Wednesday, December 12, 2007
Dertour, al doilea mare turoperator german, va aduce turisti strãini în România, de anul viitor
Dertour, al doilea mare turoperator german după TUI, îşi va suplimenta portofoliul prin aducerea de turişti străini în România începând de anul viitor, după ce în cei trei ani de prezenţă pe piaţa autohtonă s-a ocupat exclusiv de vacanţele turiştilor români în străinătate. "De anul viitor, Dertour va avea un catalog cu România pe care îl va promova în Germania şi în toată reţeaua de agenţii pe care le are în lume. Vom promova anul viitor litoralul românesc, unde estimăm că vom aduce la vară circa 1.000 de turişti, în principal din Germania", a declarat Radu Colfescu, directorul general al Dertour pentru România şi Republica Moldova. Dertour este prezent pe piaţa românească din anul 2004, dar până acum s-a ocupat exclusiv de outgoing (trimiterea românilor în concedii în străinătate). "Am decis să promovăm piaţa românească pentru că era cam singura pentru care nu aveam pachete turistice, dar şi pentru că TUI şi Neckermann au renunţat să mai vândă pachete pentru litoralul românesc. Când doi se retrag de pe o piaţă, intră al treilea", spune directorul Dertour România. Numărul unu mondial, grupul german TUI, şi un alt mare turoperator din aceeaşi ţară, Neckermann, au renunţat anii trecuţi să mai vândă pachete turistice pe litoralul românesc, fiind nemulţumiţi de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, de zgomotul şi lipsa curăţeniei din staţiuni. Dertour face parte, alături de turoperatorul ITS, din grupul Rewe, prezent în România şi cu lanţurile de magazine Billa şi Selgros.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment