Sunday, December 2, 2007
Patinoar inaugurat de 1 Decembrie la Tg. Jiu
Câteva mii de persoane au participat, aseara, la inaugurarea primului patinoar din Târgu Jiu şi a instalaţiei de iluminat ornamental a oraşului în perioada sărbătorilor de iarnă. Patinoarul a fost realizat de o firmă privată, al cărei patron a anunţat că instalaţia de producere a gheţii poate funcţiona şi vara, în perioadele cu temperaturi normale. Primarul municipiului, Florin Cârciumaru, a fost cel care a pornit instalaţia de iluminat ornamental, fiind pentru prima dată când la Târgu Jiu aceasta este pusă în funcţiune la data de 1 decembrie. Edilul a susţinut că bradul pe care gorjenii îl pot admira de sărbători în centrul oraşului este al treilea ca înălţime din România. "Pentru noi este o mare bucurie să punem în funcţiune instalaţia de Ziua Naţională, dar este şi un motiv e mândrie că bradul de la Târgu-Jiu, după cel de la Bucureşti şi Cluj, este cel mai înalt din ţară. Are circa 23 de metri înălţime şi a fost realizat fără niciun leu de la bugetul local”, a spus Cârciumaru. Bradul de Crăciun şi instalaţia ornamentală au fost realizate de firma care anul trecut a concesionat reţeaua de iluminat public din municipiu.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment