Turiştii au parte de încă un week-end cu zăpadă. Pe pîrtiile din Valea Dorului de la Sinaia se poate schia pe toate cele patru variante. Dintre staţiunile de pe Valea Prahovei, doar la Sinaia se mai poate schia. Concurenţa este reprezentată de Poiana Braşov, dar ca să ajungi acolo înseamnă să mai mergi cu maşină încă o oră. În plus, lumea strîmbă din nas cînd e vorba de Masivul Postăvaru, deoarece în această perioadă pîrtiile sînt deservite doar de teleschiurile Ruia şi Kanzel, plus o telecabină care îi urcă pe turişti din staţiune pînă în vîrful muntelui. Oficial, în Poiana Braşov sezonul de schi este închis de o lună de zile, dar iubitorii sporturilor de iarnă nu se pot despărţi aşa uşor de zăpadă. În această perioadă, cei care mai îndrăznesc să schieze sînt braşovenii, bucuroşi că au scăpat de fiţoşii din Bucureşti.
ALB. Ieri, la Sinaia, a fost interzis pe Carp. Deşi în cursul săptămînii a nins sănătos, zăpada de pe versantul cu faţa către oraş s-a dus repede din cauza căldurii. În aceste condiţii, lumea a stat în Valea Dorului, acolo s-a putut schia pe toate cele patru variante desenate cu ratracul. Dimineaţa zăpada a fost îngheţată, astfel că pîrtiile bătute cu ratracul – lucru care nu s-a întîmpla vineri – au arătat impecabil. După ce s-a încălzit, zăpada s-a transformat într-o pastă moale, asemănătoare cu un piure de cartofi. Chiar şi aşa, turiştii au continuat să schieze pînă cînd instalaţiile de transport pe cablu au fost închise.
Sunday, April 20, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment