Duminică, 28 februarie, ora 10:30 - Vancouver. Sună telefonul. E un coleg. "Salut,mă! Ce faci?" Dormeam. "Scoală-te de urgenţă!" Dar ce s-a întâmplat? De ce eşti aşa de disperat? "Am făcut rost de bilete la finală! Canada cu Statele Unite" Bravo, într-un sfert de oră ne vedem la Canada Hockey Place. E bine? "Ajungi atât de repede? Ai timp să te îmbraci?" Eşti nebun? Vin şi în pijamale dacă trebuie. Canadienii sunt înnebuniţi după hochei. "Bine, te aştept, dar noi cu cine suntem? Ţinem cu americanii?" Nu mai contează, important e să vedem meciul în direct.
BILETE LA NEGRU
Finala de hochei dintre Canada şi Statele Unite ale Americii, scor 3-2, a fost pentru gazde cel mai important eveniment de la Jocurile Olimpice. Toate cele 13 medalii de aur câştigate până atunci n-ar fi valorat nimic dacă echipa locală nu ar fi câştigat titlul olimpic la hochei, cel mai popular sport din Canada. Piaţa neagră "a sărit în aer" înaintea celui mai important eveniment al anului 2010. Cel mai ieftin bilet costa 5.000 de dolari canadieni. Un preţ absolut nebun, incredibil de înţeles pentru un european. Locuitorii din Vancouver sunt împărţiţi însă în două tabere. Canada este ţara imigranţilor. Practic, foarte puţini cetăţeni sunt canadieni 100%. Numai aceştia consideră că o finală de hochei merită câteva mii de dolari canadieni. Oamenii veniţi din Europa, a căror viaţă este dominată de dorul de casă şi de soccer-ul pe care îl văd doar la televizor, vin la un astfel de meci numai dacă şi-au cumpărat bilete în urmă cu câteva luni. Pe ei nu-i interesează scorul şi nici numele care sunt pe gheaţă, ci spectacolul în sine. Nu vor altceva decât să se vadă pe ecranul din mijlocul sălii, acolo unde în fiecare pauză sunt transmise imagini din public, cu suporteri dansând.
VICTORIE FĂRĂ ALCOOL
Biletele sunt într-o poziţie foarte bună. Central, mai jos cu patru rânduri decât locul în care stă Stephen Harper, premierul Canadei. Prin zonă sunt numai vedete, iar fotografii stau mai mult cu aparatele către ele decât spre gheaţă. Finala dintre Canada şi SUA a avut o desfăşurare perfectă pentru un european căruia îi displac naţiunile de pe continentul nord-american. Gazdele au condus cu 2-0, americanii au dat totul şi au egalat cu 34 de secunde înainte de final. Protagoniştii meciului se îmbrânceau de dansa plexiglasul de pe margine, iar crosele se rupeau ca scobitorile. Canadienii au avut grijă să împânzească tot oraşul cu afişe cu mesajul "our game, our gold" şi până la urmă victoria a fost a lor. Au câştigat în "over time", 3-2, şi au sărbătorit pe străzi toată noaptea. Dar în Canada cheful pe stradă nu seamănă cu cel de la noi, unde se bea în mijlocul intersecţiei şi se dansează în fântânile arteziene. La Vancouver este interzis consumul de alcool pe stradă, aşa că fanii echipei de hochei nu fac altceva decât să cânte "Let's go, Canada!".
Ne revedem la Soci
După 17 zile de întreceri intense, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Vancouver au luat sfârşit printr-o ceremonie de închidere plină de mândrie şi umor, care a avut loc la arena BC Place, în prezenţa a 60.000 de spectatori. Într-un moment de autoironie, un clovn deghizat în mecanic a tras a patra coloană de gheaţă, care nu a funcţionat la festivitatea de deschidere, astfel încât Catriona LeMay Doan a reuşit să aprindă flacăra olimpică, ceea ce nu izbutise cu mai bine de două săptămâni înainte.Preşedintele CIO, Jacques Rogge, a preluat drapelul olimpic de la primarul oraşului Vancouver, Gregor Robertson, şi l-a înmânat lui Anatoli Pahomov, primarul din Soci, gazda viitoarei ediţii a JO de iarnă, în 2014. Rogge a evocat memoria georgianului Nodar Kumaritashvili, decedat pe parcursul antrenamentelor la sanie, şi a mulţumit Canadei pentru ospitalitatea şi căldura de care a dat dovadă. Flacăra olimpică s-a stins pe acordurile melodiei lui Neil Young, "Long May You Run", iar la final, sportivii au pătruns în arena transformată într-o imensă discotecă.
No comments:
Post a Comment