AGROTRANSPORT

Sa mergi cu microbuzul pe ruta Bucuresti – Oltenita e un calvar. Si sunt numai 60 de kilometri. Trec peste faptul ca nu se dau bilete decat la cerere. Au dreptate oamenii. Consumi bilete, consumi hartie, consumi lemn! Adica poluezi. Mai departe! Pe langa faptul ca niciodata nu se face curat in masinile astea care arata ca niste tomberoane, mai spun ca nu toate au locuri pentru bagaje. Azi am ajuns la Big Berceni si m-am bucurat ca n-a mai fost bataie pe locuri si am avut si spatiu pentru bagaje. Foarte frumos, mai ales ca in fata mea statea un taran cu accent de maramuresean. Dupa Centura, oprire criminala. Doi tarani cu doi saci dupa ei. M-am panicat, crezand ca vor sa-si puna marfa peste geanta mea. Am si eu o manie! Tin la gentile de voiaj,dar nu d-alea pe role. Eu le prefer pe cele din gama sport. Taranii nu au bagat sacii in spate, ci au stat langa ei, in picioare, in fata. Vai, ce bine! Bomba era in alta parte! Taranii, care pareau oameni seriosi, din elita satului, erau incaltati cu niste cizme pline de balegar de oaie. In aceste conditii, am fost nevoit sa merg cu geamul deschis jumatate de drum. Poluatorii au coborat la Km 31 si s-au dus spre Herasti. Noi am inchis geamurile si am mers mai departe prin ceata. La Budesti am vazut ca s-au amenajat adaposturi pentru calatorii care stau in statie. Dar degeaba! Cocalarii stau pe marginea drumului, iar soferul opreste aproape la fiecare poarta. Aceeasi situatie si la Soldanu, de unde a urcat o piranda cu fusta lunga si creata. Dar nu asta era piesa de rezistenta din tinuta ei. Purta ochelari de soare cu lentile mari, care ii inveleau pometii, iar pe cap avea o caciula de blana alba. De ce se circula in conditiile astea? Pentru ca este singura legatura intre malul Dunarii si Bucuresti. Daca incerci trenul, o sa injuri CFR-ul de o sa-ti iasa acru pe gura.