Tuesday, December 22, 2009

Moşule, mai vrem zăpadă!

Ca să nu vă stricaţi Sărbătorile şi nici echipamentul, folosiţi în aceste zile schiuri mai vechi. Pietrele încă nu au fost acoperite de zăpadă, astfel că nu putem spune că se schiază în cele mai bune condiţii.

Dobrogea, Muntenia şi partea de sud a Moldovei zac sub zăpadă, în vreme ce la munte administratorii de pârtii şi turiştii se roagă să mai ningă. Stratul de zăpadă de pe pârtiile de pe Valea Prahovei nu este foarte gros, astfel că pietrele rămân în continuare cel mai mare duşman al echipamentului de schi şi snowboard. Chiar şi aşa, se poate spune că se schiază pe toate pârtiile din ţară, inclusiv pe cele de la Băbana, lângă Piteşti, sau de la Iaşi, pe Copou. La Sinaia se poate schia numai pe pârtia Drumul de Vară, ce coboară de la Cota 2.000 până la Cota 1.400. În partea de jos sunt totuşi destule zone cu probleme şi nu ar fi rău dacă aţi parcurge ultima parte a pârtiei cu schiurile în spate. Autorităţile locale au decis să închidă drumul care face legătura între staţiune şi Cota 1.400, astfel că pe munte puteţi ajunge numai pe cablu. La Gura Humorului încă nu a fost inaugurată pârtia. Cel mai probabil, acest lucru se va petrece chiar în ziua de Crăciun. Pista se află în apropiere de Mănăstirea Voroneţ, va avea instalaţie de zăpadă artificială şi nocturnă, fiind deservită de un telescaun cu patru locuri.

ARĂTURĂ LA VÂRTOP
În Apuseni, Serviciul Judeţean Salvamont - Salvaspeo Bihor a anunţat că a început efectuarea patrulărilor curente de iarnă şi a serviciului de asistenţă la pârtiile de schi. Stratul de zăpadă căzut în ultimele zile are o grosime de 20-30 cm. Din păcate, zăpada căzută este de tip "pulver". Din cauza temperaturilor scăzute, de multe ori sub -10C, această zăpadă este încă lipsită de coeziune atât între cristalele de zăpadă, cât şi între zăpadă şi sol, fapt care o face improprie schiului şi chiar periculoasă, deoarece turiştii nu observă bolovanii, rădăcinile sau alte obstacole care se ascund sub zăpadă. Urmările unor astfel de căzături pot fi dintre cele mai grave. Mai mult chiar, pe suprafaţa de alunecare a schiurilor şi a plăcilor de snowboard se produc zgârieturi adânci şi, ca urmare, echipamentul de schi poate fi compromis parţial sau total la chiar prima ieşire din sezon. Au simţit-o pe pielea lor cei care au încercat sâmbătă pârtia mare de la Arieşeni, unde instalaţia de teleschi a fost oprită după numai câteva ore după ce pe pârtie s-a format un amestec de zăpadă cu pământ. Din fericire, nu s-au înregistrat accidente.

ROMÂNIA, PREMIU LA SCHI ALPIN

După concursul de schi alpin care a avut loc săptămâna trecută la Klausberg, organizat de Federaţia de Schi din San Marino, echipa României, formată din Iulia Crăciun, Lilla Petroczki, Alexandru Barbu, Bogdan Olaru, Ioan Achiriloaie, Mihai Olaru, Kund Kopacz şi Călin Petruş, a primit din partea Federaţiei Internaţionale de Schi premiul de cea mai bună naţiune mică. Toţi aceşti schiori vor putea fi văzuţi la Azuga, la 26 decembrie, cu ocazia deschiderii de sezon care va avea loc în staţiunea prahoveană.

3 comments:

Anonymous said...

Daca sti cumva la ce ora se desfasoara concurs de la Azuga pe 26 sa ne spui si noua multumesc

Anonymous said...

Sorine sti cand este concursul la azuga

Bernadeta Szwagiel said...

O sa ma interesez. Frumos ar fi sa fie un Slalom Paralel in nocturna si totul sa se termine cu un foc de artificii. (Sorin Anghel)