Un val de ninsori s-a abătut peste ţara noastră în ultimele zile. În unele locuri, stratul de zăpadă proaspătă atinge o grosime de 30 de centimetri. La Arieşeni, în judeţul Alba, iarna îşi trăieşte momentele de glorie.
Poiana Braşov, cea mai importantă staţiune de schi de la noi, trece prin clipe grele. Chiar dacă în ultimele trei zile a nins, stratul de zăpadă este insuficient de gros pentru schi şi snowboard. Din reflex, oamenii continuă să meargă acolo. Urmează o secvenţă petrecută în acest week-end chiar la baza Masivului Postăvaru. Trei băieţi vânjoşi coboară din telecabina Kanzel având în mână cabluri electrice, truse de montaj, laptopuri şi tot ce îi mai trebuie unui tehnician priceput. La ieşire, pe scări, dau nas în nas cu o cucoană proaspăt ieşită dintr-un coafor, cu o frizură asemanatoare cu cea purtată de Traian pe vremea când a venit să cucerească Dacia. Respectuoşi, tehnicienii au grijă să deschidă uşa doamnei care era însoţită de câteva rubedenii şi atenţionează: “Grăbiţi-vă, că pleacă telecabina!”. Nu li se spune nici “Bună ziua!”, nici “Mulţumesc”!!! Dar sunt întrebaţi. “Sunteţi de la cablu?”. Băieţii se uită înapoi, o analizează din cap până în picioare pe cucoană, îi remarcă ţinuta achiziţionată din bazar şi îi răspund: “Facem orice! Întindem cabluri, reparăm televizoare, instalăm tot ce trebuie. Noi vă facem tot ce aveţi nevoie, numai bani să aveţi”, strigă în glumă unul dintre tehnicieni. Femeia e mândră tare de ea şi dă o replică specifică românilor: “Dacă nu aveam bani crezi că mai ajungeam aici?”. Până aici i-a fost! De acum intră în rol un puradel care căuta de mâncare prin coşurile de gunoi. Tremură ca o piftie, hainele sunt rupte pe el, iar în picioare târâie o pereche de bocanci fără şireturi. Se întoarce către cucoană şi îi spune: “Dacă aveai bani te duceai în Austria!”.
ALBUL DIN APUSENI
Departe de fiţele din apropiere de Bucureşti, Arieşeni, localitate aflată la limita dintre judeţele Alba şi Bihor, profită din plin de zăpadă. Cabanele sunt pline de turişti, cele două pârtii de la Vârtop sunt căutate de către schiori, iar localnicii robotesc pentru a le face pe plac celor pe care îi găzduiesc. În ultimele zile, cerul a cernut peste tot fulgi veseli şi jucăuşi, care după ce au dansat înlănţuit în aer, au crescut şi s-au maturizat împodobind totul în jur într-o zăpadă albă care împrăştie sclipiri de ace de gheaţă sub razele Soarelui. “La noi aici e altă lume, e altă ţară, la noi ninge mereu”, spune Călin Gligor, de la Cabana Vârtop. Ca nicăieri la noi în ţară, nu există pete de noroi, gheaţă sau pietre. Cele două teleschiuri merg fără încetare, iar centrele de închiriere au clienţi de dimineaţa până seara. Începătorii pot învăţa să schieze la Şcoala de Schi “Dănuţ Gligor”, acolo unde lucrează numai monitori unul şi unul. Printre ei şi Bogdan Gligor, fost schior de performanţă şi participant la Campionatul Mondial de Schi Alpin în urmă cu câţiva ani. Dacă mergi la schi în România sau în străinătate, trimite-ne fotografiile tale de pe pârtie la sorin.anghel@jurnalul.ro. Te răsplătim cu cd-uri şi dvd-uri din Colecţia Jurnalul Naţional.
Tuesday, December 23, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Intr-adevar foarte fain la Arieseni. Ati reusit sa montati acea camera web de care vorbeati cateva posturi mai jos? Daca da are link?
Post a Comment