Thursday, July 31, 2008

O stire de la Straja

Iarna trecuta, Cabral a incercat sa o puna de o afacere la Straja. Treburile nu i-au mers tocmai bine. Asta pentru ca localnicii nu au fost dati pe spate de celebritatea lui Cabral si l-au tratat ca pe un partener de afaceri si atat. Pentru ca barul construit la jumatatea partiei Platoul Soarelui nu i-a adus nici un fel de profit, Cabral a decis sa-si ia jucariile si sa plece. La naiba!

Comunicat de presa de la Salvamont Bihor

In cadrul actiunilor de patrulare efectuate de catre membrii Serviciului Judetean Salvamont-Salvaspeo Bihor (SJS-SBh) in ultima luna s-au constatat unele aspecte negative care au determinat chiar producerea unor situatii in care a fost periclitata viata si sanatatea unor turisti care vizitau zona montana bihoreana.
Concret este vorba de faptul ca numeroase persoane fizice si juridice organizeaza in zona montana actiuni cu caracter de masa – tabere, stagii, competitii etc. – fara sa notifice aceste actiuni atat in atentia SJ S-SBh cat si custozilor zonelor respective. Din pacate, in cadrul unora dintre aceste manifestari s-au produs chiar accidente destul de grave. Mai mult chiar, unii organizatori au evitat sa solicite interventia echipelor Salvamont, limitandu-se sa solicite doar interventia Ambulantei, transportul accidentatilor de la locul producerii accidentului pana la locul de predare catre Ambulanta fiind efectuat cu mijloace empirice, fara evaluarea si monitorizarea corecta victimei. In alte situatii, programele organizate s-au desfasurat in rezervatii si arii naturale protejate, cu acces restrictiv si limitat.
Atragem din nou atentia, in mod special persoanelor juridice dar si a celor fizice, ca organizarea unor manifestari de masa in zona montana, indiferent de caracterul acestora, presupune informarea custozilor zonelor respective, fie acestia structuri ale administratiei locale sau alte institutii oficiale abilitate, si obtinerea autorizatiilor si avizelor necesare, acolo unde este cazul, precum si notificarea catre SJS-SBh a manifestarilor respective.
De regula, datele solicitate se rezuma la :

- perioada manifestarii ;

- locul / locurile de desfasurare ;

- numarul si natura activitatilor ;

- numarul de participanti ;

- date de contact ale organizatorilor

Obligativitatea parcurgerii acestor proceduri de informare-avizare, in cadrul organizarii de manifestari de masa, este prevazuta in mai multe acte normative – legi, ordonante, hotarari de guvern si ale administratiilor locale, regulamente ale ariilor protejate etc. Nerespectarea acestor proceduri se sanctioneaza atat prin amenzi substantiale cat si prin masuri de ordin civil, administrativ sau chiar penal, in functie de gravitatea consecintelor.

Un exemplu recent in acest sens ar fi amenda de 3000 lei (treizeci milioane lei vechi) aplicata de catre Administratia Parcului Natural Apuseni unei persoane care a organizat un program de tip “aventura” in perimetrul unei arii protejate de grad “0” din cadrul parcului.

De asemenea, SJS-SBh a recomandat unei agentii de turism din Ungaria sanctionarea drastica a 2 ghizi care, prin nerespectarea crasa a obligatiilor profesionale, au pus in pericol viata si sanatatea celor 47 de clienti pe care i-au insotit pe un traseu turistic montan dificil in zona m-tilor Bihor, persoane a caror cautare si recuperarea a implicat o interventie a salvamontistilor, pe timp de noapte, de circa 9 ore, in conditii meteo extrem de nefavorabile. Din cate am aflat, agentia respectiva i-a concediat imediat pe cei doi ghizi si a solicitat si retragerea licentei de ghid.

In concluzie, organizarea unor manifestari de tipul celor mai sus mentionate, care implica o participare numeroasa, trebuie sa debuteze, in primul rand, cu o temeinica informare privind conditiile in care acestea pot fi desfasurate in locatiile avute in vedere.

Totodata recomandam participantilor la aceste manifestari sa solicite organizatorilor asigurari ferme ca aceste manifestari se desfasoara conform tuturor reglementarilor legale impuse de specificul acestora, pentru a nu se trezi in ipostaza de contravenienti sau ca, in cazul unei accidentari sau imbolnaviri vor avea asigurata sansa maxima de a beneficia de serviciile structurilor profisioniste abilitate sa intervina.

Prin introducerea acestor reglementari nu s-a urmarit o limitarea a accesului publicului in zonele de interes turistic sau de la practicarea unor activitati cu caracter sportiv, in dauna promovarii si dezvoltarii turismului montan, ci se doreste asigurarea unui cadru de siguranta deplina a turistului, concomitent cu pastrarea intacta a patrimoniului si potentialului turistic existent in folosul generatiilor urmatoare, sau pe scurt, a ceea ce se intelege prin “cultura si civilizatie turistica montana”.

Wednesday, July 30, 2008

Riccardo Ricco a recunoscut cã s-a dopat în fata CONI

Rutierul italian Ricardo Ricco, depistat pozitiv cu EPO după etapa a patra din turul Franţei, a recunoscut, miercuri, că s-a dopat, în faţa Comitetului Olimpic Italian (CONI).
"În faţa parchetului antidoping, mi-am asumat responsabilităţile. Înainte de Turul Franţei am comis o greşeală, am luat produsul de care toată lumea vorbeşte. Am comis o singură greşeală", a declarat rutierul în faţa procurorului Coni, Ettore Torri.
Italianul care nega până în prezent că s-a dopat a fost depistat pozitiv la Cholet, în etapa a patra a Turului Franţei. Ricco a terminat această etapă pe locul 115, la trei minute şi 36 de secunde de câştigător.
Rutierul a fost pus sub acuzare de Parchetul din Foix pentru "utilizare de substanţe considerate otrăvitoare de Codul de sănătate publică" şi plasat sub control judiciar.

Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran, vrea 110 hectare de pãdure în zona Bran

Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran, revendică o suprafaţă de circa 110 hectare de pădure în zona localităţii Bran, în momentul de faţă dosarul de restituire depus la Primăria Bran fiind în curs de soluţionare, a declarat Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg.
După ce, în mai 2006, Castelul Bran a fost retrocedat proprietarului de drept, Dominic de Habsburg, acesta aşteaptă în prezent revendicarea unei suprafeţe de 110 hectare de pădure în zona Bran, pentru care a fost depusă o revendicare încă din data de 30 noiembrie 2005. Potrivit avocatului lui Dominic de Habsburg, dosarul a fost între timp completat, în prezent aşteptându-se decizia Primăriei Bran, care trebuie să se pronunţe în acest caz.
"Cererea a fost depusă în baza Legii 1 din 2000 (pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, n.r.), modificată prin Legea 247 din 2005, la Primăria din Bran. Noi sperăm ca cererea referitoare la păduri să fie soluţionată în cursul acestui an. Când am avut ultimele discuţii la Primărie, în urmă cu o lună - două, am fost asiguraţi că dacă dosarul de restituire este complet, se va da curs solicitării. Din perspectiva noastră, dosarul este complet, deci aşteptăm restituirea", a explicat avocatul Corin Trandafir, de la firma de avocatură Rubin Meyer Doru & Trandafir, reprezentantul intereselor familiei Habsburg în România.
Avocatul a mai precizat că Dominic de Habsburg mai are de revendicat o serie de terenuri mai mici, tot în zona Bran.
Pe de altă parte, primarul Branului Gheorghe Hermeneanu a declarat că ştie de existenţa acestei cereri de restituire, dar nu poate da detalii întrucât este în concediu.
Nici Laurenţiu Modiga, secretarul Primăriei Bran, nu a putu oferi detalii despre solicitarea celor 110 hectare de pădure, întrucât nu era la birou. Totuşi, el a declarat că suprafaţa respectivă de pădure este pe teritoriul administrativ al oraşului Zărneşti, la graniţa cu comuna Bran. Castelul Bran a fost retrocedat în data de 26 mai 2006 lui Dominic de Habsburg. Dispoziţia de restituire a fost semnată de directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion. Totodată, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat un acord de administrare a castelului, care prevede că acesta va rămâne muzeu trei ani.
Prin respectivul acordul au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: castelul, Casa de ceai regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp.
Decizia de restituire a fost contestată de deputatul PD Dumitru Puchianu, anul trecut în Parlament formându-se o subcomisie de anchetă parlamentară care a analizat legalitatea restituirii Castelului Bran. Potrivit raportului alcătuit de subcomisie, adoptat în septembrie 2007 de Camera Deputaţilor, restituirea castelului nu s-a făcut către toate persoanele îndreptăţite, iar actele prin care s-a făcut retrocedarea sunt lovite de nulitate absolută. Guvernul a stabilit însă că retrocedarea Castelului Bran a fost legală, deoarece unii dintre moştenitori (Alexandra Baillou şi Jerrine Habsburg Lothringen, n.r.) au renunţat la castel prin acte notariale, iar trecerea în proprietate privată a imobilului nu este neconstituţională.
Dominic de Habsburg, nepotul reginei Maria şi fiul principesei Ileana, a dobândit Castelul Bran la aproape şase decenii după ce familia sa a fost forţată de regimul comunist să părăsească ţara, pe când el avea doar zece ani.
Retrocedarea în natură a avut loc după aproape şase luni de negocieri între Ministerul Culturii şi Cultelor şi avocaţii noului proprietar, ca urmare a modificării Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de comunişti. În forma iniţială, legea nu le-a permis urmaşilor principesei Ileana să reintre în posesia castelului în natură, chiar dacă ei au făcut o notificare în acest sens încă de acum patru ani, ci urmau să fie despăgubiţi în bani. Potrivit Ministerului Culturii, domeniul a fost estimat atunci la 25 de milioane de dolari. Legislaţia ulterioară din domeniul proprietăţii i-a îndreptăţit însă pe moştenitori să solicite retrocedarea în natură.
Pe de altă parte, avocaţii lui Dominic de Habsburg au făcut la începutul lunii decembrie 2006 o ofertă de vânzare a Castelului Bran, în valoare de 60 de milioane euro, Consiliului Judeţean Braşov. În urma acestei oferte, preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat că vrea să cumpere Castelul Bran de la Dominic de Habsburg, în acest sens urmând să acceseze un împrumut de tip leasing pe o perioadă de zece ani la o bancă austriacă, în vederea acoperirii sumei de 60 de milioane de euro cerută de proprietar.
Cu toate acestea, Ministerul Culturii şi Cultelor s-a opus, considerând că suma este foarte mare. Ulterior, Dominic de Habsburg a retras oferta făcută şi a anunţat că a angajat firma americană de investiţii private Baytree Capital Associates, care va elabora un plan strategic de dezvoltare a Castelului Bran, în vederea promovării şi vinderii proprietăţii.
Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu numele lui Dracula - faimă ce i se trage de la romanul "Dracula" al lui Bram Stoker.
În 1920, Consiliul orăşenesc Braşov a donat castelul reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia ei la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Regina l-a amenajat şi l-a lăsat moştenire fiicei sale, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din ţară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat şi devastat. Castelul s-a deschis în 1956, fiind parţial amenajat ca muzeu de istorie şi artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.Prin documentul de retrocedare, proprietarii trebuie să păstreze destinaţia de muzeu a Castelului Bran timp de trei ani. După expirarea acestui termen, proprietarii vor analiza posibilitatea ca Branul să rămână muzeu.

O fâsie mare de gheatã s-a desprins din calota arcticã, în nordul coastei canadiene

O fâşie mare de gheaţă, de aproape 20 de kilometri pătraţi, din zona Ward Hunt, s-a desprins de Ellesmere Island, potrivit imaginilor furnizate de sateliţi, specialiştii fiind de părere că, în timpul verii, vor continua să se desprindă mai multe porţiuni din calota arctică.
Specialiştii sunt de părere că aceasta este cea mai mare porţiune desprinsă din calota arctică din 2005, când o bucată de gheaţă de aproximativ 60 de kilometri pătraţi s-a rupt în apropierea insulei Ayles.
Nordul polar se confruntă încă o dată cu o topire rapidă a unor bucăţi mari din calota arctică, deşi specialiştii se îndoiesc că zona afectată o va depăşi ca întindere pe cea din 2007, când 4,3 milioane de kilometri pătraţi de gheaţă s-au topit.
Totuşi, aceste schimbări dramatice care au loc în regiune afectează atât apa din ocean, cât şi zona îngheţată.
Cercetătorii au avertizat că gheţurile din zona Ward Hunt se vor confrunta cu un proces accelerat de topire.
Specialiştii care au vizitat recent zona, alături de forţele armate canadiene, au descoperit fisuri mari în fâşia de gheaţă, care se întind pe mai mult de 16 kilometri.
Ellesmere Island era, odată, legată de o zonă masivă de gheaţă, care acoperea aproape 10.000 de kilometri pătraţi. Această zonă s-a rupt în bucăţi foarte mici, care împreună acoperă mai puţin de 1.000 de kilometri pătraţi.
Specialiştii sunt în mod particular interesaţi de coasta canadiană, pentru că oferă multe informaţii despre istoria zonei arctice. Datările cu radiocarbon făcute pe bucăţile de lemn prinse în gheţurile din fiordul Disraeli arată că gheţurile din zona Ward Hunt au o vechime de cel puţin 3.000 de ani. Însă o analiză a ultimului secol indică faptul că gheaţa care forma Ward Hunt s-a retras de pe 90% din suprafaţa iniţială.
Topirea gheţurilor din zona arctică are implicaţii globale. "Parasolarul alb" reflectă energia de la soare înapoi în spaţiu, ajutând la răcirea Pământului. În cazul dispariţiei gheţurilor, radiaţiile sunt absorbite de apa oceanului şi de zonele fără gheaţă, consecinţa fiind încălzirea climatului Pământului la un ritm mai accelerat decât s-a prevăzut.

Tuesday, July 29, 2008

Campioana mondialã la ciclism pe sosea, italianca Marta Bastianelli, depistatã pozitiv

Campioana mondialã la ciclism pe sosea, italianca Marta Bastianelli, a fost depistatã pozitiv cu un stimulant la un control antidoping efectuat la începutul lunii iulie.
Bastianelli, în vârstã de 21 de ani, fãcea parte din lotul olimpic al Italiei pentru JO de la Beijing (8-24 august).
Sportiva a fost controlatã pozitiv în timpul unui test efectuat în 5 iulie de Uniunea Ciclistã Internationalã (UCI) la Verbania (Italia), cu ocazia Campionatelor Europene de ciclism Under-23.
"A dat dovadã de o naivitate incredibilã fiind depistatã pozitiv cu flenfluraminã, o substantã care fãcea parte dintr-un produs pentru slãbit. Este obsedatã de greutatea sa si nu mãnâncã decât salatã", a declarat Renato Di Rocco, presedintele Federciclismo (federatia italianã de ciclism).
Sportiva italianã a explicat cã l-a rugat pe farmacistul ei obisnuit sã îi prepare un amestec de ierburi drenant. "Am citit lista produselor folosite si printre ele se afla si benfluorex, care nu figureazã pe lista substantelor interzise. Analizele de laborator au demonstrat contrariul, anume cã acest produs continea un principiu activ aflat la originea testului meu pozitiv. Dar de unde puteam sã stiu eu toate astea?", a declarat campioana mondialã.
Marta Bastianelli a devenit campioanã mondialã la vârsta de 20 de ani, în septembrie 2007, la Stuttgart, devansând-o pe detinãtoarea titlului, olandeza Marianne Vos. Italianca mai are în palmares o medalie de argint la Campionatele Mondiale de juniori din 2004, de la Verona.
"Vom cere imediat contraexpertiza. Problema nu este numai participarea la Jocurile Olimpice, ci si imaginea sportivei si a ciclismului. Eu cred în nevinovãtia ei", a precizat Renato Di Rocco.
Pe de altã parte însã, presedintele Comitetului olimpic italian (Coni), Gianni Petrucci, a fost foarte dur cu sportiva. "Dacã testul pozitiv se confirmã, vom fi inflexibili. Maria Bastianelli a trãdat Coni, federatia si lumea ciclismului", a spus Petrucci.

Monday, July 28, 2008

Saritura de 110 metri

Germanul Georg Spaeth a castigat proba individuala din cadrul primei etape din Turneul celor 4 Trambuline. Invingatorul si-a adjudecat victoria dupa ce a sarit 110 metri.

Toti turistii blocati pe Valea Vaserului au fost coborâti si dusi la Viseu de Sus

Toţi turiştii blocaţi de sâmbătă pe Valea Vaserului au fost coborâţi până luni la prânz şi duşi la Vişeu de Sus, elicopterele care au intervenit pentru salvarea lor efectuând circa 15 curse.
Potrivit şefului ISU Maramureş, Petru Dincan, toţi turiştii au fost aduşi de pe munte, elicopterele făcând 15 curse.
De luni dimineaţă până la prânz, au fost coborâţi circa 130 de turişti, numărul elicopterelor fiind suplimentat.
La ora transmiterii acestei ştiri, un elicopter transporta turista suspectă de meningită la Târgu Mureş, iar alte două au urcat pe Valea Vaserului pentru a-i aduce şi pe membrii echipelor de intervenţie.
Operaţiunile de salvare a turiştilor blocaţi de sâmbătă pe Valea Vaserului au fost reluate, luni, înainte de ora 10.00, după ce duminică seara au fost sistate din cauza întunericului.
Aproape două sute de turişti care intenţionau să coboare, sâmbătă, cu Mocăniţa au rămas izolaţi pe Valea Vaserului, după ce, din cauza viiturilor, a fost ruptă calea ferată în mai multe locuri.

Una dintre turistele coborâte de pe Valea Vaserului este suspectã de meningitã

Una dintre turistele care au fost coborâte, luni, de pe Valea Vaserului, unde aproape două sute de persoane au rămas blocate sâmbătă, este suspectă de meningită, ea fiind luată de un elicopter şi dusă către o unitate medicală.
Viceprimarul din Vişeu de Sus, Oliver Baranyi, a declarat, azi, că turista este din Belgia şi a fost coborâtă de pe munte luni. Ea este suspectă de meningită.
Coordonatorul medical al celulei de criză de la staţia CF Vişeu de Sus, unde sunt aduşi turiştii, medicul Alexandru Deac, a declarat că turista din Belgia este suspectă de meningită, dar nu este în stare gravă/ Ea a fost preluată de un elicopter, după ce i s-a acordat primul ajutor la Vişeu de Sus, şi dusă către Târgu Mureş sau Cluj-Napoca, medicilor nefiindu-le comunicată destinaţia.
Potrivit medicului citat, printre turiştii coborâţi mai sunt două sau trei persoane cu afecţiuni mai vechi şi care nu au reuşit să îşi continue tratamentele medicale, însă au doar probleme de sănătate minoră.
De asemenea, la Vişeu de Sus s-a mai acordat ajutor medical unei persoane care suferă de flebită, iar alta a coborât având o contuzie uşoară.
Autorităţile spun că într-o oră toţi turiştii vor fi coborâţi de pe Valea Vaserului, inclusiv echipele de intervenţie.
Operaţiunile de salvare a turiştilor blocaţi de sâmbătă pe Valea Vaserului au fost reluate, luni, înainte de ora 10.00, după ce duminică seara au fost sistate din cauza întunericului.
Aproape două sute de turişti care intenţionau să coboare, sâmbătă, cu Mocăniţa au rămas izolaţi pe Valea Vaserului, după ce, din cauza viiturilor, a fost ruptă calea ferată în mai multe locuri.

Sunday, July 27, 2008

Victorie pentru Austria

Lotul national de sarituri cu schiurile al Austriei a castigat prima etapa din Turneul Celor 4 Trambuline. Pentru austrieci au concurat Andreas Kofler, Manuel Fettner, Gregor Schlierenzauer si Thomas Morgenstern.

Primii zece turisti blocati pe Valea Vaserului au coborât în Viseu de Sus

Primii zece turişti blocaţi, de sâmbătă, pe Valea Vaserului, judeţul Maramureş, au coborât duminică la prânz şi se află în Vişeu de Sus, ei parcurgând pe jos mai mulţi kilometri, în timp ce cei aproximativ 50 de salvatori au ajuns la cei care sunt încă blocaţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, a declarat că cei zece turişti au coborât pe jos, fără să mai aştepte echipele formate din pompieri, jandarmi şi medici. Ei au mers circa cinci ore pe jos pe un teren accidentat şi i-au povestit lui Man că unii dintre turiştii blocaţi au avut o noapte grea, pentru că au fost nevoţi să îşi improvizeze adăposturile sub cerul liber, locurile din cabane nefiind suficiente pentru toţi. Potrivit lui Man, o parte din turiştii blocaţi au cerut să coboare cu echipele formate din jandarmi, medici şi pompieri, care au ajuns deja la ei. La coborâre turiştii au de parcurs circa 22 de kilometri, dar porivit lui Man, drumul se poate scurta în aşa fel încât să se ajungă la 18 kilometri. Preşedintele CJ Maramureş a adăugat că cele două elicoptere aşteptate în zonă nu au ajuns încă, dar sunt aşteptate în orice moment. Imediat ce coboară, turiştii vor fi preluaţi de medici la Vişeu de Sus pentru eventuale consultaţii, după care vor fi cazaţi în internatul liceului din localitate şi în pensiuni, unde sunt aşteptaţi cu hrană caldă. Pe de altă parte, subprefectul Ştefan Gonczi cere efectuarea unei anchete să vadă cine i-a dus pe turişti cu Mocăniţa pe munte, în condiţiile în care avertizările meteo arătau clar că aceştia vor fi în pericol. "Să ştim cine şi-a permis să pună în pericol viaţa acestor oameni, pentru că este un caz clar de inconştienţă", a afirmat subprefectul. Aproape două sute de turişti care intenţionau să coboare, sâmbătă, cu Mocăniţa au rămas izolaţi pe Valea Vaserului, după ce, din cauza viiturilor, a fost ruptă calea ferată în mai multe locuri.

Turistii izolati pe Valea Vaserului din cauza ploii sunt în sigurantã, cazati la trei cabane

Turistii care au rãmas izolati pe Valea Vaserului din cauza ploii sunt în deplinã sigurantã, au fost cazati în cabanele Ocolului Silvic si au hranã pentru douã zile, a declarat, azi noapte, purtãtorul de cuvânt al Prefecturii Maramures, Dan Bucã. Dan Bucã a declarat cã este vorba, în total, despre 192 de turisti care au rãmas izolati pe Valea Vaserului, printre ei aflându-se si 15 copii. Din informatiile care existã la ora transmiterii acestei stiri, majoritatea turistilor izolati sunt cetãteni români. Conform sursei citate, ei au fost cazati la trei din cabanele de pe Valea Vaserului, toate apartinând Ocolului Silvic, situate la circa 20 de kilometri de Viseu de Sus. Purtãtorul de cuvânt al Prefecturii Maramures a adãugat cã problema cea mai mare o reprezintã faptul cã nu existã altã cale de acces cãtre turisti decât Valea Vaserului, blocatã din cauza torentilor, dar nu existã nici semnal la telefoanele mobile, astfel cã legãtura cu ei este tinutã prin statii radio. Echipele de interventie sunt pregãtite sã le ducã turistilor alimente si apã potabilã în momentul în care vor scãdea debitele, în acest moment ei având hranã pentru douã zile. Turistii care intentionau sã coboare cu Mocãnita au rãmas izolati, asearã, pe Valea Vaserului, dupã ce, din cauza viiturilor, a fost ruptã calea feratã în mai multe locuri. Viceprimarul orasului Viseu de Sus, Oliver Baranyi, a declarat, asearã, cã turistii care doreau sã coboare cu Mocãnita de pe Valea Vaseului au rãmas izolati dupã ce calea feratã s-a rupt în mai multe locuri din cauza viiturilor, iar garnitura nu a mai putut coborî. Potrivit sursei citate, turistii au fost întorsi din drum si le-au fost trimise alimente si bãuturã, fiind cazati în cabanele de pe Valea Vaserului.

Autoritãtile maramuresene încearcã sã redea circulatiei drumul cãtre Baia Borsa, care s-a surpat

Primarul orasului Borsa, Remus Stetco, a declarat cã autoritãtile maramuresene încercau, azi dimineatã, sã redea circulatiei cel putin un sens de mers al drumului cãtre Baia Borsa, care s-a surpat sâmbãtã noaptea pe o portiune de peste o sutã de metri. Potrivit primarului, echipele de interventie sunt pregãtite ca sã ofere localnicilor ajutor si încearcã sã redea circulatiei mãcar un sens de mers. Remus Stetco a afirmat cã în oras nu este apã potabilã, oamenii având posibilitatea sã se alimenteze cu apã doar de la izvoarele existente în zona de munte. Potrivit primarului, multe poduri si podete au fost afectate, sunt mai multe zone izolate, autoritãtile urmând sã facã un bilant al inundatiilor. Drumul comunal care face legãtura între Borsa si cartierul Baia Borsa s-a surpat, în noaptea de sâmbãtã spre duminicã, pe o portiune de peste o sutã de metri, circa trei mii de persoane rãmânând izolate în cartier, interventia de refacere fiind imposibilã din cauza apelor. Primarul orasului Borsa, Remus Stetco, declara sâmbãtã noaptea, cã drumul s-a surpat din cauza cantitãtilor foarte mari de apã si s-a încercat interventia cu utilaje, însã fãrã succes, deoarece pârâul Cisla are un debit foarte mare si nu se poate face nimic pentru refacerea drumului si deschiderea accsului auto.

Un club de cicloturism reface hãrtile traseelor de mountain bike din Poiana Ruscã

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va reface hărţile cu traseele de mountain biking din masivul Poiana Ruscă, situat în Carpaţii Occidentali, în condiţiile în care au fost descoperite discrepanţe între hărţile existente şi realitatea din teren. Potrivit unui comunicat al CCN remis azi, discrepanţele au fost constatate cu prilejul finalizării celei de-a zecea ediţii a expediţiei cicloturistice montane "Bike România Tour", în cadrul căreia, timp de o săptămână, participanţii au parcurs, explorat, testat şi documentat din punct de vedere cicloturistic peste trei sute de kilometri de drumuri forestiere, de tractor şi de căruţă din munţii Poiana Ruscă. "S-au constatat mari discrepanţe între hărţile existente şi realitatea din teren. De exemplu, drumuri care există doar pe hărţi sau drumuri bune dar care nu sunt trecute pe nici o hartă disponibilă public, sate părăsite şi cabane ruinate sau demolate de decenii, dar şi obiective turistice noi, necunoscute încă publicului larg. CCN va putea face corecturile necesare şi pune la dispoziţia cicloturiştilor propuneri actuale de trasee pitoreşti de mountain biking", se arată în comunicat. Reprezentanţii Clubului îşi propun şi definitivarea, pentru această zonă, a proiectului de Reţea Naţională de Trasee Cicloturistice Marcate. Corecturile şi refacerea hărţilor au la bază notiţele luate de participanţii la expediţie, interviurile cu localnici, cele peste două mii de fotografii realizate precum şi înregistrările cu aparatură GPS a peste 500 de puncte de reper şi a sute de kilometri de rute. Expediţia din masivul Poiana Ruscă s-a înscris în programul "Bike România" pe care Clubul de Cicloturism "Napoca” din Cluj-Napoca îl desfăşoară în colaborare cu Uniunea Generală a Bicicliştilor din Germania (ADFC) cu începere din 1999. În fiecare an a fost vizată o altă zona din Carpaţii Româneşti. Expediţia din masivul Poiana Ruscă s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute.

Douã tinere s-au rãsturnat cu ATV-ul în Muntii Bucegi

Două tinere în vârstă de 23, respectiv 24 de ani, din Bucureşti, au fost rănite după ce sâmbătă seară s-au răsturnat cu ATV-ul în Munţii Bucegi, în apropiere de lacul Bolboci. Potrivit Postului de Jandarmi Montani Padina, cele două turiste de 23 şi 24 de ani veniseră de vineri seară pe munte să se distreze în zona Padina-Peştera. Sâmbătă, în apropiere de lacul Bolboci, din cauza vitezei prea mari cu care mergeau, ATV-ul a derapat şi s-a răsturnat. Fetele s-au ales cu răni la membre, dar mai grav rănită este fata de 24 de ani care şi-a fracturat umărul stâng. Imediat după ce s-au răsturnat, una dintre fete a sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor. Un medic, doi asistenţi, salvamontiştii şi jandarmii montani de la Padina au plecat în căutarea lor. După ce le-au acordat primul ajutor, medicii le-au condus pe fete la hotelul Peştera, unde erau cazate. Tânăra de 24 de ani a fost dusă la cel mai apropiat spital pentru investigaţii amănunţite. Jandarmii montani au declarat că accidentul putea fi mult mai grav dacă cele două fete nu ar fi purtat echipament de protectie.

Saturday, July 26, 2008

Victorie pentru Georg Hettich


Ieri a avut loc prima etapa din cadrul Grand Prix-ului Combinatei Nordice, varianta de vara. In proba de schi fond pe role s-a impus germanul Georg Hettich (foto), pozitia a doua revenindu-i lui Bill Demong, reprezentantul Statelor Unite. Podiumul a fost inchis de catre austriacul David Kreiner.

Nunta mare la Cheile Butii

Sotia preaedintelui Traian Bãsescu, Maria Bãsescu, ai fiica cea micã a acestora, Elena, participã, azi, la o nuntã în Valea Jiului, la Campu lui Neag, la care era asteptat si presedintele, însã sotia sa a declarat cã aceste este "prins cu alte probleme".
Maria Bãsescu si Elena Bãsescu au participat, azi, la slujba religioasã a fiicei lui Ioan Firiza, patronul complexului turistic Cheile Butii din localitatea Campu lui Neag, judetul Hunedoara.
Întrebatã dacã la nuntã va ajunge si presedintele, Maria Bãsescu a declarat cã acesta "este prins în mai multe activitãti".
Sotia presedintelui s-a declarat încântatã de zona si obiceiurile din Valea Jiului, spunând cã a fost de nenumãrate ori aici si chiar s-a cãtãrat pe stâncile din zonã.
Presedintele Traian Bãsescu era asteptat, azi, în Valea Jiului, la Campu lui Neag, la nunta fiicei patronului complexului turistic Cheile Butii din localitate, aflat la poalele Masivului Retezat.
Traian Bãsescu a vizitat de mai multe ori cabana de la poalele Retezatului. Una dintre vizite a fost împreunã cu sotia sa, Maria, sotii Bãsescu petrecând o noapte la acest complex. Ulterior, acestia au plecat la Arad, unde au botezat-o pe fiica primarului din Arad, Gheorghe Falcã.

Friday, July 25, 2008

S-au facut listele cu voluntari

Organizatorii Campionatului Mondial de Schi Alpin din 2009, competitie ce va fi gazduita de Val d'Isere, au anuntat ca listele cu voluntari au fost inchise. Dintre cei 950 de candidati care si-au depus CV-urile si au participat la interviuri, vor fi alesi 850.

Silvicultorii din Sinaia au identificat 13 ursi care coboarã de regulã din pãdure în cãutarea hranei

Reprezentanţii Ocolului Silvic Sinaia şi ai Parcului Naţional Bucegi au identificat 13 urşi care coboară de obicei din pădure în oraş în căutarea hranei, în zona dintre staţiune şi Cota 1.400, acesta fiind un prim bilanţ al unei operaţiuni ce se va finaliza cu mutarea animalelor în rezervaţii.
Potrivit lui George Vasile, responsabilul cu vânătoarea al Ocolului Silvic Sinaia, ursii-problemă vor fi identificaţi şi fotografiaţi, pentru a fi monitorizaţi, până la eventuala mutare într-un areal de rezervaţie.
"Localnicii din Sinaia sau din împrejurimi au parte din ce în ce mai des de întâlniri cu ursii. Fără să realizeze la ce riscuri se expun, unii continuă să se apropie de animalele sălbatice, pentru o filmare sau fotografie cât mai reuşită. Nu am reuşit să-i convingem nici cu vorba bună şi nici cu amenzile şi în aceste condiţii am hotărît să mutăm animalele problemă care coboară în oraş, în rezervaţii izolate, aflate la mare distanţă de Valea Prahovei. Primul pas este monitorizarea urşilor pentru identificarea exemplarelor potenţial periculoase", a declarat George Vasile, responsabilul cu vânătoarea de la Ocolul Silvic Sinaia.
Vasile a mai precizat că în jurul staţiunii Sinaia trăiesc peste 50 de urşi, iar acţiunea se va încheia duminică, atunci când se va afla numărul total al urşilor-problemă care trebuie tranchilizati şi mutaţi în rezervaţii.

Alexandru Barbu si Lilla Petroczki merg in Argentina

Alexandru Barbu s-a intors ieri, acasa, la Sibiu, acolo unde se va pregati in urmatoarele doua saptamani. Pe 10 august, el va pleca in Argentina, acolo unde se va antrena pe zapada si va participa la cateva concursuri FIS. Sibianul va face deplasarea alaturi de Lilla Petroczki. Schioarea din Odorheiul Secuiesc se afla in aceasta perioada in Portugalia, acolo unde face surfkite.

Inundatii la Borsa

Mai multe gospodãrii din orasele maramuresene Borsa si Viseu de Sus au fost inundate, asearã, dupã ce râul Viseu a iesit din matcã din cauza precipitatiilor abundente din ultimele ore.
Revãrsari de ape s-au mai semnalat în Ieud, Ruscova si Petrova, potrivit informatiilor furnizate de comitetele locale pentru situatii de urgentã din cele trei comune din Maramures.
Purtãtorul de cuvânt al Prefecturii Maramures, Dan Bucã, a declarat cã apele râului Viseu s-au revãrsat si au inundat mai multe locuinte si anexe gospodãresti situate pe strãzile Energiei, Arsiþei, Moldovei, Borcutului, Independentei din Borsa si de pe strãzile Valea Scrabei si Cimitirului din Viseu de Sus. El a precizat cã, deocamdatã, nu se stie numãrul caselor afectate, echipele de interventie ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã (ISU) Maramures fiind pe teren pentru a ajuta populatia, dar si pentru a evalua situatia.
"La locurile afectate de iesirea din matcã a apelor râului Viseu s-au deplasat echipaje ale Sectiei de Pompieri Viseu de Sus si Gãrzii de Interventie Borsa, care, împreunã cu membrii comitetelor locale pentru situatii de urgentã, actioneazã pentru evacuarea apelor din curtile cetatenilor, crearea de diguri din saci de nisip, limitarea efectelor inundatiilor", a mai spus Dan Bucã.
Acesta a mai arãtat cã, aseara, subprefectul Stefan Gönczi, în calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgentã, a dispus, în regim de urgentã, mãsuri pentru interventia pompierilor militari si comitetelor local pentru situatii de urgentã în sprijinul populatiei.
Precipitatiile abundente, de aproximativ 30 de l/mp în 12 ore, au dus la cresteri de debite pe râurile Viseu, Iza si Mara, respectiv pe afluentii acestora, ceea ce a determinat depãsirea cotelor de atentie în majoritatea statiilor hidrometrice din partea de nord a Maramuresului.
La Ruscova, cantitatea de precipitatii înregistratã la statia hidrograficã a fost de 22,5 l/mp. Cele mai mari cantitãti de precipitatii s-au înregistrat ân ultimele 24 de ore la Bicaz, unde au cãzut 32 l/mp.
Cota de atentie a fost atinsã pe râul Tisa, la Valea Viseului, unde nivelul apei era de 190 de centimetri în cursul diminetii si de 171 de centimetri dupã-amiaza, nivelul normal fiind de 150 de centimetri. Si la statia din Poiana Borsa, de pe râul Viseu, s-a constatat depãsirea cotei de inundatii cu 20 de centimetri.

Damiano Cunego s-a retras din Turul Frantei

Italianul Damiano Cunego (Lampre), care a cãzut, ieri, în etapa a 18-a, dar a reusit sã ajungã la Saint-Etienne, a renuntat la participarea în Turul Franþei, a anunyat echipa rutierului. Cunego, care a pierdut 20 de minute în aceastã etapã, ocupa la Saint-Etienne locul 20 în clasamentul general, la peste 25 de minute de lider. Având bãrbia plinã de sânge si tricoul rupt dupã cãzãtura produsã în prima orã a cursei, rutierul italian a reusit sã termine etapa înainte de a merge la spitalul din Saint-Etienne pentru îngrijiri suplimentare. El a avut nevoie de puncte de suturã la bãrbie. Cunego, în vârstã de 26 de ani, participa pentru a doua oarã la Turul Frantei.

Powerade, bautura oficiala la Val d'Isere

Anul viitor, la Val d'Isere, are loc Campionatul Mondial de Schi Alpin. Dupa ce mi-am facut acreditarile si am intrat in legatura cu fetele de organizare, am primit si o brosura. De acolo am aflat ca Powerade va fi bautura oficiala a competitiei.

Thursday, July 24, 2008

Un moment penibil cu Dana Belciug

E vorba de o blonda din Berceni, care conduce o masina d-aia mica, de pustoaica bogata. In realitate, ea nu doar ca e cam purie, dar mai e si maritata. O cheama Dana Belciug si presteaza la Antena 1 + Antena 3. Ea zice ca face numai materiale foarte bune, argumentandu-mi ca ea nu face decat materiale foarte bune. Pe dracu! Azi s-a facut de cacao! In Bucovina au fost niste inundatii. Colega noastra era la fata locului, prin noroi. Isterie mare. Cuvinte d-alea grele: dezastru, calamitate, potop etc. La un moment dat, un interviu cu o baba:
Dana Belciug: Ce s-a intamplat?
Baba: A venit apa...
Dana Belciug: Unde erati in momentul ala?
Baba: Acasa...
Dana Belciug: Sunteti disperata?
Baba: Nu...

Patru alpinisti au murit pe Mont Blanc

Patru alpinisti au murit dupã ce au cãzut, azi dimineatã, când încercau sã coboare cu coarda de pe vârful Mont Dolent, înalt de 3.800 de metri, aflat în masivul Mont Blanc, la granita dintre Franta, Italia si Elvetia. Cei de la salvamont nu cunosc încã nationalitatea victimelor. Ei încearcã în continuare sã recupereze corpurile celor patru alpinisti.

Carlos Sastre va avea o stradã cu numele sãu în orasul Leganes

Rutierul spaniol Carlos Sastre, câştigător al etapei de miercuri a Turului Franţei, va avea o stradă cu numele său în Leganes, oraş situat în apropiere de Madrid, a anunţat viceprimarul localităţii. "Noi suntem mândri de el, este un exemplu pentru toţi. Voi propune ca un spaţiu public, o stradă, să poarte numele său", a declarat viceprimarul Raul Calle. Sastre s-a născut în Leganes în urmă cu 33 de ani şi a locuit acolo timp de 18 ani. În prezent, el locuieşte în El Barraco, localitate în care va fi organizată o sărbătoare la revenirea sa din Turul Franţei. În cazul în care va câştiga Turul Franţei, Sastre va deveni al treilea spaniol care se impune în competiţia franceză în ultimii trei ani, după Oscar Pereiro în 2006 şi Alberto Contador în 2007.

Sprijin pentru performantã în artã si sport

Peste 900 de tineri care doresc sã facã performantã în domeniile artei si sportului s-au înscris la a treia editie a programului "Pot ajuta?".
În domeniul sportului, categoriile pentru care au fost trimise aplicatii sunt karate, dans sportiv, tenis de câmp, atletism, înot, schi, gimnasticã aerobicã, judo, sah, aeromodelism, spadã, etc. În domeniul artei, s-au trimis aplicatii pentru muzicã, arte plastice, etnografie si dans popular, percutie sau coregrafie-balet. În total au fost trimise 221 de aplicatii, din partea unor tineri sportivi sau artisti cu vârste între 8 si 18 ani, din 32 de judete.
"Fatã de editiile precedente, anul acesta am lansat cel de-al doilea domeniu în care premiem performanta - arta. De asemenea, am alocat fonduri importante pentru derularea programului si pentru a acorda sponsorizãri mai multor tineri talentati. Familiile acestor copii investesc sume foarte mari în pregãtirea lor, iar lipsa resurselor financiare rezultã foarte clar din fondurile totale solicitate. Mã bucur cã astfel, eforturile noastre vor rãsplãti un interes atât de mare din partea unor tinere sperante", a declarat Zsolt Szalay, reprezentant al MOL România, organizatorul programului.
Asociatia pentru Performantã si Culturã si MOL România au lansat, pe 6 iunie, programul de responsabilitate socialã ''Pot ajuta?'' - program de promovare a talentelor, care urmãreste sprijinirea tinerilor cu rezultate foarte bune prin finantarea deplasãrilor la competitii, antrenamente, tabere de antrenament, cantonamente, concerte, tabere de profil, cursuri, expoziþii sau prin asigurarea materialelor de care au nevoie pentru dezvoltarea si continuarea carierei în conditii optime.
În perioada urmãtoare, juriile specializate în cele douã domenii vor desemna câstigãtorii programului. Juriul sportiv este compus din atleta Violeta Beclea Szekely - presedinte, prezentatorul TV Cosmin Cernat, gimnasta Simona Amânar, antrenoarea în natatie Doina Sava si multiplul campion la motociclism Tiberiu Troia. Juriul artistic este format din pianistul Daniel Goiti - presedinte, lector doctor în muzicã Erich Türk, artistul plastic Adriana Elian, romancierul Corin Braga, decan al Facultãtii de Litere din Cluj si tenorul Nicolae Dãian.
Organizatorul programului a pus la dispozitie 60.000 de euro pentru a acoperi valoarea echipamentelor sportive, a instrumentelor muzicale si a costurilor de transport pentru tinerii performeri. Câstigãtorii vor fi anuntati în scris pânã la 15 august, iar numele lor vor fi publicate pe site-urile www.molromania.ro si www.performanta-cultura.eu, în 29 iulie.

Wednesday, July 23, 2008

Elod Pal Pal se muta la Viena

Schiorul Elod Pal Pal, legitimat la CSAM Bucegi Predeal, a fost admis la Universitatea din Viena, acolo unde va urma cursurile Facultatii de Traduceri. Sportivul din Miercurea Ciuc va plati 750 de euro pentru fiecare petrec la universitatea austriaca. Pe langa aceasta suma, Elod mai trebuie sa scoata din buzunar 300 de euro pe luna pentru cazarea intr-un camin de studenti.

Alexandru Barbu se antreneaza in Italia

Dupa stagiul de pregatire din Germania, acolo unde a schiat intr-o hala de langa Hamburg, schiorul Alexandru Barbu se afla in aceste zile in Italia. In aceasta perioada, el pune accent pe pregatirea fizica. "Ne-am antrenat in acelasi loc cu Palander si echipa nationala a Germaniei. Acum am venit in Italia pentru ca avem un preparator fizic aici care trebuie sa-l vada la lucrul pe Alexandru. La sfarsitul saptamanii vom pleca spre tara. Face tot felu de teste... E important sa aiba o recuperare dupa efort cat mai rapida si d-asta e nevoie de un preparator fizic ca asta al nostru. El lucreaza numai cu schiori. Antrenamentele sunt dificile pentru ca sunt exercitii noi, pe care nu poate sa le faca singur si nici cu ajutorul meu sau al vreunui antrenor din Romania. Nu stim daca le face corect. In plus, conditia fizica a lui Alexandru nu este cea mai buna, asa ca mai are mult de muncit", a declarat Sebastian Barbu, fratele lui Alexandru.

Turist rãtãcit, gãsit la o stânã pãrãsitã din Masivul Godeanu

Un turist din Bucureşti a fost găsit, azi, de salvamontiştii şi jandarmii montani din judeţul Hunedoara la o stână din Masivul Godeanu, la o altitudine de peste 2000 de metri, după ce acesta plecase, aseara, pe un traseu montan şi nu a ştiut să se mai întoarcă în locul în care era campat. Potrivit salvamontiştilor hunedoreni, bucureşteanul se afla într-o expediţie împreună cu un coleg de-al său, cei doi amplasându-şi cortul la poalele Vârfului Godeanu. "Plecase cu o seară înainte (marţi – n.r.). L-am găsit la stână, uşor hipotermic, pentru că la această altitudine vremea este foarte urâtă, plouă şi este ceaţă", a declarat, azi, şeful Salvamont din Retezat, Ovidiu Bodeanu. Conform sursei citate, turistului i s-a acordat primul ajutor şi a fost dus la locul de campare, urmând să părăsească zona montană fiindcă în această perioadă condiţiile meteo sunt nefavorabile expediţiilor. Cei doi turişti veneau dinpre Caransebeş şi intenţionau să încheie traseul în zona Câmpu lui Neag.

Tuesday, July 22, 2008

Rutierul Oscar Pereiro a fost transportat în Spania, unde va fi operat

Rutierul spaniol Oscar Pereiro, care a cazut violent in timpul unei coborari in cadrul celei de-a 15-a etape a Turului Frantei, a fost externat din Cuneo, pentru a fi transportat cu avionul in Spania, unde va fi operat de urgenta.
Castigatorul editiei din 2006 a Turului Frantei a suferit o fractura cu deplasare a umarului stang si va fi supus unei interventii chirurgicale în cel mai scurt timp.
Rutierul echipei Caisse d'Epargne a basculat peste o bariera de securitate in timpul coborarii de la Col Agnel, in Alpi, si a cazut mai multi metri in afara drumului, facandu-i pe cei prezenti sa se teama pentru cateva momente de consecinre mai grave.
Pereiro ocupa in momentul caderii locul 15 in cursa, la o distanta de 6 minute si o secunda de liderul de atunci, Cadel Evans.
Oscar Pereiro a castigat Turul Frantei in 2006, ca urmare a declasarii americanului Floyd Landis.
Accidentul s-a produs in prima etapa alpina a Turului Frantei, desfasurata pe teritoriul Italiei, intre Embrun si Prato Nevoso.
La sosirea in Spania, rutierul a declarat ca s-a temut pentru propria viata. "Am crezut ca voi muri si unicul lucru pe care mi-l doream era sa nu simt nimic, sa fiu inconstient cand voi atinge pamantul. Sunt bucuros sa mai fiu inca in viata. Circumstantele m-au salvat, faptul ca nu am ramas paralizat de frica, ci m-am intors astfel incat sa cad pe casca, inainte sa ating pamantul cu spatele. Medicii mi-au spus ca 90 la suta dintre persoanele care s-ar fi aflat intr-o situatie similara ar fi ramas pe viata in scaun cu rotile", a afirmat Oscar Pereiro.
Rutierul spaniol a declarat forfait pentru Jocurile Olimpice de la Beijing si nu va mai concura in acest sezon, din cauza accidentarii suferite.

Inundatii în statiunea prahoveanã Sinaia, în urma unei ploi torentiale

Mai multe zone din staţiunea prahoveană Sinaia au fost inundate, azi, din cauza ploii torenţiale din ultimele ore, pompierii intervenind pentru scoaterea apei din subsolul spitalului din oraş şi pentru eliberarea carosabilului acoperit cu aluviuni pe strada Cumpătului. În urma ploii torenţiale din ultimele ore, mai multe zone din staţiunea Sinaia au fost afectate de inundaţii, fiind nevoie de intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova pentru scoaterea apei din zonele inundate. Conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, lt. Bogdan Iliescu, pompierii au intervenit cu o motopompă azi, în jurul orei 13.00, pe strada Cumpătu, din Sinaia, unde în urma precipitaţiilor pe carosabil s-a strâns o cantitate însemnată de apă, care a făcut imposibilă circulaţia autovehiculelor. În jurul orei 14.00, Detaşamentul de pompieri de la Sinaia a intervenit, tot cu o motopompă, pentru evacuarea apei de la spitalul orăşenesc din localitate, al cărui subsol a fost inundat.

Monday, July 21, 2008

Mos Crãciunii, reuniti la un congres, au fost rugati sã slãbeascã pânã în decembrie

Aproximativ 150 de Moş Crăciuni şi spiriduşi din lumea întreagă s-au reunit, azi, la al 51-lea congres mondial al profesiei lor, în apropiere de Copenhaga, Danemarca, pentru a dezbate subiectul datei sărbătorii creştine şi cel al luptei împotriva obezităţii. "Din nou, data sărbătorii constituie o adevărată bătaie de cap, care divizează Moş Crăciunii: majoritatea sunt pentru 24 decembrie, unii strigă sus şi tare că 25 (decembrie, n.r.) este o dată sfântă, unii pledează pentru 6 ianuarie, sărbătoarea ortodocşilor ruşi", a explicat Jens Peder Tornvig, purtător de cuvânt al congresului anual care se defăşoară la Bakken, un parc de divertisment situat la nord de Copenhaga. Însă chestiunea "cea mai urgentă" pe tabelul de discuţii este "sănătatea Moş Crăciunilor, care sunt prea grăsuţi, unii având probleme în a intra pe coşul casei", a adăugat acesta. Participanţii la congres au decis "să nu apeleze la o dietă alimentară, care le-ar ucide starea bună de spirit, ci la exerciţii fizice, care i-ar putea ajuta să fie în plină formă în decembrie", a spus Tornvig. Dupa un tur pe biciclete de mai mulţi kilometri şi o defilare în picioarele goale pe străzile oraşului Copenhaga, participanţii la congres au sărit în apele portului, pentru a verifica dacă sunt bune. Aceştia urmau să stabilească un nou record: cel mai mare număr de Moş Crăciuni care dansează houla-hoop. Încă o dată, reprezentantul Finlandei, singurul care contestă originea groenlandeză a lui Moş Crăciun, a făcut notă distonantă la congres. "Fie că acceptă sau nu, Kalaallit Nunaat, singurul Moş Crăciun, figură mitică, recunoscută aproape în toată lumea, locuieşte pe gheţurile Groenlandei", a concluzionat purtătorul de cuvânt al congresului, care se încheie miercuri, cu un mare festin cu feluri de mâncare specifice Crăciunului: fripturi de porc, mere caramelizate, orez cu migdale, totul stropit cu bere şi ţuică.

X-Cup Sibiu






Sfarsitul de saptamana care tocmai a trecut a prilejuit sibienilor o intalnire inedita cu sporturile alternative. Proaspatul eveniment, X-Cup, a reunit skateboarderi, BMX-eri si mountainbikeri, pentru o desfasurare de pomina.
Astfel, sambata, in skatepark-ul din centrul orasului, cativa dintre cei mai buni skateboarderi din tara au demonstrat tehnica si dibacie, asezonate cu stil si lejeritate, reusind sa stranga in jur de 350 de spectatori, uimiti de cele petrecute.
Proba de miniramp a fost castigata de sibianul Alin Gavozdea, o legenda vie a skateboardingului din Romania, urmat de tanarul Cristi Macaria din Cluj si de Laurentiu Stan, a.k.a. Cupi, din Brasov. Gavo a avut o mansa cursiva si relaxata cu tweaked frontside rock'n'roll-uri, backside si frontside disaster to revert si diverse variatiuni pe tema "blunt", in timp ce Cristi s-a remarcat cu frontside tailslide-uri si un nollie bluntstall, iar Cupi a uimit audienta cu un incredibil bluntstall bigspin-out.
Sesiunea de best trick a motivat participantii intru creativitate si tehnicitate. Tanarul localnic Tobias a transferat cu backside din piramida pana in plat, Cristian Benescu, zis Uskat, a rezolvat canta funbox-ului pe switch cu un 50-50 grind, Gavo a recidivat cu un delicat backside disaster to revert, iar Florin Cucuruzac, poreclit Tinerica, si-a facut un cadou frumos de ziua lui, printr-un 360-flip to rock to fakie. Totusi, trick-ul zilei i-a apartinut lui Tiberiu Beliciu, a.k.a. Kid, si a fost un 360-flip to fakie cu pop amplu, in quarter-ul skatepark-ului.
Intrecerea celui mai inalt ollie, i-a adus fata in fata pe doi brasoveni, Laurentiu Stan (Cupi) si Mihai Popa, cunoscut si drept Pamflet. Ei au dovedit mai intai 7 placi de skate, asezate in "sandwich", si-au incercat norocul la 6 placi + una in cant si au revenit la cele 7 initiale, pentru un joc de "obligatea", castigat in cele din urma de Cupi.
Ora 22 a aceleiasi zile i-a strans pe toti entuziastii la Crispus Pub, unde DJ LeizaBoy din Timisoara a invartit vinyl de calitate superioara si a pus pe jar spiritele petrecerii.
Ziua de duminica i-a gasit pe organizatori si pe rideri in legendarul dirtpark din Dumbrava, pentru a doua parte a evenimentului: concursul de dirtjumping dedicat mountainbikerilor si BMX-erilor, pentru care au venit musafiri din Targu Mures si din Brasov si un public spectator in jurul cotei 200.
La mountainbike, cea mai buna linie in trail-uri i-a apartinut experimentatului Ovidiu Seician din Sibiu si s-a compus din X-up, one-footed X-up, whip, no-footed can-can, alt whip estetic, one-handed tabletop si un nou X-up curat pe final. El a fost secondat de alt localnic, de data aceasta mai tinerel, Ciprian Fusle, a carui mansa ideala a aratat cam asa: one-footed X-up, X-up, one-footed tabletop, alt X-up, whip si opposite tabletop. S-au mai remarcat Vlad Cruduleci din Sibiu si brasovenii Cezar Bajenaru, Constantin Iordan si Alex Zara, aflati la primul lor concurs de acest gen.
La BMX, Jiga Alex a aratat, pe langa X-up-uri, un one-footed can-can delicios si un tuck no-hander, o linie cu doua turndown-uri si un 360 curat si s-a teleportat pe prima pozitie. La mica diferenta de el, Cosmin Comaniciu a legat o linie cu doua 360-uri si un tiregrab, pentru o meritata pozitie a doua.
Proba de best trick i-a adus pe mountainbikeri la hopul cel mai mare a dirtpark-ului si a crescut pulsul spectatorilor. De pe rampa cea mai inalta au plecat antementionatii Ovidiu si Ciprian, alaturi de Ionut Grecu, Constantin Iordan si de indecisul Rares Botezatu, dar biruitor a fost acelasi Ova. Tabletop-uri imense, suicide no-handere, X-up-uri one-footed si un no-footed can-can full extension au dat impresia ca dirtpark-ul ii apartine lui Ova, iar adevarul nu este prea departe de aceasta supozitie. Ionut Grecu a zburat cu tabletop-uri mari si curate peste generoasa distanta, iar Ciprian Fusle s-a jucat si el cu no-footed X-ups, no-footed can-cans si cu un inovativ superman pe final.
Sesiunea de BMX best trick s-a desfasurat pe linia mare de trail-uri, unde Johnny a scos turndown-uri si a incercat tailwhip-uri, iar Cosmin Comaniciu, zis si Comanu' a transferat cu un 360 excelent intre diferitele linii si s-a incapatanat sa aterizeze un neinduplecat 180. Castigatorul s-a numit iarasi Jiga Alex, care si-a prajit degetele pe drept in timpul unui 360 tire-grab. Un premiu special l-a primit cel mai tanar participant la eveniment, Bogdan Stoia, un copil promitator de 9 ani din Sibiu.
De precizat ca in ambele zile jurizarea a fost asigurata, printr-un sistem simplu de vot, de catre participantii la concursuri insisi, neexistand nici cel mai mic dubiu in ceea ce priveste transparenta si corectitudinea rezultatelor.
Premiile acestui eveniment au fost oferite de Eastpak si de Vans, iar organizatorii se numesc Ego Events si Asociatia Club Sportiv Roman de BMX.

























Saturday, July 19, 2008

Doua idioate la The Money Chanel

Ieri m-am isterizat ca firma mea de cablu nu da GSP TV, iar eu trebuie sa am pe televizor o rusine de post: THE MONEY CHANEL. De azi imi doresc si mai mult GSP TV, pentru ca la rusinea aia de post a lui Vantu am gasit emisiunea Business Travel. Acum sunt in direct doua idioate. Una e dintoasa si pare genul de rasnita indragostita la serviciu. A doua e genul de cucoana ajunsa in functie de pe urma sotului. Ma uit la televizor si nu am vazut pana acum nici un material video. Doar fotografii. Cand vine vorba de sporturile care se pot practica la Kaprun, caci despre Kaprun e vorba in emisiune, crainicul isi impleticeste limba. Pozele sunt luate de pe site-urile austriece de schi. Emisiune despre nimic. Din acest motiv imi doresc ca televiziunile din Romania sa inceapa sa faca emisiuni despre schiul din Romania.

Tuesday, July 15, 2008

Beck's de lamaie

Dupa ce am facut turul Vaii Jiului, am intrat in restaurantul Hotel Onix din Petrosani. Inainte de masa am decis sa bem cate o sticla de Beck's Green Lemon. Gustul e cam ciudat, pretul inca nu l-am aflat.

Sunday, July 13, 2008

Am ajuns in Straja

Ieri am behait 25 de kilometri prin Paring. Azi ne-am mutat la straja, unde ne bronzam impreuna cu o soparla ajunsa fotomodel pentru Costin Anghel.

Friday, July 11, 2008

Vrem sa atacam Paringul

Ieri am urcat cu masina pana pe Vf. Curbatura (1842 m). Azi incercam sa ajungem in Paring tot pe patru roti.

Thursday, July 10, 2008

Dan Marinescu a spart banca

Mogos, cel atacat de padurari cu drujba a avut ocazia unica de a se intersecta cu noi in aceasta dimineata. Trecem peste programul de azi si va spunem ca orasul Campeni este Capitala motilor, iar gagicile de aici sunt de echipa nationala. La Sibiu am invatat o vorba legata de femei. Suna cam asa: DIN FATA LICEU, DIN SPATE MUZEU! E Valabila pentru pustoaicele din generatia McDonald's. Maine plecam pe Valea Jiului.

Wednesday, July 9, 2008

Suntem casnici

Ma, e asa de bine si frumos la Arieseni... E atat de racoare incat stam sub plapuma. Prin zona, nu exista aer conditionat. Am fost deja la micul dejun. Costin Anghel a plecat la Almasu Mare! Eu am ramas in localitate pentru ca am un subiect aici. Maine planuim o tura cu bicicleta pana la Garda, ca sa mancam o placinta desteapta.

Tuesday, July 8, 2008

BOMBA SEXY A SIBIULUI




Am ajuns la Arieseni

Am parasit Mediasiul si ne-am mutat la Arieseni, unde nu este nevoie de aer conditionat. Aici insa nu avem Eurosport ca sa urmarim Le Tour, astfel ca de maine ne propunem sa muncim pe branci, dar si sa ne plimbam cu bicicleta prin zona. Maine mergem la Almasu Mare, iar joi inchiriem biciclete si ne dam pe Valea Ariesului cu ele.

Am vazut o caprioara

Astazi chiar muncim. Am fost la primarul din Copsa Mica si am descoperit ca e un tip foarte misto. De la domnia sa am aflat ca Maria Sa, Alexandru Boariu, colegul nostru de la Jurnalul National cel mai celebru ziarist din zona fiind nascut la Micasasa. Cand ma intorc in redactie facem cumva sa punem pe site-ul Jurnalului National doua camere web din Copsa Mica. Acum o luam spre Apuseni pe traseul Blaj - Teius - Alba Iulia - Zlatna - Almasu Mare.

Monday, July 7, 2008

Alexandru Barbu si Lilla Petroczki se vor antrena in Germania

Schiorii Alexandru Barbu si Lilla Petroczki renunta la pregatirea pe ghetar in favoarea antrenamentelor pe partiile in sala. Cei doi vor merge in Germania, langa Hamburg, acolo unde se vor antrena vreme de doua saptamani. Pretul nu este deloc de mare. 100 de euro pe zi, bani in care intra masa, cazarea si ski-pass-ul.

Sibiu, cel mai frumos oras

Azi am ars-o prin Sibiu si am descoperit ca e cel mai frumos oras din Romania. Acum ne intoarcem la Medias pentru o vizita la frizerie si un somn de voie. Bineinteles, vom urmari si Le Tour.

Sunday, July 6, 2008

Planul de bataie pentru maine

Dupa ce Huahovd a castigat etapa de astazi din Le Tour, am iesit la o pizza in Medias. Am gasit un local civilizat, o pizza foarte buna si un pret excelent. A urmat o plimbare prin oras, care nu e rau deloc si o inghetata pe bat. Dupa care, la treaba. Se scrie, se prelucreaza poze. Treburi gazetaresti, ca doar suntem profesionisti. Pentru ca imi fac temele inca din seara asta, maine avem desteptarea la ora 7:00, micul dejun fiind programat un ceas mai tarziu. Facem o vizita la APM Sibiu, dupa care vom lua masa cu fratii Alexandru si Sebastian Barbu, doi schiori de-ai mei. Dupa - amiaza nu stim ce va urma. Trebuie sa ne mai cautam un subiect. Mi-e lene sa ma dau jos acum din pat ca sa ma uit in agenda. Cert este ca aici n-am gasit copii retardati sau ceva asemanator.

Am dormit

Fiind duminica, nu prea avem ce face pe la Copsa Mica, asa ca un somn de voie ne-a venit ca o manusa. Cand m-am trezit, am vazut ca babalacul de Christophe Moreau conduce in etapa de astazi a Le Tour. O veste cat se poate de proasta, mai ales ca alaturi de el in plutonul fruntas mai sunt inca 3 francezi. Deci e nasol de tot. Despre neamurile noastre, alde Popovych sau Menchov, nu se aude nimic. Colegii nostri din celelalte doua echipe care fac partide din Caravana Verde muncesc pentru binele publicatiei in Apuseni. Intre Le Tour si Jurnalul National exista o chimie. Christophe Preudhome, directorul Marii Bucle, a ales un traseu care sa-i ajuta pe localnicii sa faca ecologizare. Am vazut ca rutierii au pedalat pe langa o cariera de piatra.

Ultima frontiera

În plin sezon estival, schiorii îşi găsesc fericirea la mare altitudine, antrenîndu-se pe gheţarii din Austria.
Dacă te ţin picioarele, ai niţel “caşcaval” şi te plictiseşti acasă, poţi face schi chiar şi vara. Nu e cazul să te duci pînă în emisfera sudică, chiar dacă în Noua Zeelandă, Africa de Sud sau Chile sezonul de schi este în plină desfăşurare. Cea mai apropiată destinaţie este Austria. După finala Campionatului European de fotbal preţurile la cazare au revenit la normal, astfel că pentru o noapte de cazare nu dai mai mult de 50 de euro la o pensiune de trei stele.
PROFESIONIŞTI. În plină vară, pe gheţarii din Alpi se poate schia în voia cea bună. O poate confirma braşoveanul Ioan Achiriloaie, care tocmai s-a întors de la Molttal. “Ne-am antrenat pe gheţar, dar zăpada se înmoaie foarte repede din cauza căldurii. După două ore, trebuia să strîngem fanioanele şi să coborîm”, a declarat schiorul de la Dinamo Bucureşti. Edit Miklos, sportivă care şi-a propus să se claseze pe unul dintre primele 10 locuri în proba de coborîre care va avea loc la Jocurile Olimpice de la Vancouver, din 2010, va pleca şi ea luna viitoare pe gheţar. Sportiva se va antrena şi sezonul viitor cu austriacul Jurgen Alben. Cei doi au stabilit ca românca să ia startul şi la cîteva etape de Cupă Mondială. Nu toată lumea se gîndeşte la schi în perioada asta. În vreme ce Ioan Nan va începe de mîine pregătirea fizică, fostul său rival, Florentin Nicolae, este în Statele Unite ale Americii. Şansele sale de a mai face performanţă sînt extrem de scăzute, avînd mari probleme de cauza kilogramelor în plus.

DOI MICI LA TAPU

Am ajuns sa respir aer la Micasasa si Tapu. Pe un gard din Micasasa scris ca la Tapu e targ de vara astazi si ne-am dus sa vedem si noi ce se intampla acolo. Multi cai, cateva bovine, plus noi si niste "mexicani". Doi mici, o bere si inapoi la Medias. Am schimbat camera pentru ca asternuturile miroseau urat de tot. Am nimerit intr-o odaie unde prindem Eurosport Romania, astfel ca ne putem uita linistiti la Turul Frantei. Am vrut sa-l sun pe Marin Raica si sa-i dau vestea cea mare, dar el munceste pentru binele publicatiei si nu are semnal la molecular.

PUFULETI PE CENTRU

Nu prea bate vantul la Copsa Mica, asa ca orasul e cumva in ceata. Am descoperit ca exista ghetouri si aici, dar Primaria trage tare sa le renoveze ca sa le puna la dispozitia tinerilor casatoriti. Sunt si locuinte fara apa si curent, dar tot Primaria le-a dat numar pe strada. Sunt si pufuleti la Copsa. Am mancat deja o punga langa o fantana arteziana. Nu am bani ca sa mananc la restaurant, dar nu asta ar fi problema in cazul in care mi s-ar face foame din nou. Mai am inca doua pungi de pufuleti. Mi-am luat masuri deoarece in Copsa nu exista nici un restaurant. E doar o terasa. Adica o bodega. Localnicii gandesc in reluare ca ardelenii si vorbesc iute ca oltenii. Nu inteleg nimic. Stau singur si mananc pufuleti, in vreme ce colegii mei de echipa trudesc in Axente Sever. Eu am prestat mai devreme la o discutie cu Gheorghe Mailat. I-am facut o poza cu frate-su, fantana si furnalul.

Saturday, July 5, 2008

CARAVANA VALVERDE

Prima zi din Caravana Verde pentru mine a coincis cu prima zi din Le Tour. Mi-as fi dorit sa fiu in Franta acum, dar mi-am promis ca anul viitor nu mai ratez Marea Buclu. Prima etapa a fost castigata de Valverde. Suntem la Medias, loc de unde atacam Copsa Mica. Ceilalti colegi s-au impartit intre Sibiu si Apuseni. Sunt pentru prima oara in zona si mi se pare ca locul nu e rau. Toata lumea se plange de poluarea celor de la Sometra. Un apartament sub plumbul grecilor costa 20.000 de euro.

Friday, July 4, 2008

Duelul generatiilor

Vor fi prezenţi Oscar Freire, Robbie McEwen, Andre Greipel sau Gerald Ciolek. Nu însă şi deţinătorul maieului distinctiv, Tom Boonen, rutierul belgian depistat pozitiv cu cocaină, în afara competiţiei, şi retras de la start de echipa sa. Robbie McEwen, veteranul de la Silence-Lotto:
"În cazul lui Boonen, Turul Franţei a luat decizia corectă. Dacă vezi sancţiunile pe care le-au luat în cazul Astana, era clar că va trebui să urmeze aceeaşi linie. Dacă l-ar fi lăsat să ia startul, atunci ar fi apărut în ochii tuturor drept ipocriţi. Este o situaţie foarte dificilă, aici, unde s-a ajuns, însă surpriza nu este chiar atât de mare."
Profilul cursei diferă faţă de anii anteriori. Astfel, în prima săptămână, relieful nu mai este atât de plat, un exemplu în acest sens constituindu-l finişul primei etape, pe Cote de Plumelec. Triplul campion mondial, spaniolul Oscar Freire, de la Rabobank:
"Anul acesta, finişurile etapelor din prima săptămână sunt puţin diferite faţă de ceea ce eram obişnuiţi. Sunt ceva mai dificile, nu sunt foarte clare în favoarea sprinterilor, aşa cum se întâmpla la ediţiile anterioare. Asta îi va face pe alţi rutieri să atace şi mai dificil pentru ca echipele noastre să pregătească şi să controleze sprintul. Voi încerca să câştig la sprint, însă nu va fi deloc simplu."
Robbie McEwen, sprinterul australian în vârstă de 36 de ani, este optimist, mai ales după dubla victorie realizată anul acesta, în etapele a treia şi a patra din Turul Elveţiei.
"Şanse mai mari vom avea abia după Pirinei, când vor fi mai multe etape de plat. Va fi ceva mai dificil pentru echipele de sprinteri, deoarece după Pirinei eşti mult mai obosit, iar diferenţele de timp sunt mai mari, ceea ce face ca evadările să devină şi mai atrăgătoare. Şansele vor exista, iar dacă echipele de sprinteri se vor organiza bine, atunci vom avea tot atâtea sprinturi finale."

Mark Cavendish, britanicul de la High Road, 23 de ani, a câştigat două etape la ediţia din primăvară a Turului Italiei şi pare a fi liderul noii generaţii de sprinteri, alături de coechipierii săi Andre Greipel şi Gerald Ciolek. Veteranul McEwen, învingător de curând în faţa lui Ciolek, în Turul Elveţiei, despre rivalii mai tineri.
"Cavendish are un stil similar mie. Greipel este un sprinter mai puternic, care ţine la un sprint mai lung, Ciolek aduce mai mult a Zabel. Se descurcă excelent pe căţărări şi este un sprinter puternic, care supravieţuieşte fără probleme la etapele mai grele."
Campion mondial la tineret sub 23 de ani, la ediţia din 2006 a competiţiei, la Salzburg, Gerald Ciolek recunoaşte că a fost inspirat de rutierii din vechea generaţie.
"De la un Oscar Freire sau Erik Zabel ai de învăţat atâtea, doar urmărindu-i în timpul curselor şi luându-le roata şi privindu-i cum se mişcă în pluton. Ai foarte multe de învăţat din asta."
Rivalitatea dintre generaţii este una corectă şi australianul McEwen spune că nu există nicio tentativă de intimidare între sprinteri.
"Dacă te uiţi la reprezentanţii celor două generaţii, dacă îţi închipui că ne intimidăm între noi, să ştiţi că nu e deloc aşa. Nici vorbă. Fiecare încearcă să facă tot posibilul pentru a scoate cel mai bun rezultat. Ne înţelegem excelent între noi, în cursă şi în afara acesteia. Doar pe ultimii 500 m nu mai suntem prieteni."
Erik Zabel deţine recordul de victorii în clasamentul pe puncte. Germanul a câştigat de şase ori tricoul verde, ultima dată în 2001.

Zambeste, maine incepe Le Tour

Anul trecut am fost in Le Tour. Anul asta, in aceeasi zi in care se da startul in Marea Bucla, plec in Caravana Verde. Voi face tot posibilul ca sa urmaresc aceasta competitie fantastica. Din punctul meu de vedere, nu se poate vorbi de un favorit. Preferatii mei sunt Menchov si Popovic. Cred ca Evans Cadel, ocupantul locului doi in editia de anul trecut, nu mai prinde primele zece pozitii anul acest. Printre absenti se numara Vinokourov, Contador si Rasmussen.

Zeci de salvamontisti si jandarmi cautã în munti un bãtrân dispãrut de douã sãptãmâni

Zeci de jandarmi montani, politisti si salvamontisti cautã, începând de ieri dupã-amiazã, prin împrejurimile municipiului Petrosani, un bãrbat de 73 de ani plecat de acasã în urmã cu douã sãptãmâni sã culeagã fructe si plante de pãdure si care a dispãrut fãrã urmã. Echipele de cãutare s-au mobilizat imediat dupã ce au verificat unitãtile spitalicesti si dupã ce au vorbit cu vecinii persoanei dispãrute. La indicatiile unei vecine, zeci de jandarmi, politisti si salvamontisti au plecat în zona cunoscutã localnicilor drept "Golgota" pentru a-l cãuta pe Neculai Natu. Potrivit vecinilor, bãrbatul, în vârstã de 73 de ani, a plecat de acasã în dimineata zilei de 13 iunie. O vecinã a acestuia le-a spus politistilor cã bãrbatul i-a spus cã merge sã culeagã flori de soc si bureti. Echipele de cãutare au parcurs circa zece kilometri în cãutarea bãrbatului, însã pânã acum fãrã niciun rezultat. Politistii din Petrosani spun cã operatiunea este foarte dificilã, iar dacã într-adevãr bãrbatul a dispãrut în zona indicatã de vecini s-ar putea sã fi alunecat si sã fi cãzut în vreo râpã unde vegetatia este foarte înaltã si deasã. Echipele de cãutare montanã din Valea Jiului s-au mai confruntat cu o situatie similarã în urmã cu un an, când au scotocit zona Polatiste de pe Defileul Jiului timp de 16 zile, în cãutarea unei femei pe care au gãsit-o decedatã.

Putin anuntã cã instalatiile contestate vor fi mutate de la Soci

Premierul rus Vladimir Putin a anuntat, azi, cã instalatiile pentru Jocurile Olimpice de iarnã din 2014 contestate de ecologisti vor fi mutate de la Soci în alte locuri, spre marea satisfactie a militantilor pentru protejarea mediului. "Consider cã este necesar sã deplasãm aceste instalatii în alte locuri, cu acordul Comitetului International Olimpic (CIO)", a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni organizate în statiunea rusã. El a precizat cã, în afarã de schimbarea locului unde vor fi amenajate pârtia de bob si satul olimpic, va trebui gãsitã si o altã sursã de apã pentru aprovizionarea diverselor instalatii. Organizatia internationalã Greenpeace ceruse organizatorilor JO-2014 sã schimbe locatiile destinate amenajãrii pârtiei de bob si satului olimpic, în scopul protejãrii unui spatiu natural. Directorul Fondului Mondial pentru Naturã (WWF) în Rusia, Igor Cestine, a subliniat, într-un comunicat, cã "riscurile principale" pentru mediu au fost îndepãrtate, însã a mentionat cã "rãmâne încã multã treabã de fãcut". "Salutãm decizia premierului", a anuntat si Greenpeace Rusia, apreciind cã "sunt sperante ca Jocurile Olimpice de la Soci sã devinã cu adevãrat «verzi»". Organizatiile pentru apãrarea mediului erau îngrijorate din cauzã cã locurile alese initial pentru amenajarea pistei de bob si a satului olimpic urmau sã treacã dincolo de centura protectoare a rezervatiei naturale din Caucazia de vest, sit protejat si descris de Unesco drept "unul dintre singurele mari locuri muntoase care nu au fost modificate în profunzime de om".

Edit Miklos nu isi schimba antrenorul

Schioarea Edit Miklos va continua sa se antreneze si in sezonul viitor cu austriacul Jurgen Alben. Sportiva din Miercurea Ciuc va participa la 3 curse de Cupa Mondiala, la Campionatul Mondial de Schi Alpin de la Val d'Isere si la Cupa Europei, la cea din urma competitie avand drept obiectiv clasarea in primele 10 fete in proba de coborare. Pentru Jocurile Olimpice din 2010, de la Vancouver, Edit Miklos are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele 30 de locuri la coborare. FRSB ar fi dorit ca schioarea de la Dinamo sa participe la etape de Cupa Mondiala care sunt programate in Canada, dar din cauza costurilor ridicate de deplasare, s-a decis ca Miklos sa incerce doar cursele din Europa.

A inceput sezonul de vara in biatlon

La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc la Bystrize - Cehia prima etapa din cadrul Cupei Europei la Biatlon pe Role. Tara noastra a ales sa trateze aceasta competitie cu juniorii B, "vedetele" Roland Gerbacea si Reka Ferencz fiind lasati acasa. Astfel, in proba feminina de sprint, Anca Libotean s-a clasat pe locul 9, la 6 minute in spatele unguroaicei Kitti Szollosi, castigatoarea cursei. La baieti, Marian Danila a venit pe locul 17, la doua minute si 22 de secunde in urma cehului Tomas Kurik, invingator in aceasta cursa. Bogdan Scurtu s-a clasat pe locul 18, la aproape un minut in spatele lui Danila., in vreme ce Dumitru Feher s-a ales cu locul 20, iar Mihai Argylean s-a clasat pe locul 24.
In proba de Mass-Start, Anca Libotean nu a mai luat startul. La baieti, Marian Danila s-a ales cu locul 14, Bogdan Scurtu a venit pe 19, Dumitru Feher pe 20, iar Mihai Argylean s-a clasat pe locul 25.

Thursday, July 3, 2008

Bogdan Olaru are permis auto

Schiorul Bogdan Olaru a obtinut astazi permisul de conducere categoria B. "L-am luat, asta conteaza", a declarat sportivul din Predeal.

Florentin Nicolae este in SUA

Schiorul Florentin Nicolae, participant la Jocurile Olimpice din 2006, de la Torino, se afla in aceasta perioada in Statele Unire ale Americii, acolo unde si-a gasit un job de sezon. Prin aceasta miscare, sportivul legitimat la Dinamo Bucuresti rateaza pregatirea de vara si are sanse mici ca iarna viitoare sa participe la vreun concurs important din strainatate. Cel mai probabil, el se va retrage.

Un bulgăre de zăpadă de o tonă a blocat Transfăgărăşanul

Un bulgăre gigant de zăpadă, care cântărea aproximativ o tonă, a blocat Transfăgărăşanul preţ de câteva minut miercuri după-masă. Turiştii care se aflau în zonă au curăţat chiar ei drumul, profitând de această ocazie pentru o bulgăreală pe cinste, în plină vară.Zăpada a căzut de pe stânci exact pe mijlocul şoselei. din fericire nimeni nu a fost răni, dar maşinile care traversau Transfăgărăşanul au fost nevoite să oprească pentru câteva minute.Pentru a reuşi să spargă gigantul bulgăre, oamenii au folosit ciocane şi răng. După 15 minute, timp în care turiştii români şi străini s-au distrat pe cinste, drumul a fost deblocat.

Wednesday, July 2, 2008

Intalnire importanta la FRSB

Maine, la sediul FRSB are loc o intalnire intre Edit Miklos, antrenorul sau Jurgen Alben si oamenii din conducerea executiva a forului care pastoreste schiul alpin din Romania.

Si Gecui s-a dus la Realitatea TV

Dupa transferul lui Adelin Petrisor, Realitatea TV a mai dat o lovitura, transferandu-l pe Dan Gecui, cel mai bun operator care a lucrat pana acum la Antena 1.

Jan Ullrich: "Turul Frantei nu mai e cea mai mare cursã, pentru cã nu mai participã cei mai buni"

Fostul ciclist german Jan Ullrich, câştigătorul ediţiei din 1997 a Turului Franţei, consideră că Marea Buclă şi-a pierdut statutul de cea mai importantă cursă din lume, pentru că "nu mai participă cei mai buni". "Nu mai putem spune că este cea mai mare cursă din lume, dacă nu mai participă cei mai buni alergători. Pentru mine, o victorie în Turul Franţei nu mai are aceeaşi semnificaţie ca înainte. În trecut, la start erau cei mai buni şi existau favoriţi cerţi. Acum, întotdeauna apar învingători surpriză", a spus Ullrich pentru Bild. Singurul german care s-a impus în Marea Buclă a asigurat că nu va urmări cursa nici măcar la televizor. Ullrich s-a retras din activitate din cauza implicării într-o reţea de dopaj sanguin, dar regretă că fostul său coechipier de la echipa T-Mobile, Andreas Kloden, nu va participa în 2008. În vârstă de 34 de ani, Ullrich a declarat că "nu s-a mai suit pe o bicicletă de mai mult de un an", dar că nu a abandonat ideea de a organiza o cursă de adio contra fostului său rival, americanul Lance Armstrong. "Ar fi o sărbătoare populară, unde oamenii i-ar putea vedea pe foştii lor idoli Ullrich, Armstrong şi Miguel Indurain", a subliniat germanul care a terminat de cinci ori Turul Franţei pe locul secund, în 1996, 1998, 2000, 2001 şi 2003. Printre planurile fostului rutier se numără şi scrierea unei autobiografii.

Cilcistul Michael Rasmussen a fost suspendat doi ani

Ciclistul danez Michael Rasmussen, exclus din editia 2007 a Turului Franþei, pentru cã a mintit cu privire la locatia sa, a fost supendat pentru doi ani de Federatia Monegascã de Ciclism (FMC), a anuntat, ieri, Uniunea Ciclistã Internationala (UCI). Suspendarea sa a intrat în vigoare din ziua în care a fost exclus din Turul Franþei, 25 iulie 2007. În vârstã de 34 de ani, ciclistul care concura atunci pentru echipa Rabobank, a fost dat afarã pentru cã a mintit cu privire la locatia sa. Înaintea startului în Marea Buclã, danezul fusese avertizat pentru cã a ratat mai multe controale antidoping inopinate, lucru pe care l-a recunoscut. Potrivit regulamentului UCI, care prevede sanctiuni pentru trei controale ratate într-o perioadã de 18 luni, Rasmussen risca doi ani de suspendare. Ciclistul danez a primit astfel pedeapsa maximã în acest caz.

Ciclistul Dario Frigo a fost condamnat la un an de înschisoare cu suspendare

Procurorul tribunalului corecţional din Albertville a decis, luni, condamnarea la un an de închisoare cu suspendare pentru ciclistul italian Dario Frigo, arestat în iulie 2005, la Courchevel, într-o afacere cu substanţe dopante, pe când participa în Turul Franţei. Soţia sportivului, Susanna, a primit şi ea aceeaşi sentinţă, dar şi o amendă de 15.000 de euro. Cuplul va trebui să plătească şi o sancţiune de 21.000 de euro. La audieri, Dario Frigo nu a negat acuzaţiile, dar a explicat că a fost "victima sistemului" şi a denunţat "un dopaj organizat în sânul echipei", potrivit cotidianului Dauphine Libere. La 11 iulie 2005, Susanna Frigo a fost reţinută de vameşi pe autostrada A43, pentru că transporta în maşină produse dopante. Dario Frigo a fost ridicat din camera sa de hotel de la Courchevel, a doua zi, în cea de-a 11-a etapă a Turului Franţei.