Thursday, December 18, 2008

Baza de tratament salvează turismul la Vatra Dornei

Staţiunea Vatra Dornei a reînviat din momentul în care baza de tratament a Complexului Bradul – Călimani a fost renovată complet. Serviciile s-au îmbunătăţit, astfel că Perla Moldovei a devenit o staţiune căutată nu doar pentru pârtiile de schi. Pentru schiorii din Moldova, lucrurile sunt foarte simple. Cele mai bune pârtii sunt la Vatra Dornei, staţiune pentru toate vârstele. Depresiunea Dornelor este locul perfect pentru o vacanţă. Drumeţiile montane şi orele petrecute pe pârtii au darul de a-ţi fortifica organismul, în vreme ce bioclimatul tonic este benefic sistemului nervos.
TEMPERATURI EXTREME
În această perioadă, pârtiile din staţiune se prezintă în condiţii bune. Deja monitorii de schi au de lucru cu începătorii care sunt nerăbdători să facă primele mişcări pe schiuri. Din Vatra Dornei pleacă un telescaun lung de trei kilometri până pe Dealul Negru. La întoarcere ai două variante, ambele foarte tentante. Fie o iei la vale pe schiuri, prin zăpadă afânată, printre curţile localnicilor, fie alegi să cobori tot cu telescaunul. Ai parte de un peisaj în care Muntele Ouşorul are locul său aparte. Dar zona cea mai căutată este cea din centrul staţiunii, acolo unde se află pârtiile Parc. Două teleschiuri, un baby-ski, tunuri de zăpadă artificială şi un ratrac recent achiziţionat. Acesta este arsenalul domeniului schiabil la care se poate ajunge după nici cinci minute de mers pe jos de la gară. În această perioadă, stratul de zăpadă are o grosime de 20 de centimetri şi se schiază în condiţii destul de bune. La centrele de închiriere de la baza pârtiei e agitaţie mare, iar la Cabana Schiorilor miroase a vin fiert şi scorţişoară. Atmosfera e bahică, dar nu din cauza licorilor de pe mese. E suficient să ajungi la Vatra Dornei ca să uiţi de tot şi să nu te gândeşti la altceva decât la tine. Pentru a-i pune pe românii de pretutindeni în legătură cu “Perla Moldovei”, Jurnalul Naţional transmite live imagini de pe pârtiile din centrul staţiunii sucevene. Accesând secţiunea Camere Live de pe www.jurnalul.ro puteţi urmări în direct tot ceea ce se petrece la Vatra Dornei. În acelaşi loc găsiţi imagini live din Bucureşti, Sinaia, Craiova, Braşov, Olimp, Mamaia, Buşteni, Poiana Braşov, Straja, Parâng, Pasul Tihuţa, Borşa, Băile Homorod şi Harghita Băi.
MODELUL AUSTRIAC
Pentru că o staţiune care se respectă nu poate trăi nici măcar în Austria de pe urma sporturilor de iarnă, Dorna Turism, societatea care administrează Complexul Bradul – Călimani, a făcut cea mai mare realizare în plan investiţional atunci când a decis renovarea bazei de tratament. A fost înlocuită în totalitate aparatura medicală şi au fost achiziţionate aparate ultraperformante, care conferă posibilitatea unor explorări funcţionale. Prin componenta de agrement a acestui centru aflat în imediata apropiere a pârtiilor de schi, a fost umplut şi golul reprezentat de lipsa posibilităţilor de petrecere a timpului liber în zilele cu vreme urâtă. Actuala ofertă de servicii a noii baze de tratament de la Complexul Bradul – Călimani se adresează unui segment mult mai larg de turişti. Acum, Vatra Dornei este o staţiune atractivă nu doar pentru cei care au nevoie de tratament, ci şi pentru cei care caută odihnă şi relaxare, nexistând nici o altă staţiune cu astfel de produse în România. Practic, a fost copiat modelul austriac, din staţiunile în care ziua turiştii merg la schi, iar seara se distrează la piscină sau la sala de masaj.
EDIT MIKLOS, LA ST. MORITZ
La sfârşitul săptămânii trecute, Edit Miklos s-a clasat pe locul 11 în cadrul probei de Super G desfăşurată cu ocaziei Cupei Europei de la St. Moritz. În aceeaşi staţiune elveţiană, sportiva din Miercurea Ciuc va participa începând de astăzi la Cupa Mondială. Toate cursele vor fi transmise în direct de Eurosport România.

No comments: