Tuesday, March 4, 2008

Medicii ii vor amputa gamba lui Lanzinger


Schiorului austriac Matthias Lanzinger (foto), victima a unei cazaturi grave duminica, la Cupa Mondiala la schi alpin de la Kvitjell - Norvegia, îi va fi amputata gamba stânga, dupa ce medicii nu au reuşit să îi salveze piciorul la capatul unei operatii care a durat câteva ore. Anuntul a fost facut, azi, de Federatia Austriaca de Schi (OSV). "Din pacate medicii nu au mai putut restabili circulatia sângelui în picior, astfel încât acum singura solutie este amputarea gambei stângi", a precizat OSV într-un comunicat de presa.
Potrivit medicului Lars Engebretsen, şeful Clinicii Universitare din Oslo, unde este internat sportivul, interventia chirurgicala de amputare ar urma sa fie efectuata în urmatoarele 24 de ore.
Schiorul în vârstă de 27 de ani a suferit o fractura de tibie şi peroneu şi o comotie cerebrala în urma accidentului de duminica. Sportivul s-a dezechilibrat în timpul unei sarituri în proba de Super-G şi s-a lovit cu capul de o poarta, dupa care a alunecat, vizibil inconştient, pâna când s-a oprit în plasa de protectie a pârtiei. Dupa ce a fost transportat la spital, schiorul s-a aflat în coma artificiala şi operat de trei ori în doua zile, fara ca medicii sa-i poata salva piciorul.
Presa austriaca a criticat organizatorii etapei de la Cupa Mondiala de la Kvitjell, reclamând faptul ca nu exista un elicopter disponibil în apropierea pistei. "Este scandalos ca nu a existat un elicopter de salvare în apropierea pistei", acuza chirurgul austriac Artur Trost, care l-a salvat de la amputatie pe celebrul schior austriac Hermann Maier în 2001.
Dupa caderea lui Lanzinger, echipele de salvare norvegiene l-au evacuat pe schior cu o sanie pâna la baza pistei. Apoi, realizând gravitatea accidentarii, a fost în sfârşit chemat un elicopter turistic, în locul unuia echipat corespunzator, cu care ranitul a fost transportat la spital.
"Când exista complicatii vasculare, fiecare secunda conteaza", a punctat antrenorul lui Lanzinger.
Initial, schiorul a fost dus la un spital din Lillehammer, dar acesta nu era suficient de bine dotat, astfel încât a fost necesara transportarea sportivului la Oslo, unde prima operatie a început la şase ore de la accident.
Presa austriac` îi acuz` şi pe cei care au amenajat pista pentru Super-G pe motiv c` aceasta ar fi prea rapid`, c`z`tura austriacului producându-se la o vitez` de 100 de kilometri la or`.

No comments: