Sunday, June 10, 2007
Fostul presedinte al ANT, Livia Sima, respinge acuzatiile cu privire la clipurile pentru promovarea României
Fostul presedinte al Autoritãtii Nationale pentru Turism, Livia Sima, respinge acuzatiile cu privire la atribuirea contractului pentru realizarea unor clipuri neutilizabile de promovare a României pe piata internationalã, care au costat circa 1,5 milioane euro autoritãtile române. Livia Sima sustine cã principalul vinovat este fostul director al directiei de promovare din cadrul Autoritãþii, Cristina Motorga. "Cred cã responsabilitatea pentru acest contract îi apartine doamnei Motorga, care a semnat nota pentru declansarea licitatiei, a semnat contractul de atribuire pentru aceste clipuri, absolut groaznice, ce nu pot fi utilizate pentru promovarea României în lume", a precizat Sima. Contractul încheiat între ANT si compania S.M Art Advertising, în valoare de 1,5 milioane de euro, prevedea realizarea unor clipuri TV, ce nu au putut fi difuzate însã din cauza calitãtii lor. Contracul a fost semnat pe data de 5 decembrie 2006. Livia Sima sustine cã nota de fundamentare pentru declansarea procedurii de achizitie a fost realizatã de directoarea directiei de promovare din ANT la acea vreme, Cristina Motorga, care ar fi trebuit sã si vizioneze casetele cu clipurile de promovare. "Cristina Motorga a realizat nota de fundamentare pentru organizarea acestei licitatii, în care era estimatã valoarea achizitiei la 1,5 milioane de euro, inclusiv TVA. Eu am semnat nota, pentru cã nu mi se pãrea a fi exageratã , mai ales cã aveam exemplul Turciei, care a realizat o campanie foarte bunã, dar cu niste clipuri TV de calitate", a explicat Sima. Pe de altã parte, Sima a spus cã, în urma unei discutii telefonice cu doamna Motorga, a fost anuntatã de aceasta cã a modificat caietul de sarcini, ce a fost ulterior publicat în Monitorul Oficial, fiind incluse douã criterii noi pentru participanti, o cifrã de afaceri anualã de 600.000 de euro, si realizarea unei campanii similare, cu o valoare minimã de 300.000 de euro. "Doamna Motorga a fãcut aceste modificãri desi ele nu apãreau în caietul de sarcini semnat de mine. De asemenea, e important cã tot dânsa a semnat si decizia de platã pentru aceste clipuri, dupã ce comisia de licitatie a aprobat procesul de predare primire a casetelor care cuprind cele cinci clipuri, în data de 27 decembrie 2006", a explicat Livia Sima. Totodatã, Sima sustine cã nu a semnat contractul de atribuire, pe data de 21 decembrie 2006, deoarece fusese deja eliberatã din functia de presedinte al ANT, în data de 8 decembrie 2006. Livia Sima sustine, totodatã, cã, dupã eliberarea sa din functie, a fost modificatã si comisia de licitatie. "Contractul a fost semnat de presedintele de atunci al ANT, Octavian Arsene, iar plata s-a realizat la câteva sãptãmâni dupã eliberarea mea din functie", a explicat Livia Sima. Fostul presedinte al ANT sustine cã celelalte douã companii care au participat la licitatie, ARS Advertising SA si Mercury Promotions, au depus contestatii dupã ce oferta S.M. Art Advertising a fost declaratã câstigãtoare. Sima spune cã îi va actiona în judecatã pe reprezentantii Unitãtii pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice din Ministerul Finantelor Publice, care au fost desemnati ca observatori pentru efectuarea verificãrii aspectelor procedurale aferente atribuirii contractului. Sima a încheiat sustinând cã nu se considerã vinovatã în acest caz, si cã sperã ca Ministerul Transporturilor, prin corpul de control, sã facã luminã în acest caz. Existenta unor clipuri de promovare a României, care nu au fost utilizate desi au costat o sumã importantã, a fost dezvãluitã recent de Lucia Morariu, secretar de stat pentru turism în Ministerul pentru Întreprinteri Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale. În urma reorganizãrii ANT, Morariu a înlocuit-o din functie pe Cristina Motorga, care detinea pânã în luna mai acelasi post ca în decembrie 2006, de director al Directiei de Promovare din cadrul ANT. Cristina Motorga nu a putut fi contactatã pentru a comenta. afirmaþiile fostului preºedinte al ANT
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment