Monday, December 1, 2008

Zăpadă şi soare, adio votare!











Câteva mii de turişti au tratat cu indiferenţă alegerile parlamentare de ieri. Decât să voteze, ei au preferat să vină la Predeal pentru a schia pe pârtiile de pe Clăbucet. Este dovada clară a faptului că românul s-a săturat de politică, iar alegerile nu schimbă decât numele celor care se îmbogăţesc. Obiceiurile şi metodele rămân aceleaşi.




Cei care au decis ca alegerile parlamentare, cărora li s-a spus fără motiv şi uninominale, să se ţină în perioada minivacanţei de 1 Decembrie nu au avut deloc inspiraţie. Şi poate nici fler politic. Cum să-i chemi pe oameni la vot într-o zi în care toţi profită de week-end-ul prelungit?








SCHIURI POLITICE




Sâmbătă a nins mult la Predeal, dar după ce te-ai fript cu ciorbă ajungi să sufli şi în iaurt. Ieri s-a schiat destul de bine. Ca să nu-şi strice echipamentul pe care l-au cumpărat cu o grămadă de bani, turiştii au preferat să închirieze schiuri. Centrele de la baza pârtiilor au fost mai aglomerate decât secţiile de votare. "Trebuia să aducă o urnă aici. Oamenii vin cu buletinul ca să închirieze schiuri, aşa că puteam să-i pun repede să dea cu ştampila, ca să ne iasă şi nouă senatorul", glumeşte unul dintre angajaţii de la un centru de închiriere. Te ia în primire încă de la intrare şi se prezintă imediat în faţa ta cu o pereche de schiuri portocalii de la Rossignol. După atâtea dezbateri televizate, invariabil mintea îţi fuge imediat la PD-L. Şi-l întrebi imediat: "Altele nu ai? Eşti cu ăştia în portocaliu? Vrei să câştige iarăşi Băsescu alegerile?". Omul e portocaliu rău, are pe uşa de la intrare afişe cu partidul condus de Emil Boc. Îşi cere totuşi scuze. Nu vrei să se simtă prost şi îi bagi imediat una proaspătă. "Dacă iese iarăşi D.A., emigrez în Africa!" Începe să râdă cu gura până la urechi, dar îşi aduce aminte imediat vorba "clientul nostru, stăpânul nostru" şi vine cu o pereche de Fischer. Verzi! Şi te întreabă dacă sunt bune. Te uiţi la ele, au canturile bune, talpa se prezintă regulamentar, deci sunt bune astea verzi. "Înseamnă că tu vrei să câştige Gigi Becali alegerile", punctează angajatul centrului de închirieri. Nu are dreptate, aşa că te simţi dator cu un răspuns. Dialogul se transformă într-o dezbatere politică la centrul de închirieri. "Nu vreau să câştige Gigi Becali nici măcar campionatul. Steaua nu a mai câştigat un meci de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Gigi Becali nu e în stare să câştige un meci cu Gloria Buzău şi tu îţi imaginezi că poate câştiga alegerile? Stai calm, nu o să se întâmple niciodată aşa ceva", îl pui la punct pe om. Îşi iese din pepeni şi se repede la tine: "Băi, prietene, tu ce vrei până la urmă? De ce le vrei pe astea verzi?". Partenere, stai calm! Vreau schiuri verzi pentru că am un coleg, Toma Roman Jr, care a fost candidatul Partidului Verde într-un colegiu din judeţul Ilfov. Nu ţi se pare normal să fiu şi eu alături de el în această campanie electorală murdară? Omul aprobă din cap, dar nu uită să întrebe dacă mai ai nevoie şi de clăpari. "Am clăpari albi, nu-mi trebuie alţii!", îi răspunzi scurt. Se uită lung la ei, are un moment de ezitare, dar până la urmă întreabă ce partid se identifică cu albul. "Nici unul, partenere. Albul înseamnă puritate! Crezi că mai e careva fecioară în politică?", îi răspunzi în gura mare. Îţi iei schiurile în spate, îi laşi buletinul şi pleci să schiezi. Înainte de a ieşi pe uşă strigă către tine: "Succesuri!".








VIITOR LIMPEDE




La prima oră, pe pârtie nu e nimeni. E pustiu. Ceea ce nu e rău deloc. Poţi să schiezi pe unde vrei, fără să trebuiască să te fereşti de paltonarii care dau impresia că atunci când vin pe pârtie au un singur scop: să ajungă cineva la ortopedie. Când e linişte e cel mai bine. Pârtiile arată ca în România. Zăpadă destulă, dar şi multe porţiuni cu pietre şi iarbă. Când treci pe acolo parcă îţi vine să plângi. Vremea este absolut senzaţională. Cer senin, soare puternic, un aer suficient de rece, încât să-ţi doreşti să faci mişcare. Sus, pe Clăbucet, lângă staţia superioară a telescaunului, ai parte de un peisaj uimitor. Masivul Bucegi se vede învelit într-un strat subţire de zăpadă, crestele din Piatra Craiului zâmbesc şi ele în depărtate, în vreme ce faţa sudică a Masivului Postăvaru are un aer de mister. Te gândeşti oare ce e dincolo, pe faţa nordică, în Poiana Braşov. Te macină curiozitatea şi dai telefon unui prieten care e acolo. Are loc un schimb de impresii în care fiecare se laudă cât de inspirat a putut fi atunci când a decis să meargă la schi în loc să se ducă să voteze. Toată lumea fotografiază. Un copil venit împreună cu familia la munte urlă către tatăl său: "Vreau o poză aici! Nu mai plecăm acasă. Tată, să nu te prind că vrei să te duci să votezi! Stăm aici toată ziua şi schiem. Uite şi tu ce vreme frumoasă e!". Părinţii se uită unul către celălalt şi îşi dau seama că feciorul are dreptate. Pentru ce să votezi?








TINERETUL VREA SNOWBOARD




Uşor-uşor, atmosfera de pe pârtie începe să se schimbe. La telescaun parcă e un pic mai multă agitaţie. Totuşi nu e coadă, numai că fiecare scaun pleacă plin, după ce la prima oră instalaţia de transport pe cablu a mers mai mult în gol. Cei mai mulţi turişti sunt tineri, care au venit la Predeal pentru snowboard. "E bine că nu sunt mulţi cu schiurile! Facem ce vrem noi", comentează unul dintre ei. Altul îl completează: "Cum să fie schiori, mă? S-au dus să voteze. Numai boşorogii votează. Şi ai văzut tu vreun boşorog cu schiuri? Nu! Boşorogii schiază". La baza pârtiilor este haos mare, dar nu e nici un reprezentant al Jandarmeriei Montane. Explicaţia e simplă şi este oferită de unul dintre oamenii care lucrează la teleschi. "I-a trimis pe toţi să păzească secţiile de votare. Dar nu ştiu ce dracu’ au de păzit, că nu se duce nimeni să voteze. E sărbătoare mare, e Sfântul Andrei, ocrotitorul tuturor românilor. E careva nebun ca să voteze astăzi? Dumnezeu e cu noi, ne ocroteşte, nu ne trimite la vot! Cum să alegi de ziua celui care ne ocroteşte?" Omul are dreptate. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă alegerile erau programate de Sf. Gheorghe, cel care luptă cu diavolul, cu balaurul, cu necuratul? Ar fi ajuns în Parlament numai măicuţe şi călugări.








TELEVIZOARELE PE ŞTIRI




După ce ai făcut câteva ture, începe să te roadă stomacul, aşa că te duci la unul dintre restaurantele de la baza pârtiei. Preţurile sunt nesimţit de mari. În mod obligatoriu, televizorul este deschis pe Antena 3. Pe ecran rulează imagini din secţiile de votare, dar într-un colţ se transmite în direct de pe pârtia Clăbucet. "Du-te, bă, şi zi-le ălora de la televiziune să dea cadrul mai mare, să vadă lumea ce frumos e la Predeal", urlă cât poate un turist care a băut câteva beri pentru a-şi face curaj. Are dreptate în felul lui, dar nimeni nu îl bagă în seamă. Televizorul are sonorul destul de tare, motiv pentru care o cucoană machiată strident şi cu burta mai mare decât sânii sau ţâţele – cum vreţi voi – iese şi ea la rampă. "E cineva care nu aude? Pe cine interesează alegerile?", strigă femeia, încercând să-i facă pe ospătari să dea sonorul mai început. În secunda următoare, o voce de bărbat punctează: "Dacă vă interesa, vă duceaţi la vot, nu stăteaţi în cârciumă!". Restaurantul pare acum sala de şedinţe a Parlamentului. Mesenii dialoghează de la o masă la alta, urlând cât pot de tare. "Eu n-am fost la biserică nici măcar azi, când e Sfântul Andrei, şi tu ne ceri să votăm?", strigă un turist care tocmai a intrat în cârciumă şi este în căutarea unei mese libere.





Bâlea Lac




Turiştii nu s-au înghesuit doar în staţiunile de pe Valea Prahovei. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă are o grosime de un metru, lucru numai bun pentru amatorii de schi de tură sau de free-ride. "Am avut foarte mulţi turişti în acest week-end. Pe cine să intereseze alegerile parlamentare când la Bâlea Lac este o vreme senzaţională? Lumea e sătulă de politică. Românul vrea să se distreze", a declarat cabanierul de la Cabana Bâlea Lac. Printre oamenii care nu au votat ieri s-au numărat şi meteorologii de la staţiile situate la mare altitudine. Aceştia nu doar că nu au dat cu ştampila pe buletinele de vot, dar nici nu le-a stat mintea la politică şi la ziua importantă pe care România a trăit-o ieri.

2 comments:

sportlocal said...

"Pe Blogul de zapada avem un punct de vedere foarte... sanatos fata de alegerile ce tocmai s-au incheiat..."

Anonymous said...

Articolul asta e penibil!
Continua sa scrii in felul asta si-ti pierzi vizitatorii, cu toate informatiile utile pe care le inserezi printre elucubratii de genul asta.