Saturday, October 31, 2009

A îngheţat Bâlea!

Pământul s-a albit din nou în staţiunile de pe Valea Prahovei. Ninsorile au căzut la altitudini mari, dar stratul de zăpadă este insuficient de gros pentru sporturile de iarnă.

De la Sinaia şi până la Predeal a nins mărunt, astfel că s-a depus un strat de zăpadă gros de 1-2 centimetri. Cel mai mult a nins la Azuga, acolo unde în zona staţiei superioare a telegondolei vântul a viscolit zăpada şi s-au format troiene. Este prea puţin totuşi pentru schi sau snowboard. De altfel, în această perioadă încă se mai efectuează lucrări la amenajarea domeniului schiabil. Autorităţile din Azuga au în derulare un proiect de montare a instalaţiei de zăpadă artificială pe toată Pârtia Sorica.

Lucrarea este finanţată de Ministerul Turismului şi trebuie finalizată până la începutul sezonului de schi. Planul a bătut pasul pe loc din cauza faptului că fostul primar al staţiunii prahovene, Alexandru Debreţi, cel care deţine o pârtie şi un teleschi la poalele Munţilor Baiului, a făcut o adresă autorităţilor centrale prin care cerea sistarea lucrărilor. Fostul edil din Azuga şi-a motivat gestul prin faptul că pârtiile sunt deja dotate cu instalaţii de zăpadă artificială. Debreţi nu a precizat însă că acest lucru este valabil doar pentru partea de jos a fiecărei piste. Ninsoarea nu a îngreunat circulaţia pe DN 1.

PROBLEME PE TRANSFĂGĂRĂŞAN
Pământul a mai fost acoperit de zăpadă şi în Poiana Braşov, dar şi la Bâlea Lac, acolo unde apa din lacul situat la peste 2.000 de metri altitudine a îngheţat. Turiştii care vor să traverseze munţii pe Transfăgărăşan trebuie să ştie că pe cea mai înaltă şosea din România se circulă cu dificultate. A mai nins uşor şi pe Valea Jiului, acolo unde stratul de zăpadă are o grosime de 2-3 centimetri.

WEEK-END RECE
Vremea va fi una urâtă în acest sfârşit de săptămână, cu scăderi de temperatură de la o zi la alta. Azi, maximele vor fi cuprinse între 8°C şi 12°C, iar minimele între -1°C şi -7°C, mai scăzute în zonele depresionare din Transilvania. Ploile vor fi prezente în Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile sunt mai ridicate. Mâine, maximele vor scădea până la 9°C, iar minimele vor atinge -9°C. Va ninge doar la munte şi în Moldova. Luni, minimele vor coborî până la -10°C, iar ploile se vor opri. În Capitală, maximele vor fi în scădere, ajungând de la 10°C azi şi până la 6°C luni. Nici la capitolul minime nu stăm bine, acestea fiind de -5°C.

Friday, October 30, 2009

SOC! S-a retras Smaranda Munteanu

Am primit o veste socanta pentru lumea schiului alpin romanesc. Acum cateva minute, un mesaj mi-a poposit in "inbox"-ul de pe Facebook. Expeditorul? Smaranda Munteanu, o romanca din Alaska, cu drept de participare la Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver. Mi-a dat un mesaj soc. A decis sa se retraga din sportul de performanta. De acum inainte se va dedica afacerilor. Si-a deschis un restaurant. Pentru ca sunt mut de uimire, va redau integral mesajul primit de peste "garla".
"Sper ca totul merge bine si ai avut o toamna frumoasa si plina de activitati interesante. Nu imi vine sa cred ca deja a nins acolo!! Prin aceste randuri doresc sa te informez atit pe tine cit si suporterii mei din Romania despre decizia pe care am luat-o in legatura cu cariera mea sportiva. Dupa ce am petrecut 20 de ani in schiul alpin am decis sa ma retrag. Ma uit inapoi cu mandrie la calea unica pe care am ales-o, reusind nu numai sa reprezint Romania in circuitul international dar si sa imi folosesc talentul la obtinerea unei burse de studiu. Nu a fost o sarcina usoara sa indeplinesc amindoua la un nivel inalt. Atat prin generozitatea si sacrificul parintilor mei cat si prin dedicatia mea am reusit sa devin cea mai buna schioara din Romania la probele tehnice si una dintre cele mai bune din Statele Unite. In acest moment de rascrucere, am decis ca fara un suport financiar solid din partea Federatiei Romane, este greu sa continui cariera sportiva la acest nivel. Sunt extrem de onorata ca am fost aleasa sa reprezint Romania la Jocurile Olimpice de iarna din Canada/Vancouver 2010, dar dupa multe dezbateri am luat hotarirea sa refuz aceasta oportunitate. Nu a fost usor sa ajung la aceasta concluzie, considerand ca am rupt traditia familiei de a participa la Olympiada. Tata a fost in 1968, iar sora mea in 2002. Dar in acest moment sunt incintata sa incep un nou capitol in viata mea. Dupa ce am absolivit cu onoare Universitatea din Alaska, am deschis un restaurant care deja a ajuns sa aiba mare succes. Doresc pe aceasta cale sa multumesc tuturor celor care m-au sprijinit de-a lungul carierei mele si urez mult noroc tuturor reprezentantilor Romaniei la Jocurile Olympice din aceasta iarna."
Daca stie ca in Romania a nins, inseamna ca Smaranda Munteanu urmareste imaginile live transmise pe www.jurnalul.ro.
Daca a decis sa se retraga, inseamna ca Smaranda Munteanu nu confunda schiul cu turismul.

Edit Miklos, aproape de 20.000 de lei

Schioarea Edit Miklos s-a clasat pe locul al doilea intr-un concurs de voturi organizat de BRD si este foarte aproape de a intra in posesia sumei de 20.000 de lei. Banca mai trebuie doar sa valideze rezultatele finale.

Fotografii din Austria cu lotul olimpic





Anzi Besson a dat faliment

Criza economica a lovit necrutator in industria de schi. Primii care au ridicat steagul ca semn al predarii in lupta cu problemele financiare sunt cei de la Anzi Besson, care anul acesta au intrat in faliment. Celebrul brand international i-a imbracat pe schiorii romani din lotul national in sezonul trecut. Incepand cu aceasta iarna, acestia vor schia cu haine de la Vuarnet.

A nins pe Valea Prahovei











Ninsorile prognozate de meteorologi pentru zona montana au sosit, in sfarsit. Din pacate, este doar un praf care a acoperit pamantul. Cel mai mult a nins la Azuga. Totul este alb in statiunile de pe Valea Prahovei. A mai nins si in Poiana Brasov, dar si la Balea Lac, Paring sau Straja.

Tuesday, October 27, 2009

Alexandru Debreti, "Gica-Contra" de Azuga

Ne intrebam de ce nu avem statiuni de schi serioase in Romania? N-are rost sa ne mai punem astfel de intrebari din moment ce administratorii instalatiilor de transport pe cablu isi scot ochii ca prostii. La Azuga se lucreaza in acest moment la instalatia de produs zapada artificiala. Banii vin de la Guvern. Dar sa nu credeti ca treaba e chiar atat de simpla. Fostul primar Alexandru Debreti, cel care se crede stapanul statiunii, are un teleschi undeva mai in fundu' curtii. Pe bucata pe care face legea cu portavocea, fostul edil, acum consilier local, are si zapada artificiala. Pentru ca este "Gica-Contra", Debreti a facut o adresa catre Ministerul Turismului in care a cerut intreruperea finantarii lucrarilor de montare a instalatiei de zapada artificiala. Acesta a motivat prin faptul ca la Azuga exista deja zapada artificiala. Ca la noi, la nimenea. In loc sa puna umarul la ridicarea statiunii, Debreti, care a ocupat fotoliul de primar intre 1990 si 2000, pune piedici actualei administratii locale.

TREI ZILE CU NINSORI

Vremea se va înrăutăţi de la o zi la alta. La munte sunt preconizate ninsori, iar în restul teritoriului va ploua. Dacă în zilele ce urmează veţi vedea băltoacele din oraş îngheţate la prima oră, să ştiţi că acest lucru nu este cauzat doar de minciunile politicienilor aflaţi în campanie electorală ci şi de temperaturile negative ce se vor înregistra în Bucureşti.

În zilele următoare, mercurul din termometre va atinge valoarea de îngheţ. Astfel, în zona montană sunt aşteptate ninsori, mai slabe însă decât cele înregistrate în urmă cu două săptămâni. Practic, stratul de zăpadă nu va fi mai gros de cinci centimetri în zonele înalte. Accesând www.jurnalul.ro, puteţi viziona imagini live din cele mai importante staţiuni de schi România.


NINSORI PESTE TOŢI CARPAŢII
Mâine, cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ploua, iar în zona înaltă a Carpaţilor Orientali vor fi şi lapoviţe şi ninsori. Vântul va avea intensificări până la tare. Pe văi şi în depresiuni vor mai fi condiţii de ceaţă. Fenomenul de răcire va continua şi joi, atunci când cerul va fi mai mult noros. Local vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va prezenta intensificări până la tare. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea, izolat se va produce ceaţă. Spre sfârşitul săptămânii, aria ninsorile se va extinde peste toată zona montană. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Orientali, Meridionali şi în Munţii Banatului, unde pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va prezenta intensificări. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, local va fi ceaţă.


ÎNGHEAŢĂ DÂMBOVIŢA
Dacă în zilele ce urmează veţi vedea băltoacele din oraş îngheţate la prima oră, să ştiţi că acest lucru nu este cauzat doar de minciunile politicienilor aflaţi în campanie electorală ci şi de temperaturile negative ce se vor înregistra în Bucureşti. Mâine, în Capitală, cerul va fi temporar noros şi trecător, în cursul zilei, va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Joi, cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Începutul de week-end va fi crâncen în Capitală. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie slabă sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11°C, iar cea minimă va fi de 0°C. Dimineaţa şi noaptea este posibil să se formeze ceaţă.

NINSORILE SE INTORC IN ROMANIA

Miercuri
Cerul va fi temporar noros si pe arii restranse va ploua, iar in zona inalta a Carpatilor Orientali vor fi si lapovite si ninsori. Vantul va avea intensificari pana la tare. Temperatura aerului va fi in scadere usoara. Pe vai si in depresiuni vor mai fi conditii de ceata.

Joi
Vremea se va raci, iar cerul va fi mai mult noros noros. Local vor cadea precipitatii mai ales sub forma de ninsoare. Vantul va prezenta intensificari pana la tare. Pe vai si in depresiuni, dimineata si noaptea, izolat se va produce ceata.

Vineri
Vremea va continua sa se raceasca usor. Cerul va fi variabil, cu innorari in Carpatii Orientali, Meridionali si in Muntii Banatului, unde pe arii restranse va ninge slab. Vantul va prezenta intensificari. Dimineata si noaptea, pe vai si in depresiuni, local va fi ceata.

Monday, October 26, 2009

Bauhaus, noul sponsor al Cupei Mondiale la Sarituri cu Schiurile

Bauhaus - concurent pe piata cu Bricostore si Praktiker - va fi sponsorul Cupei Mondiale la Sarituri cu Schiurile incepand cu acest sezon. "Bauhaus este un brand serios si ne bucura faptul ca au dorit sa se asocieze cu noi", a declarat Gian Franco Kasper, presedintele Federatiei Internationale de Schi.

RASARIT LA BORSA

Sunday, October 25, 2009

Victorie clara pentru Didier Cuche

Soelden 2009. Cupa Mondiala la Schi Alpin. Ieri, a fost furtuna! Emotii mari, iar locul intai a avut numai o secunda distanta de urmatoarea pozitie. Astazi a fost exact invers. Campionul Mondial Didier Cuche a castigat fara emotii proba de Slalom Urias, avand un avans de 3 secunde si 73 de sutimi fata de americanul Ted Ligety. Pe locul al treilea a venit elvetianul Carlo Janka, cu o intarziere de 5 secunde si 91 de sutimi.

Saturday, October 24, 2009

O sutime a facut diferenta in prima etapa a Cupei Mondiale! Invingatoare, Tanja Poutiainen!

Astazi a avut loc la Soelden - Austria prima etapa din cadrul Cupei Mondiale la Schi Alpin. Dupa prima mansa din cadrul probei de Slalom Urias, pe primul loc se afla Denise Karbon (29 de ani) si se parea ca italianca va reusi sa se impuna pentru a treia oara consecutiv in prima cursa a sezonului. Mansa a doua a fost una cu ghinion pentru schioarea din Italia, astfel ca invingatoare a iesit finlandeza Tanja Poutiainen (29 de ani), cu un timp de doua minute, 24 de secunde si 96 de sutimi. In urma sa, la numai o sutime, a venit reprezentanta gazdelor Kathrin Zettel (23 de ani). Denise Karbon a trebuit sa se multumeasca cu ultima pozitie de pe podium, care a avut o intarziere de o secunda si 94 de sutimi fata de invingatoare. Maine are loc concursul baietilor.

Friday, October 23, 2009

Maine incepe Cupa Mondiala la Schi Alpin

Maine, cu incepere de la ora 10:30, Eurosport Romania transmite prima etapa din cadrul Cupei Mondiale la Schi Alpin. Fetele vor deschide balul cu proba de Slalom Urias. Duminica, de la aceleasi ore, se vor duela baietii. Comentariul etapei de Cupa Mondiala de la Soelden - Austria va fi asigurat de catre Florin Pelin.

PIERDUT HANORAC, IL DECLAR NUL!

In dimineata asta am dat o fuga pana la Tulcea. Inainte de a ma intoarce in Capitala, unde astazi se circula infernal, am oprit la o pizzerie. Cald. Mi-am dat jos hanoracul si am uitat sa-l iau la plecare. M-a furat faptul ca in imediata apropiere a localului era o fantana arteziana cu apa calda.

Thursday, October 22, 2009

Flacãra olimpicã a JO de la Vancouver a fost aprinsã


Flacãra Jocurilor Olimpice de iarnã de la Vancouver a fost aprinsã, azi, la Olimpia, evenimentul fiind marcat printr-o ceremonie similarã cu aceea folositã pentru JO de varã.
Torta a fost aprinsã de o "mare preoteasã", cu ajutorul unei oglinzi concave ce a capturat razele soarelui, în fata tempului zeitei Hera. La eveniment au fost prezenti presedintele Comitetului International Olimpic (CIO), Jacques Rogge, si directorul general al comitetului de organizare a JO de la Vancouver, John Furlong.
"Preoteasa", întruchipatã de actrita Maria Nafpliotou si înconjuratã de 20 de "vestale", l-a implorat pe zeul luminii, Apollo, sã aprindã "torta sacrã".
Comitetul Olimpic Elen a acceptat ca pentru aceastã editie a Jocurilor Olimpice de iarnã sã se foloseascã ritualul traditional de la JO de varã, la solicitarea organizatorilor canadieni. Dupã un dans, "vestalele" i-au înmânat torta primului din stafeta cãtre Vancouver, schiorul Vassilis Dimitriadis (foto).
Timp de opt zile, flacãra olimpicã va parcurge 2.180 de kilometri în Grecia, dupã care, la 29 octombrie, va fi înmânatã organizatorilor canadieni, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Atena. Purtatã de 12.000 de persoane ce vor face parte din stafetã, flacãra olimpicã va traversa apoi Canada pentru a ajunge la Vancouver în data de 12 februarie, când va avea loc ceremonia de deschidere a JO de iarnã.

Wednesday, October 21, 2009

Fotografii cu drumul spre Muntele Mic (autor: Codruta Isac)






Temperaturile negative au disparut si din zona montana, astfel ca week-end-ul ce urmeaza nu se va mai putea schi. Pana la urmatoarea tura pe schiuri, ne delectam cu fotografiile primite de la Muntele Mic, de pe drumul care face legatura intre Bolbora si statiune.

Paul Pepene, 55 km/zi






La antrenamentul desfasurat astazi in Austria, la Ramsau, fondistul Paul Pepene a parcurs 55 de kilometri pe schiuri. Fara comentarii!!!

Fotografii de la Muntele Mic (autor: Codruta Isac)










Tuesday, October 20, 2009

Accidentata, Roxana Luca a ratat calificarea la Olimpiada


Cea mai mare patinoare a Romaniei in ultimii 20 de ani, Roxana Luca, nu va putea participa la Jocurile Olimpice de Iarna care vor avea loc anul viitor la Vancouver. Romanca ar fi trebuit sa participe luna aceasta la un concurs de calificare in Germania, dar nu s-a putut prezenta in competitie din cauza unei accidentari. Roxana Luca reprezinta pentru toata lumea simbolul patinajului artistic romanesc.

UNA TARE DE LA IASI

Nu stiu cum mi se intampla, dar mi-am dat intalnire cu toti imbecilii din Iasi. Din acest motiv, pana cand nu se dovedeste stiinfic ca prostia nu este o boala contagioasa, voi evita sa mai stau de vorba cu prostii. Aflandu-ma in orasul Simonei Gherghe, Diva cu Schiuri de la pupitrul Observatorului Blond de la Antena 1, trebuia sa transmit o corespondenta pentru Jurnalul National. Am dat fuga la un mall, unde e wireless free. Adica uairles fara numar. Mi-am zis ca e normal sa mai si mananc ceva. Pana la urma, presa trece prin stomac. Dupa ce mi-am cumparat cateva otravuri delicioase, am intrebat-o pe vanzatoare: "Aveti wireless?". Tipa a ridicat din sprancene, semn ca nu a inteles. Am simtit nevoia sa repet intrebarea, sa ma fac inteles: "Aveti wireless, uairles, wi-fi sau uai-fai?". Raspunsul oferit a fost cat se poate de politicos: "Ne pare, dar nu tinem!"

Monday, October 19, 2009

Fotografii de la Cavnic!














































Fotografii de la Suior!