Thursday, December 13, 2007
Sezonul de iarnã pe Valea Prahovei deschis oficial
Turistii care îsi vor petrece weekendul pe Valea Prahovei au ocazia sã asiste, sâmbãtã, la deschiderea oficialã a sezonului de iarnã. Autoritãtile locale din Sinaia invitã turistii la poalele muntilor Vârful cu Dor, Furnica si Piatra Arsã, unde se va da startul sezonului turistic montan prin inaugurarea unui obiectiv turistic de importantã nationalã, telegondola - care va parcurge traseul dintre cartierul Furnica si Cota 1.400. Deschiderea oficialã este conceputã de organizatori ca o poveste, unde purtãtorii de traditii vor coborî din munti pentru a-si da întâlnire cu oaspeti de seamã adunati în fata Cazinoului din Sinaia. "Perla Carpatilor", cum mai este numitã statiunea cu asezãmintele religioase, traditionale si monarhice si cu un pitoresc peisaj, creeazã un cadru deosebit pentru organizarea sãrbãtorilor de iarnã. Constructia telegondolei din Sinaia este un prim pas al proiectului pentru dezvoltarea turismului din Valea Prahovei. Telegondola are o capacitate de transport de 1.700 de persoane pe orã si va parcurge distanta dintre cartierul Furnica si Cota 1400 în cinci minute. O primã cãlãtorie cu telegondola se va face la ceremonia de inaugurare. Povestea montanã la care sunt invitati sã ia parte atât turistii, cât si localnicii se continuã într-un decor arhaic si modern deopotrivã, la Cazinoul Sinaia. Aici este organizat, de la ora 17,00 un spectacol cu Sandra, Tibi Scobiola Band, Sistem. Vor fi efecte vizuale proiectate pe ecrane, efecte pirotehnice si focuri de artificii. Tot sâmbãtã, este programatã inaugurarea telegondolei din Azuga, precum si festivitatea de deschidere a sezonului de schi din aceastã statiune. Pentru orasul Azuga, aceastã investitie este foarte importantã, deoarece ea va elimina principala nemultumire a schiorilor, cea legatã de statul la coadã pentru transportul cu telescaunul. Telegondola va deservi pârtiile Cazacu, Sorica, Stâna si Sorica Sud, piste ale cãror trasee însumeazã aproximativ sase kilometri. Cabinele telegondolei din Azuga vor parcurge o distantã de 1.800 metri, la o diferentã de nivel de 530 de metri.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment