Sâmbătă, 8 martie 2008, a avut loc cea de-a doua ediţie a concursului de snowboard şi ski extrem “Inferno”. In ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile care au forţat organizatorii să amane startul programat iniţial la ora 12.00 şi chiar să stabilească în ultimul moment un alt traseu, Inferno a demonstrat încă o dată că este o competiţie care se adresează în primul rând celor care “se dau” din plăcere. Toţi cei 29 de competitori înscrişi în dimineaţa concursului nu s-au descurajat şi au acceptat provocarea de a se deplasa până la punctul de start pe jos.
Vântul foarte puternic şi pericolul de avalanşă anuntat de reprezentanţii Salvamont în zonă i-a obligat pe organizatori să renunţe la tarseul stabilit iniţial, care includea plecarea concurenţilor în bloc de la Bâlea Lac. Concurenţii au fost transportaţi cu snowmobilele până la un anumit punct pe traseu, după care au urcat aproximativ doi kilometri până la cascadă. În jurul orei 14:00 s-a dat startul. Conform tradiţiei, toţi participanţii au aleargat până la echipamentul de ski sau snowboard, ordinea în care au reuşit să se echipeze fiind şi ordinea plecării în cursă. Situatia s-a repetat la final, spre deliciul spectatorilor, concurentii fiind nevoiţi să renunţe la echipament şi să alerge către finish pentru a introduce într-un tub, o minge pe care era înscris numărul de concurs.
La categoria “snowboard bărbaţi” primul care a parcurs traseul a fost sibianul Fazakas Andras de la MC Crazy Bike Sibiu. Din păcate nu a fost şi câştigătorul competiţiei, reuşind să adjudece doar locul doi, întrucât austriacul Harald Mullner s-a dovedit mult mai rapid la alergare, introducând primul mingea cu numărul de concurs. Pe locul trei s-a clasat Danazache Mircea. La categoria “snowboard femei” prima care a parcurs traseul a fost sibianca Mărginean Raluca, urmată de Mandeal Ana şi Vintilă Adina, de altfel, singurele femei care au ales să petreacă ziua de 8 martie concurând la Inferno. Din cei patru schiori înscrişi în competiţie, primul care a parcurs traseul a fost Barbu Sebastian. Toţi invingătorii de la cele trei categorii vor pleca în 15 martie în Austria la Inferno-Ischgl, competiţia-mamă, la care s-au înscris deja 60 de participanti. Premiul de consolare pentru restul participanţilor a fost o petrecere organizată la finish.
Competiţia “Inferno” a fost organizată de Xventure Offroad Romania şi EGOevents cu sprijinul Salvamont Sibiu. Eveniment deja consacrat în Austria şi adus în România de sportivul austriac Martin Freinadametz, competiţia rămâne o provocare pentru „rideri” dar înainte de toate, scopul ei este de a uni oameni care împărtăşesc aceleaşi valori, care vin la Bâlea pentru o zi de neuitat.
Monday, March 10, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment