Sunday, February 17, 2008

Opt turisti accidentati pe pârtiile de schi si sãnius din statiunea Azuga

Un număr de opt turişti veniţi sâmbătă şi duminică pe pârtiile din staţiunea Azuga au fost accidentaţi, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre răni uşoare, printre răniţi numărându-se şi un băiat de 11 ani despre care salvamontiştii bănuiesc că ar fi suferit o fractura de coloană vertebrală. Sute de turişti au luat cu asalt, în acest week-end, pârtiile din staţiunea prahoveană Azuga, în condiţiile în care aceastăstaţiune a fost singura în care funcţionarea mijloacelor de transport pe cablu nu a fost afectată din cauza condiţiilor meteorologice. Potrivit salvamontistului Alex Bârţoiu, condiţiile meteo au fost foarte bune atât sâmbătă, cât şi duminică, iar starea pârtiilor este excelentă. Distracţia de pe pârtie nu s-a terminat însă cu bine pentru toţi iubitorii sporturilor de iarnă veniţi la Azuga. Conform sursei citate, opt accidente s-au petrecut sâmbătă şi duminică pe pârtiile din staţiune. În cele mai multe cazuri a fost vorba despre accidente considerate uşoare, care nu au pus în pericol viaţa turiştilor răniţi. "Este vorba despre entorse, luxaţii, sau contuzii uşoare, care nu reprezintăun pericol", a spus Bârţoiu. Acesta a precizat că sâmbătă, pe pârtia de sănii din staţiune, s-a petrecut un accident grav; un băiat de 11 ani, venit să-şi petreacă week-end-ul la munte, a căzut de pe sanie şi, în urma primelor verificări asupra stării sale de sănătate, salvatorii montani bănuiesc că băiatul ar fi suferit o fractură de coloană vertebrală. Copilul a fost preluat de urgenţă de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spital. Salvamontiştii spun că în cazul fiecărui accident petrecut pe pârtie cauza o reprezintăfie neatenţia, fie lipsa de experienţă a turiştilor ori lipsa echipamentului corespunzător.

1 comment:

Anonymous said...

unde erau acele conditii excelente domnule Alex Bârţoiu? nu mai vorbiti prostii. am fost sambata pentru prima data in acest sezon in azuga si nu vreau sa ma mai intorc prea curand. ati bagat doar seara ratracul iar toata zapada de peste noapte a ramas falfaind peste pietre si gheata. si v-ati luat si gondola lolo. v-ati gandit sa va luati la intrecere cu cei de la sinaia "ba a mea e mai kitschoasa!" .