Prognozele meteorologilor pentru zilele următoare nu sunt tocmai bune pentru participanţii la Campionatul Naţional de Schi Alpin care va începe mâine, la Sinaia. Potrivit ANM, vântul ar putea împiedica funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu care fac legătura între Cota 1.400 şi Cota 2.000. Mâine, în prima zi de concurs, va avea loc proba de Slaom Special dedicată juniorilor, în vreme ce miercuri se vor înscrie la start şi seniori. De joi începe Slalomul Uriaş. Juniorii vor deschide balul, în vreme ce seniorii vor intra în concurs abia vineri.
MASCULIN. Pentru că în România nu există pârtii asigurate pentru probele de viteză, Federaţia Română de Schi va organiza doar Slalom Special şi Slalom Uriaş. În absenţa lui Alexandru Barbu, care a preferat să aparticipe la concursuri FIS din străinătate pentru un punctaj cât mai bun, favorit la titlul de campion la cele două probe tehnice este braşoveanul Ioan Nan (foto), campionul en-titre. În urma sa mai sunt Bogdan Barbu, Bogdan Olaru – favorit să câştige titlul la juniori – Florentin Nicolae, Elod Pal Pal, Sebastian Barbu, Ioan Achiriloaie, Vlad Dămşescu, Mihai Olaru şi Norbert Nagy. Dragoş Staicu va absenta, el preferând să ia parte la Campionatul Naţional al Sloveniei.
ABSENŢE. La feminin, sunt trei absenţe foarte importante. Edit Miklos nu are dreptul să participe la nici o competiţie organizată în acest sezon de FRSB, Lilla Petroczki este în Finlanda, iar Sandra Nărea abia a suferit o intervenţie cirurgicală cauzată de o ruptură de ligament încrucişat la genunchiul piciorului stâng. În aceste condiţii, Bianca Nărea are toate şansele să-şi păstreze titlul de campioană naţională câştigat anul trecut. La junioare, lupta pentru medalia de aur se va da între Iulia Crăciun – participantă la Campionatul Mondial de Juniori – şi Kinga Bojte.
No comments:
Post a Comment