Friday, August 29, 2008
Bariere cu ultrasunele împotriva ursilor gunoieri, la Brasov
Autorităţile locale braşovene vor implementa un sistem de bariere de protecţie cu ultrasunete, pentru a preveni pătrunderea urşilor gunoieri pe spaţiul public din Braşov. Iniţiativa face parte din proiectul numit "Stop invaziei urşilor!", iniţiat de Grupul de Companii Kroninvest în parteneriat cu Primăria municipiului Braşov, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii "Transilvania" şi susţinut de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Proiectul, finanţat integral de Kronvest cu peste 200.000 de euro, constă în instalarea, în locaţiile frecvent vizitate de urşi, din Braşov, a unor bariere cu ultrasunete, care vor îndepărta animalele ce vor să pătrundă pe spaţiul public, întorcându-le înapoi în pădure. Potrivit reprezentantului Kronvest, Dan Cămărzan, barierele vor consta în senzori cu ultrasunete şi cu celule fotometrice. "Undele vor fi percepute de urşi, ţinându-i departe de zona locuită, fără să îi afecteze în vreun fel. Aparatele vor funcţiona la o frecvenţă sesizată doar de urşi, neinfluenţând alte specii sau oameni. Asta înseamnă că proiectul nostru este 100% ecologic", explică Dan Cărmăzan. La Braşov, proiectul va fi implementat în două etape. În primă fază, barierele cu ultrasunete vor asigura centrul vechi, respectiv primetrul clădirilor aflate la baza Tâmpei, şi în cartierul Răcădău, până la capătul străzii Jepilor, urmând să fie extinse, într-o etapă ulterioară, în zona cuprinsă între strada Jepilor şi cartierul Noua. Documentaţia tehnică pentru acest proiect va fi pusă la dispoziţie de Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, urmând ca primăria să asigure sursa de curent la care va fi conectată bariera cu ultrasunete. Iniţiatorii proiectului spun că în următoarele 60 de zile se va schiziţiona tehnologia necesară, din Canada şi Japonia, urmând ca bariera cu ultrasunete să devină funcţională începând cu primăvara anului 2009. Proiectul "Stop invaziei urşilor!" are susţinerea MMDD, ministrul Atilla Korodi, prezent, vineri, la Braşov declarând că proiectul finanţat de Kronvest este o soluţie viabilă care a funcţionat foarte bine şi în alte ţări europene ce s-au confruntat cu probleme similare în gestionarea populaţiei de urşi. "Dacă proiectul-pilot se va dovedi un succes la Braşov, cu siguranţă îl vom implementa şi în alte zone cu aceleaşi probleme. Mă gândesc de exemplu la Valea Prahovei şi unele zone din judeţele Harghita şi Covasna", a declarat ministrul Attila Korodi. În ultimele luni, în municipiul Braşov urşii gunoieri au început să coboare frecvent din păduri, mai ales noaptea, în zonele locuite, înregistrându-se şi o serie de incidente, cel mai frecent fiind cel în care un bărbat a fost găsit mort, sfâşiat de un urs, pe Aleea de sub Tâmpa.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
va astept in zarnesti si in plaiul foii. va multumesc.
Post a Comment