În ciuda viscolului, pârtiile din Masivul Vâlcan au fost deschise şi ieri. Staţiunea Straja are avantajul că transportul pe cablu este asigurat de teleschiuri, care nu pot fi afectate de vântul puternic. Schiorul român de azi este din ce în ce mai mofturos şi are pretenţii nejustificate. Toată lumea vrea să urce pe pârtie cu telescaunul sau telegondola, fără să se gândească la faptul că astfel de instalaţii de transport pe cablu au şi destule dezavantaje.
TEAMÅ. Codul galben remis de către ANM i-a speriat la culme pe schiori. Numai că dracul nu a fost chiar atât de negru! Vineri şi sâmbătă s-a schiat fără prea mari probleme în staţiunea Straja. Zăpadă îngheţată şi cer senin, ingredientele unei partide perfecte. Doar în partea superioară a Masivului Vâlcan vântul îşi făcea simţită prezenţa, astfel că turiştii au preferat să se distreze mai mult la baza muntelui, pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui. Ieri-dimineaţă, peste staţiunea hunedoreană s-a năpustit ninsoarea, însoţită de un vânt puternic. Turiştii s-au speriat şi au crezut că ziua de schi este compromisă. Din fericire, s-au înşelat! Toate instalaţiile de transport pe cablu au funcţionat! Telescaunul care face legătura cu municipiul Lupeni a fost pornit încă de la ora 8:00, două ore mai târziu fiind puse în funcţiune şi teleschiurile, care nu au fost deloc afectate de viscol. Turiştii s-au adunat imediat pe pârtie, dar au avut probleme din cauza schiurilor care nu aluncau pe zăpada proaspătă din cauza faptul că nu erau date cu ceară. Cel mai mult s-au bucurat de pârtie amatorii de snowboard, care au avut parte de un "pulver" de 20 de centimetri. Transportul pe cablu pe pârtii a funcţionat pentru că este asigurat de instalaţii mici, care nu depind de viteza vântului. În Parîng, altă staţiune de pe Valea Jiului, a nins puternic toată ziua de ieri, iar vântul a suflat cu 40-50 km/h. Turiştii s-au speriat de avertizarea cu cod galben remisă de meteorologi şi s-au grăbit să coboare repede de pe munte pentru a nu rămâne blocaţi.
GONIŢI ACASÅ. Cei care au ales să meargă pe Valea Prahovei sau în Poiana Braşov n-au putut pune urca ieri pe schiuri. La Sinaia a nins foarte mult, dar din cauza vântului transportul spre Cota 2.000 a fost paralizat. Aceeaşi situaţie şi la Azuga! În schimb, la Buşteni, administratorul pârtiei a profitat de ninsoare şi a intrat cu "ratracul" pe pârtie pentru a "lega" zăpada proaspăt căzută de vechiul strat. În Masivul Postăvaru toate instalaţiile de transport pe cablu au fost închise. În plus, nici ninsoarea nu a fost una puternică! Cele mai vitrege condiţii pentru sporturile de iarnă au fost la Bâlea Lac, acolo unde a nins foarte mult, iar telecabina nu a putut funcţiona.
Wednesday, January 30, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment