Wednesday, December 12, 2007

Numãrul românilor plecati în vacantã în tarã si strãinãtate a urcat în 2007 cu 10%, respectiv cu 25%

Numărul românilor care şi-au petrecut vacanţele în ţară a crescut cu 10% în acest an, creştere similară cu cea a numărului străinilor veniţi în vacanţă în România, iar numărul românilor care şi-au petrecut concediile în străinătate s-a majorat cu 25%, potrivit datelor ANAT. Volumul biletelor de avion emise de companiile aeriene membre IATA, vândute prin agenţiile de turism a depăşit, în primele 11 luni ale acestui an, valoarea de 347 de milioane de euro, cu peste 37 de milioane de euro mai mult decât volumul vânzărilor înregistrat pentru tot anul trecut. Potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), românii au cheltuit pe vacanţe în străinătate, în cele trei luni din vara acestui an, circa 311 milioane de euro, cu 7% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Cheltuielile străinilor sosiţi în România în vara lui 2007, s-ar ridicat la aproximativ 266 de milioane de euro, în scădere cu 12% comparativ cu perioada iunie - august a anului precedent. De asemenea, numărul pachetelor turistice pentru vacanţe petrecute pe vase de croazieră a fost de 6.000, în acest an, cu 50% mai mult faţă de anul trecut.

1 comment:

Anonymous said...

hai cu revelionul ala odata...parca deja aud zapada cum scartaie pe sub schiuri.