Monday, May 18, 2009

Pa, schi!

Cupa Mălinului, concursul de free-ri­de ţinut în week-end în Masivul Bucegi, a consfinţit sfârşitul sezonului de schi în ţara noastră.
Marea şi muntele, două decoruri to­tal diferite, s-au duelat în acest week-end. Pe Li­to­ral nu au fost mai mult de 24 de gra­de, dar lumea a în­drăznit să meargă la plajă, în vreme ce sus, în Masivul Bu­cegi, la 2.490 de metri altitudine, s-a ţinut concursul de free-ride Cupa Mălinului.

SENZAŢII TARI!
Într-o ţară în care arbitrii sunt în plin scandal, organizatorul eveni­men­tului a luat o decizie prin care a încercat să dovedească transparenţă şi obiectivitate maximă în alegerea câştigătorilor. Astfel, două nume gre­le ale fenomenului, Mişu Stoica şi Ion Trandafir, s-au aşezat bătrâneşte cu fundul pe marginea prăpastiei şi au început să dea note.

Evident, concu­renţii, care cu schiurile late, care cu plă­cile pregătite mai mult pentru im­pactul cu stâncile decât pentru o alu­necare peste zăpada apoasă şi moale, au ezitat să pornească pe vale atunci când au descoperit că panta pe care trebuie să coboare este deosebit de abruptă. Nu au lipsit căzăturile, dar echipamentul de protecţie i-a salvat, pe toţi. Unul a pornit tare, a cules aplauze, dar nu a apucat să se bucure de ele, pentru că imediat s-a izbit cu capul de o stâncă. Şi asta a fost doar încălzirea, pentru că la puţin timp du­pă el a venit un alt concurent cu elan muncitoresc care a îmbrăţi-şat fără voia sa, aceeaşi bucată de piatră. S-a ales cu o sperietură atât de serioa­să, încât abia mai putea să stea în picioare.

Un obişnuit al concursurilor de acest gen, Mihai Ţirea, a fost desemnat câştigător în proba de schi. În urmă cu doi ani, el s-a clasat pe locul al doilea, poziţie care acum i-a re­ve­nit lui Laszlo Gebefugi, antrenor la sec­ţia de schi alpin a clubului PC Cluj-Napoca. Kehaian Garbis a venit pe lo­cul al treilea. Considerată drept fa­vo­rită, Luciana Neacşu nu a prins nici măcar un loc pe podium. Graba strică treaba. Ea a urcat cu telecabina din Buşteni până la Babele fără să mai stea la coadă. Astfel, locul I i-a revenit Dianei Ghiuzbaian, urmată în clasament de Andreea Biro şi de Emma Ersek.

La snowboard, Dodo Gabor, Costin Becheanu şi Vlăduţ Voinescu, ultimul cunoscut de toată lumea din concursurile de free-style, au urcat pe podiumul băieţilor. A lipsit, în mod surprinzător, Viorel Corbu, din Buşteni. Cele mai bune fete au fost, în ordine: Sonia Nicolau, Paula Şeicaru şi Nicol Shaerer.

Sunday, May 17, 2009

VREMEA LA MUNTE

Luni
Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, cu innorari si local, averse, descarcari electrice si scurte intensificari de vant, indeosebi in Muntii Banatului si Carpatii Meridionali, mai ales dupa-amiaza. Vor fi conditii de grindina. Temperatura aerului nu va avea modificari semnificative fata de ziua precedenta.

Marti
Vremea va fi usor mai calda decat in mod obisnuit la aceasta data. Cerul va prezenta innorari si local vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, mai ales in cursul dupa-amiezei si al serii. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative fata de ziua precedenta, tendinta fiiind de usoara scadere.

Miercuri
Vremea va deveni in general instabila. Cerul va avea innorari si vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, mai ales in cursul dupa-amiezei si al serii. Vor fi conditii de grindina si trecator de vijelie. Temperatura aerului va scadea usor fata de ziua precedenta.

Rezultatele de la Cupa Malinului






Schi - masculin
1. Mihai Tirea
2. Laszlo Gebefugi
3. Kehaian Garbis

Schi - feminin
1. Diana Ghiuzbaian
2. Andreea Biro
3. Emma Ersek

Snowboard - masculin
1. Dodo Gabor
2. Costin Becheanu
3. Vladut Voinescu

Snowboard - feminin
1. Sonia Nicolau
2. Paula Seicaru
3. Nicol Shaerer

Friday, May 15, 2009

Dan Moldovan vrea la Jocurile Olimpice

Schiorul Dan Moldovan, triplu campion national la juniori mici, nu vrea sa renunte la schiul alpin pana cand nu se va califica la Jocurile Olimpice de Iarna. "Obiectivul meu este sa ajung la Olimpiada din 2014", a declarat sportivul din Miercurea Ciuc intr-un interviu pe care il voi publica in zilele urmatoare.

Poiana cu narcise din Muntii Rodnei, în extindere

Poiana cu narcise din Muntii Rodnei, situatã la o altitudine de 1.600 de metri si care ocupã cinci hectare, este în continuã extindere, potrivit mãsurãtorilor efectuate, în ultimii trei ani, de specialistii din cadrul Administratiei Parcului National Muntii Rodnei (APNMR).
Administratorul parcului, Doina Jauca, a declarat azi cã, în ultimii trei ani, parcul national a fost monitorizat printr-un sistem GPS, care permite efectuarea de mãsurãtori pentru stabilirea conturului poienii cu narcise, a traseelor turistice si a contructiilor din zonã, toate aceste date fiind transmite la Bucuresti, pentru a fi introduse în sistemul "România digitalã".
Mãsurãtorile în poiana cu narcise sunt efectuate în fiecare primãvarã, deoarece exista temerea ca aceasta sã fie afectatã de turisti, care nu se pot stãpâni sã nu plece acasã cu un buchet de narcise. Cu toate acestea, se pare cã pâlcurile de narcise s-au extins, motiv pentru care poiana, una dintre rezervatiile biologice din judetul Bistrita-Nãsãud, nu este în pericol.
Poiana cu narcise (Narcissus Angustifolius) este situatã pe versantul estic al muntelui Saca din Muntii Rodnei, la o altitudine de 1.600 de metri, într-o asociatie dominatã de Barba ursului. Rezervatia se aflã la sapte kilometri distantã de localitatea Valea Vinului, cei care urcã spre poianã având de urmat un traseu de trei ore de mers pe jos. Existã, de asemenea, si varianta turismului ecvestru, însã contra cost.
Alãturi de narcise (Narcissus angustifolius f.stellaris), aici întâlnim Opaita multicolorã (Lychnis nivalis), Crucea Pãmântului (Heracleum Carpaticum) si alte specii rare.

Colibita ar putea fi declaratã statiune turisticã de interes national

Zona barajului de la Colibita, din judetul Bistrita-Nãsãud, ar putea fi declaratã, anul acesta, statiune turisticã de interes national, dupã ce presedintele filialei PD-L Bistrita-Nãsãud, deputatul Ioan Oltean, a depus la Ministerul Turismului un proiect în acest sens.
Ioan Oltean a declarat, azi, într-o conferintã de presã, cã a depus la Ministerul Turismului documentatia necesarã pentru ca zona Colibita sã devinã statiune si sã fie introdusã oficial în circuitul turistic national, având în vedere cã este deja o zonã foarte frecventatã de turisti.
La rândul sãu, presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nãsãud, Liviu Rusu (PD-L), a declarat cã, peste douã sãptãmâni, va fi organizatã licitatia pentru modernizarea a trei kilometri din cei 12,5 ai drumului care duce spre Colibita, fiind vorba de tronsonul ce leagã satul Mita de coada lacului de acumulare.
În acest sens, CJ a alocat, ieri, 1,1 milioane lei, dar suma totalã ar putea ajunge la cinci milioane, restul banilor urmând sã vinã din alte resurse financiare ale Consiliului Judetean, inclusiv din fondul de rulment.
Barajul Colibita a creat prin acumulare lacul Colibita, situat în Muntii Cãlimani. El a fost amenajat în perioada 1977-1991 în scop hidroenergetic, pe cursul râului Bistrita Ardeleanã.
Lacul are suprafata de 270 hectare, o lungime de 13 kilometri si un volum de 65 milioane metri cubi, fiind situat la o altitudine de 900 m.
Pe malurile lacului se aflã statiunea turisticã Colibita, unde s-au construit peste 300 de case de vacantã si pensiuni. Turistii vin la statiune pentru aerul pur, pentru pescuit si plimbãri cu barca, iar cazarea este asiguratã fie la pensiunile din zonã, fie în sistem camping.

VREMEA LA MUNTE

Sambata
Instabilitatea atmosferica va fi accentuata indeosebi in cursul dupa-amiezei si la inceputul noptii, cand vor fi innorari, averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Vor fi conditii ca izolat sa fie caderi de grindina. Temperatura aerului se va mentine la valori ridicate pentru acesta perioada a anului, comparabile cu cele din intervalul anterior.

Duminica
Vremea se va mentine calda, dar va fi in general instabila. Temporar innorarile vor fi accentuate si pe spatii relativ extinse se vor semnala averse, descarcari electrice si unele intensificari ale vantului. Izolat vor fi conditii de grindina. Temperatura aerului va avea valori conparabile cu cele din intervalul precedent.

Luni
Cerul va avea innorari temporare si indeosebi in Muntii Banatului si Carpatii Meridionali, pe spatii relativ extinse vor fi averse si descarcari electrice. Vor fi conditii de grindina. Vantul va sufla slab si moderat. Cu toate ca temperatura aerului va marca o usoara scadere, vremea se va mentine calda pentru aceasta perioada a anului.

Recuperare la Sangeorgiu de Mures

Cei mai importanti sportivi se afla zilele acestea in cantonament la Sangeorgiu de Mures, o statiune aflata la 3 kilometri de Tg. Mures. Componentii lotului olimpic sunt cazati la hotelul Apollo, cotat la 4 stele, si urmeaza exercitii de recuperare si refacere dupa un sezon destul de greu. Eva Tofalvi, Dana Plotogea, Alexandra Stoian, Mihaela Purdea si Roland Gerbacea sunt printre cei care reprezinta biatlonul. Dintre fondisti, Monika Gyorgy, Paul Pepene si Sara Timeea se gasesc in statiunea mureseana. Dintre schiori, dinamovistii Ioan Nan si Edit Miklos beneficiaza de conditiile excelente oferite de luxosul hotel. Cu sanse mari de a participa la Jocurile Olimpice de la Vancouver, Dragos Staicu lipseste!

Motociclisti de valoare la Enduro-Panorama

Zeci de motociclisti din Europa vor lua parte, timp de trei zile, la competitia "Enduro-Panorama", organizatã în perioada 15-17 mai, în Tinutul Pãdurenilor din judetul Hunedoara, startul fiind prevãzut sã fie dat din comuna Ghelari, în Muntii Poiana Ruscã.
Traseul contine mai multe pasaje tehnice, care îi dau un caracter solicitant. Participantii vor avea de trecut mlastini, cariere de piatrã, halde de steril, râpe, urcãri pe bolovãnis si treceri pe poteci înguste.
Printre invitatii care au confirmat participarea se numãrã francezii Marco Joriot - multiplu campion national al Frantei si Patrick Boissy - apreciat ca unul dintre cei mai experimentati "enduristi", Katany Peter-campionul national al Ungariei, Mani Gyenes si Romeo Dunca - care au "alergat" în Raliul Paris-Dakar, Ervin Kovacs - câstigãtor al Campionatului european de enduro, vedeta Antena 1 Dani Otil.
"Prezenta unor actuali si fosti campioni mondiali este o garantie cã "Enduro - Panorama" va fi un spectacol veritabil pe douã roti. Motociclete tari, aventurã, adrenalinã si pasiune pentru extrem - asta înseamnã competitia din Tara Pãdurenilor, competitie al cãrei traseu a fost verificat "la centimetru" de celebrul endurist Francois Vuillet - locul 8 în RedBull Romaniacs, clasa expert single", se aratã într-un comunicat al organizatorilor, Clubul "Haita" Deva.
Evenimentul debuteazã azi, 15 mai, la ora 18.00, prin demonstratii cu motociclete de teren urmate de un prolog pentru cele douã clase A si B ("profil" si "hobby"). Una dintre demonstratiile din prolog va fi realizatã de campionul national de motocros, Mihai Stoichescu, supranumit "Christian Pfeiffer al României". El va executa câteva acrobatii de "stunt riding".
Prologul va fi unul spectaculos pentru participanti si public si se va desfãsura pe marginea unei cariere de piatrã. Proba presupune si trecerea prin clãdiri dezafectate si va stabili ordinea la start.
În concurs, se pot înscrie doar pilotii care au motociclete adaptate pentru teren accidentat si echipamentul de protectie necesar. Terenul de concurs este marcat cu bandã, iar fiecare participant va primi o hartã a zonei si numerele de contact în caz de urgentã. Parcul moto va fi pãzit permanent pentru evitarea unor situatii nedorite.
Startul efectiv al competitiei va fi dat maine, 16 mai, la ora 10.00. În functie de timpul obtinut la prolog, participantii vor pleca pe traseu la fiecare 30 de secunde. Traseul primei zile de concurs însumeazã 60 de kilometri cu 12 probe speciale.
Primul punct de interes este în satul Runcu Mare, între orele 12.00 si 13.00, de unde spectatorii pot urmãri o urcare spectaculoasã pe un traseu stâncos. Al doilea punct de interes este o haldã de steril, între satele Govãjdie si Lelese, unde concurentii vor ajunge în jurul orei 14.00.
Sâmbãtã seara, organizatorii au pregãtit o searã pãdureneascã.
Duminicã, 17 mai, dupã startul de la ora 11.00, participantii vor avea de înfruntat 40 de kilometri de traseu si 8 probe speciale. Spectatorii vor putea urmãri prima specialã în zona Toplita - o urcare greoaie, unde motociclistii vor ajunge la 10 minute dupã start. În jurul orei 12,30, în satul Florese, publicul poate urmãri o altã probã specialã alcãtuitã din douã urcãri spectaculoase.
Premierea sportivilor va avea loc duminicã, în jurul orei 16, când primii trei clasati de la fiecare categorie vor urca pe podium.
Organizatorii roagã publicul sã pãstreze distanta necesarã evitãrii oricãrui accident.

ELOD PAL PAL, EPISODUL AL DOILEA

ITI PARE RAU CA TE-AI INDEPARTAT DE SCHI PENTRU PRESA?
Presa este o preocupare placuta, imi place enorm sa scriu, sa comentez evenimente, dar este mai degraba un hobby. Inca nu am certificate obtinute in acest domeniu. Pentru asta am venit la aceasta facultate. De schi m-am indepartat pentru ca eu nu cred ca se poate ajunge la performante mari la nivel international, iar in tara succesul nu inseamna o indeplinire a scopurilor. Din experienta mea si a celorlalti am observat ca exista un nivel la care mai toti renunta. Nimeni nu a ajuns sa spuna ca traieste bine din schiul alpin.
CA SA FACI PRESA NU ITI TREBUIE UN CERTIFICAT, CI TALENT
Ca sa ajungi la locurile preferate trebuie sa arati documente valoroase. Nimeni nu te baga in seama pe baza talentului. In orasul meu natal am cunoscut multi jurnalisti si sportivi prin intermediul carora am reusit sa lucrez in presa, dar la case mai mari nu merge fara diploma.
UNDE ITI DORESTI SA LUCREZI?
Mai intai doresc sa termin facultatea. Nu imi fac planuri pentru viitorul indepartat. Imi place foarte mult acasa, dar deocamdata nu ar merita sa ma intorc din punct de vedere financiar. Asta mai vedem, cine stie ce se intampla pana atunci. Voi urma drumul care mi se pare cel mai drept si bun. Asa am facut vara trecuta, cand am venit la Viena.
CARE A FOST CEL MAI FERICIT MOMENT PE CARE L-AI TRAIT IN SCHI?
Acele sapte zile in care am urcat pe podiumul campionatelor nationale. In afara de asta, sunt enorm de multe lucruri de nepretuit, cum sunt sportul, natura, colegii din jur, tarile vizitate, limbile invatate, ambitia, si maturizarea. Acestea sunt avantajele sportului.
AI SIMTIT VREODATA CA FACI SCHI ALPIN DEGEABA?
Nu! Nimic nu se face degeaba. Exista puncte de vedere din care pot spune ca nu eram multumit.
De exemplu, la un moment dat mi-am dat seama ca nu ma pot astepta la o cariera bogata in glorie, ca schiul la noi e uitat de sponsori, nu prezinta interes, este uitat de multi ori si de federatie. E greu de acceptat ca mergem in cantonament pe banii parintilor nostri. Nu avem echipament la fel, nu avem un antrenor comun.

DE CE FUG SPONSORII DE SCHIUL ROMANESC?
Pentru ca nu avem rezultatele necesare ca sa stie Europa de noi. Primul pas ar trebui sa-l faca un management bun al federatiei. Apoi, incet, incet, cred ca am ajunge mai sus. Acum, singura sportiva care da semne de speranta este Edit Miklos. Pe urmele sale ar putea calca schiul romanesc, asa cum a facut si Croatia dupa fratii Kostelic. Diferenta este ca ei au avut planuri, au inceput sa vina si sponsorii, mediatizarea si asa mai departe. Un alt argument important este ca sporturile ca schiul fond sau biatlonul au rezultate mai bune decat noi. Asa, schiul alpin ramane de multe ori in umbra. Noi avem nevoie de conditii mai bune pe partie, de echipament mai scump, de mai multa pregatire pe zapada, in strainatate. Aceste lucruri costa mult.
AI AMINTIT DE MEDIATIZARE. NU CREZI CA LIPSA MEDIATIZARII ESTE SI DIN VINA SPORTIVILOR?
Ba da, vina este una reciproca, dar cineva trebuie sa miste ceva. Schiul alpin in Romania este practicat de cei care isi pot permite sa-si cumpere materialul de sport, sa plece in cantonament in strainatate. Asta nu e normal, pentru ca asta nu inseamna ca tot ei sunt cei mai talentati. Dar atata timp cat nu se obtine ajutor de la Federatie sau de la sponsori, nu putem inainta. Este de mirare ca in aceste conditii exista sportivi care nu renunta la visurile lor si continua sa cheltuie bani grei. Asta am facut si eu, o pot multumi parintilor, dar asta nu se poate face pana la infinit.
AI SPUS CA VINA PENTRU MEDIATIZAREA SLABA A SCHIULUI ALPIN ESTE IMPARTITA. PE LANGA SPORTIVI, CARE SUNT CEILALTI VINOVATI?
Mediatizarea sportiva inseamna aproape in totalitate fotbal. Este de rasul lumii ca putem sa vedem un meci din liga a 2-a in direct si nu aflam nimic despre CN de schi alpin. Sau as putea aminti sporturi mai fructoase ca caiacul canoe, gimnastica, atletismul. Handbalul si baschetul mai sunt bagate in seama. Bineinteles, media raspunde la chemarea banilor. Din cauza asta nu vedem schi intern la televizor, in ziare sau la radio.
DAR PRESA NU BAGA IN SEAMA SCHIUL PENTRU CA NU SUNT REZULTATE, IAR TOTI SPORTIVII DE LA SCHI ALPIN SUNT NISTE ANONIMI.
Nu rezultatele joaca rolul cel mai important. Fotbalul ce rezultate are? Sunt mai bune decat cele de la sporturile olimpice din care am adus medalii?
FOTBALUL ESTE CEL MAI MEDIATIZAT SPORT DIN LUME. ARE PARTE DE PROMOVARE EXCESIVA PESTE TOT, NU DOAR IN ROMANIA.
Nu vreau sa fiu rau, dar de exemplu in Austria nici mediatizarea fotbalului si nici a schiului, care e sport national, nu este excesiva. Exista un echilibru mai bun.
IN AUSTRIA EXISTA UN ECHILIBRU IN ORICE.
Sunt lucruri pe care nu le putem schimba noi.
LA CE REZULTATE NE PUTEM ASTEPTA DIN PARTEA LUI EDIT MIKLOS LA VANCOUVER?
Avand in vedere ca regulile sunt asemanatoare cu cele de la CM, sper sa intre in top 30 la Coborare.
TREBUIE PRIVITA CA O PERFORMANTA CALIFICAREA LA JOCURILE OLIMPICE?
Da, pentru un schior din Romania calificarea la Jocurile Olimpice este cea mai mare onoare.
EU NU SUNT DE ACORD CU TINE. DE CE SA FIE ONOARE DACA TE DUCI ACOLO SI ESTI UMILIT?
Sa reprezinti tara ste fructul unei cariere. Sa nu uitam ca nimic nu se da gratis. E vorba despre multe sacrificii, munca, bani, si rabdare. Cred ca un schior din Romania trebuie sa fie multumit cu o prezenta la Olimpiada. Bineinteles ca rezultatul nu poate fi prea stralucitor, dar nu ne putem compara la nici un capitol cu cei care ne bat. Pacat ca ne batem cu tarile care nu inseamna nimic pentru sporturile de iarna, dar din pacate asta e locul nostru.
DAR NU E MAI BINE SA TE MULTUMESTI CU UN POST DE SEF DE GARA LA VASLUI DECAT CU UNUL DE IMPIEGAT LA BUCURESTI?
Nu se compara. Nu stiu ce vrei sa spui cu asta. Cred ca vrei sa spui ca de exemplu un titlu national inseamna mai mult decat o prezenta la Jocurile Olimpice. Eu, sincer, m-as multumi cu o prezenta la Olimpiada.
NU ASTA VREAU SA SPUN. E MULT MAI IMPORTANT SA MERGI LA OLIMPIADA DECAT SA CASTIGI UN TITLU NATIONAL. VREAU SA SPUN CA NU TREBUIE SA SARI PESTE ETAPELE FIRESTI DIN VIATA UNUI SCHIOR. EU CRED CA INAINTE DE OLIMPIADA TREBUIE SA FACI MACAR CUPA EUROPEI.
Dar Edit a facut Cupa Europei si Cupa Mondiala. Cu Florentin Nicolae este o alta treaba. El si-a urmat doar visul de a ajunge la Torino. A reusit, dar a fost umilit. Cu toate acestea il pot intelege. Gandeste-te, ce scop crezi ca trebuie sa urmeze un schior din Romania?
FLORENTIN NICOLAE TREBUIE APRECIAT PENTRU FAPTUL CA A FOST ACOLO. LA FEL SI CEILALTI CA EL. DAR CRED CA AR FI FOST MAI BINE PENTRU SCHIUL ROMANESC SA SE MEARGA PRIN ETAPELE NORMALE, NU DIRECT LA OLIMPIADA.
Nimeni nu o sa evite o participare la Jocurile Olimpice daca este calificat.
NICI EU NU SPUN LUCRUL ACESTA. E O OCAZIE RARA! DAR CRED CA SPORTIVULUI I-AR FI MAI BINE, AR AVEA MAI PUTIN TRAC, DACA AR FACE SI ALTE CURSE TARI INAINTE DE OLIMPIADA.
Depinde ce doreste sportivul. Daca ar proceda cum zici tu, atunci nu s-ar repezi la cursele din Balcani, ci ar incerca sa obtina biletele din Italia sau Austria
SI DACA AR OBTINE PUNCTELE DIN AUSTRIA SAU ITALIA NU CREZI CA AR AVEA SANSE MAI MARI SA NU SE FACA DE RAS LA OLIMPIADA?
In tarile alpine punctele se fac mai dificil, deci acele puncte ar reflecta valoarea adevarata a sportivului in comparatie cu adversarii de la Olimpiada. Cu cat e concursul mai greu, cu atat e mai greu sa faci puncte mai bune.
CARE ESTE CEA MAI FRUMOASA SCHIOARE DIN ROMANIA?
Sorina Sandu.
ESTI UNUL DINTRE CEI MAI DESTEPTI OAMENI CARE A TRECUT PRIN SCHI. POATE CHIAR CEL MAI DESTEPT. AI O VIZIUNE MODERNA, STUDIEZI LA UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE UNIVERSITATI DIN LUME. NU TI-AR PLACEA SA TE IMPLICI CA MANAGER IN SCHIUL ROMANESC?
In viitor orice este posibil. Acum gandul imi sta la facultate! Mi-ar placea foarte tare sa combin sportul cu domeniul umanistic pe care il studiez acum. D-asta m-am axat ca practicant de jurnalism pe sport.
DIN NOUL VAL DE SCHIORI, PE CINE VEZI LA OLIMPIADA DIN 2014?
Mai e mult timp pana atunci, dar luand in considerare vointa si hotararea unor sportivi, cred ca va fi o concurenta mare intre Alexandru Barbu, Bogdan Olaru, Kund Kopacz si Ioan Achiriloaie. Sunt sportivi de valoare si cred ca ei sunt talentati, lucreaza mult, si ceea ce e cel mai important, stiu sa se comporte, sunt timizi.
COMPORTAMENTUL ESTE UN AVANTAJ?
Da, intotdeauna. Daca stii sa te comporti frumos esti tratat cu totul altfel. In ciuda rezultatelor bune trebuie sa arati respect, seriozitate, politete. Eu am avut antrenori care au stiut sa ne educe foarte bine. Viata nu inseamna o partie de schi, ci multe alte lucruri. Mereu s-a pus accent pe educatie, pe comportament.
CARE ESTE CEL MAI BUN ANTRENOR DIN ROMANIA?
Ferenc Bonis.
DAR EL NU MAI ANTRENEAZA IN ROMANIA ACUM.
Sunt multi altii care fac treaba buna, dar la domnul Bonis se vad cele mai multe rezultate, stie sa arate seriozitate, se bucura de un respect enorm in tara, stie sa educe tinerii, si e foarte inteligent. Din pacate nu mai antreneaza in Romania, dar cei care au trecut prin mana lui au avut rezultate.
DACA S-AR FACE UN LOT NATIONAL DE SCHI ALPIN, PE CINE AI PUNE ANTRENOR?
Avand in vedere ca domnul Bonis nu mai antreneaza, cred ca l-as alege pe domnul Mihai Olaru. Dar imi place foarte tare cum lucreaza Andrei Szilagyi. E din noul val, tanar, foarte flexibil, si e serios. Cred ca noua generatie trebuie sa insemne inovatie in schiul alpin romanesc. Asta ar insemna o sansa pentru cei tineri.

Thursday, May 14, 2009

Adventure Wildlife - turism în arii protejate

"Adventure Wildlife" este proiectul prin care autoritãtile covãsnene încearcã sã atragã turistii în cele mai sãlbatice si spectaculoase zone din judet, aflate în spatii protejate, proiect ce va fi lansat în mai în cadrul Zilelor turismului covãsnean.
Initiatorul proiectului este vicepresedintele Consiliului Judetean, Demeter Janos, care a avut ca sursã de inspiratie fauna extrem de bogatã, atât în ce priveste numãrul si diversitatea speciilor de animale, cât si peisajele naturale de o frumusete aparte, cum ar fi cele din Cheile Vârghisului ori Mestecãnisul de la Reci, care meritã sã fie incluse în circuitele turistice nationale si internationale.
"Practic, dorim sã amenajãm mai multe foisoare de observatie pentru ca turistii sã poatã vedea animalele sãlbatice în mediul lor natural. Pentru cei care au vãzut un cerb sau un urs numai la televizor va fi o experientã unicã", a declarat Demeter Janos.
El a mai adãugat cã turistii se vor putea întoarce acasã si cu trofee, obtinute nu cu pusca, ci cu aparatele de fotografiat si filmat.
De asemenea, vor fi amenajate mai multe centre de prezentare a potentialului natural al judetului pentru a stimula interesul cât mai multor turisti de a-si petrece week-end-urile si concediile în acest judet.
Proiectul este estimat la 1,7 milioane de euro, iar autoritãtile locale sperã sã obtinã aceastã sumã prin intermediul Programului Operational Sectorial de Mediu.
Zilele turismului covãsnean, ajunse la cea de-a IX-a editie, vor începe pe 22 mai a.c cu seminarul "Omul si natura - armonia verde", ce va avea loc în incinta Mestecãnisului de la Reci.
Printre invitati se aflã ministrul Turismului, Elena Udrea, reprezentanti ai rezervatiilor nationale Retezat si Delta Dunãrii, precum si alti specialisti în domeniul turismului din Ungaria, Suedia, Elvetia si România, inclusiv de la cunoscuta revistã National Geographic.
În zilele de 23 si 24 mai vor avea loc Parada Cârnatilor la Sfântu Gheorghe, respectiv - un târg al mestesugarilor traditionali la Pivnita Uriasului, lângã localitatea Moacsa.

Bazã sportivã în Muntii Cãlimani, la cota 1.500

Ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ritzi, va efectua, maine, o vizitã în zona de nord a muntilor Cãlimani, unde, la cota 1.500, autoritãtile sucevene intentioneazã sã construiascã o bazã modernã pentru sporturile de iarnã.
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, azi, cã ministrul Monica Iacob Ritzi va participa în cursul diminetii de vineri la o întâlnire cu primarii din judet, cãrora le va explica descentralizarea domeniului de care rãspunde.
Totodatã, ministrul va vizita Liceul cu Program Sportiv din Suceava, baza sportivã a Clubului municipal din Suceava, cea a Universitãtii ''Stefan cel Mare" Suceava si se va întâlni cu echipa de handbal masculin CSU Bucovina, ce a ajuns în finala Challenge Cup, urmând sã discute cu autoritãtile sucevene despre înfiintarea unui centru de performantã pentru handbal masculin. Ritzi va pleca, apoi, la Vatra Dornei, unde va vizita Clubul Sporturilor de Iarnã, dupã care va merge în muntii Cãlimani, unde autoritãtile sucevene intentioneazã sã înfiinþeze o bazã sportivã pentru sporturi de iarnã, la cota 1.500.
Flutur a precizat cã existã depus un proiect pentru aceastã bazã sportivã modernã, la cota 1.500, pe zona de nord a muntilor Cãlimani.
De asemenea, la Vatra Dornei este asteptat maine si ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, care urmeazã sã se întâlneascã la sediul primãriei cu oameni de afaceri din judet.
Pogea va avea, maine dimineata, la Suceava, o întâlnire cu primarii suceveni, cu care va discuta atât despre descentralizarea ministerelor, cât si despre deblocarea proiectului judetean de utilitãti.
La Vatra Dornei, Pogea va vizita si baza de tratament, în vederea identificãrii solutiilor pentru dezvoltarea turismului balnear în zonã.

VREMEA LA MUNTE

Vineri
Vremea va continua sa se incalzeasca usor, dar va fi in general instabila. Dupa-amiaza si seara vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului.

Sambata
Vremea va fi calda si in general instabila. Cerul va fi temporar noros si indeosebi dupa-amiaza si seara vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Izolat vor fi conditii de grindina.

Duminica
Vremea se mentine calda pentru aceasta data. Cerul va prezenta unele innorari dupa-amiaza, cand, local, mai ales in Carpatii Meridionali si in Carpatii Orientali se vor semnala fenomene asociate instabilitatii atmosferice - averse, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului si conditii de grindina.

Gândacul care atacã molidul s-a înmultit excesiv

Ips Typographus, gândacul de scoartã, cu un diametru de cinci milimetri care atacã în special molidul, dar si alte foioase, s-a înmultit de cinci ori în acest an, în pãdurile din Poiana Brasov, Timisul de Sus, zona Rãcãdãu. Gândacul atacã scoarta copacului, dupã care acesta se usucã.
Înmultirea gândacului este favorizatã în special de copacii doborâti de vãnt, iar zona cea mai afectatã este portiunea de pãdure dintre Brasov si Poiana Brasov, unde furtuna puternicã de la sfârsitul lunii decembrie 2005 a doborât la pãmânt peste 2.400 de copaci, adicã 8.000 de metri cubi de masã lemnoasã.
Cei care parcurg acest drum pot vedea mai multe locuri în pãdure fãrã copaci, iar cei care au fost plantati sunt încã destul de mici.
Gabriela Isaia, sef lucrãri la specialitatea Protectia Pãdurilor din cadrul Facultãtii de Silviculturã, sustine cã acesti gândaci atacã copacii în fiecare an, "dar în acest an atacul a fost mai puternic". Ea a adãugat: "Aceastã situatie va mai dura un an sau doi, dupã care numãrul gândacilor va scãdea. Dupã monitorizarea fãcutã pânã acum, cu ajutorul unor curse speciale montate în pãdure, se prindeau în jur de 3.000 de gândaci pe sezon, dar acum s-a ajuns la un numãr de 16.000. Cursa functioneazã pe bazã de feromoni. În mijlocul ei se pune un pliculet care are rolul de a-i atrage. Gândacul zboarã spre plic, se loveste de peretii cursei, dupã care acesta cade într-un borcan colector."
Isaia a tinut sã precizeze cã studentii Facultãtii de Silviculturã au monitorizat si studiat si pânã acum acest fenomen, mai ales cã pe lângã gândacul de scoartã, alte nouã specii de gândaci sunt monitorizate de studenti, dar se pare cã în acest an, Ips Typographus s-a înmultit peste asteptãri.
Silvicultorii spun cã singura cale pentru a scãpa de numãrul mare al gândacilor este scoaterea masei lemnoase doborâte de vânt din pãdure. Marea problemã este aceea cã valorificarea lemnului se face destul de greu, din cauza calitãtii slabe a acestuia. Aceleasi surse spun cã nu este un fenomen alarmant, nu va dispãrea pãdurea, dar în acest an s-a ajuns la un maxim al numãrului de gândaci.
Silvicultorii aplicã tratamente chimice, mai ales în zonele acesibile, unde se pot deplasa cu instalatiile pentru stropit, iar acolo unde se observã atacul scoartei, copacul este curãtat.

Wednesday, May 13, 2009

ELOD PAL PAL: "Ma simt aproape de schiul alpin"




A plecat din Romania in toamna anului trecut pentru a studia la Viena, la una dintre cele mai importante universitati din lume. Din Tara Valsului, Elod Pal Pal face o radiografie a schiului alpin din tara noastra.
CUM SE VEDE SCHIUL ALPIN ROMANESC DE LA VIENA?
Cu siguranta ca se vede din indepartare, dar sunt mereu informat despre ce se intampla in tara. Vorbesc cu fostii colegi de acasa, stiu ce se intampla. Oricum, ma simt aproape de schiul alpin.
DE CE NU AI MAI CONCURAT?
Dupa ce am absolvit liceul, am hotarat ca cel mai chibzuit lucru e sa ma duc la o facultate puternica, care sa-mi ofere cunostintele de baza pentru o cariera in domeniul umanistic. Imi doresc sa publicist sau traducator. Din acest motiv am venit la Viena, unde studiez la Facultatea de Comunicari Interculturale. Sezonul acesta am concurat doar la "Universitarele" din Poiana Brasov. Fara antrenament nu puteam avea nici macar pretentia sa ma prezint la "Nationalele" de la Sinaia. Schiul alpin de performanta inseamna ani frumosi, in care am invatat foarte multe lucruri. M-am maturizat, am cunoscut oameni deosebiti. Nu am curajul sa spun ca m-am lasat de schi deoarece este o parte esentiala a vietii mele. Acum, schiul este un hobby pentru mine. Pe primul loc este facultatea, care ma solicita foarte mult. In timpul liceului am putut merge pe doua fronturi, nu aveam nici o problema la scoala si ma descurcam bine si la concursuri. Cred ca motivul pentru care am renuntat la cariera sportiva este constituit de faptul ca nu am avut prea multe satisfactii pe partie. In ultimii ani nu am obtinut rezultatele pe care mi le doream. Trebuia sa ma concentrez la multe lucruri. Mergeam si la scoala, lucram si in presa. Pas cu pas, am inceput sa ma indepartez de schiul alpin si am descoperit ca nu vad sensul acestei preocupari din moment ce nu pot face performanta.

Acesta este inceputul unui interviu cu Elod Pal Pal, cel mai educat om din schiul alpin romanesc. Continuarea vine maine.

Statiune turisticã de lux, la 30 de km de Brasov

Judetul Brasov va putea avea, peste sase ani, la 30 de km de municipiul resedintã de judet, o statiune turisticã de lux, care se va construi la poalele masivului Ciucas. Statiunea se va numi "Carpatica", va fi amplasatã în zona Dãlghiu din masivul Ciucas, pe un teren pus la dispozitie de primãria Tãrlungeni, localitate care se aflã la o distantã de 17 km de zona în care se va construi statiunea.
Primarul localitãtii Tãrlungeni, Iosif Kiss, a precizat cã, pe lângã investitorii americani, între care se aflã si jucãtorul de golf Tiger Woods, parte în acest proiect este si Consiliul Local Brasov, care va pune la dispozitie o suprafaþã de 600 ha. de pãdure, pentru amplasarea celor 14 pârtii de schi care se vor construi în statiune.
"Deocamdatã, la acest proiect s-a realizat Planul Urbanistic General, am obtinut avizul de mediu, iar acum se lucreazã la Planul Urbanistic Zonal, care se va finaliza în urmãtoarele 2-3 luni.
Probabil cã la toamnã vom începe lucrãrile la infrastructurã si apoi celelalte constructii. Dezvoltatorii imobiliari ai acestei investitii si finantatorii se vor întâlni sãptãmâna viitoare la Geneva, pentru a pune la punct o serie de detalii în legãturã cu proiectul. Pânã acum s-au investit deja 2,5 milioane de euro pentru studii, avize si alte documente, iar în bugetul primãriei Tãrlungeni a intrat suma de 200.000 de euro, în urma contractelor încheiat", a spus primarul, care a adãugat cã aceastã investitie va reprezenta un câstig imens pentru localitatea Tãrlungeni, atât din perspectiva taxelor si a impozitelor care vor fi plãtite la bugetul local, cât si al locurilor de muncã ce vor fi create.
Viitoarea statiune turisticã va avea 14 pârtii de schi, un hotel de lux de cinci stele cu 300 de camere, alte câteva de trei si patru stele, vile si apartamente de lux, sãli de conferinte, sãli de sport si alte facilitãti pentru turisti. Investitorii se gândesc si la construirea unei piste pentru Formula III, astfel încât statiunea sã functioneze la maximum pe tot parcursul anului.
Investitia totalã s-ar ridica la suma de 2,5 miliarde euro.