Friday, February 22, 2008

Moda snowpark-urilor

Amatorii de free-style, echipaţi cu haine foarte largi, au înnebunit de-a binelea! Vor numai snowpark-uri şi se cred experţi în Big Air şi alte cuvinte încrucişate. Administratorii pârtiilor le-au amenajat nişte “săritoare”, balustrade pentru rupt membre.
Românul, pretenţios şi fudul, caută nod în papură de fiecare dată. Pe cei care practică sporturile de iarnă este foarte greu să-i mulţumeşti. De vină este, pe bună dreptate, calitatea serviciilor de la noi din ţară. Ni se mai întâmplă şi nouă, românilor, care dezaprobăm – n-am zis că înjurăm – manifestările secuimii, să găsim şi pârtii ca la carte, unde nu îţi vine să te mai dai jos de pe schiuri.
NORD. Administratorii pârtiilor – ar fi o exagerare să vorbim despre domenii schiabile în România, când turiştii fac slalom printre pietre de multe ori – spun că cei mai dificili sunt amatorii de snowboard. Pentru că numărul celor care practică acest sport este în creştere, în acest sezon s-au amenajat mai multe snowpark-uri ca niciodată. În Maramureş, e loc de “dat cu capul” la Izvoare. Staţiunea are tradiţie în acest sens, în Baia Mare existând o gaşcă mare formată din amatori de free-style. De asemenea, la Cavnic, pe pârtia Roata 1, a fost amenajată “o săritoare”, numai bună dacă te-ai plictisit cu sănătatea şi vrei să faci o vizită la “Camera de Gardă”. Nu te speria, fă-o cu încredere. Salvamontul e în zonă, iar Ambulanţa vine cât poate de repede. Nu te bucura că te duce gratis până la spital! Dacă nu găseşti loc sau motiv de cazare acolo, te întorci pe banii tăi înapoi pe pârtie. Cool, dude! Moldovenii stau cel mai rău în ceea ce priveşte snowpark-urile. Numai că în câţiva ani vor apărea pârtii noi la Gura Humorului, Câmpulung Muscel şi poate dă Dumnezeu şi la Piatra-Neamţ. Să te ţii atunci! Deocamdată e loc destul pentru schi de tură şi free-ride. Powder e destul. Surprinzător, în acest sezon s-a amenajat un snowpark la Straja, pe pârtia Sf. Gheorghe. Vine lumea, sare, cade, se ridică şi încearcă din nou. Accidentările fac parte din regula jocului. Aşa că nu te supăra, frăţică! Pardon, bro! Mă-nţelegi?

Skiboard la Buşteni
Unii se grăbesc să numească skiboard-ul un sport extrem. În realitate, nu este altceva decât o formă de free-style. Fiecare arată cum poate să se dea peste cap sau să treacă peste o balustradă. Cei care doresc să vadă toate astea o pot face astăzi la Buşteni, acolo unde se ţin Cupa Europeană şi Cupa Open a României la Skiboard. Concurenţii sunt foarte uşor de recunoscut. Au un aspect uşor neîngrijit, dar aşa e trand-ul: cască multicoloră, geacă largă, pantaloni cu turul până în dreptul clăparului! Pe ai noştri, conduşi de braşoveanul Gino Florea, îi recunoşti după vorbă, după port. Administratorul pârtiei Kalinderu a amenajat un snowpark de categorie grea, Buşteni intrând astfel pe harta staţiunilor unde se poate face free-style în voie. Un alt snowpark există la Sinaia, în Valea Dorului! Cei mai buni rideri, Tudorel Cristea şi Kinda Geza, sunt în Poiana Braşov şi “o ard” pe pârtia Bradul, acolo unde se află un alt loc numai bun pentru rupt mâini şi picioare. Lista snowpark-urilor se încheie cu Cabana Capra, acolo unde o gaşcă de bucureşteni încearcă să “rupă stilul”!

3 comments:

Anonymous said...

nu esti tu un pic cam prost? sau invidios...

andrei said...

eu nu vad ce te doare pe tine atat de tare ca unii dintre noi fac asta. lista snowpark-urilor nu se termina la ce ai enumerat tu. enihau, parca suna a invidie. ai incercat macar ?

Anonymous said...

nu pot sa zic altceva decat ca esti un mare comunist porost...