Monday, July 21, 2008

X-Cup Sibiu






Sfarsitul de saptamana care tocmai a trecut a prilejuit sibienilor o intalnire inedita cu sporturile alternative. Proaspatul eveniment, X-Cup, a reunit skateboarderi, BMX-eri si mountainbikeri, pentru o desfasurare de pomina.
Astfel, sambata, in skatepark-ul din centrul orasului, cativa dintre cei mai buni skateboarderi din tara au demonstrat tehnica si dibacie, asezonate cu stil si lejeritate, reusind sa stranga in jur de 350 de spectatori, uimiti de cele petrecute.
Proba de miniramp a fost castigata de sibianul Alin Gavozdea, o legenda vie a skateboardingului din Romania, urmat de tanarul Cristi Macaria din Cluj si de Laurentiu Stan, a.k.a. Cupi, din Brasov. Gavo a avut o mansa cursiva si relaxata cu tweaked frontside rock'n'roll-uri, backside si frontside disaster to revert si diverse variatiuni pe tema "blunt", in timp ce Cristi s-a remarcat cu frontside tailslide-uri si un nollie bluntstall, iar Cupi a uimit audienta cu un incredibil bluntstall bigspin-out.
Sesiunea de best trick a motivat participantii intru creativitate si tehnicitate. Tanarul localnic Tobias a transferat cu backside din piramida pana in plat, Cristian Benescu, zis Uskat, a rezolvat canta funbox-ului pe switch cu un 50-50 grind, Gavo a recidivat cu un delicat backside disaster to revert, iar Florin Cucuruzac, poreclit Tinerica, si-a facut un cadou frumos de ziua lui, printr-un 360-flip to rock to fakie. Totusi, trick-ul zilei i-a apartinut lui Tiberiu Beliciu, a.k.a. Kid, si a fost un 360-flip to fakie cu pop amplu, in quarter-ul skatepark-ului.
Intrecerea celui mai inalt ollie, i-a adus fata in fata pe doi brasoveni, Laurentiu Stan (Cupi) si Mihai Popa, cunoscut si drept Pamflet. Ei au dovedit mai intai 7 placi de skate, asezate in "sandwich", si-au incercat norocul la 6 placi + una in cant si au revenit la cele 7 initiale, pentru un joc de "obligatea", castigat in cele din urma de Cupi.
Ora 22 a aceleiasi zile i-a strans pe toti entuziastii la Crispus Pub, unde DJ LeizaBoy din Timisoara a invartit vinyl de calitate superioara si a pus pe jar spiritele petrecerii.
Ziua de duminica i-a gasit pe organizatori si pe rideri in legendarul dirtpark din Dumbrava, pentru a doua parte a evenimentului: concursul de dirtjumping dedicat mountainbikerilor si BMX-erilor, pentru care au venit musafiri din Targu Mures si din Brasov si un public spectator in jurul cotei 200.
La mountainbike, cea mai buna linie in trail-uri i-a apartinut experimentatului Ovidiu Seician din Sibiu si s-a compus din X-up, one-footed X-up, whip, no-footed can-can, alt whip estetic, one-handed tabletop si un nou X-up curat pe final. El a fost secondat de alt localnic, de data aceasta mai tinerel, Ciprian Fusle, a carui mansa ideala a aratat cam asa: one-footed X-up, X-up, one-footed tabletop, alt X-up, whip si opposite tabletop. S-au mai remarcat Vlad Cruduleci din Sibiu si brasovenii Cezar Bajenaru, Constantin Iordan si Alex Zara, aflati la primul lor concurs de acest gen.
La BMX, Jiga Alex a aratat, pe langa X-up-uri, un one-footed can-can delicios si un tuck no-hander, o linie cu doua turndown-uri si un 360 curat si s-a teleportat pe prima pozitie. La mica diferenta de el, Cosmin Comaniciu a legat o linie cu doua 360-uri si un tiregrab, pentru o meritata pozitie a doua.
Proba de best trick i-a adus pe mountainbikeri la hopul cel mai mare a dirtpark-ului si a crescut pulsul spectatorilor. De pe rampa cea mai inalta au plecat antementionatii Ovidiu si Ciprian, alaturi de Ionut Grecu, Constantin Iordan si de indecisul Rares Botezatu, dar biruitor a fost acelasi Ova. Tabletop-uri imense, suicide no-handere, X-up-uri one-footed si un no-footed can-can full extension au dat impresia ca dirtpark-ul ii apartine lui Ova, iar adevarul nu este prea departe de aceasta supozitie. Ionut Grecu a zburat cu tabletop-uri mari si curate peste generoasa distanta, iar Ciprian Fusle s-a jucat si el cu no-footed X-ups, no-footed can-cans si cu un inovativ superman pe final.
Sesiunea de BMX best trick s-a desfasurat pe linia mare de trail-uri, unde Johnny a scos turndown-uri si a incercat tailwhip-uri, iar Cosmin Comaniciu, zis si Comanu' a transferat cu un 360 excelent intre diferitele linii si s-a incapatanat sa aterizeze un neinduplecat 180. Castigatorul s-a numit iarasi Jiga Alex, care si-a prajit degetele pe drept in timpul unui 360 tire-grab. Un premiu special l-a primit cel mai tanar participant la eveniment, Bogdan Stoia, un copil promitator de 9 ani din Sibiu.
De precizat ca in ambele zile jurizarea a fost asigurata, printr-un sistem simplu de vot, de catre participantii la concursuri insisi, neexistand nici cel mai mic dubiu in ceea ce priveste transparenta si corectitudinea rezultatelor.
Premiile acestui eveniment au fost oferite de Eastpak si de Vans, iar organizatorii se numesc Ego Events si Asociatia Club Sportiv Roman de BMX.

























1 comment:

ovisopa said...

Cateva poze de la a doua Editia a X-Cup Sibiu - 31 Iulie 2009

Duminica o sa pun si filmuletele pe net ;)