Jandarmii montani din postul Râu de Mori, judeţul Hunedoara, au intervenit, aseară, pentru ghidarea unor turişti cehi care, depărtându-se de grupul alături de care tranzitau Masivul Retezat, s-au pierdut de colegi.
Grupul era format din cinci turişti cehi care parcurgeau un traseu montan în Masivul Retezat, dar s-au despărţit în timpul deplasării, doi dintre aceştia cerând sprijinul jandarmilor montani pentru a-i găsi pe colegii lor.
"Jandarmii montani i-au găsit pe cei trei turişti cehi despărţiţi de grup în apropierea lacului Bucura şi i-au sfătuit să rămână acolo să îşi aştepte colegii, după care s-au întors la cei doi cehi, cărora le-au dat o hartă turistică a zonei şi le-au indicat traseul pe care urmau să îl parcurgă către lacul Bucura", a declarat, azi, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, Nicolae Răducu.
Potrivit sursei citate, turiştii cehi le-au spus jandarmilor că s-au pierdut de grup în timp ce intenţionau să meargă pe traseul montan Cabana Gura Zlata - Lacul Bucura, alături de ceilalţi trei turişti.
"Fiindcă nu au reuşit să menţină ritmul de deplasare cu aceştia s-au rătăcit. Cei doi rătăciţi nu cunoşteau în ce direcţie să meargă pentru a-şi regăsi colegii. Harta se afla la cei trei turişti, care se deplasaseră mai repede şi nici nu puteau lua legătura telefonic cu aceştia, întrucât în zonă reţelele de telefonie mobilă nu au acoperire", a precizat Nicolae Răducu.
Cei doi turişti cehi şi-au petrecut noaptea de duminică spre luni la cabana Gura Zlata, în cursul zilei de luni urmând să plece spre colegii lor, care îi aşteptau la lacul Bucura.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment