Vântul a suflat cu putere la munte şi zăpada de pe pârtiile situate în goluri alpine a fost cărată în pădure. În Parâng, la peste 2.000 de metri, este risc mare de producere a avalanşelor.
In această iarnă, viscolul se dovedeşte cel mai mare duşman al celor care vor să meargă la munte pentru schi şi snowboard. Pe lângă faptul că instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona atunci când vântul suflă cu putere, acum am mai descoperit că puţina zăpadă de pe pârtii este cărată de vânt în pădure.
SENIN ÎN VALEA DORULUI
La Sinaia a fost distracţie mare în ultimele două zile. S-a schiat pe Drumul de Vară, dar şi în Valea Dorului. Ieri a fost superb, cerul fiind senin. Astfel au putut fi admirate la plajă, pe terasa de la cabană, "rusoaicele" venite în România pentru a petrece Crăciunul şi Anul Nou pe rit vechi. Din păcate, zăpada de pe Carp a dispărut ieri de la prânz. Nu s-a topit, pentru că pe "feţele" Masivului Furnica a fost foarte frig, ci a fost "cărată" de vânt şi adăpostită pe firul văilor.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi la Straja, unde se poate schia numai pe pârtiile Canal şi Slalom. Cei care vor să înveţe să schieze au la dispoziţie pârtia Platoul Soarelui, dar în partea superioară, de la pilonul patru în sus, sunt probleme cu iarba şi cu pietrele.
PERICOL ÎN PARÂNG
Salvamontiştii hunedoreni avertizează asupra pericolului producerii de avalanşe în Masivul Parâng, la altitudini mai mari de 2.000 de metri, din cauza zăpezii care a căzut în ultimele zile şi care nu s-a stabilizat peste stratul deja existent. "Turiştii care urcă şi rămân în staţiunile din Parâng, care sunt sub cota 1.800, sunt în siguranţă. Aici, trei pârtii din cele şapte sunt deschise. După testele efectuate de salvamontişti, s-a constatat că există pericol de avalanşe la peste 2.000 de metri, pentru că nu există o coeziune între stratul vechi şi cel nou de zăpadă. Stratul vechi s-a topit şi a îngheţat şi peste el s-a aşezat un strat de 30 de centimetri de zăpadă, care poate aluneca", a declarat şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida. Potrivit acestuia, zăpada veche este îmbibată cu apă, care a îngheţat, şi este foarte grea din cauza variaţiilor mari de temperatură.
"Turiştii care sunt amatori de schi alpin sau schi de tură sunt rugaţi să renunţe la aceste trasee şi să rămână doar pe zona schiabilă din staţiuni, unde pericolul producerii unor avalanşe este exclus. Traseele de coastă sunt periculoase. E suficient ca această zăpadă grea să fie atinsă de un om sau de un animal şi se produce o avalanşă", a afirmat Dumitru Bârlida.
Wednesday, January 6, 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment