nici nocturna. Totul trebuie să fie gata până în luna decembrie", a declarat Ioan Mocanu, primarul localităţii Vatra Dornei. Dacă totul va decurge conform planului, în anii următori vor fi amenajate "bretele" care să facă legătura cu pârtiile existente acum. Idealul oamenilor din Depresiunea Dornelor ar fi construcţia unei telegondole care să plece din Parcul Municipal şi să urce până pe Dealu Negru, acolo unde există acum unul din cele mai vechi telescaune din ţară. Ediţia de anul acesta a "Serbărilor Zăpezii" a reprezentat un adevărat balon de oxigen pentru unităţile hoteliere. "La Vatra Dornei şi în cele 12 localităţi învecinate aflate în Depresiunea Dornelor au fost cazaţi 10.000 de turişti în acest week-end. Sperăm ca şi în perioada următoare să avem cel puţin la fel de mulţi oaspeţi", s-a exprimat Moraru, care îşi doreşte ca manifestarea organizată în colaborare cu agenţii economici din oraş şi Consiliul Judeţean Suceava să devină una dintre atracţiile zonei în fiecare sezon.

MUNTEANU NU MERGE LA CM
Schioarea Smaranda Munteanu i-a înştiinţat pe oficialii Federaţiei Române de Schi şi Biatlon că nu va putea reprezenta România la Campionatul Mondial de Schi Alpin care va avea loc în perioada 2-15 februarie la Val d’Isere, în Franţa. Sportiva care locuieşte în Alaska consideră că nu este suficient de bine pregătită pentru a putea scoate un rezultat notabil la o astfel de competiţie. Practic, Smaranda Munteanu şi-a dat seama că prezenţa ei în Alpii francezi nu ar fi altceva decât o excursie la munte. Locul său în delegaţia României va fi luat nu de o schioare, ci de două. Surorile Bianca şi Sandra Nărea vor merge amândouă la Val d’Isere, deplasarea urmând a fi suportată de clubul la care sunt legitimate, AS Schi Club Predeal. În aceeaşi situaţie este şi sibianul Alexandru Barbu, care îşi va suporta singur costurile legate de cazare, masă şi transport. Pe banii FRSB vor merge în Franţa doar Ioan Nan şi Edit Miklos, delegaţia urmând a fi condusă de antrenorul Florin Cristea, de la Dinamo Bucureşti. Miklos, singura schioare din România care a luat startul sezonul acesta în Cupa Mondială, va putea fi urmărită la sfârşitul lunii februarie pe pârtia Sorica din Azuga.

POLIŢIA ÎN ACŢIUNE
În perioada 10-12 februarie, domeniul schiabil Roata din staţiunea maramureşeană Cavnic va fi gazda Campionatului Naţional de Schi Alpin la MIRA, competiţie care va fi urmărită de la faţa locului de Elisabeta Lipă şi Monica Iagăr. Această întrecere a devenit o tradiţie în ministerul condus acum de Liviu Dragnea. De altfel, România va fi prezentă şi la Campionatul Mondial al Poliţiei. Ţara noastră speră să obţină medalia de aur la una din probele de schi alpin prin Edit Miklos.


Trec pe zăpadă artificială

Anul 2009 va fi unul în care numărul instalaţiilor de zăpadă artificială va creşte considerabil în ţara noastră. La Şuior s-au cheltuit iarna aceasta 3 milioane de euro pentru o astfel de instalaţie, lucru care i-a ambiţionat foarte tare pe ceilalţi administratori de domenii schiabile din România. La Cavnic, pe lângă tunurile cu zăpadă artificială, se plănuieşte construcţia unui teren de tenis în imediata apropiere a domeniului schiabil Roata. Asta în timp ce pârtiile Icoana sunt scoase la vânzare împreună cu instalaţiile de transport pe cablu şi cabana de lângă parcare. Instalaţii de zăpadă artificială vor mai apărea la Straja, Arieşeni şi Piatra Neamţ, în vreme ce la Muntele Mic va fi construită o telegondolă second-hand şi va fi renovat hotelul Sebeş.

HC Csikszereda s-a calificat în finala Ligii MOL

Formaþia HC Csikszereda a învins, asearã, echipa ungarã NZ Stars, cu scorul de 5-0 (1-0, 2-0, 2-0) si s-a calificat în finala Ligii MOL, cu scorul general de 2-0.
Golurile au fost marcate de Levente Peter (17:56), Arpad Mihali (28:03), Miroslav Pupak (29:04, 52:42) si Ladislau Harabin (45:38).
În prima partidã, disputatã vineri, HC Csikszereda câstigase cu scorul de 5-3 (2-2, 1-0, 2-1) prin reusitele lui Arpad Mihaly (00:54, 54:33), Dimitri Suur (5:30), Ede Mihaly (27:42), Dennis Zabludovsi (59:38), pentru HC Csikszereda, respectiv Balazs Kangyal (8:38), Tamas Groschl (17:24) si David Szappanos (46:24).
În finala Ligii MOL, echipa HC Csikszereda va întâlni campioana României, Sport Club Miercurea Ciuc, care a eliminat echipa ungarã Ujpesti TE, în urma victoriilor cu scorul 4-3 (1-1, 2-2, 1-0) si 3-2 (0-1, 2-0, 1-1).
Finala Ligii MOL, care se va desfãsura dupã sistemul "cel mai bun din cinci meciuri", se va disputa dupã urmãtorul program: meciul 1 - 31 ianuarie, meciul 2 - 1 februarie, meciul 3 - 14 februarie, meciul 4 - 15 februarie (dacã mai este cazul), meciul 5 - 21 februarie (dacã mai este cazul).
Cum ambele formatii sunt din Miercurea Ciuc, toate meciurile finalei se vor disputa în patinoarul Vakar Lajos din localitate. În meciurile 1, 2 si 5 gazdã va fi HC Csikszereda, iar în celealte douã Sport Club.
HC Csikszereda si Sport Club Miercurea Ciuc au terminat si sezonul regulat pe primele douã locuri, cu 91, respectiv 82 de puncte.

Saturday, January 24, 2009

Tolea si cu Magda

Am vazut ca Tolea Ciumac vrea sa mearga la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Facem pariu ca Magda Ciumac o sa atace si ea Eurovisionul din 2010? Sunt la Vatra Dornei. Conditiile de schi nu sunt tocmai bune. Se schiaza doar pe bucata de jos a partiei Parc.

Friday, January 23, 2009

Ploile spală pârtiile de “bruma” de zăpadă

3.000.000 de euro a costat instalaţia de zăpadă artificială de la Şuior. 4 schiori vor reprezenta România la Campionatul Mondial de schi alpin, care va avea loc în perioada 2-15 februarie, la Val d’Isere, în Franţa
La omul sărac, nici boii nu trag. După ce că avem în ţară nişte pârtii ca vai de ele, iar zăpada nu prea s-a înghesuit pe la noi, săptămâna asta vremea ne-a lovit direct în moalele capului. În multe locuri, ploile au curăţat zăpada de pe pârtii. În acest week-end, cea mai bună pistă de schi este cea de la Băile Homorod.Administratorii pârtiilor au început să realizeze din ce în ce mai mult că nu mai putem discuta despre schi alpin fără zăpadă artificială. Cel mai simplu exemplu este în Poiana Braşov, acolo unde pe Bradul se schiază, e adevărat că prost, în vreme ce sus, în Masivul Postăvarul, la o diferenţă de nivel cu 600 de metri mai mare, poţi face orice, chiar şi chirpici, numai să nu-ţi pui schiurile în picioare. Jos, pe Bradul, încă mai e alb, deoarece acolo s-a făcut un pic de zăpadă artificială. Aceasta rezistă mult mai bine la acţiunile mecanice şi permite prelungirea sezonului de schi.

PLĂNGE MUNTELE
În nordul ţării e durere mare. La Şuior, lângă Baie Sprie, s-au cheltuit 3 milioane de euro pentru instalaţia de zăpadă artificială. Aceasta este cea mai mare investiţie privată făcută într-un domeniu schiabil din România fără să se folosească bani de la Uniunea Europeană sau de la Guvern. Din cauza căldurii, cele 37 de lănci nu îşi pot face treaba din cauza căldurii care a pus stăpânire pe ţara noastră în această săptămână. Pentru ca instalaţia să poată funcţiona este nevoie ca temperatura aerului să ajungă la –3°C. Accesând secţiunea Camere Live de pe www.jurnalul.ro, puteţi vedea imagini în direct de la Şuior. Situaţia este la fel de tristă la Mogoşa, Cavnic şi Borşa, unde ploaia a curăţat zăpada de pe pârtie. Cei care preferau până acum să meargă la Izvoare trebuie să ştie că staţiunea este moartă în acest sezon.

ŞOC ÎN HARGHITA
Norocul şi-l face omul cu mâna lui. Ca să vă convingeţi de lucrul acesta, trebuie să mergeţi să schiaţi la Băile Homorod, în judeţul Harghita. În urmă cu câţiva ani, acolo era o tabără şcolară. Acum, locul s-a transformat total. Au apărut o pensiune dar şi o pârtie de schi dotată cu teleschi, nocturnă, dar şi zăpadă artificială. Administratorul pârtiei a profitat din plin de zilele în care temperaturile au coborât sub limita de îngheţ şi a produs atât de multă zăpadă artificială, încât acum are un strat gros de aproape un metru. Practic, în clipa de faţă, pista de la Băile Homorod, aflată pe marginea drumului care face legătura între Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, este cea mai bună din ţară. Bucureştenii care ţin morţiş să schieze azi şi mâine au de ales între Valea Dorului, unde sunt destule zone cu noroi, şi Buşteni, acolo unde zăpada artificială încă rezistă. În restul ţării e prăpăd, iar schiorii nu se gândesc decât la săptămâna viitoare. De luni, meteorologii anunţă că vremea se mai răceşte.

Alexandru Barbu este accidentat

Sibianul Alexandru Barbu este accidentat la glezna si nu se poate antrena in aceasta perioada. El va pleca pe 30 ianuarie in Italia, va participa la cateva curse acolo, dupa care va participa la Campionatul Mondial de Schi Alpin de la Val d'Isere - Franta. Dinamovistul Ioan Nan nu stie cum va face deplasarea la competitia gazduita de Alpii francezi.

Ioan Nan pleaca in Bulgaria

Campion national in ultimii ani, dinamovistul Ioan Nan pleaca duminica in Bulgaria pentru a participa saptamana viitoare la cursele care au loc in statiunile Vitosha si Borovetz. Brasoveanul va face deplasarea alaturi de Bianca si Sandra Narea, Bogdan si Mihai Olaru deoarece este in conflict cu antrenorul Florin Cristea din cauza neseriozitatii de care schiorul a dat dovada in cantonamentul desfasurat in Austria anul trecut. Bomboana pe coliva a fost pusa de repetatele intarzieri si absente de la sedintele de pregatire care au avut loc in Romania. Florin Cristea va merge si el in Bulgaria, dar va face deplasarea impreuna cu Iulia Craciun si Ioan Achiriloaie.

La Vatra Dornei începe distracţia pe pârtie

3 pârtii există la Vatra Dornei. 112 kilometri este distanţa de la Suceava la Vatra Dornei. 5 grade Celsius este temperatura medie anuală la Vatra Dornei
În inima Bucovinei, la Vatra Dornei, nu se resimt nici criza economică şi nici căldurile care în alte staţiuni au făcut ca starea pârtiilor să se deterioreze considerabil. Astăzi încep "Serbările Zăpezii", eveniment organizat timp de trei săptămâni de Primăria din localitate şi Consiliul Judeţean Suceava, cu sprijinul agenţilor economici din oraş.O-la-la, Andra vine să cânte la Vatra Dornei cu ocazia "Serbărilor Zăpezii", eveniment la care mai sunt invitaţi să participe Bere Gratis, David Deejay, Smiley, Semnal M, Desperado, Animal X, Dj Rinno&Sylvia, Giulia, Simplu şi Fly Project. Toţi aceştia vor susţine concerte pe scena amplasată la baza Pârtiei Parc. Cea de-a 26-a ediţie a "Serbărilor Zăpezii" începe astăzi şi se desfăşoară timp de trei săptămâni, până la 8 februarie, timp în care turiştii care vor ajunge în staţiunea suceveană vor avea parte de distracţie pe pârtie, mai ales că stratul de zăpadă permite încă practicarea sporturilor de iarnă. Week-end-ul acesta, pe scenă se vor afla David Deejay, Alin Pascal & Band, Bere Gratis, Andra, Smiley, Ansamblul "Dorna Dorului" împreună cu solistul Călin Brăteanu, precum şi trupele Etno şi Moldoviţa. Scopul acestei manifestări constituie un pachet de acţiuni dirijate de administraţia locală, cu un aport semnificativ al agenţilor economici din Vatra Dornei interesaţi de promovarea staţiunii.

SPORTURI DE IARNĂ LA TELEVIZOR
Dacă nu plecaţi la munte, deşi iubiţi sporturile de iarnă, programul Eurosport România transmite cele mai importante competiţii din acest week-end. Astăzi, cu începere de la ora 15:15, puteţi urmări live proba masculină de sprint. De la ora 23:00, în direct de la Vancouver, locul în care vor avea loc anul viitor Jocurile Olimpice, puteţi vedea calificările pentru etapa de sărituri cu schiurile ce are loc în acest week-end în cadrul Cupei Mondiale. Mâine, de la ora 12:30, în direct de la Kitzbuhel – Austria, coborârea băieţilor poate fi urmărită şi în România, chiar dacă nu avem nici un reprezentant acolo. La nivel înalt, România este reprezentată în continuare doar de echipa feminină de biatlon. Fetele antrenate de Gheorghe Stoian pot fi urmărite mâine în proba de pursuit cu începere de la ora 13:45, în direct la Eurosport România. De la 20:30 începe adevăratul spectacol, cei mai buni săritori din lume întrecându-se în cadrul etapei de la Cupa Mondială programată la Vancouver. La începutul lui februarie, are loc în Franţa, la Val d’Isere, Campionatul Mondial de schi alpin. Chiar dacă suntem mici la această disciplină, vom avea patru reprezentanţi la această competiţie. Edit Miklos şi-a propus să termine în primele 30 de sportive la coborâre, în vreme ce Smaranda Munteanu îşi doreşte o clasare cât mai bună. De altfel, cele două fete vor reprezenta România şi la Jocurile Olimpice de anul viitor. La băieţi, dinamoviştii Ioan Nan şi Alexandru Barbu vor merge la calificări, dar au şanse foarte mici să intre în finală.

Thursday, January 22, 2009

Markus Bendler membru al Clubului Alpin Roman castiga prima etapa a Cupei Mondiala de Escalada pe Gheata

Cupa Mondiala de Escalada pe Gheata a debutat weekendul trecut, la Val Daone in mijlocul Alpilor italieni. Aceasta a fost prima din cele patru etape din calendarul competitional UIAA (Union Internationale des Associations d’Alpinisme – forul mondial care guverneaza aceste competitii).Alex Paun, participant ca organizator la aceata etapa ne-a declarat ca spectacolul a fost incredibil si cu siguranta nu il va uita foarte usor.
Finala masculina la proba de dificultate a fost castigata de austriacul Markus Benlder. Markus este membru si concureaza sub culorile Clubului Alpin Roman inca de anul trecut, cand a castigat etapa din Busteni si titlul de vice-campion mondial. "Nu am stiut ca am castigat ... Scopul meu a fost sa escaladez primul traseu pana la final." (MB) In acel moment nu stia ca nimeni altcineva nu reusise sa parcurga traseul complet si a fost surprins de reactia publicului. Castigase. Dar spectacolul nu s-a oprit aici. S-a decis sa escaladeze si a doua ruta chiar daca era deja campion. Spectatorii, au fost impresionati de evolutia sa magnifica.Clasificat la jumatea clasamentului, Bogdan Micu, concurent roman, marturiseste "am decis sa particip in acest an, alaturi de prietenul meu Mihai Sima, pentru a cunoaste nivelul concurentilor. La Daone am simtit lipsa de experienta. Desi eram inca pe traseu timpul s-a terminat. De asemenea am vazut cat de fragila si necinstita este gheata." Urmatoarea etapa va fi weekendul acesta, in Elvetia, unde cei doi vor incerca sa-si imbunatateasca performanta. Ei sunt prima data intr-o competitie de nivel mondial si experienta acumulata ii va propulsa in viitor mai sus.Transmisia etapei din Elvetia o veti putea urmari pe internet, in direct (www.mountain-life.ch/iwc), la fel ca Finala din Busteni care va avea loc pe 5-8 februarie.
Orasul se pregateste intens pentru primirea a peste 60 de atleti internationali. Langa partia Kalinderu, unde va avea loc concursul, s-au demarat lucrarile de montare a instalatiei de refrigerare care va permite desfasurarea competitiei la temperaturi de pana la 10 grade Celsius.
In paralel, Primaria Busteni, partenerul Clubului Alpin Roman la organizarea Finalei, pregateste pentru turisti si spectatori concursuri, muzica trance si concerte live. Sponsorii Finalei vor expune si oferi testari de echipamente. Vor fi focuri de artificii si alte surprize.

Live din Maramures

Incepand de astazi, www.jurnalul.ro va ofera imagini in direct de la Suior si Cavnic, cele mai cautate destinatii de schi din Maramures.

Wednesday, January 21, 2009

Benjamin Karl – Campion Mondial!











Benjamin Karl a obtinut titlul de Campion Mondial, invingandu-l pe Sylvain Dufour (FRA) in finala Campionatului Mondial de Snowboard din Coreea. O revenire fantastica pentru Benjamin dupa accidentarea sa, mai ales ca luni, dupa ce s-a clasat pe locul 4, era la un pas sa piarda podiumul. Dupa o accidentare la picior la inceputul lui decembrie, Benjamin - primul in Clasamentul General al Cupei Mondiale 2008 - s-a antrenat din greu in ultimele sase saptamani si a reusit o recuperare cat mai rapida. “In afara de a merge la terapie, m-am antrenat constant - altfel mi-as fi luat la adio de la Campionatul Mondial. Am facut in fiecare zi antrenament pentru forta si rezistenta; am mers si la centrul de antrenament din Thalgau de cateva ori. Si a meritat pe deplin!”, spune proaspatul Campion Mondial. Cu doar doua zile inainte ca toata echipa sa zboare in Coreea, Benjamin a primit acordul medicului de a concura in Campionatul Mondial. “Se pare ca am nevoie de putina presiune pentru ca sa obtin rezultate bune. Este absolut incredibil. Sunt atat de fericit!”, a conchis la final Benjamin, imediat dupa castigarea titlului.

Tuesday, January 20, 2009

Camera web la Semenic

Incepand de ieri, pe www.jurnalul.ro puteti viziona imagini live din statiunea Semenic. Peisajul e tare frumos. Sper sa-i incanta si pe banateni. Acum suntem la Arieseni si ne pregatim sa plecam spre Maramures. Eu arat ca si cum as fi luat bataie de la Doroftei. Ieri am avut dureri groaznice de dantura. Am luat ceva medicamente cu rol antiinflamator, m-au lasat durerile la dinti. Dar buza de sus este umflata ca si cum m-as fi batut cu Doroftei. Culmea, inca mai simt o durere si pe partea dreapta, intr-un loc din care imi lipseste o masea. Ma mir ca am dureri pe partea dreapta din moment ce acolo nu am nici o carie. O sa iau in continuare medicamente, dar tare mi-e teama ca ma paste o operatie necesara pentru "maseaua de minte". Dar pentru asta nu ar trebui sa am dureri undeva mai in spate, la ultima masea?

Sunday, January 18, 2009

Nu este curent la Straja

Probleme in Masivul Valcan. Alimentarea cu energie electrica in statiunea Straja a fost intrerupta, astfel ca turistii aflati la cabane isi petrec seara la lumina lumanarilor. Romantic!