Saturday, March 15, 2008

Doi români în lumea bună a alpinismului

Vreme de o lună, bucureştenii Cristi Dicuşi Cristian Torică au fost într-o expediţie în Ecuador. După ce au urcat pe cinci vârfuri cu înălţimi de peste 5.000 de metri, şi-au continuat aventura în junglă. Românii şi-au fă­cut o adevărată pasiune din a ex­plora America de Sud. După ce au fost în Bolovia, Cristi Dicu şi Cristian To­rică au fost artizanii unei expediţii în Ecuador, ţară în care au ur­­­cat pe vârfurile Iliniza Nord (5.126 m), Iliniza Sud (5.263 m), Co­topaxi (5.897 m), Obispo (5.319 m) şi Chimborazo (6.310 m).
MODEŞTI. Cei doi bucureş­teni nu şi-au propus niciodată să se laude cu rezultatele lor. “În primul rând, ne-a interesat să ne testem propriile noastre limi­te. În primele cinci zile, acolo am urcat pe trei vârfuri de peste 5.000 de metri, ceea ce nu se prea face. Noi am vrut să vedem de ce suntem în stare, să vedem cât putem duce”, povesteşte Cristi Dicu. Primele două vârfuri, Ilini­za Nord şi Iliniza Sud, au fost doar în­călzirea pentru ceea ce avea să urmeze. Una dintre pro­blemele care au apărut în această expediţie a reprezentat-o faptul că aproape în fiecare zi a plouat, lucru absolut firesc într-o ţară aflată la Ecuator.
PASUL DOI. Pentru o astfel de expediţie nu efortul financiar contează. Dicu şi Torică au fost susţinuţi de “RCA – Reţelele de Comunicaţii Avansate”. Efortul fizic este infinit mai mare decât cel material. După Iliniza Nord şi Iliniza Sud a urmat Cotopaxi – cel mai urcat vârf din Ecuador –, numai că românii nu s-au bucurat prea mult în momentul în care au ajuns în vârf. “Era 5:20, foarte frig, şi n-am mai aşteptat ră­săritul, am preferat să cobo­râm, astfel că la 7 dimineaţa eram îna­poi la refugiu”, a explicat Cristi Dicu.
SPECTACOL. Cucerirea Vâr­fului Obispo a fost o ade­vărată aventură. Mai întâi, ghi­dul – porter i se spune acolo – care trebuia să-i ducă până în tabăra de bază i-a lăsat baltă cu 200 de metri înainte de sosirea la destinaţie. Apoi, în prima zi acolo, vremea a fost cumplită, astfel că au fost “prizonieri” în cort. A doua zi au avut noroc şi au ajuns pe vârf. Ultima cucerire a fost Chimborazo. Cei doi români au fost dezamăgiţi de acest vârf, ca­talogându-l drept urât. După ce şi-au dus misiunea până la capăt, alpiniştii de la Club Alpin Ecoul Bucureşti au mers pentru câteva zile în junglă. Au avut parte de plimbări cu barca prin locuri pe care nu le vezi decât o dată în viaţă.

Nan şi Miklos, învingătorii de ieri
Ziua de ieri nu a fost una tocmai bună pentru schiorii care au ales pârtiile de pe Valea Prahovei. Din cauza vântului, instalaţiile de trans­port pe cablu nu au putut face legătura între Cota 1.400 şi Cota 2.000. Ninsoarea a pus probleme în Valea Dorului. Acolo ar fi trebuit să se desfă­­şoare un schi-test la care au fost invitaţi să par­ticipe toţi importatorii de echipament. Începând de marţi, la Sinaia va avea loc Campionatul Naţional de Schi Alpin. Înaintea acestui concurs, schiorii români au participat ieri la memorialul Antal Petriko, desfăşurat la Băile Harghita.
La băieţi s-a impus Ioan Nan,în vreme ce la fete a câşti­gat Edit Miklos. Ioan Achiriloaie şi Vlad Dămşescu au abandonat, iar Florentin Nicolae nici măcar nu a participat.

2 comments:

Anonymous said...

Draga Prietene,



Poate ca ti-ai inceput calatoria prin meditatie…..sau prin explorarea traditiilor religioase orientale…. Sau prin investigarea tratamentelor homeopatice….sau poate ca pur si simplu ai hotarat sa reevaluezi ce ti se pare important.



Atunci cand incerci sa gasesti un echilibru in viata ta, poti sa iti alegi singur calea. Nu exista o cale absolut corecta prin care sa-ti cultivi intraga fiinta : spiritul, gandirea si corpul.



Si, precum probabil stii, in prezent exista mai multe resurse la dispozitie pentru un stil de viata echilibrat, complet decat ai gasit vreodata in trecut. Dar cum anume le poti controla ? Cum poti separa sarlataniile si remediile de scurta durata de cele reale, cu rezultate pe termen lung ?



La Body Mind Spirit Festival vei gasi acele solutii pe care le cauti pentru a-ti lumina calea: aboneaza-te chiar astazi la newsletterul Festivalului si vei primi ultimele noutati, in mod gratuit !



Body Mind Spirit Festival este dedicat oferirii unei palete largi de produse si servicii pe care le-am considerat informative, utile, instructive, inaltatoare.



www.bodymindspiritfestival.ro

Anonymous said...

Cum ramane cu favoritul tau sau cu ceilalti juniri care au urcat pe podiumul acestei competitii. Am impresia ca eviti niste nume....