Monday, December 10, 2007

Zăpadă ca în Austria

Turiştii care au ales să meargă week-end-ul trecut la Straja au dat dovadă de inspiraţie. Pârtiile au fost bine amenajate, teleschiurile nu au avut probleme, iar nocturna a funcţionat până spre miezul nopţii.
Fericire mare pe Valea Jiului. Nu pentru că Miron Cozma a fost eliberat! Aproape că nu contează asta, chiar dacă toţi recunosc că "Luceafărul huilei" a fost omul care i-a condus cel mai bine. Acum, turismul este la putere. "Vine lume din toată ţara să se deie cu schiurile la noi. Avem de treabă, să se simtă oamenii bine", spune un localnic.
INFRASTRUCTURÅ. Între cele două staţiuni din zonă, Parâng şi Straja, s-a născut în ultimii zece ani o rivalitate puternică. Schiorii se împart în două, după pretenţiile pe care le au. Cine caută aventură urcă în Masivul Parâng. Restul, oamenii care preferă să schieze pe pârtii bine amenajate, alege Straja. Staţiunea aflată deasupra oraşului Lupeni are o cu totul altă faţă din acest sezon. Drumul de acces, lung de nouă kilometri, a fost asfaltat în vara acestui an, astfel că orice maşină poate ajunge până la 1.400 de metri altitudine. În plus, accesul Ambulanţei este mult mai uşor, astfel că orice turist care suferă vreun accident pe pârtie este transportat imediat la spital. În mare parte a fost rezolvată şi problema locurilor de parcare. Cei care nu vor să-şi lase automobilele pe marginea drumului pot intra în parcarea aflată în apropierea teleschiului 4. E cu plată şi e păzită. Nimeni n-o să vă spargă geamurile, n-o să vă rupă oglinzile şi nici n-o să vă fure capacele de la roţi. Totul e în siguranţă.
IREPROŞABIL. În week-end-ul ce tocmai a trecut, pârtiile au arătat impecabil la Straja. "Nu a fost toată iarna trecută zăpada aşa de bună ca acum. E drept, sezonul trecut a început abia la Crăciun", a precizat Eduard Zaiu, unul dintre salvamontiştii din staţiunea hunedoreană. După ninsorile din luna noiembrie, administratorii pârtiilor au intrat cu "ratracul" pe pârtie şi au reuşit să prindă zăpada de sol. În aceste condiţii, taluzurile nu se mai formează, iar ninsorile de mai încolo nu vor face altceva decât să îngroaşe stratul de zăpadă deja existent.
DELICIU. Straja a arătat ca o staţiune din Austria. Turiştii care au ajuns încă de vineri în Masivul Vâlcan s-au grăbit să schieze cât mai mult, temându-se că a doua zi se vor forma cozi la instalaţiile de transport pe cablu. Din fericire, nu a fost aşa. La teleschiul 5, de pe pârtia Mutu, s-a aşteptat maximum cinci minute. Iar la teleschiul 3, de pe pârtia Constantinescu, nu s-a format niciodată coadă. Pentru începători, cel mai bun loc s-a dovedit a fi Platoul Soarelui. Zăpada moale şi monitorii de schi de la baza pârtiei au fost ingredientele unui week-end fericit.

Extrem
Amatorii de free-ride, destul de puţini, e adevărat, au profitat de vremea bună, de cer variabil cu vânt slab şi s-au aventurat pe Canal. O pârtie "mare cât China", unde ai parte de zăpadă neatinsă. Trebuie doar să laşi greutatea pe partea din spate a schiurilor şi să nu te sperii când treci de la zăpadă îngheţată la powder de un metru. Practic, cine face această pârtie poate spune că a trecut de la stadiul de schior de dâmb la cel de schior alpin. Locul ar fi ideal pentru snowboard, dar foarte puţini au curajul să se aventureze prin aşa pustietate. Cel mai bine se schiază pe aici primăvara când zăpada este îngheţată dimineaţa, iar cantul schiului are în ce să se înfigă.

No comments: