Sunday, January 31, 2010

Ninsoare cu medalii

Înaintea plecării spre JO de la Vancouver, programată vineri, juniorii de la biatlon şi cei de la schi fond şi-au făcut încălzirea la campionatele mondiale, unde au reuşit să obţină rezultate în premieră pentru ţara noastră.

Cea care a dat startul la distracţie a fost biatlonista Reka Ferencz. Joi, sportiva de la Dinamo Bucureşti a câştigat medalia de aur în proba de 12,5 km - Individual, care a avut loc la Campionatul Mondial de la Torsby - Suedia. Ferencz a devenit prima campioană mondială din istoria biatlonului românesc, fiind considerată de toată lumea drept urmaşa Evei Tofalvi. În 2001 Dana Plotogea a devenit vicecampioană mondială.

TRICOLORUL ÎN BAVARIA
În week-end, veştile bune au venit de la CM de Schi Fond pentru juniori de la Hinterzarten - Germania. Pursuitul a fost proba care i-a făcut fericiţi pe români. Primul care a urcat pe podium a fost Petre Hogiu, care a venit pe doi la 20 km - Pursuit. Lovitura cea mare a dat-o Paul Pepene - aur la 30 km - Pursuit. "Încă nu realizez. Oricum, a fost spectacol total. Nici nu mai ştiu câte secunde am avut avans. Stiu doar că am trecut linia de sosire având steagul României în mână. I-am bătut pe toţi nordicii, nu mi-a scăpat nici unul. Sunt campion mondial!",a povestit proaspătul campion mondial, legitimat la Dinamo Braşov.

Sărituri cu schiurile
Toţi cei trei sportivi medaliaţi la "mondialele" de juniori de săptămâna trecută vor face parte din delegaţia României care va pleca vineri la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Tot la Hinterzurten s-a ţinut şi Campionatul Mondial de sărituri cu schiurile pentru juniori, competiţie la care ţara noastră a participat în premieră. Lotul naţional antrenat de Florin Spulber şi format din Szilveszter Kozma, Remus Tudor, Szilveszter Fülop şi Adrian Vornicu clasându-se pe locul 14 în competiţia pe echipe. Rezultatul este considerat ca fiind unul dătător de speranţe de către oficialii FRSB.

Alexandru Barbu, locul 3 la Abetone!

La doua zile dupa etapa de Cupa Mondiala care a avut loc la Schladming, am avut ocazia sa schiez pe aceeasi partie pe care a concurat si Alexandru Barbu in fata a 48.000 de spectatori. Toata lumea m-a avertizat ca partia este una neagra si ma asteptam ca gradul de inclinare sa fie unul foarte ridicat. Sincer, nu gradul de inclinare m-a impresionat, ci constanta pantei. Dar sa revenim la schi alpin. Fiind plecat, n-am mai reusit sa urmaresc rezultatele schiorilor din Romania. Si ar fi fost si greu din moment ce la schi fond si la biatlon a fost ninsoare de medalii. In aceste conditii, facem un bref asupra rezultatelor de la schi alpin. Alexandru Barbu a prins un loc trei la Abetone si a facut 44 P FIS, Lilla Petroczki a venit pe 6 in acelasi loc, in vreme ce Ioan Achiriloaie a abandonat, ca de obicei, la un concurs desfasurat intr-un loc pe care nu l-am retinut. Despre Nan si Miklos am scris mai devreme. Bogdan Olaru e in Balcani si mi-a atras atentia cu un loc 6 la Borovets. Cine ar mai trebui sa fie? Cred ca nimeni! Adica nu-mi amintesc acum. Cu siguranta mai sunt si altii, dar sunt prea obosit ca sa mai rasfoiesc pe site-ul FIS.

Saturday, January 30, 2010

Paul Pepene, campion mondial

De dimineata m-am trezit inainte sa-mi sune telefonul. Motivul? Sub geamul meu cineva isi curata masina de gheata. Fiind in Austria, n-aveam cum sa ies pe balcon si sa-i zic ceva de dulce. Dar mai era varianta sa-i trag cativa bulgari de zapada peste maini. Ies nervos pe balcon, dar n-apuc sa pun mana pe zapada ca observ cine era dusmanul somnului meu. Mario Matt, austriacul ala de a fost campion mondial la Slalom in 2002. Ieri dimineata ne-am intalnit pe partie, am discutat un pic despre forma sa destul de slaba, a recunoscut ca nu este deloc concentrat, ne-am fotografiat si ne-am promis ca ne vedem la Jocurile Olimpice. Seara am dormit in acelasi hotel. In acelasi hotel in care sta tot lotul Austriei. Azi-dimineata, Mario Matt isi curata singur masina de gheata. Se pregatea sa mearga la Kranska Gora, acolo unde maine se va duela cu Ioan Nan. Razvan Bucur, cel mai bun service-man din Romania, a spus ca braneanul nostru o sa-i faca cunostinta cu Sah-Mat(t). Pana atunci, campionul Romaniei nu a reusit sa se califice astazi in mansa a doua a probei de Slalom Urias. Atentie totusi la Mario Matt! El nu-si curata masina persoanala, care este un Audi A3, ci un bus VW, cu care se deplaseaza alaturi de oamenii din staff-ul sau. Mai tarziu, i-am intalnit pe baietii din echipa Austriei la micul dejun. Tare ciudata e treaba cu oamenii astia. La micul dejun, nici macar nu se privesc unul pe altul. Stau la mese diferite, in colturi diferite. Se lupta intre ei pentru un loc la Jocurile Olimpice.
Eu mi-am vazut de ale mele, am baut cafea fara zahar si lapte, ca sa slabesc, m-am urcat in taxi si am plecat la aeroport. Am reusit o performanta pe care o credeam posibila numai in Romania. Am parcurs 70 de kilometri in doua ore. Aglomeratie si pe autostrazile din Austria. La aeroportul din Salzburg era mai aglomerat ca la Gara de Nord. Inainte de imbarcare am privit cursa de la St. Moritz, acolo unde Edit Miklos a abandonat. Avionul a plecat catre Viena cu o intarziere de 30 de minute, motiv pentru care la aterizare am fost preluat de catre un vames si urcat direct in avionul ce m-a adus la Bucuresti. Cand am ajuns in Romania, telefonul a inceput sa sune ca la Ambulanta. Paul Pepene a devenit campion mondial U23 la schi fond, proba de Pursuit 30 km. "Cel mai mare rezultat din istoria schiului fond de la noi din tara", m-a anuntat Constantin Arghiropol, in vreme ce Puiu Gaspar, aflat deja la Vancouver, era fericit pentru ca Federatia Romana de Schi si Biatlon a depasit momentul in care baga bani in fundul a trei proaste. M-am dus iute acasa, am desfacut bagajul, am facut altul si am plecat la Oltenita. La iesirea din Capitala m-a oprit Politia. Nici o problema cu oamenii legii. Dar dupa ce mi-au inapoiat documentele, masina n-a mai pornit. Si tot Politia m-a scos din incurcatura. M-au impins si am reusit sa ajung acasa. Maine e ultima zi in Romania. Luni plec la Vancouver.

Friday, January 29, 2010

Petre Hogiu, vicecampion la Mondiale

Ninge cu veşti bune în lumea sporturilor de iarnă. După ce ieri Reka Ferecz a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Biatlon pentru juniori, astăzi a venit rândul celor de la schi fond să cucerească o medalie. Petrică Hogiu a câştigat argintul în proba de Pursuit desfăşurată la Campionatul Mondial de Schi Fond pentru juniori. "E un rezultat uriaş pentru România. Am plâns de fericire", a declarat Daniel Borca, antrenorul lotului naţional de de schi fond.

Thursday, January 28, 2010

Katalin Kristo si Mariana Mazilu merg la Jocurile Olimpice

Inca doi sportivi se alatura lotului olimpic in vederea Jocurilor Olimpice de la Vancouver. Este vorba de Katalin Kristo, la short-track, si Mariana Mazilu, la skeleton. Restul celor care au asteptat pana astazi un raspuns din partea forurilor internationale vor fi nevoiti sa urmeasca competitia la televizor.

Reka Ferencz, campioană mondială

Zi mare pentru România. Reka Ferencz, sportivă legitimată la Dinamo Bucureşti, a câştigat medalia de aur în proba de 12,5 km individual desfăşurată la Campionatul Mondial de Juniori.

Moral excelent pentru biatlonul românesc înaintea Jocurilor Olimpice de la Vancouver. Azi, Reka Ferencz a câştigat medalia de aur în proba de 12,5 km individual desfăşurată la Campionatul Mondial de Juniori ce se desfăşoară în această perioadă la Torsby - Suedia.

CURSA PERFECTĂ
"A tras perfect, ca o adevărată campioană, iar la deplasarea pe schiuri s-a descurcat excelent, având un avans de peste un minut faţă de ocupanta celui de-al doilea loc. Este primul titlu mondial obţinut de România la biatlon. Suntem foarte fericiţI pentru acest rezultat mare", a declarat Gheorghe Pelin, antrenorului lotului naţional de juniori. În 2001, Dana Plotogea a ieşit vicecampioană mondială de juniori, competiţia desfăşurându-se atunci în Rusia.

"Sunt foarte bucuroasă pentru această victorie. Nu-mi vine să cred că am reuşit aşa ceva. Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor care m-au ajutat. N-am mai reuşit niciodată să fac o cursă atât de bună, să nu ratez nici o ţintă şI să fiu cea mai bună la deplasarea pe schiuri. Acum trebuie să dau totul din mine, să fac o figură frumoasă la Jocurile Olimpice şI să obţin rezultate bune şI la seniori", a spus, emoţionată, proaspăta campioană mondială. Reka Ferencz o are ca idol pe Eva Tofalvi, sportivă alături de care s-a antrenat înainte de a se transfera la Dinamo Bucureşti.

TOFALVI PLEACĂ MÂINE
Sezonul acesta, biatlonista Eva Tofalvi a avut un program separat de pregătire faţă de colegele sale, Dana Plotogea, Mihaela Purdea, Alexandra Stoian sau Reka Ferencz. Sportiva din Băile Harghita speră să câştige o medalie la Jocurile Olimpice, astfel că ea va pleca încă de mâine către Vancouver deoarece are nevoie de o perioadă mai lungă pentru acomodarea la fusul orar.
Alături de ea, în Canada vor pleca antrenorul Marton Simon, secretarul general al Federaţiei Române de Schi şI Biatlon, Puiu Gaspar, şI directorul sportiv al Comitetului Olimpic şI Sportiv Român, Alexandru Epuran, cel care va fi şeful întregii delegaţii a României ce va participa la Jocurile Olimpice.

Ziua decisiva pentru Daniela Dumitru

Ploiesteanca Daniela Dumitru afla astazi daca va participa la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Ieri, am aflat de la generalii mai ca s-a mai calificat un sportiva sau sportiva, n-am retinut exact pentru ca avea nume unguresc, la short-track sau ceva de genul acesta.

Andra Nedelcu a ratat calificarea la Jocurile Olimpice

Vesti proaste pentru sporturile de iarna de la noi din tara. Andra Nedelcu nu a reusit sa prinda un loc care sa-i dea dreptul sa participe la Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver la Sky-Cross! Ieri, brasoveanca stabilita in Canada era foarte suparata si n-a putut spune decat atat: "Sunt devastata!" Mare pacat! Viata merge inainte. Astfel de momente de fac mai puternic. Capul sus!

E vremea taberelor de schi

Locul într-o tabără de schi sare de 1.000 de lei. Dacă ştiţi ce să alegeţi, copilul dumneavoastră se va îndrăgosti de schi şi va considera muntele drept cel mai bun prieten al său.

Numai mâine nu-i poimâine şi începe vacanţa intersemestrială pentru toţi elevii din sistemul de învăţământ românesc. O săptămână în care mulţi dintre părinţi îşi vor trimite odraslele în taberele de schi organizate în staţiunile din ţara noastră. Când ai un copil care vrea să înveţe să schieze uiţi de criza economică şi faci tot posibilul pentru a-l trimite în tabără.

WWW.TABERELAPREDEAL.RO
Pentru bucureştenii cu copii, Predealul este cea mai bună alegere în ceea ce priveşte taberele de schi. Pentru 1.250 de lei, fiul sau fiica dumneavoastră beneficiază de cazare şi masă în hotel de patru stele, cinci zile de schi cu cei mai buni instructori de schi din staţiune, jocuri de cabană şi tot ce mai trebuie pentru ca vacanţa să fie una perfectă. Grupele de copii se formează în funcţie de nivelul de cunoştinţe pe care îl are fiecare, astfel că nu veţi avea surpriza ca micuţul să se plângă că nu a învăţat nimic din cauza faptului că ceilalţi colegi de grupă erau prea fricoşi sau fără chef de schi.

În plus, nu trebuie să vă faceţi griji în ceea ce priveşte echipamentul. Dacă se întâmplă ca unul dintre copii să-şi uite schiurile pe pârtie sau prin parcare, instructorii vor avea grijă ca, înainte de plecarea către casă, fiul sau fiica dumneavoastră să primească echipament nou la schimb. Garanţia lucrului bine făcut de cei de la www.taberelapredeal.ro este numele lui Liviu Predeleanu, cel mai bun profesor de schi din staţiunea braşoveană.

LA STRAJA, MAI IEFTIN
Normal, Valea Prahovei este cea mai scumpă zonă de schi, astfel că şi preţurile din tabere sunt mai mari. Dacă sunteţi în căutarea unui loc într-o tabără ceva mai accesibilă, încercaţi în staţiunile de pe Valea Jiului, Straja sau Parâng, ori în Bucovina, la Vatra Dornei. La Straja, pentru o săptămână veţi scoate din buzunar 1.025 de lei. Copilul va fi cazat chiar la baza pârtiei, astfel că nu va avea probleme cu echipamentul sau cu transportul pe cablu. Cursurile de schi se ţin pe Pârtia Platoul Soarelui, unul dintre cele mai bune locuri din România în care puteţi învăţa să schiaţi.

Wednesday, January 27, 2010

Sunt la Schladming!


A inceput aventura canadiana. Mai intai, pentru "acomodare", stau patru zile in Austria. Acum sunt la Schladming si locuiesc intr-un hotel situat chiar la baza partiei pe care s-a tinut aseara Slalomul din cadrul Cupei Mondiale la Schi Alpin. Am stat toata ziua pe drum, dintr-un avion in altul, dintr-un taxi in altul. Mi-a mers cam pe dos, dar sper sa ma linistesc. Mai devreme am fost la vizita medicala. Sper sa fie totul regulamentar. Maine schiez!

E vremea "mondialelor" de juniori

Region Mont Blanc - Franta va fi gazda Campionatului Mondial de Juniori, competitie la care Romania va fi reprezentata de catre Kund Kopacz si Ioan Achiriloaie. In aceasta perioada, la Hinterzarten - Germania, se tine "mondialul" juniori de schi fond, unde ne bazam pe Paul Pepene, Cornel Puchianu si Sara Timeea. La Torsby - Suedia, Roland Gerbacea si Reka Ferencz lupta pentru o medalie in cadrul Campionatului Mondial de Juniori la biatlon.

Pas inainte pentru surorile Narea!

Ieri, in cadrul etapei de Cupa Europei care a avut loc la Crans Montana - Elvetia, predeleanca Sandra Narea a fost umilita in cadrul probei de Slalom Urias. Ea s-a clasat pe locul 60 (101 p FIS), avand o intarziere de 15 secunde si 98 de sutimi fata de suedeza Kajsa Kling, castigatoarea cursei. Trebuie sa privim partea plina a paharului si sa recunoastem ca surorile Narea au luat startul in acest sezon numai la curse tari. In plus, rezultatul Sandrei, desi i-a adus peste 100 de puncte FIS, este unul imbucurator din moment ce a reusit sa se califice in mansa a doua. O zi mai buna a prins si Bianca Narea, care s-a calificat si ea in mansa a doua, numai ca acolo a abandonat. Romania, Irlanda si Columbia au fost singurele tari exotice care s-au incumetat sa-si inscrie sportivi la cursa de la Crans Montana.

Alexandru Barbu, abandon in Cupa Mondiala

Schladming nu este un loc prea norocos pentru Alexandru Barbu. Acolo a debutat in urma cu doi ani in Cupa Mondiala, numai ca nu a reusit niciodata sa treaca linia de sosire a Slalomului ce se tine in nocturna. Ieri, sibianul a fost nevoit sa abandoneze din nou. Pacat!

Monday, January 25, 2010

Surorile Narea, fara spor in Cupa Europei

Nici in cadrul etapei de Cupa Europei care s-a tinut astazi la Crans Montana - Elvetia, surorile Bianca si Sandra Narea nu au reusit sa se califice in mansa a doua. Sandra, care a concurat cu numarul 98, a fost descalificat in mansa intai, in vreme ce sora sa mai mare nu a reusit sa obtina un timp care sa-i dea dreptul sa mearga si in partea a doua a concursului de Slalom Urias care s-a tinut in celebra statiune elvetiana.

Alexandru Barbu, locul 13 la Innerkrems

Sibianul Alexandru Barbu s-a clasat pe locul 23 (68 p FIS) in cadrul probei de Super G care a avut loc astazi la Innerkrems - Austria. Vicecampion national in proba de Super G, dinamovistul a reusit un rezultat mai bun in cel de-al doilea Super G al zilei, atunci cand a venit pe locul 13 (54 p FIS). Barbu a avut o intarziere de doua secunde si 65 de sutimi fata de austriacul Raphael Galler, castigatorul concursului. Maine, el va lua startul in cadrul etapei de Cupa Mondiala programata la Schladming.

Sunday, January 24, 2010

-27 grade Celsius la Carlibaba!

Cele mai scãzute temperaturi din noaptea de sâmbãtã spre duminicã din judetul Suceava au fost înregistrate în zona municipiului Rãdãuti si în zona de nord-vest a judetului, a declarat azi, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, arãtând cã nu au fost semnalate incidente din cauza frigului.
Popescu a declarat cele mai scãzute temperaturi din noaptea de sâmbãtã spre duminicã au fost înregistrate la Rãdãuti, -28 de grade Celsius, si la Siret, Solca si Cârlibaba, -27 de grade Celsius.
El a precizat cã nu au fost semnalate disfunctionalitãti în furnizarea utilitãtilor din cauza frigului si cã în primãrii se asigurã permanenta.
Popescu a mai spus cã râul Bistrita a înghetat în urma scãderii temperaturii, dar cã pe mijlocul albiei existã un canal de aproximativ sase metri lãtime prin care apa curge.
El a arãtat cã autoritãtile urmãresc cu atentie evolutia gheturilor pe acest curs de apã.
Potrivit DSP Suceava, azi dimineata nu erau semnalate cazuri de hipotermie favorizate de temperaturile scãzute.

Recordul iernii pânã în prezent, minus 29 de grade Celsius la Miercurea Ciuc

Mercurul termometrelor a scãzut, azi diminea]ã, la Miercurea Ciuc, jude]ul Harghita, pânã la minus 29,4 grade Celsius, aceastã valoare reprezentând recordul iernii pânã în prezent, iar la Întorsura Buzãului, în judetul Covasna, s-au înregistrat minus 27,2 grade Celsius.
Astfel, la Miercurea Ciuc, mercurul din termometre a coborât, azi dimineatã, pânã la minus 29,4 grade Celsius, în timp ce la Întorsura Buzãului, în judetul Covasna, s-au înregistrat minus 27,2 grade Celsius, iar la Sfântu Gheorghe termometrele au arãtat minus 25 de grade Celsius.
"În jurul orei 7:00 temperatura atmosfericã a coborât pânã la minus 29,4 grade la Miercurea Ciuc, iar la sol s-au înregistrat minus 33 de grade Celsius. Este cea mai geroasã dimineatã din acest sezon", a precizat meteorologul de la Statia Miercurea Ciuc, Tanko Karoly.
La rãsãritul soarelui, atmosfera a fost înghetatã în tot judetul Harghita, temperaturile minime consemnate fiind de minus 25 de grade la Joseni, minus 23 la Toplita si minus 18,7 la Odorheiu Secuiesc.
Meteorologii avertizeazã cã gerul va stationa în zona depresionarã cel putin pânã miercuri.
Minima absolutã a lunii ianuarie în Harghita, de minus 38,4 grade Celsius, a fost înregistratã în anul 1985 la Miercurea Ciuc.
În judetul Covasna, cele mai scãzute temperaturi din acest an au fost înregistrate, azi dimineatã, la Întorsura Buzãului, unde termometrele au indicat minus 27,2 de grade C, iar la Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 25 de grade Celsius. De asemenea, temperaturi foarte scãzute au fost si în zona municipiului Târgu Secuiesc, de minus 23 de grade Celsius si Baraolt de minus 21 grade Celsius.
Cea mai scãzutã temperaturã înregistratã vreodatã la Întorsura Buzãului a fost în februarie 2005, când în zonã au fost minus 36 de grade Celsius.

Surorile Narea, dublu abandon in Cupa Europei!

Cu doua zile inainte de incheierea calificarilor pentru Jocurile Olimpice, Bianca si Sandra Narea au luat startul in proba de Slalom din cadrul etapei de Cupa Europei care a avut loc la Melchsee - Frutt, in Elvetia. Din pacate, cele doua schioare din Predeal nu au reusit sa termine mansa intai.

Ioan Nan, invingator la Gostling - Hochkar!

Zi de execeptie pentru Ioan Nan! Schiorul de la Dinamo Bucuresti a castigat proba de Slalom care a avut loc astazi la Gostling - Hochkar, in Austria. Prin aceasta victorie, braneanul a primit 34 p FIS. Ioan Achiriloaie a abandonat in mansa intai. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Iulia Craciun.

Saturday, January 23, 2010

Edit Miklos, locul 36 in Cupa Mondiala!

Romanca Edit Miklos s-a clasat pe locul 36 (39 p FIS) in cadrul probei de Coborare care s-a tinut astazi la Cortina d'Ampezzo, cu ocazia etapei de Cupa Mondiala care are loc in statiunea italiana. Schioarea legitimata la Dinamo Bucuresti a avut o intarziere de doua secunde si 96 de sutimi fata de americanca Lindsey Vonn, castigatoarea cursei.

Friday, January 22, 2010

Bogdan Olaru, locul 9 la Liptovska Teplicka

Predeleanul Bogdan Olaru s-a clasat pe locul 9 (89 p FIS) in cadrul probei de Slalom Urias care a avut loc astazi la Liptovska Teplicka - Slovacia. Romanul a avut o intarziere de 3 secunde si 92 de sutimi fata de slovacul Vladimir Siran, castigatorul concursului. Teodor Tantos s-a clasat pe locul 18 (142 p FIS), avand o intarziere de 6 secunde si 57 de sutimi fata de Olaru. Elvis Beitula a venit pe locul 24 (182 p FIS), avand o intarziere de 4 secunde si 98 de sutimi fata de Tantos. Claudiu Tudoran a abandonat in mansa intai.

Edit Miklos, locul 46 in Cupa Mondiala

Cea mai buna schioare a Romaniei, dinamovista Edit Miklos, s-a clasat pe locul 46 (54 p FIS) in cadrul probei de Super G care a avut loc astazi la Cortina d'Ampezzo, cu ocazia etapei de Cupa Mondiala care are loc in statiunea italiana. Schioarea din Miercurea Ciuc a avut o intarziere de 4 secunde si 18 sutimi fata de Lindsey Vonn, castigatorea cursei. Astazi, Sandra si Bianca Narea au luat startul in cadrul etapei de Cupa Europei care s-a tinut la Melchsee Frutt - Elvetia. Din pacate, nici una dintre cele doua surori nu a reusit sa se califice in mansa a doua a probei de Slalom.

Achiriloaie, umilit din nou!

Dinamovistul Alexandru Barbu s-a clasat pe locul 8 (48 p FIS) in cadrul probei de Slalom Urias care a avut loc astazi la St. Lambrecht. Sibianul a avut o intarziere de 83 de sutimi fata de francezul Thomas Perrier, castigatorul concursului. Pentru brasoveanul Ioan Achiriloaie umilinta a fost completa. El a avut o intarziere de 11 secunde si 39 de sutimi fata de castigatorul cursei si de 10 secunde si 55 sutimi fata de Barbu. Achiriloaie a venit pe locul 51 (119 p FIS), in vreme ce fratii Bogdan si Razvan Podaru nu au mai luat startul in mansa a doua a concursului.
La feminin, Iulia Craciun s-a clasat pe locul 7 (71 p FIS), avand o intarziere de 4 secunde si 63 de sutimi fata de unguroaica Zsofia Doeme, castigatoarea concursului. Lilla Petroczki a abandonat in mansa intai.

Eva Tofalvi, port-drapelul României

Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman a desemnat port-drapelul României de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver, ceremonie programată pentru 12 februarie, la ora 18:00, ora locală.
Eva Tofalvi, considerată cea mai titrată biatlonistă română din toate timpurile, este sportiva care va purta tricolorul României la festivitatea de deschidere a celui mai mare eveniment sportiv al anului 2010.
Aceasta ediţie a Jocurilor Olimpice va marca în palmaresul sportivei din Miercurea Ciuc a patra participare într-o competiţie olimpică, Eva Tofalvi fiind prezentă şi la ediţiile din 1998, 2002 şi 2006.
Cel mai bun rezultat al sportivei îl reprezintă locul întâi obţinut în 2008, în cadrul concursului de Cupă Mondiala de la Hochfilzen, Austria.

Zăpadă artificială în Straja - Lupeni!

Pentru că nu se mai poate baza doar pe ninsoare, firma Comexim R Lupeni, cea care administrează pârtiile din staţiunea Straja, a achiziţionat trei tunuri care produc zăpadă artificială. Utilajele au fost aduse din Italia şi urmează să "muncească" pe partea de jos a pârtiei Constantinescu.

Până anul acesta, în staţiunile Straja, Semenic sau Muntele Mic stratul de zăpadă depăşea lejer un metru. Sezonul acesta s-a dovedit unul catastrofal, zăpada fiind "gonită" de pe pârtii de viscolul care a suflat din toate părţile. "Am fost în Italia şi am adus trei tunuri aproape noi. Le-am luat de la o primărie de acolo, care nu prea a avut unde să le folosească. Vrem să înzăpezim artificial partea de jos a pârtiei Constantinescu, acolo unde se topeşte zăpada cel mai repede", a declarat Emil Părău, cel care deţine Cabana Montana precum şi teleschiurile care deservesc pârtiile Constantinescu, Mutu, Canal şi Slalom. Pentru acest week-end încă mai sunt locuri libere la cabanele din Straja. "Săptămâna cealaltă, când va începe vacanţa şcolară, va fi din nou ocupat, dar tot se găsesc locuri. Un turist obişnuit care vine atunci să schieze are garanţia că vor funcţiona toate teleschiurile", a precizat Părău.

CUPA MONDIALĂ LA BUŞTENI
Şi anul acesta pârtia Kalinderu din Buşteni va fi gazda finalei Cupei Mondiale la Escaladă pe Gheaţă, ediţia 2010. Evenimentul va avea loc în perioada 4-7 februarie şi reprezintă apogeul celei mai importante şi spectaculoase competiţii de acest gen din lume. Până acum şi-au anunţat participarea peste 80 de atleţi de talie mondială din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Coreea, Croaţia, Elveţia, Franţa, Italia, Islanda, Japonia, Marea Britanie, Olanda, SUA, Suedia, România, Spania, Rusia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina. Săptămâna trecută au fost aduse la baza pârtiei Kalinderu elementele estacadei de concurs, asamblarea urmând să se încheie vineri, 22 ianuarie. Până la începerea competiţiei, vor avea loc testări, se va îngheţa suprafaţa de concurs şi vor fi alese traseele. Estacada, o construcţie elegantă formată din trei arce care în partea superioară se unesc într-o calotă sferică, este construită din oţel vopsit argintiu, are o înălţime de 20 de metri şi va permite crearea unui număr nelimitat de trasee de concurs de mare dificultate şi spectaculozitate. Zona dimprejur a fost nivelată în vederea instalării tribunelor pentru spectatori. Întreaga competiţie se va desfăşura în imediata apropiere a Snow-Park-ului amenajat în spatele staţiei de jos a telescaunului ce deserveşte pârtia Kalinderu. www.jurnalul.ro transmite live construcţia estacadei de concurs.

HAI LA SCHI
Dacă doriţi se mergeţi la Buşteni nu trebuie să aşteptaţi până luna viitoare. Iubitorii sporturilor de iarnă recunosc că în această perioadă pârtia de sub Caraiman este cea mai bună de pe Valea Prahovei. "Vine lumea să schieze la noi chiar şi în cursul săptămânii, nu doar în week-end. Ne-am făcut treaba cât a fost frig şi am produs zăpadă artificială. Acum, cu ce va mai ninge, putem spune că se va schia la noi până în luna martie", a declarat Mihai Dobre, administratorul pârtiei Kalinderu din Buşteni. La Sinaia se anunţă ninsori serioase în zilele ce urmează, fapt îmbucurător pentru cei ce-şi doresc să coboare pe Carp, cea mai grea pârtie din România. Sunt speranţe că lucrurile se vor îndrepta şi în Valea Dorului, acolo unde până acum s-a putut schia numai pe o fâşie de 10 metri.

JOCURILE OLIMPICE
Ieri, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat componenţa delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Vancouver, competiţie ce va avea loc în perioada 12-28 februarie. Reka Ferencz, Mihaela Purdea, Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Alexandra Stoian vor concura la biatlon, Edit Miklos, Ioan Nan şi Dragoş Staicu vor lua startul în probele de schi alpin, în vreme ce Monika Gyorgy, Petrica Hogiu şi Paul Pepene sunt înscrişi în cursele de schi fond. Bobul românesc va fi reprezentat de Ioan Dovalciu, Florin Crăciun, Nicolae Istrate, Ionuţ Andrei, Alina Savin, Carmen Radenovic, în vreme ce în sanie se vor urca Andrei Anghel, Cosmin Chetroiu, Paul Ifrim, Raluca Strămăturaru, Viole Strămăturaru, Mihaela Chiraş, Valentin Creţu şi Ionuţ Ţăran. La patinaj-artistic, România va fi reprezentată de Zoltan Kelemen. De menţionat este faptul că delegaţia României poate înregistra o creştere a numărului de participanţi, deoarece unii sportivi români se afla încă în cursa de calificare pentru competiţia olimpică de la Vancouver, calificare ce se va încheia la 28 ianuarie 2010. Din delegaţie nu fac parte săritorii Remus Tudor şi Szilveszter Kozma, dar nici biatlonistul Roland Gerbacea.

40 de centimetri are grosime stratul de zăpadă pe pârtiile amenajate din staţiunea Straja

-11 grade Celsius sunt astăzi la Sinaia - Cota 1500

26 de sportivi au fost desemnaţi de COSR să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Vancouver

www.jurnalul.ro
Site-ul Jurnalului Naţional transmite imagini live din cele mai importante staţiuni montane de la noi din ţară. Începând de astăzi, www.jurnalul.ro vă oferă o secţiune special dedicată sporturilor de iarnă de la noi din ţară. 36 de camere web transmit imagini în direct, cele mai spectaculoase peisaje fiind cele de la Bâlea Lac, Sinaia - Cota 2.000, Azuga, Poiana Braşov, Semenic, Piatra-Neamţ şi Vatra Dornei. În aceeaşi secţiune găsiţi informaţii despre grosimea stratului de zăpadă, prognoza meteo, cele mai recente articole din categoria "SCHI EXPRESS", precum şi corespondenţe de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

Thursday, January 21, 2010

Cine mai e in joc de glezne?

Chiar daca astazi a fost stabilit lotul care va participa la Jocurile Olimpice de la Vancouver, este posibil ca pe lista sa mai apara si alte nume. Roland Gerbacea la biatlon, Andra Nedelcu la Ski-Cross, Cornel Puchianu si Gabriela Leanca la schi fond, precum si saritorii Szilveszter Kozma si Remus Tudor ar putea putea concura la competitia ce se va desfasura in perioada 12-28 februarie.

Bogdan Olaru, locul 5 la Liptovska Teplicka

Romanul Bogdan Olaru s-a clasat pe locul 5 (58 p FIS) in cadrul probei de Slalom care s-a desfasurat astazi la Liptovska Teplicka - Slovacia. Schiorul din Predeal a avut o intarziere de doua secunde si 48 de sutimi fata de slovacul Jaroslav Babusiak, castigatorul cursei. Elvis Beitula s-a clasat pe locul 13 (151 p FIS), avand o intarziere de 10 secunde si 91 de sutimi fata de Bogdan Olaru. Teodor Tantos a fost descalificat in mansa intai, in vreme ce Claudiu Tudoran a abandonat in aceeasi mansa.

Lilla Petroczki, locul 3 la St. Lambrecht

Sibianul Alexandru Barbu s-a clasat pe locul 14 (41 p FIS) in cadrul probei de Slalom care a avut loc astazi la St. Lambrecht. Schiorul de la Dinamo a avut o intarziere de doua secunde si 21 de sutimi fata de belgianul Kai Alaerts, castigatorul cursei. Ioan Achiriloaie - locul 48 (91 p FIS) - isi continua pasa proasta, fiind din nou umilit. El a avut o intarziere de 10 secunde si 32 de sutimi fata de castigatorul cursei. Brasoveanul a venit la 8 secunde si 11 sutimi in spatele lui Alexandru Barbu. Ioan Nan a abandonat in mansa a doua, in vreme ce fratii Bogdan si Razvan Podaru au iesit inca din mansa intai.
La feminin, Lilla Petroczki s-a clasat pe locul 3 (48 p FIS), avand o intarziere de 42 de sutimi fata de unguroaica Zsofia Doeme, castigatoarea cursei. De remarcat este faptul ca schioarea din Odorheiu Secuiesc s-a aflat pe primul loc dupa mansa intai. Iulia Craciun a abandonat in mansa a doua.

Prima zi de schi în Postăvaru

După o primă jumătate de sezon catastrofală, în Poiana Braşov se poate spune că a venit iarna. Ieri a fost întâia zi în care s-a putut schia în Postăvaru.

Cea mai mare staţiune de schi din România are parte de cel mai consistent strat de zăpadă de până acum. Sus, în Masivul Postăvaru, pe pârtiile Kanzel, Ruia şi Lupului sunt 30 de centimetri de zăpadă. Destul de puţin faţă de ce era în anii trecuţi, dar mult mai mult decât a fost în decembrie.

SALVAŢI DE NINSOARE
"Ne trebuia ninsoare înainte de Sărbătorile de Iarnă, în decembrie, dar nu este târziu nici acum. Încercăm să salvăm tot sezonul cu această zăpadă. Se poate schia pe toate pârtiile. În partea superioară, de la Platoul Ruia în sus, condiţiile de schi sunt mai bune pentru că există o bază formată din zăpada veche. Se anunţă un week-end bun pentru noi", a declarat Ioan Rufa, directorul Ana Teleferic. www.jurnalul.ro transmite imagini live atât din Masivul Postăvaru, cât şi de pe Pârtia Bradul, situată în centrul staţiunii braşovene. Chiar dacă preţurile la cazare sunt foarte mari, pentru sfârşitul de săptămână nu mai sunt locuri libere la nici unul dintre hotelurile cu pretenţii. Nici pe Valea Prahovei lucrurile nu sunt cu mult diferite. A nins destul ca să se poată schia pe toate pârtiile. Atenţie totuşi! Mai există şi porţiuni cu pietre sau iarbă. Dacă vreţi ca în week-end să mergeţi la Predeal, trebuie să stiţi că mai puteţi găsi locuri de cazare doar la bătrâneii care zdrăngănesc chei în faţa gării. Hotelurile şi pensiunile sunt pline. La Sinaia, în Valea Dorului se schiază acum pe toate variantele.

EVENIMENT LA BÂLEA LAC
Mâine va avea loc sfinţirea Bisericii de Gheaţă de la Bâlea Lac. Lăcaşul de cult este construit pentru al patrulea an consecutiv, fiind deja o prezenţă obişnuită pentru frumosul loc din inima Masivului Făgăraş. La evenimentul de mâine au fost invitaţi reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice şi evanghelice. Din cauza condiţiilor meteorologice, organizatorii au fost nevoiţi să amâne de două ori slujba de sfinţire a Bisericii de Gheaţă, în anii trecuţi acest moment deosebit de important fiind organizat în ziua de Bobotează. Biserica e construită în întregime din zăpadă, apă şi cuburi de gheaţă, tehnologia de construire fiind aceeaşi cu cea folosită la Hotelul de Gheaţă.

LOTUL OLIMPIC PENTRU VANCOUVER

Astazi, 21 ianuarie a.c., la sediul Complexului Olimpic “Sydney

2000” de la Izvorani, s-a desfasurat sedinta Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman in timpul careia s-a aprobat componenta delegatiei Romaniei care se va deplasa la Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver.

Echipa Olimpica ce va reprezenta Romania la aceasta editie a Jocurilor de iarna are urmatoarea componenta:

1. Ferencz Reka – Biatlon

2. Purdea Mihaela Sabina – Biatlon

3. Plotogea Dana Elena – Biatlon

4. Tofalvi Eva – Biatlon

5. Stoian Alexandra Raluca – Biatlon

6. Miklos Edit – Schi alpin

7. Nan Ioan Gabriel – Schi alpin

8. Staicu Dragos – Schi alpin

9. Gyorgy Monika – Schi fond

10. Hogiu Petrica – Schi fond

11. Pepene Paul Constantin – Schi fond

12. Dovalciuc Ioan Danut – Bob

13. Craciun Florin – Bob

14. Istrate Nicolae – Bob

15. Andrei Ionut – Bob

16. Savin Alina – Bob

17. Radenovic Carmen – Bob

18. Anghel Andrei – Sanie

19. Chetroiu Cosmin – Sanie

20. Ifrim Paul – Sanie

21. Stramaturaru Raluca – Sanie

22. Stramaturaru Violeta – Sanie

23. Chiras Mihaela – Sanie

24. Cretu Valentin – Sanie

25. Taran Ionut – Sanie

26. Kelemen Zoltan – Patinaj

De mentionat este faptul ca, delegatia Romaniei poate inregistra o crestere a numarului de participanti, deoarece unii sportivi romani se afla inca in cursa de calificare pentru competitia olimpica de la Vancouver, calificare ce se va incheia pe 28 ianuarie 2010.

Wednesday, January 20, 2010

Bogdan Olaru, locul 23 la Vratna!

Romanul Bogdan Olaru s-a clasat pe locul 23 (86 p FIS) in cadrul probei de Slalom Urias care s-a desfasurat la Vratna - Slovacia. Schiorul din Predeal a avut o intarziere de 4 secunde si 64 de sutimi fata de slovacul Jaroslav Babusiak, castigatorul concursului. Stefan Tudoran s-a clasat pe locul 64 (178 p FIS), avand o intarziere de 9 secunde si 75 de sutimi fata de Bogdan Olaru. Elvis Beitula s-a clasat pe locul 66 (178 p FIS), avand o intarziere de 4 sutimi de secunda fata de Tudoran. Teodor Tantos s-a clasat pe locul 57 (181 p FIS), la 25 de sutimi de secunda in spatele lui Beitula.

Staicu a terminat prima cursa din acest sezon

Campionul national la Slalom Urias, predeleanul Dragos Staicu a reusit astazi sa termine prima sa cursa din actualul sezon competitional. Schiorul care va reprezenta Romania la Jocurile Olimpice de la Vancouver in proba de Coborare s-a clasat pe locul 18 (134 p FIS) la Super G-ul care s-a tinut la Caspoggio - Italia. Romanul a avut o intarziere de 5 secunde si 10 sutimi fata de suedezul Jan Sedlac, castigatorul cursei. Dragos Staicu a dorit sa-si exprime punctul sau de vedere dupa accidentul de luni , atunci cand a avut o intarziere de peste 14 secunde fata de castigatorul antrenamentului oficial, acolo unde a fost invins de catre un schior in varsta de 45 de ani. "Anul trecut am avut intarziere mai mari la primul antrenament decat cele de luni. La aceste antrenamente eu imi fac linia. La cursele de ieri am iesit inainte de ultima poarta deoarece penalitatea este foarte mare si nu vreau sa-mi stric punctele. La prima cursa am ocolit sosirea, iar la a doua am iesit inainte de ultima poarta, ca sa vad cu ce timp terminam. Am venit la o secunda si 60 de sutimi fata de castigator si am facut bine ca nu am terminat pentru ca penalitatea era mare. Cursele acestea au fost doar un antrenament pentru mine. Eu si Ioan Nan trebuie sa ne dam silinta ca la Vancouver sa invingem niste schiori mediocri. Asta e valoarea schiului masculin din Romania in momentul de fata. Cursele pot sa le termin pe toate, dar degeaba fac acest lucru daca nu reusesc sa fac puncte. Nu am posibilitatea sa iau 40 de starturi pe an, asa ca la fiecare sedinta tehnica calculez penalitatea si daca daca merita sau nu sa trec linia de sosire. Cursele acestea au fost pentru mine un antrenament foarte bun, primul si singurul inaintea Jocurilor Olimpice", a declarat schiorul legitimat la AS Schi Club Predeal. Staicu a avut cuvinte de lauda la adresa lui Walter Mayerl, schiorul in varsta de 71 de ani pe care a reusit sa-l invinga la antrenamentul de luni. "Merge in Cupa Mondiala Citadina, este un om extraordinar, mai ales ca noi am mers prin acelasi traseu pe care l-au parcurs fetele in urma cu cinci zile la Cupa Europei."
La cel de-al doilea Super G al zilei, Dragos Staicu a abandonat, desi aseara spunea ca isi propune sa termine ambele curse.

Nan, invins de Alexandru Barbu!

Cei mai buni slalomisti din Romania, Ioan Nan si Alexandru Barbu, s-au duelat astazi in proba de Slalom care a avut loc la Innerkrems, cu ocazia Campionatului National de Schi al Mexicului. Invingator a iesit Barbu, care s-a clasat pe locul 18 (54 p FIS), la numai 3 sutimi de secunda in fata lui Nan, care s-a clasat pe locul 19 (54 p FIS). Ioan Achiriloaie a fost umilit, el clasandu-se pe locul 37 (99 p FIS), avand o intarziere de 11 secunde si 37 de sutimi fata de belgianul Mart Mollin, castigatorul cursei. Asta s-a intamplat in primul Slalom al zilei.
In cel de-al doilea concurs al zilei, unul tot de Slalom, Ioan Nan s-a clasat pe locul 6 (45 p FIS), avand o intarziere de 3 secunde si 45 de sutimi fata de austriacul Matthias Mayer, castigatorul cursei. Alexandru Barbu s-a clasat pe locul 12 (55 p FIS), avand o intarziere de o secunda si 57 de sutimi fata de Ioan Nan. Ioan Achiriloaie si-a dovedit din nou neputinta. El s-a clasat pe locul 33 (101 p FIS), avand o intarziere de 7 secunde fata de Alexandru Barbu.

TVR transmite peste 300 de ore de la Jocurile Olimpice de la Vancouver

TVR va transmite peste 300 de ore de la Jocurile Olimpice de Iarnã de la Vancouver, în perioada 12 - 28 februarie, pe TVR 1 si TVR 2, în timp ce programul TVR HD va fi dedicat special acestui eveniment, informeazã Televiziunea Publicã.
Timp de douã sãptãmâni si jumãtate, TVR va difuza cea de-a 21-a editie a Jocurilor Olimpice de Iarnã 2010.
Pe durata Jocurilor Olimpice din Canada, la TVR 1, prime time-ul va fi rezervat transmisiunilor sportive. Astfel, iubitorii sporturilor vor putea urmãri transmisiunile sportive de la ora 21.00 pânã a doua zi, la 9.30.
Si pe TVR 2, schiul, hocheiul, biatlonul, patinajul vitezã, sãriturile cu schiurile, short track-ul, snowboard-ul ori cursele de sanie, skeleton sau bob vor domina programul, de la ora 20.00 pânã în zorii zilei.
Pentru cei care vor rata transmisiunile directe, Televiziunea Românã a pregãtit douã tronsoane orare cu reluãri ale celor mai importante competitii: de la ora 17.00 pânã la 18.30, pe TVR 1, si de la ora 14.00 pânã la 17.00, pe TVR 2.
Totodatã, la TVR HD, telespectatorii vor avea parte de douã sãptãmâni de sport, 24 de ore din 24, în transmisiuni directe sau în reluare.
În plus, pe 13 ianuarie, TVR a anuntat cã Jocurile Olimpice de Iarnã de la Vancouver vor putea fi urmãrite în premierã, integral si în direct, pe www.tvr.ro/jo2010, site pe care Televiziunea Românã l-a creat pentru acest eveniment.
Toate transmisiile în direct de pe TVR 1 si TVR 2, înregistrãrile emisiunilor, noile recorduri, rãsturnãrile de situatie, povestile de viatã vor putea fi accesate online pe www.tvr.ro/jo2010. si transmisiile din toiul noptii vor putea fi vãzute în direct, pe site-ul www.tvr.ro, iar înregistrãrile vor fi postate online imediat ce se încheie emisiunea. Performantele sportivilor români, noile recorduri mondiale si olimpice, clasamentul pe medalii, dar si prezentarea celor 15 sporturi completeazã site-ul special al TVR dedicat Jocurilor Olimpice de Iarnã.
Televiziunea Românã detine drepturile exclusive de televiziune si new media pentru Jocurile Olimpice de Iarnã de la Vancouver 2010.
În plus, TVR detine drepturile si pentru alte evenimente sportive importante la nivel european si mondial, cum ar fi: Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud, Campionatul european de fotbal - Euro 2012 si Campionatul Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia, Jocurile Olimpice 2012 de la Londra si Jocurile Olimpice de Iarnã din 2014 din Rusia (Soci).

Tuesday, January 19, 2010

Bogdan Olaru, locul 16 la Vratna!

Predeleanul Bogdan Olaru s-a clasat pe locul 16 (70 p FIS) in cadrul probei de Slalom care a avut loc la Vratna - Slovacia. Campionul national de juniori a avut o intarziere de 4 secunde si 11 sutimi fata de letonul Kristaps Zvejnieks, castigatorul cursei. Stefan Tudoran, schior care s-a aflat la primul concurs FIS din viata, s-a clasat pe locul 39 (143 p FIS), avand o intarziere de 11 secunde si 59 de sutimi fata de Olaru. Matematic, diferenta dintre cei doi este una mare, dar nu este cazul sa consideram rezultatul lui "Todo" drept unul umilitor atata vreme cat el este unul dintre liderii generatiei sale, iar cursa de astazi a reprezentat debutul sau in circuitul FIS. In plus, Bogdan Olaru a acumulat destul de multa experienta, anuntandu-se dreptul unul dintre schiorii ce va putea reprezenta Romania la Jocurile Olimpice din 2014, de la Soci. Andrei Tantos s-a clasat pe locul 44 (156 p FIS), avand o intarziere de doua secunde si 6 sutimi fata de Tudoran. Elvis Beitula, schior aflat si el la prima cursa FIS din cariera, a venit pe locul 46 (159 p FIS), la 39 de sutimi in spatele lui Tantos.

Ioan Nan, locul 13 la Zagreb - Sljeme

Campionul national al probei de Slalom, dinamovistul Ioan Nan, s-a clasat pe locul 13 (37 p FIS) in cadrul cursei care a avut loc la Sljeme, langa Zagreb, in Croatia. Braneanul a avut o intarziere de doua secunde si 41 de sutimi fata de neamtul Christian Mitterer, castigatorul concursului. Nan a avut numarul 2 de concurs. Alexandru Barbu, colegul sau de club, care a concurat cu numarul 34, s-a clasat pe locul 17 (50 p FIS), avand o intarziere de doua secunde si 12 sutimi fata de Ioan Nan. Ioan Achiriloaie a abandonat in mansa intai. La feminin, Iulia Craciun s-a clasat pe locul 18 (67 p FIS), avand o intarziere de 8 secunde si 78 de sutimi fata slovena Ula Hafner, castigatoarea concursului. Lilla Petroczki a venit locul 19 (68 p FIS), avand o intarziere de 11 sutimi de secunda fata de Iulia Craciun.

Monday, January 18, 2010

Zi mare pentru Romania! Staicu a intrecut un schior! De 71 de ani!!!

Dragos Staicu nu doar ca a fost umilit astazi, dar a mai si facut de ras schiul alpin romanesc. Astazi, la Caspoggio - Italia, a avut loc antrenamentul oficial al probei de Coborare. Printre participanti s-a aflat si schiorul din Predeal. Campion national la Slalom Urias si calificat la Jocurile Olimpice, schiorul legitimat la AS Schi Club Predeal a reusit o performanta unica in cariera sa glorioasa. El a reusit sa termine cursa de Coborare, clasandu-se pe locul 28, avand o intarziere de 14 secunde si 40 de sutimi fata de Igor Zakurdaev, din Kazahstan, castigatorul probei. Umilinta, normal! Dar acum vine partea cea mai tare! Chiar daca intarzierea sa a fost una mare, Staicu n-a fost ultimul. Ci penultimul! Iar schiorul care a venit in spatele sau nu a fost unul oarecare, ci Walter Mayrel. N-ati auzit de Mayrel? Este vorba de un batranel in varsta de 71 de ani, care nu doreste in ruptul capului sa se retraga din circuitul profesional. Treaba asta mi se pare de-a dreptul senzationala, motiv pentru care voi scrie despre ea in Jurnalul National de miercuri. Sa cumparati ziarul! O sa fie spectacol!!!

Sunday, January 17, 2010

Schi în stil maramureşean!

La Cavnic se schiază numai pe zăpadă artificială. Pentru că pârtiile au nocturnă, băimărenii urcă seară de seară în staţiunea maramureşeană pentru a recupera din zilele de schi pierdute până acum.

În primul week-end cu un pic de zăpadă, românii au dat năvală pe pârtiile de schi. În căutarea unui loc cât mai bun, schiorii au ales staţiunile unde există instalaţii de zăpadă artificială, fapt ce demonstrează că fără o investiţie într-un astfel de sistem nu se poate discuta despre schi şi snowboard în România.

VREM PROMOŢII
Pe Valea Prahovei a fost cel mai aglomerat week-end din acest sezon. "S-a simţit că e iarnă, numai că omul nu mai are dare de mână acum, când vede că e zăpadă puţină. A fost primul week-end în care a fost agitaţie, dar nu se compară cu ce era anul trecut", a declarat unul dintre instructorii de schi care îşi desfăşoară activitatea pe Pârtia Sorica din Azuga. Abia săptămâna trecută a reuşit să facă primele coborâri pe pârtiile din Munţii Baiului. www.jurnalul.ro transmite imagini live din staţiunea prahoveană. Unii turişti sperau la o reducere a preţurilor la transportul pe cablu, dar teleferiştii nici nu se gândesc la aşa ceva.

NOCTURNĂ ÎN FIECARE SEARĂ
În vară, proprietarii de teleschiuri şi telescaune din nordul ţării se gândeau că iarna aceasta vor putea practica preţuri mai mari. Din păcate, lipsa zăpezii de pe pârtii a dus la absenţa turiştilor. Aşa că scumpirea transportului pe cablu a fost amânată pentru anul viitor. Până atunci, schiorii din Ardeal şi Maramureş se bucură de pârtiile de la Şuior şi de la Cavnic, acolo unde administratorii supravieţuiesc datorită instalaţiilor de zăpadă artificială. "Dacă nu reuşeam să aduc tunul, acum era închis teleschiul. Se schiază numai pe zăpadă artificială", a declarat Cornel Poenar, administratorul pârtiilor Roata din staţiunea Cavnic. Pofta de schi a turiştilor este potolită graţie nocturnei care funcţionează până aproape de miezul nopţii. Maramureşenii sunt nişte norocoşi. În fiecare seară, teleschiul de pe Pârtia Roata 1 funcţionează, astfel că din Baia Mare urcă foarte mulţi schiori. "Cât e iarnă, eu umblu cu schiurile pe maşină. Seara, când ies de la serviciu, nu-i mai zic soţiei că mă duc la o bere, ci îi spun să se îmbrace repede că vin să o iau cu maşina şi s-o duc la schi la Cavnic. Aşa scap de o belea. Nu-mi mai spune că nu o duc nicăieri", a povestit amuzat Ciprian Munteanu, unul dintre maramureşenii care vin seară de seară la Cavnic.

Staicu merge la Caspoggio

Campionul national din proba de Slalom Urias, predeleanul Dragos Staicu va participa saptamana viitoare la cursele de Coborare care vor avea loc la Caspoggio. Pana acum, schiorul calificat la Jocurile Olimpice nu a reusit sa termine nici o cursa din actualul sezon.

Alexandru Barbu, locul 19 la Turnau

Romanul Alexandru Barbu s-a clasat pe locul 19 (55 p FIS) in cadrul probei de Slalom Urias desfasurate astazi la Turnau - Austria. Vicecampion national in aceasta proba, dinamovistul a avut o intarziere de doua secunde si 55 de sutimi fata de austriacul Christopher Neumayer, castigatorul concursului. La feminin, Lilla Petroczki s-a clasat pe locul 22, la fel ca ieri, numai ca astazi ea reusit sa ajunga la 66 p FIS.

Saturday, January 16, 2010

Alexandru Barbu, locul 15 la Turnau

Sibianul Alexandru Barbu s-a clasat pe locul 15 (52 p FIS) in cadrul probei de Slalom Urias care a avut loc la Turnau - Austria. Schiorul de la Dinamo a avut o intarziere de doua secunde si 38 de sutimi fata de austriacul Sebastian Brandl, castigatorul concursului.

Friday, January 15, 2010

Edit Miklos, locul 28 in Cupa Europei

Dinamovista Edit Miklos s-a clasat pe locul 28 (41 p FIS) in cadrul probei de Coborare care a avut loc la Caspoggio - Italia. Sportiva din Miercurea Ciuc a avut o intarziere de doua secunde si 38 de sutimi fata de americanca Leanne Smith, castigatoarea concursului. Ieri, tot la Coborare, Miklos a venit pe locul 22 (47 p FIS).

Iulia Craciun, locul 4 in Austria

Romanca Iulia Craciun s-a clasat pe locul 4 (72 p FIS) in cadrul probei de Slalom desfasurata astazi la Wien - Austria. Schioarea din Predeal a avut o intarziere de o secunda si 92 de sutimi fata de austriaca Maria Mahringer, castigatoarea concursului. Dinamovista a reusit sa se claseze atat de bine gratie evolutiei sale din partea a doua a concursului, Craciun realizand al doilea timp al mansei. La acelasi concurs, dar la masculin, Ioan Nan s-a clasat pe locul 13 (78 p FIS), avand o intarziere de 5 secunde si 4 sutimi fata de austriacul Sebastian Brandl (21 de ani), castigatorul concursului. Campionul national al Romanie a schiat catastrofal in mansa intai, dar si-a revenit in mansa a doua, atunci cand a reusit al doilea timp al mansei. Ioan Achiriloaie s-a clasat pe locul 24 (88 p FIS), avand o intarziere de numai o secunda si 23 de sutimi fata de Ioan Nan.

Thursday, January 14, 2010

Ce se intampla cu Staicu?

In ultimele zile mi-au venit informatii de la niste "generali" de-ai mei vis-a-vis de situatia lui Dragos Staicu, schior ce va reprezenta Romania la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Schiorul din Predeal nu a reusit sa termine nici o cursa in acest sezon si ma gandesc sa fac un sondaj pe blog pentru a afla ce sanse are la competitia din Canada. Deocamdata sunt plecata prin tara si nu prea am timp sa ma ocup de acest caz. Cert este ca Staicu nu a reusit sa termine nici o cursa din acest sezon. Saptamana aceasta era inscris in Cupa Europei. La primul antrenament a fost singurul care nu a terminat, la al doilea nu a luat startul, iar astazi, cand a fost concurs oficial de Super G nu a concurat. Informatia potrivit careia schiorul legitimat la AS Schi Club Predeal nu va merge la Vancouver daca nu va termina concursul de Cupa Mondiala la care va lua startul saptamana viitoare este falsa.

Wednesday, January 13, 2010

Lotul national de schi alpin pleaca azi in Austria

In goana dupa un loc care sa le dea dreptul de a participa la Jocurile Olimpice, componentii lotului national de schi alpin pleaca astazi in Austria. Dupa doua zile de antrenament, ei vor lua startul la cateva curse FIS. Cel mai greu program il va avea Ioan Nan. Dinamovistul este inscris in Cupa Europei si Cupa Mondiala. Ultima zi in care romanii se mai pot califica la Jocurile Olimpice de la Vanvoucer este 25 ianuarie. Bafta tuturor!

Parîng, garantat 100%

La Sinaia a fost reparat telescaunul ce se defectase în week-end. Cele mai bune condiţii de schi se găsesc însă în Masivul Parîng, acolo unde instalaţiile de transport pe cablu funcţionează de dimineaţa şi până seara.

În vreme ce la Straja se poate schia numai pe pârtia Slalom, de unde www.jurnalul.ro transmite imagini live, în staţiunea Parîng, situată tot pe Valea Jiului, lucrurile stau mult mai bine. Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti îşi desfăşoară acum cursul de schi pe muntele din judeţul Hunedoara, astfel că toate instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale. În plus, în staţiune se mai găsesc şi angajaţi ai armatei şi ai serviciilor secrete, aflaţi şi ei în stagii de pregătire.

AGLOMERAŢIE CA ÎN WEEK-END
"Alţii stau şi se uită la cer, aşteptând să ningă, în vreme ce la noi nu sunt probleme cu zăpada. Stratul este bine tasat şi nu există pericolul ca cineva să-şi strice schiurile. Se schiază ca într-o zi de week-end. Sunt cam 200 de schiori pe pârtiile din Parîng. Numărul acestora se va dubla cu siguranţă la sfârşitul săptămânii, mai ales că sunt aşteptate şi ninsori. În plus, suntem singura staţiune din această parte a ţării unde se pot practica sporturile de iarnă", a declarat Dumitru Bârlida, şeful salvatorilor montani din Masivul Parîng. Accesul în staţiune se face numai cu telescaunul, preţul unei călătorii fiind de 12 lei. Cine vrea să plătească dus-întors scoate din buzunar 15 lei. Se poate schia pe pârtiile Subtelescaun, până la pilonul 17, acolo unde se află staţia intermediară, Slima şi A, ultima fiind situată chiar în faţa cabanei UNEFS şi având şi instalaţie de nocturnă.

DOAR UN PRAF
Ninsoarea de ieri nu a schimbat deloc lucrurile în staţiunile de pe Valea Prahovei. S-a mai depus un strat de un centimetru, care n-a făcut altceva decât să îmbrace totul în alb. La Sinaia, stratul de zăpadă pe pârtia din Valea Dorului măsoară 20 de centimetri. Vestea bună este dată de Teleferic Prahova, care a reuşit să repare telescaunul ce s-a defectat în week-end. Cele mai puternice ninsori au căzut în nordul Moldovei şi în Maramureş, astfel că la sfârşitul acestei săptămâni pârtiile de la Şuior, Mogoşa, Cavnic, Borşa, Cârlibaba şi Vatra Dornei vor fi deschise.

Tuesday, January 12, 2010

Concurenţă pentru Păltiniş

Începând cu acest sezon, iubitorii sporturilor de iarnă din sudul Transilvaniei au o nouă alternativă pentru distracţie. În Masivul Şureanu a fost amenajat un domeniu schiabil ce şi-a propus să concureze pârtiile de la Arieşeni şi Păltiniş.

Şase pârtii funcţionale, cu lungimi cuprinse între 600 şi 1.700 de metri, două teleschiuri şi zăpadă de o jumătate de metru. Toate acestea sunt la dispoziţia schiorilor care vor să urce în Masivul Şureanu din Munţii Sebeşului, la peste 1.800 de metri altitudine. Cea mai nouă şi cea mai la modă destinaţie de iarnă din România are şi cele mai bune condiţii pentru schi şi snowboard. Investiţia aparţine unui om de afaceri din Alba Iulia şi va fi inaugurată oficial după data de 15 ianuarie. Până atunci, cele două teleschiuri funcţionează în regim de probă. Numai că schiorii pasionaţi s-au declarat deja încântaţi de instalaţiile de transport pe cablu şi de zăpada din vârful muntelui. Din păcate, lângă pârtii nu există spaţii de cazare, cea mai apropiată pensiune fiind la 4 kilometri distanţă, în Luncile Prigoanei. Un abonament pentru o zi costă 60 de lei pentru adulţi şi 45 de lei pentru copii. Fără nici o discuţie, preţurile sunt cele mai mici din ţară, iar domeniul schiabil este unul destul de mare pentru ceea ce întâlnim în Carpaţi. Există şi tarife în funcţie de numărul de urcări, dacă nu doriţi să staţi întreaga zi pe pârtie. "Tocmai am revenit de la Şureanu!!! Recomand tuturor să viziteze această staţiune. Drumul este foarte bun, nou asfaltat, atenţie însă, de la ultimul baraj sunt circa 20 km de drum forestier până la baza pârtiei. Zona e foarte frumoasă, pârtiile sunt uşoare spre medii, atât pentru schi, cât şi pentru snowboard! Există o gheretă unde se poate consuma vin fiert, dulciuri şi sandvişuri calde. Nu se pot închiria schiuri, deocamdată, dar e superb!", ne-a declarat Marius, unul dintre schiorii care au petrecut în week-end pe pârtiile de la Şureanu. Ambele teleschiuri au fost funcţionale sâmbătă şi duminică, cu mici întreruperi. Nu s-a stat la coadă decât maximum 10 minute. În Masivul Şureanu se ajunge de la Sebeş în aproximativ două ore, pe DN 67C, până la Oaşa, 60 de kilometri, iar apoi turiştii şi şoferii sunt atenţionaţi că ultimii 15-20 de kilometri, respectiv de când se părăseşte drumul principal şi până la baza pârtiilor, este drum forestier, de piatră. Din Petroşani este un singur traseu recomandabil: Petroşani-Haţeg-Sebeş-Şugag-Oaşa (barajul), de unde o iei la dreapta spre Mănăstirea Oaşa şi tot înainte până la Luncile Prigoanei, apoi mai mergi vreo 5 kilometri şi dai de domeniul schiabil.

ZĂPADĂ ÎN HARGHITA
Dintre toate staţiunile din ţară, cele mai bogate în zăpadă sunt cele din judeţul Harghita. La Băile Harghita se poate schia în condiţii excelente, mai ales că ieri a nins destul de puternic. Atracţia locuitorilor din zonă este pârtia Lobogo, de la Băile Homorod. "Ne place foarte mult aici pentru că este zăpadă artificială pe pârtie, iar pe margine este iarbă verde. Aşa ceva n-am mai văzut decât în Italia", a declarat Istvan Kopacz, unul dintre turiştii care merg zi de zi pe pârtia situată pe marginea drumului ce leagă Miercurea Ciuc de Odorheiu Secuiesc.

"Tocmai am venit de la Şureanu! Recomand tuturor să viziteze această staţiune. Drumul este foarte bun, nou asfaltat. Atenţie însă! De la ultimul baraj sunt circa 20 km de drum forestier până la baza pârtiei. Zona e foarte frumoasă, pârtiile sunt uşoare spre medii, bune atât pentru schi, cât şi pentru snowboard"
Marius, schior

Monday, January 11, 2010

Edit Miklos, locul 29 in Cupa Europei!

Romanca Edit Miklos s-a clasat pe locul 29 (55 p FIS) la Super Combinata desfasurata astazi la Caspoggio - Italia, in cadrul Cupei Europei. Dinamovista a avut o intarziere de 4 secunde si 55 de sutimi fata de italianca Elena Curtoni, castigatoarea cursei.

Paul Pepene, sportivul momentului in Romania

Fondistul Paul Pepene a castigat ieri un concurs din Slovacia. Aseara, informatia nu era pe site-ul FIS, asa ca nu am publicat-o. Acum, sunt intr-o zona cu semnal slab la Orange si iarasi nu pot da prea multe amanunte. Stiu ca acest concurs a fost intr-o localitate cu nume greu de pronuntat, iar dinamovistul s-a laudat ca a castigat fara probleme, la o diferenta de peste un minut. "Campion, frate", vorba reclamei. Sambata, la sprint, proba la care romanii nu s-au pregatit prea mult acum, Gabriela Leanca a obtinut locul al doilea. Felicitari sportivei din Bistrita si antrenorilor care se ocupa de pregatirea ei, Ion Lungociu si Daniel Borca.

Edit Miklos, locul 31 in Cupa Mondiala

Dinamovista Edit Miklos s-a clasat pe locul 31 (40 p FIS) in cadrul probei de Super G desfasurata ieri la Haus i m Ennstal, cu ocazia etapei de Cupa Mondiala. Schioarea din Miercurea Ciuc a facut o cursa normala pentru valoarea ei si a avut o intarziere de 3 secunde si 32 de sutimi fata de americanca Lindsey Vonn, castigatoarea probei. Nu cred ca mai trebuie sa spun cine este Vonn. O informatie neoficiala, primita de la niste generali de-ai mei, spune ca Alexandru Barbu si Ioan Nan vor concura si ei in cadrul Cupei Mondiale in luna ianuarie. Si pentru ca tot am inceput sa scriu precum vorbeste Vadim, cel mai mare pamfletar al Romaniei, imi permit sa vin cu o intrebare. Daca ungurul ala care e McMinistrul Sanatatii vrea sa puna accize la pufuleti, de ce n-ar cere si Vadim, in Parlamentul European, sa se puna accize pe kürtös kalác?

A nins la Straja!

Desi ieri a fost cald toata ziua, noua ne-a fost frig la Straja. Am stat 6 ore pe o vale unde nu bate Soarele niciodata si am montat o camera web care va transmite imagini live pe www.jurnalul.ro cu partia Slalom. In aceasta dimineata, in Straja a bagat zapada. Peste ghetusul de ieri s-a depus un strat de cinci centimetri. Cam putin pentru schi sau snowboard, dar macar s-a acoperit pamantul.

Ghinioanele se ţin lanţ

Supăraţi de defecţiunile tot mai dese ale telescaunului din Valea Dorului, mulţi turişti şi-au propus să nu mai schieze la Sinaia până când nu vor fi construite noi instalaţii de transport pe cablu.

La omul sărac nici boii nu trag. După ce n-au zăpadă decât pentru poze, sinăienii sunt urmăriţi şi de ghinioane. Week-end-ul a fost groaznic din toate punctele de vedere pentru turiştii care au ales pârtiile din staţiunea prahoveană. Vineri, înainte de prânz, când în Valea Dorului erau cam o sută de turişti, telescaunul s-a oprit. "Facem o pauză de o jumătate de oră, să se mai adune lume şi pe urmă îl pornim din nou", a fost mesajul teleferiştilor, care i-au trimis pe oameni la cârciuma de la cabană, unde un hot-dog şi un ceai costau 8 lei. Din păcate, lucrurile nu au revenit la normal în ceea ce priveşte instalaţia de transport pe cablu în acea zi. Motorul s-a ars, astfel că turiştii au fost transportaţi la Cota 2.000 cu snowmobilele Salvamontului sau cu ratrack-ul. Sâmbătă dimineaţă, totul era perfect! Soare, lume multă, muzică, veselie, pomana porcului în restaurantul de la telecabină. Atmosferă ca în vremurile bune. Din păcate, fericirea n-a avut viaţă lungă. Telescaunul s-a oprit din nou. De data aceasta a cedat panoul de comandă. Mulţi turişti au mărturisit că a fost ultima oară când au mers la Sinaia. "Am ajuns la ultima picătură a suportabilităţii mele. După ce cu o zi înainte li s-a ars motorul telescaunului din Valea Dorului, sâmbătă s-a ars tabloul de comandă. De data aceasta, eu am avut ghinionul să fiu în telescaun. După 30-40 de minute, timp în care am stat pur şi simplu în bătaia vântului, afară fiind 3°C, am fost coborâţi toţi din telescaun cu coarda. Da, cu coarda. Personal nu m-a deranjat coborârea pe coardă, nefiind prima dată când cobor pe coardă filată sau în rapel. Ceea ce m-a deranjat cumplit este inconştienţa şi lipsa oricărui reper moral atunci când foloseşti la infinit un telescaun care era nou acum 40 ani, fără să investeşti nimic, profitând de fiecare turist, nepăsându-ţi de siguranţa şi sănătatea celor care aleg să vină la tine. Nu-mi pot imagina ceea ce a fost în sufletul celor care s-au aflat pentru prima oară în viaţa lor într-o situaţie de genul ăsta. Trebuie totuşi să spun că atât vineri, cât şi sâmbătă mi-au fost returnaţi banii pe abonamentul de o zi, dar nu voi mai urca niciodată la Cota 2.000 dacă lucrurile nu se vor schimba radical. Toată stima băieţilor de la Salvamont, care au acţionat ca nişte profesionişti. Fiecare poate să tragă ce concluzie vrea, dar trebuie să menţionez că schiez de când am început să merg la şcoală, nu sunt un simplu alunecător pe «scânduri», aşa că ştiu foarte bine ceea ce vorbesc", a povestit, într-un comentariu pe Facebook, Traian Negrea, unul dintre turiştii care au avut proasta inspiraţie de a merge la Sinaia la sfârşit de săptămână.

TEZAUR ÎN MUNŢI
Telescaunul din Valea Dorului se află în administrarea Teleferic Prahova, societate care mai are în proprietate teleschiul de pe Scândurari, cele două tronsoane de telecabină de la Sinaia, telecabina care urcă din Buşteni până la Babele, telescaunul şi teleschiul din Predeal. Anul acesta, Primăria din Sinaia va construi un telescaun Leitner, cu patru locuri, pe Valea Soarelui, instalaţie care va provoca "pensionarea" instalaţiei din Valea Dorului. În clipa de faţă, telescaune vechi, precum cel de la Sinaia, se mai găsesc la Borşa, Mogoşa, Muntele Mic, Păltiniş, Parâng, Piatra Fântânele, Săcele, Sovata, Straja şi Vatra Dornei.

Sunday, January 10, 2010

Edit Miklos, locul 39 in Cupa Mondiala

Romanca Edit Miklos nu a mai repetat greselile pe care le-a facut la prima Coborare, atunci cand nu a schiat exact cum si-a dorit in a doua jumatate a traseului, si s-a clasat pe locul 39 (30 p FIS) in cadrul cursei desfasurate ieri la Haus i m Ennstal. Schioarea din Miercurea Ciuc a avut o intarziere de o secunda si 58 de sutimi fata de americanca Lindsey Vonn, castigatoarea cursei. Vonn este dubla campioana mondiala si detinatoarea "Globului de Cristal".

Saturday, January 9, 2010

Criza a urcat pe munte şi nu vrea să coboare

Ploaie în loc de ninsoare! Suficient pentru ca turismul de la munte să moară. Nimeni nu mai merge în staţiunile de schi din moment ce pe pârtii este doar o fâşie de zăpadă. Mulţi hotelieri au ajuns în pragul disperării şi vor să închidă prăvălia!

E ca râia. Nu scapi niciodată de ea. Criza i-a lovit frontal pe oamenii implicaţi în turismul montan. De la babele care vând mere coapte până la marii hotelieri şi transportatorii pe cablu, toţi sunt în pragul disperării în aceste zile, când la munte se înregistrează ploi şi temperaturi specifice lunii martie. Pe Valea Prahovei nici nu e bine să aprinzi discuţia despre schi sau snowboard. Localnicii au devenit alergici la sporturile de iarnă din moment ce muntele e chel şi zăpada o mai văd doar în pozele din anii trecuţi. La Sinaia sunt deschise numai pârtiile din Valea Dorului, numai că nici acolo nu e prea grozav. Colac peste pupăză, ieri nu s-a putut schia decât până la ora 11:00. "Stăm ca proştii şi ne uităm la echipamentul în care am investit o grămadă de bani. Cât să urc pe munte şi să mă dau de unul singur pe o bucată de zăpadă? Noi vrem să avem turişti, să-i învăţăm să schieze, să-i facem să descopere tot ceea ce înseamnă Sinaia, nu să stăm degeaba pe munte", spunea în serile trecute unul dintre monitorii de schi din staţiunea prahoveană. Ca el mai sunt şi alţii.

PLOI ÎN LOC DE NINSORI
La Buşteni, dacă eşti femeie şi îţi cauţi un instructor, ca să-l alegi poţi face un concurs de Mister înainte. Îi găseşti pe toţi cocoţaţi pe bara de metal din zona de sosire a pârtiei. Pe Pârtia Kalinderu, care tocmai s-a mai pricopsit cu un ratrac nou, este numai zăpadă artificială, numai că din cauza ploilor puternice din ultimele zile aceasta începe să dispară prin unele locuri. "Noi avem zăpadă cât toate celelalte staţiuni de pe Valea Prahovei la un loc. Pârtia se prezintă în condiţii bune şi se poate schia de sus până jos fără nici o problemă. Din păcate, este prea cald şi, în loc să ningă, plouă cu găleata. Dacă precipitaţiile astea erau însoţite de un val de frig, cred că la ora asta aveam peste un metru de zăpadă la Kalinderu", a declarat Mihai Dobre, administratorul pârtiei şi al telescaunului din Buşteni.

UN PIC MAI BINE!
Dacă vreţi într-adevăr să schiaţi, trebuie să mergeţi la Straja, Parâng sau în staţiunile din judeţul Harghita, locuri unde preţurile sunt destul de accesibile. Să nu vă imaginaţi totuşi că o să întâlniţi nămeţi cât casa, aşa cum se întâmpla până acum în Masivul Vâlcan, sau că veţi rămâne înzăpeziţi printr-un vârf de munte. Nici vorbă de aşa ceva! În Parâng este zăpadă multă doar în zona Cabanei ANEFS, undeva mai sus de releu. În rest, condiţiile sunt numai bune pentru sporturi extreme pe iarbă. Drumul de acces în staţiune este blocat de la Rusu, astfel că sunteţi nevoiţi să folosiţi telescaunul cel vechi. Asta până când visul Elenei Udrea va deveni realitate şi Masivul Parâng se va transforma în cel mai mare domeniu schiabil din România.

110 centimetri este stratul de zăpadă depus la Bâlea Lac în urma ninsorilor din ultimele zile

Friday, January 8, 2010

Edit Miklos, locul 47 in cadrul Cupei Mondiale

Astazi, in cadrul probei de Coborare desfasurata la Haus i m Ennstal - Austria, cu ocazia etapei de Cupa Mondiala, romanca Edit Miklos s-a clasat pe locul 47, avand o intarziere de 3 secunde si 47 de sutimi fata de americanca Lindsey Vonn, castigatoarea cursei.

Zăpadă numai pentru ruşi

Cavnic şi Vatra Dornei, două staţiuni din nordul ţării, au pârtiile deschise numai datorită instalaţiilor de zăpadă artificială. Investiţiile sunt 100% private, autorităţile locale refuzând să se implice în astfel de proiecte.

Miile de turişti care au luat cu asalt staţiunile din România i-au făcut pe administratorii pârtiilor să producă foarte multă zăpadă artificială. Astfel, în staţiuni precum Cavnic sau Vatra Dornei se poate schia numai datorită instalaţiilor care transformă apa în cristale de zăpadă artificială.

AU SALVAT SEZONUL
"Avem foarte mulţi turişti din Republica Moldova şi nu puteam să-i lăsăm să plece de la Vatra Dornei fără să schieze. Avem o fâşie de zăpadă pe lângă teleschi, peste care sperăm să se mai pună zăpadă proaspătă în zilele ce urmează. Se anunţă ninsori şi sperăm să punem în funcţiune toate teleschiurile din staţiune", a declarat Gavril Dranca, administratorul pârtiilor Parc din staţiunea dorneană. În apropiere de Vatra Dornei, în Pasul Tihuţa, se poate schia chiar în apropiere de Castelul Dracula. E adevărat, condiţiile nu sunt la fel de bune ca în Depresiunea Dornelor, dar locul merită vizitat şi numai pentru legendele care circulă prin zonă. Din păcate, la Gura Humorului, unde a fost inaugurat un telescaun modern între Crăciun şi Anul Nou, nu se poate schia, chiar dacă pârtia este prevăzută cu instalaţie de zăpadă artificială. La Cavnic, staţiune care avea mai multă zăpadă în octombrie decât acum, se poate schia numai pe pârtia Roata 1. "Avem un singur tun cu care facem zăpadă artificială. Îl plimbăm de sus până jos şi astfel acoperim toată pârtia. Ne-am convins acum că fără zăpadă artificială nu se mai poate face schi în România", a povestit Cornel Poenar, administratorul domeniului Roata din localitatea maramureşeană.

PLOAIE LA ARIEŞENI
Iarna aceasta, locuitorii din Arieşeni parcă au fost blestemaţi. N-au putut face un ban din turism. Pârtiile de schi se prezintă groaznic. Sunt mai multe pietre decât fulgi de zăpadă. Peste toate acestea, ieri a mai şi plouat, astfel că la sfârşitul acestei săptămâni sunt şanse foarte mici să se poată schia în Munţii Apuseni. "Plouă ca la Londra la noi în comună. N-am văzut aşa ploaie nici primăvara. Dacă era asta ninsoare, se bloca tot drumul şi se făcea zăpada de un metru şi jumătate. Acum ne rugăm la Dumnezeu să se răcească vremea", a spus Delu Nicola, administratorul Vilei Vank din localitatea "albaneză".

Thursday, January 7, 2010

Ghinioane de Ajun

După două zile perfecte pentru schi şi snowboard, turiştii din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia n-au mai avut acelaşi noroc şi ieri, zi în care au sărbătorit Ajunul Crăciunului pe rit vechi. Din păcate, la Sinaia au fost închise toate pârtiile. Telecabina a urcat numai până la Cota 1.400. Mai sus, orice instalaţie de transport pe cablu a fost oprită din cauza vântului care a suflat cu 90 km/h. Şi nu a fost orice vânt, ci unul dinspre sud, care transportă aer cald. Au fost precipitaţii, dar sub formă de ploaie, ceea ce a dus la "spălarea" muntelui de zăpadă.

PLOAIE LA BUŞTENI
Nici la Buşteni nu a fost mai grozav, chiar dacă, în ultimele zile, instalaţia de zăpadă artificială a funcţionat fără încetare, iar ratractul a intrat în fiecare seară pe pârtie. "Am făcut zăpadă artificială foarte multă. Mai multă nu se putea face. Tunurile au funcţionat fără încetare. Din păcate, ne-a lovit ghinionul cu ploaia asta. Acum stăm şi ne uităm spre cer în speranţa că o să se oprească mai repede", a declarat ieri Mihai Dobre, administratorul domeniului schiabil din Buşteni. Site-ul Jurnalului Naţional transmite imagini live din staţiunea prahoveană. Lucrurile nu stau mai bine nici în celelalte staţiuni de pe Valea Prahovei. Azuga s-a lăudat tot anul cu noua instalaţie de zăpadă artificială, dar situaţia nu este deloc roză pe pârtiile Sorica şi Cazacu. Accesând www.jurnalul.ro, puteţi vedea ceea ce se petrece în timp real pe pârtiile din Munţii Baiului. În schimb, la Predeal, capitala paltonarilor de pretutindeni, a fost destul de multă agitaţie pe pârtie. Chiar dacă zăpada este umedă din cauza temperaturilor ridicate, s-au găsit destui oameni care să se distreze cu schiurile sau cu placa de snowboard. Cele mai bune condiţii le găsiţi pe Variantă şi pe Cocoşul, acolo unde foarte puţină lume ajunge. Înainte să plecaţi spre staţiunea din judeţul Braşov este bine să accesaţi www.jurnalul.ro, acolo unde găsiţi imagini live de la baza pârtiei Clăbucet. Lucrurile nu stau mai bine nici în Poiana Braşov, acolo unde singura pârtie pe care merită să vă zgâriaţi schiurile este Bradul. În rest, numai pietre şi iarbă. Telegondola Postăvaru vă poate folosi doar dacă vreţi să faceţi o plimbare până în vârf de munte.

UNGURIMEA ARE ZĂPADĂ
Pentru ziua de azi, cele mai bune condiţii de schi le găsiţi în jumătatea estică a Transilvaniei. La Băile Harghita, acolo unde găsiţi cel mai bun gulaş din ţară, stratul de zăpadă are o grosime de 30 de centimetri. Vorbim de Siberia României, astfel că nu poate fi vorba de ploaie sau de temperaturi pozitive. Drumul de acces în staţiune este curat, iar preţul unei călătorii cu teleschiul este 2 lei. Cei mici beneficiază de o reducere de 50% la transportul pe cablu. Pare un paradox, dar pârtia cu cele mai bune condiţii de schi din ţară este la Băile Homorod, tot în judeţul Harghita, la o altitudine de 600 de metri. Stratul de zăpadă artificială are o grosime de 50 de centimetri, iar, la baza pârtiei, pentru cei care nu schiază, se pot face plimbări cu trăsura trasă de cai.

BUCUROŞI DE COD GALBEN
Au existat şi oameni care s-au bucurat de avertizarea cod galben de ninsori şi ploaie. La Straja a nins suficient de mult încât să se poată schia pe toate pârtiile, inclusiv pe Mutu şi Constantinescu. În această perioadă, în staţiunea hunedoreană sunt organizate foarte multe tabere de schi, astfel că aveţi garanţia faptului că instalaţiile de transport pe cablu funcţionează. Pentru că vremea va fi rece la sfârşitul săptămânii, existând speranţe că va ninge din nou, salvamontiştii le recomandă turiştilor să folosească telescaunul pentru accesul în staţiune. Astfel se evită ambuteiajele rutiere care se formează de obicei la intrarea în Straja. Drumul care leagă staţiunea de municipiul Lupeni are o lungime de 9 kilometri. Veşti bune vin şi de la Arieşeni, judeţul Alba. Pârtiile de la Vârtop au fost ninse de curând, astfel că turiştii nu se mai pot plânge că şi-au stricat echipamentul şi au mai dat şi bani pentru lucrul acesta. În perioada Sărbătorilor de iarnă, orădeanul Cristi Brigean şi-a distrus placa de snowboard la Arieşeni. "N-am mai întâlnit aşa ceva. S-a rupt placa pe cele două pârtii de acolo. Nu ştiu dacă mai merită să merg acolo. Eu am avut noroc de două ori. Era o placă cumpărată de la un magazin second hand şi nici nu m-am accidentat. Un prieten de-al meu a căzut cu genunchiul într-o piatră şi nu a mai putut conduce maşina până la Oradea", a povestit Brigean, care a mărturisit că, la Straja, condiţiile de schi sunt mult mai bune. "Am fost la Lupeni, la părinţii soţiei mele înainte de Ajunul Crăciunului. Am urcat până în Straja şi m-am dat cu placa pe pârtia Platoul Soarelui. Era mult mai bine decât la Arieşeni."

ZECE CAMERE WEB
În luna ianuarie, Jurnalul Naţional le pregăteşte o nouă surpriză celor care iubesc sporturile de iarnă de la noi din ţară. Astfel, echipa noastră va monta încă zece camere web care vor transmite imagini live pe www.jurnalul.ro. Poiana Braşov, Predeal, Buşteni, Sinaia, Muntele Mic sau Semenic se numără printre staţiunile din care vom transmite imagini în direct pe site-ul Jurnalului Naţional. De asemenea, în fiecare zi la Antena 1, în cadrul Observatorului de la ora 7:00 şi ora 16:00, aveţi ocazia să urmăriţi imagini de pe pârtii. Redescoperă România împreună cu Jurnalul Naţional!


Wednesday, January 6, 2010

Viscolul, spaima schiorilor

Vântul a suflat cu putere la munte şi zăpada de pe pârtiile situate în goluri alpine a fost cărată în pădure. În Parâng, la peste 2.000 de metri, este risc mare de producere a avalanşelor.

In această iarnă, viscolul se dovedeşte cel mai mare duşman al celor care vor să meargă la munte pentru schi şi snowboard. Pe lângă faptul că instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona atunci când vântul suflă cu putere, acum am mai descoperit că puţina zăpadă de pe pârtii este cărată de vânt în pădure.

SENIN ÎN VALEA DORULUI
La Sinaia a fost distracţie mare în ultimele două zile. S-a schiat pe Drumul de Vară, dar şi în Valea Dorului. Ieri a fost superb, cerul fiind senin. Astfel au putut fi admirate la plajă, pe terasa de la cabană, "rusoaicele" venite în România pentru a petrece Crăciunul şi Anul Nou pe rit vechi. Din păcate, zăpada de pe Carp a dispărut ieri de la prânz. Nu s-a topit, pentru că pe "feţele" Masivului Furnica a fost foarte frig, ci a fost "cărată" de vânt şi adăpostită pe firul văilor.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi la Straja, unde se poate schia numai pe pârtiile Canal şi Slalom. Cei care vor să înveţe să schieze au la dispoziţie pârtia Platoul Soarelui, dar în partea superioară, de la pilonul patru în sus, sunt probleme cu iarba şi cu pietrele.

PERICOL ÎN PARÂNG
Salvamontiştii hunedoreni avertizează asupra pericolului producerii de avalanşe în Masivul Parâng, la altitudini mai mari de 2.000 de metri, din cauza zăpezii care a căzut în ultimele zile şi care nu s-a stabilizat peste stratul deja existent. "Turiştii care urcă şi rămân în staţiunile din Parâng, care sunt sub cota 1.800, sunt în siguranţă. Aici, trei pârtii din cele şapte sunt deschise. După testele efectuate de salvamontişti, s-a constatat că există pericol de avalanşe la peste 2.000 de metri, pentru că nu există o coeziune între stratul vechi şi cel nou de zăpadă. Stratul vechi s-a topit şi a îngheţat şi peste el s-a aşezat un strat de 30 de centimetri de zăpadă, care poate aluneca", a declarat şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida. Potrivit acestuia, zăpada veche este îmbibată cu apă, care a îngheţat, şi este foarte grea din cauza variaţiilor mari de temperatură.
"Turiştii care sunt amatori de schi alpin sau schi de tură sunt rugaţi să renunţe la aceste trasee şi să rămână doar pe zona schiabilă din staţiuni, unde pericolul producerii unor avalanşe este exclus. Traseele de coastă sunt periculoase. E suficient ca această zăpadă grea să fie atinsă de un om sau de un animal şi se produce o avalanşă", a afirmat Dumitru Bârlida.

Tuesday, January 5, 2010

Cod galben de ploi, vânt si polei pentru 14 judete

Meteorologii au emis, azi, o nouã avertizare cod galben de ploi, vânt si polei, valabilã pânã maine, care va afecta 14 judete din vestul si sud-vestul tãrii.
Astfel, de azi, ora 22:00, pânã maine, ora 24:00, în vestul si sud-vestul tãrii vor fi precipitatii mixte.
Vor fi afectate judetele Bistrita-Nãsãud, Maramures, Satu Mare, Sãlaj, Cluj, Bihor, Arad, Timisoara, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Mehedinti, Caras-Severin.
În Banat, vântul va sufla cu putere, iar la munte va viscoli zãpada.
În sudul Banatului si sud-vestul Olteniei va începe sã ningã marti dupã-amiazã.

Pericol de producere a unor avalanse în Masivul Parâng, din cauza zãpezii depuse în ultimele zile

Salvamontistii hunedoreni avertizeazã asupra pericolului producerii de avalanse în Masivul Parâng, la altitudini mai mari de 2.000 de metri, din cauza zãpezii care a cãzut în ultimele zile si care nu s-a stabilizat peste stratul deja existent.
"Turistii care urcã si rãmân în statiunile din Parâng, care sunt sub cota 1.800, sunt în sigurantã. Aici, trei pârtii din cele sapte sunt deschise. Dupã testele efectuate de salvamontisti, s-a constatat cã existã pericol de avalanse la peste 2.000 de metri, pentru cã nu existã o coeziune între stratul vechi si cel nou de zãpadã. Stratul vechi s-a topit si a înghetat si peste el s-a asezat un strat de 30 de centimetri de zãpadã, care poate aluneca", a declarat, azi, seful Salvamont Petrosani, Dumitru Bârlida.
Potrivit acestuia, zãpada veche este îmbibatã cu apã, care a înghetat, si este foarte grea din cauza variatiilor mari de temperaturã.
"Turistii care sunt amatori de schi alpin sau schi de turã sunt rugaþi sã renunte la aceste trasee si sã rãmânã doar pe zona schiabilã din statiuni, unde pericolul producerii unor avalanse este exclus. Traseele de coastã sunt periculoase. E suficient ca acestã zãpadã grea sã fie atinsã de un om sau de un animal si se produce o avalansã", a afirmat Dumitru Bârlida.
Turistii sunt sfãtuiti sã nu se aventureze pe trasee în aceste zile si sã evite, chiar si cei mai experimentati, zonele de creastã.
Informatii despre starea traseelor pot fi obtinute de la echipele Salvamont care se aflã la cabanele sau refugiile Salvamont din zonele montane, a spus Bârlida.
Salvamontistii instaleazã, azi, plãcute de avertizare a turistilor asupra pericolului de avalanse.
În pensiunile si hotelurile din zona Parâng erau, azi dimineatã, peste 350 de turisti.

Monday, January 4, 2010

Povestea Laurei Valeanu in Gazeta Sporturilor

Justin Gafiuc a scris pentru Gazeta Sporturilor povestea sibiencei Laura Valeanu, prima romanca ce va reprezenta Romania la Jocurile Paralimpice de Iarna. Studenta la Medicina, in Munchen, tanara in varsta de 20 de ani este antrenata de Bianca Munteanu.

Edit Miklos, locul 47 la Innerkrems

Schioarea Edit Miklos s-a clasat pe locul 47 (73 p FIS) in cadrul probei de Slalom Urias care s-a desfasurat astazi la Innerkrems - Austria. Dinamovista a avut o intarziere de 9 secunde si 70 de sutimi fata de elvetianca Fraenzi Aufdenblatten, castigatoarea cursei. Miklos nu este specialista in Slalom Urias, cu toate ca detine titlul national al acestei probe. Rezultatul de astazi dovedeste ca schiul alpin romanesc este departe de ceea ce se petrece in tarile Europei Centrale.

Se schiaza in Valea Dorului!

Teleferic Prahova a pus in functiune telescaunul de la Sinaia, din Valea Dorului. Se poata schia pe partiile Valea Soarelui si Subteleferic. Aceasta miscare a fost facuta la cererea "rusilor" care au venit in statiunea prahoveana in aceasta perioada.

Runningshop.ro iti premiaza fotografiile





Imaginile au fost trimise de Sergiu Campian!