Autorităţile locale din oraşul Vulcan au depus la Ministerul Turismului proiectul “Castelul din Carpaţi”, care îşi propune dezvoltarea staţiunii Pasul Vâlcan. “Proiectul are o valoare de 22 de milioane euro şi va beneficia de cofinanţare locală. Dorim să transformăm zona turistică Pasul Vîlcan, aflată la numai şapte kilometri de oraşul Vulcan, într-o adevărată staţiune turistică montană. Proiectul este înscris în programul naţional “Schi în Carpaţi”, staţiunea urmînd să aibă toate dotările moderne”, a declarat primarul oraşului Vulcan, Gheorghe Ile.
VISE. Proiectul prevede construcţia unei telegondole, a unui telescaun şi a cinci linii de teleschi. Staţiunea va beneficia de o infrastructură pentru alimentarea cu apă, canalizare şi reţele electrice. Nu vor lipsi tunurile de zăpadă pentru cele cinci pîrtii de schi, prevăzute a fi dezvoltate pe lungimi cuprinse între 500 şi 1.000 de metri.
PLANURI. Autorităţile locale speră ca lucrările la acest obiectiv de investiţii să înceapă anul viitor, urmînd ca pînă în 2011 să fie finalizate construcţiile telegondolei şi telescaunului. Acestea vor fi urmate de lucrările pentru teleschi şi amenajarea pîrtiilor, proiectul fiind prevăzut să se încheie în 2016. În prezent, în baza unui alt proiect cîştigat de Consiliul Local Vulcan împreună cu Consiliul Judeţean Hunedoara, a început execuţia la drumul care face legătura între oraş şi zona turistică Pasul Vîlcan. Drumul are o lungime de şapte kilometri, iar lucrările costă 13 milioane de lei.
Wednesday, June 11, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment