Tuesday, June 17, 2008
Spaniolul Alberto Contador si-a anuntat participarea la JO-2008
Rutierul spaniol Alberto Contador, învingătorul ediţiei recent încheiate a Turului Italiei, a anunţat, într-un interviu acordat televiziunii publice din Spania, că vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing (8-24 august). "Următorul obiectiv îl reprezintă Jocurile Olimpice", a declarat Contador, ieri, televiziunii publice spaniole, risipind astfel îndoielile care planau asupra participării sale la competiţia din China. Contador, în vârstă de 25 de ani, a explicat că vrea să participe la JO în probele de şosea şi contratimp, afirmând că se simte "mai pregătit psihic pentru contratimp". "Cele două probe sunt foarte dificile şi vom vedea ce rezultat voi obţine", a subliniat Contador, preocupat de timpul scurt pe care îl mai are la dispoziţie pentru a pregăti Jocurile Olimpice. Alberto Contador şi-a anunţat deja intenţia de a participa la Turul Spaniei 2008 (30 august - 21 septembrie), în timp ce în Turul Franţei nu îşi va putea apăra tricoul galben, deoarece echipa sa, Astana, este exclusă din competiţie, din cauza numeroaselor afaceri de dopaj în care a fost implicată. Tânărul câştigător al ediţiei de anul trecut a Turului Franţei visează să devină primul spaniol care câştigă toate cele trei mari competiţii cicliste (Turul Franţei, Turul Italiei şi Turul Spaniei) şi să se alăture astfel sportivilor Eddy Merckx, Jacques Anquetil sau Bernard Hinault în panteonul ciclismului.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment