Saturday, December 1, 2007

Forfota la Ranca

Peste 2.000 de turişti sunt aşteptaţi în acest week-end la Rânca – Gorj. Circulaţia pe drumul care leagă staţiunea din Masivul Parâng de localitatea Novaci se desfăşoară în condiţii de iarnă.
Ninsorile din această săptămână au îngroşat stratul de zăpadă din staţiunile montane, astfel că în acest week-end condiţiile de schi vor fi destul de bune. În plus, la Bâlea Lac a fost reluată construcţia Ice Hotel, după ce în urmă cu o săptămână lucrările au fost sistate din cauza căldurii.
GARANTAT. Până ieri, la Rânca se circula în condiţii de iarnă. Din acest motiv, conducătorii auto trebuie să fie echipaţi cu lanţuri dacă vor să ajungă în staţiune. De altfel, Poliţia Novaci va organiza un filtru prin care nu va permite accesul maşinilor neechipate corespunzător. Priveliştea din Rânca îţi taie respiraţia. Iar totul se desfăşoară cu repeziciune, că doar suntem în Oltenia. Cele două pârtii de pe Muntele Cornescu se prezintă în condiţii bune, iar centrele de închirieri vor fi deschise până duminică seara.
PERFECT. De mâine se va putea schia în condiţii foarte bune şi la Sovata. “A nins foarte mult zilele astea şi s-a depus un strat de zăpadă gros de vreo 50 de centimetri. Nu a mai fost de multă vreme aşa”, a declarat Vasile Hârsan, administratorul pârtiei Aluniş. Zăpadă foarte multă şi în Munţii Rodnei. Nu vă aventuraţi la schi de tură pentru că există riscul producerii de avalanşe. Mai bine alegeţi pârtiile de la Valea Blaznei şi Valea Măriilor. Aici, mâine se va organiza o petrecere pentru deschiderea oficială a sezonului de schi.
BRRR. Noaptea de miercuri spre joi a fost una a recordurilor de temperaturi negative din această iarnă. În judeţul Covasna, la Întorsura Buzăului şi la Comandău, acolo unde se poate schia, s-au înregistrat –22ºC. Cea mai scăzută temperatură din zonă s-a înregistrat în februarie 2005, la Întorsura Buzăului, de –36ºC.

No comments: