Tuesday, June 26, 2007
32 de camere video supravegheazã intrãrile si iesirile din judetul Harghita
Intrãrile si iesirile din judetul Harghita sunt supravegheate cu 32 de camere video, care sunt amplasate pe drumurile nationale în localitãtile Bãile Tusnad, Gheorgheni, Toplita, Tulghes, Secuieni, Lunca de Jos, Praid si Cozmeni. Receptia investitiei s-a fãcut azi la Bãile Tusnad, unde seful Serviciului Politiei Rutiere Harghita, comisarul Cezar Asandei, a prezentat sistemul si avantajele sale. Cele 32 de camere fixe monitorizeazã traficul rutier si vor fi de un real folos politistilor în cazul în care se produc infractiuni sau când nu se respectã regulile de circulatie. Comisarul Cezar Asandei a explicat cã de aproximativ o lunã de când se aflã în probe cu ajutorul acestor camere s-a reusit identificare autorilor a patru accidente rutiere care au fugit de la fata locului. De asemenea, aceste camere vor fi folosite pentru prevenirea si combaterea infractiunilor din mai multe domenii. Astfel, se vor monitoriza transporturile ilegale de material lemnos, circulatia peste capacitate a vehiculelor pe drumurile nationale, intrarea sau iesirea din judet a persoanelor care sãvârsesc diferite infractiuni. Imaginile sunt stocate timp de 30 de zile si transmise unui centru de monitorizare aflat în localitãtile respective. Seful IPJ Harghita, comisarul sef Radu Sandu Moldovan, a mentionat cã ideea achizitionãrii unor astfel de camere a apãrut în urmã cu trei ani, când autorul unui accident mortal, care a fugit de la fata locului, a fost identificat cu ajutorul unei camere de supraveghere de la o benzinãrie. Camerele video au fost achizitionate cu bani din bugetul Consiliului Judetean Harghita, în urma unui proiect al Autoritãtii Teritoriale de Ordine Publicã, si au costat aproximativ 50.000 de lei.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment