Sunday, February 17, 2008
Petres: "Nu avem ce pierde în finalã"
Jucătorul formaţiei HC Csikszereda, Tivadar Petres, a declarat la finalul partidei câştigate în faţa Stelei, cu scorul de 5-2, că echipa la care evoluează nu are ce pierde în finala Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă. "Acum doi ani, când am pornit la acest drum, ne fixasem obiectiv locul trei, iar anul acesta finala. Am muncit enorm în vară şi am atins un obiectiv la care unii nici nu îndrăzneau să se gândească", a spus Petres. Tivadar Petres a precizat că meciurile pe care echipa sa le dispută în campionatul Ungariei au contribuit foarte mult la calificarea în finală. "S-au văzut şi meciurile jucate în campionatul din Ungaria. Acolo sunt opt echipe, iar experienţa acumulată în meciurile de acolo ne-a ajutat enorm aici, în România", a menţionat jucătorul. Petres a mai spus că la Miercurea Ciuc va fi o sărbătoare toată săptămâna, dar numai pentru suporteri. "Această performanţă cred că va declanşa o nebunie la Miercurea Ciuc. Din păcate noi nu vom putea sărbători pentru că ne aşteaptă meciurile din campionatul Ungariei", a afirmat Petres. Formaţia HC Csikszereda s-a calificat în finala Superligii Naţionale de hochei pe gheaţă după ce a învins, la Bucureşti, echipa Steaua, cu scorul de 5-2.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment