Drumul Naţional 13E, între comunele Zagon şi Barcani din judeţul Covasna, este în continuare blocat, azi, după ce din cauza ninsorii abundente şi a viscolului peste patruzeci de copaci au căzut pe şosea, cu o zi în urmă şi în cursul nopţii.
Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Covasna, Sorin Stoican, a declarat, azi, că lucrările de îndepărtare a copacilor au fost reluate în cursul dimineţii de joi şi şi-a manifestat speranţa ca până la ora 15.00 să fie finalizate, iar drumul să fie redeschis.
Potrivit sursei citate, în zonă se lucrează, cu sprijinul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, cu cinci drujbe pentru tăierea şi îndepărtarea copacilor doborâţi de vântul puternic sau rupţi din cauza zăpezii.
Atât miercuri, cât şi în cursul nopţii, peste patruzeci de copaci au căzut, pe o distanţă de aproximativ patru kilometri, blocând complet porţiunea de drum naţional între Zagon şi Barcani. În zonă, stratul de zăpadă a depăşit 80 de centimetri, pe alocuri ajungând chiar şi la un metru.
Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Covasna recomandă şoferilor să circulă pe drumuri ocolitoare, cum ar fi spre Valea Mare.
Thursday, December 6, 2007
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment