Sunday, January 6, 2008

Vântu’, bată-l vina!

Sfinţirea bisericii de gheaţă de la Bâlea Lac, programată iniţial pentru ziua de ieri, a fost amânată cu o săptămână. Din cauza vântului puternic, muncitorii n-au mai reuşit să construiască turnul şi crucea lăcaşului de cult.Extrem. Acesta este cuvântul care defineşte cel mai bine tot ceea ce se petrece la Bâlea Lac. Altitudini mari, zăpadă să-ţi ajungă, vânt puternic, schi de tură, free-ride! Şi, de trei ani, construcţii din gheaţă.
CU GURA CÅSCATÅ. Ice Hotel a fost deschis încă din luna decembrie, iar turişti sunt destui. "Am vrut să dorm în hotelul de gheaţă, pentru că mi se pare o experienţă unică. Am fost echipat cum trebuie şi nu a fost foarte frig. În plus, o astfel de experienţă merită încercată. M-am săturat să dorm numai la căldură, am vrut să văd cum e şi la rece", şi-a explicat alegerea unul dintre cei care au înnoptat week-end-ul trecut în hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac. Dacă vi se pare prea exagerat să dormiţi aici, puteţi măcar să vizitaţi. Costă 6 RON. Şi, dacă vă place, luaţi-vă o votcă, pe care o puteţi bea dintr-un pahar de gheaţă. Iar dacă ajungeţi la al doilea pahar, sigur o să doriţi să luaţi masa la restaurant. Servirea este ireproşabilă, iar mâncarea pregătită de un bucătar francez. Aşa că nu vă mai gândiţi la hot-dog-ul de pe marginea pârtiilor de pe Valea Prahovei, pentru care plătiţi degeaba 13 RON, şi comandaţi rapid o ciorbă de praz. E fierbinte, chiar dacă în "local" nu sunt mai mult de –5ÞC. Ospătarul are şi el o dorinţă. Nu vrea bacşiş, dar vă roagă să mâncaţi mai repede, să nu se topească pereţii! Şi acum, una grea. În incinta Ice Hotel va avea loc în această iarnă o prezentare de modă!!!
ADVERSAR. În apropiere de hotel a fost construită şi o biserică de gheaţă. Ieri, în ziua de Bobotează, aici ar fi trebuit să se ţină două slujbe de sfinţire. Una de un preot evanghelic, alta de un părinte catolic. Din păcate, evenimentul aşteptat cu atât interes de schiori a fost amânat cu o săptămână. Din cauza viscolului foarte puternic, muncitorii nu au mai putut ridica turnul şi crucea bisericii, astfel că Arnold Klingeis, managerul întregului proiect, a anunţat pe toată lumea că sfinţirea nu poate fi făcută. "Nu sunt condiţii pentru aşa ceva. Mai bine aşteptăm o săptămână şi facem totul ca la carte, aşa cum trebuie", a precizat acesta. La Bâlea Lac, când vorbeşti despre schi sau snowboard, nu mai spui sporturi de iarnă. Aici li se spune sporturi de altitudine. Pentru că e mai mult decât schi şi snowboard. Nu ai teleschi, astfel că eşti nevoit să urci pantele pe jos, fiind nevoit să te caţeri printre stânci reci, care te privesc cu duşmănie. Ca să îţi uşurezi misiunea, e bine să foloseşti schiuri de tură, pe a căror talpă se lipeşte un material sintetic, care are aceleaşi proprietăţi ca pielea de focă, împiedicând alunecarea. După ce aţi ajuns în vârf, dezlipiţi "foca" şi porniţi la vale prin zăpadă nebătută.

No comments: