Traseele turistice montane din judetul Arges au fost deschise ca urmare a topirii celei mai mari pãrti a stratului de zãpadã, dar au fost mentinute o serie de restrictii pentru cele aflate la altitudini mai mari de 2.000 de metri.
"Pentru turistii care vor sã parcurgã segmente ale crestei Fãgãrasului, recomandarea noastrã strictã este sã aibã asupra lor, în continuare, echipamentul de iarnã, format din coltari usori, bete de schi sau piolet, pentru traversarea pantelor înghetate, unde, mai ales dimineata, existã pericolul de alunecare", a anuntat, azi, seful Serviciului Public Salvamont (SPS) Arges, Ion Sãnduloiu.
Potrivit salvamontistilor, la peste 2.000 de metri altitudine mai existã încã zãpadã pe versanti, iar consistenta acesteia este umedã si grea. De asemenea, sunt zone în care, datoritã acumulãrilor din timpul iernii, stratul de zãpadã poate încã sã aibã grosimi considerabile, astfel cã pânã la topirea integralã existã riscul dislocãrii unor bucãti de dimensiuni mari.
"În timpul parcurgerii traseelor turistice se recomandã ocolirea suprafetelor cu zãpadã sau abordarea lor dimineata, când sunt încã înghetate, având echipamentul necesar", a precizat Ion Sãnduloiu.
Pe toate pantele deschise din zona alpinã se poate practica schiul de primãvarã, fiind însã interzisã intrarea schiorilor pe vâlcele si vãi, unde acumulãrile de zãpadã nu sunt încã stabillizate.
Thursday, June 4, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment