Thursday, June 14, 2007

Dorna Apemin a primit avizul pentru exploatarea apelor minerale în zona Dorna-Suceava

Guvernul a aprobat acordarea licenţei de exploatare a apelor minerale din perimetrul Dealul Floreni, comuna Dorna Candrenilor (judeţul Suceava) către firma Dorna Apemin, deţinută de Coca-Cola, în baza unei convenţii încheiate între societate şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Acordarea licenţei a fost aprobată, prin hotărâre, în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Licenţa de concesiune va intra în vigoare la data publicării hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial.
"Agenţia a acordat concesiunea de exploatare a apei minerale naturale carbogazoase societăţii Dorna Apemin întrucât aceasta a efectuat lucrările geologice în faza de explorare detaliată a zăcământului de apă minerală naturală carbogazoasă în perimetrul respectiv", se arată într-un comunicat al Guvernului.
La o producţie medie estimată pe parcursul a 20 de ani de concesiune la 7.227 metri cubi, veniturile datorate statului vor fi de 300.000 euro, informează sursa citată.
Compania Coca-Cola România şi-a extins activitatea, la finele anului 2002, şi în sectorul apelor minerale, o dată cu preluarea, împreună cu Coca-Cola HBC România, a unui pachet de 94,5% din capitalul producătorului de ape minerale Dorna Apemin.

No comments: