Thursday, November 22, 2007

Licitatia pentru proiectul Luna Ses, peste douã luni

Licitatia pentru finalizarea zonei turistice "Luna Ses" va fi organizatã peste douã luni. Directorul Directiei de Integrare Europeanã a Consiliului Judetean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat, azi, în urma unei întâlniri cu Anna Horvath, secretar de stat în ministerul Dezvoltãrii, cã s-a semnat actul de despãrtire a statiunii Luna Ses de Borsa-Maramures, asa cum era întocmit proiectul initial, iar în termen de douã luni Consiliul Judetean va organiza licitatia pentru finalizarea investitiei. "Fiind parte contractantã, vom avea un control direct asupra lucrãrii. În martie vom avea un contract încheiat si vom si începe prima etapã a lucrãrii, finalizarea drumului de acces. Pentru a nu se pierde fondurile europene, proiectul trebuie finalizat pânã în decembrie 2008 si sunt mari sanse ca acest lucru sã se întâmple", a declarat, azi, Pataki Csaba. Guvernul a aprobat, recent, alocarea a 18,22 milioane de lei (5,23 milioane euro) pentru finalizarea proiectului de dezvoltare a zonei turistice Luna Ses - Borsa, finantat prin Programul Phare 2002. Initial, licitatia de executare a lucrãrii a fost câstigatã de firma greacã Efklidis, dar dupã doi ani de la încheierea contractului lucrãrile sunt executate în proportie de 30 %. Contractul cu aceastã firmã a fost reziliat la începutul lunii septembrie. Pataki a mai anuntat cã telescaunul pentru pârtia de schi este achizitionat si livrat. Valoarea totalã a proiectului "Luna Ses" depãseste opt milioane de euro, peste cinci milioane fiind contributia Consiliului Judetean Satu Mare. Statiunea care se construieste la baza pantelor nordice ale vârfului Pietroasa (1.201 m) si a Muntelui Mic (1.013 m), de lângã Negresti Oas, se întinde pe circa 250 ha, fiind prevãzutã cu o pârtie de schi de 1,8 km pentru profesionisti, douã pârtii pentru începãtori de 850 m, o linie de telescaun, o parcare pentru 100 de autoturisme, spatii comerciale, hoteluri, moteluri, terenuri de sport si un camping de aproximativ 120 de locuri

2 comments:

nilla said...

escribes muy bien!
ve mi blog!

Bernadeta Szwagiel said...

gracias mucho, qual es la direccion de tu blog?