Wednesday, January 9, 2008

Ambasadorul Austriei dispus sã sprijine proiectul COSR pentru sporturile de iarnã

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, s-a întâlnit, azi, cu ambasadorul Austriei, Martin Eichtinger, pentru a discuta despre proiectul iniţiat de forul olimpic privind revigorarea sporturilor de iarnă din România, iniţiativă pe care oficialul austriac s-a arătat dispus să o sprijine. Întâlnirea s-a desfăşurat la solicitarea Ambasadei Austriei la Bucureşti. "Tema discuţiilor a fost proiectul iniţiat de COSR pentru revigorarea sporturilor de iarnă în România. Martin Eichtinger a exprimat interesul ţării sale în a sprijini acest proiect din punct de vedere tehnic şi sportiv. La intalnire au mai fost prezenţi secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, consilierul comercial al ambasadei Austriei, Walter Friedl, şi ataşatul comercial, Andreas Grof", se arată într-un comunicat al COSR. În martie 2006, Morariu anunţa că forul olimpic va crea "Polul România Sporturile de iarnă", prin care vor fi sprijinite, pe baza unui proiect concret, aceste discipline sportive, astfel încât în opt ani România să poată câştiga o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă.

No comments: