Wednesday, January 23, 2008

HAOS ÎN PRO TOUR

Rutierii nu mai înţeleg ce se întâmplă în sportul cu pedale. Practic, sezonul 2008 se va desfăşura în două circuite separate - Pro Tour şi cursele organizate de marile tururi. Conducerile acestora din urmă resping seria competiţiilor aflate sub egida Uniunii Cicliste Internaţionale.
Belgianul Tom Boonen, unul dintre cei mai de succes rutieri din ultimii ani, a descris situaţia ca fiind "un haos absolut". "Situaţia este îngrozitoare. Nimeni nu ştie cine este organizatorul. Avem nevoie de cineva care să vină şi să ne arate calea de urmat," a spus fostul campion mondial televiziunii Reuters.
Patrick Lefevere, directorul echipei al cărui component este belgianul - Quick-Step - este în acelaşi timp şi preşedintele Uniunii Internaţionale a Echipelor de Ciclism Profesioniste. El spune că sportul cu pedale se află "într-o situaţie şi mai gravă" decât cea din urmă cu un an, când cearta izbucnită între cele două părţi aflate şi acum în conflict a făcut ca startul sezonului să fie pus sub semnul întrebării.
Anul trecut, UCI a ameninţat că va sancţiona echipele care vor participa la Cursa Paris-Nisa, organizată în luna martie, după ce o exclusese din calendarul Pro Tour, în urma unei dispute cu cu organizatorii Amaury Sport Organisation (ASO). ASO este în acelaşi timp organizatoarea Turului Franţei. Criza a fost evitată în ultimul moment, după ce părţile aflate în conflict au ajuns la un acord temporar.
"Ne aflăm în aceeaşi situaţie ca şi anul trecut, ba chiar mai rău. Anul trecut, sezonul a luat startul şchiopătând, iar acum ne-am întors la aceleaşi probleme," a spus Lefevere. "Dacă nu se va ajunge curând la un acord, aştept să erupă din nou acelaşi conflict, înaintea Cursei Paris-Nisa. Şi de această dată, victimele principale vor fi echipele şi rutierii."
De fapt, UCI şi ASO au ajuns la un acord pentru actualul sezon. În noiembrie trecut, au fost de acord că nu pot ajunge la un acord. Drept rezultat, Circuitul Pro va avea loc fără marile curse pe etape - Turul Franţei, Turul Italiei şi Turul Spaniei.
"Nu se poate spune că Pro Tour-ul e mai slab. Se poate spune că este vorba de un an de tranziţie," a spus preşedintele UCI, Pat McQuaid. "Am minţi dacă am spune că avem cele mai bune competiţii, însă avem cele mai bune echipe şi va fi un Circuit global, care va duce ciclismul în ţările în dezvoltare."
McQuaid i-a spus lui Lefevere că nu trebuie să-şi facă griji în legătură cu startul sezonului, din moment ce UCI a fost de acord ca organizatorii marilor tururi să poate invita la start ce echipe doresc. Singura excepţie o reprezintă Turul Franţei, asupra căruia ambele părţi au fost de acord ca să fie invitate cele 18 echipe din Pro Tour.
Disputa dintre Pro Tour şi competiţiile organizate de patronii marilor tururi se poate agrava, după ce federaţiile naţionale din Franţa, Italia, Belgia, Spania, Austria şi Luxemburg au anunţat UCI, în această săptămână, că se vor alătura marilor tururi, dacă vor fi nevoite să aleagă una dintre părţi.

No comments: