Patru staţiuni de schi din România, Parîng, Păltiniş, Muntele Mic şi Straja, vor suferi transformări uriaşe în următorii patru ani graţie cehilor de la Snowhill, care vor să investească masiv în amenajarea de pârtii şi construcţia de instalaţii de transport pe cablu. Marea problemă a schiorilor români, cozile de la transportul pe cablu, pare că se rezolvă. Anul acesta este anul telegondolelor. Trei astfel de instalaţii vor apărea până la începutul sezonului rece la Piatra Neamţ, Azuga şi Sinaia.
MAI DEPARTE. Investiţiile de acest gen vor continua. Cehii de la Snowhill au pătruns în România şi urmăresc să reamenajeze pârtiile de schi şi să monteze instalaţii noi de transport pe cablu. "Ne interesează staţiunile de schi care nu se adresează bucureştenilor. Vrem să facem investiţii uriaşe, care să resusciteze şi alte zone decât Valea Prahovei sau Poiana Braşov", spune Veronika Nemcova, reprezentantul companiei cehe în România. A venit de 3 luni în România, a făcut 14.000 de kilometri cu maşina şi a ales deja patru locuri unde Snowhill va investi.
OBIECTIV. Prima ţintă este Parîngul. "Locul ăla este fantastic. Acolo este deja un telescaun şi încă 6 pârtii de schi, semn că există potenţial. Preţurile nu sunt deloc mari. Este o staţiune care se adresează turiştilor din provincie, din zona Ardealului şi a Banatului. Mai întâi vom reamenaja pârtiile şi vom pune instalaţii moderne de transport pe cablu, telegondole, telescaune, teleschiuri. Apoi urmează construcţia de hoteluri şi restaurante. Prin investiţiile pe care le facem urmărim să transformăm Carpaţii în destinaţie de schi pentru turiştii străini", a declarat Veronika Nemcova, director la Berghill Investment SRL, "companie-soră" a celor de la Snowhill, cel mai mare deţinător de staţiuni de schi din Cehia.
Potenţial
Tot în judeţul Hunedoara, cehii mai vor să investească la Straja, acolo unde ieri a fost inaugurat drumul judeţean care va face legătura cu Lupeni. Un alt loc privit cu potenţial de cehi este Muntele Mic. "Staţiunea aceasta se poate adresa şi turiştilor din Serbia şi din Muntenegru pentru că graniţa este foarte aproape. Investiţiile pe care intenţionăm să le facem în România se ridică la ordinul zecilor de milioane de euro", spune Nemcova. Proiectele cehilor urmăresc şi judeţul Sibiu. Pe lângă Păltiniş, Berghill este interesat şi de Munţii Făgăraş. Snowhill este partenerul FIS pentru Campionatul Mondial de Schi Alpin care va avea loc în 2009 la Jested, urmând să se ocupe de amenajarea pistelor. (sursa: jurnalul.ro)
Monday, October 15, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment