Zăpada căzută în ultimele 48 de ore în zona montană prelungeşte actualul sezon de schi. La Sinaia şi la Straja sînt cele mai bune pîrtii, în vreme ce Munţii Făgăraş rămîn destinaţia preferată a celor înnebuniţi după free-ride. Iarna încă nu a plecat de pe crestele munţilor, astfel că se poate schia în continuare. Asta mai ales după ce în ultimele două zile, în zona montană, a nins foarte mult, stratul de zăpadă atingînd la altitudini înalte şi o jumătate de metru.
BANAT. Pentru schiorii din zona de vest a ţării, destinaţiile sînt cele mai numeroase. La Semenic mai este zăpadă, chiar dacă în ultimele zile a plouat destul de mult. Drumul care urcă din Reşiţa este curăţat, dar trebuie să aveţi grijă la gropile din asfalt. În schimb, la Muntele Mic sînt cele mai bune condiţii de schi. “A nins săptămîna trecută la noi. Stratul de zăpadă măsoară aproape un metru şi se schiază pe toate pîrtiile. Din păcate, nu mai vine lume multă. Urcă pe munte doar cei împătimiţi de schi. Lumea acum vrea să iasă la iarbă verde, să facă un grătar. Oricum, şi la noi este frumos. Dacă aveţi noroc de cer senin puteţi sta la plajă”, a declarat Felix Ciordas, unul dintre hotelierii din staţiunea aflată la 20 de kilometri de Caransebeş.
REZERVAT. Ce e bine în această perioadă la munte? Pe pîrtie nu mai ajung pantofarii, ci doar cei care iubesc zăpada cu adevărat. În Parîng, stratul de zăpadă trece de o jumătate de metru. “Numai stratul proaspăt, aşternut săptămîna asta, are vreo 30 de centimetri. Înainte de ninsoare mai era o bază de mai bine de jumătate de metru. Sînt condiţii foarte bune de schi”, a declarat unul dintre cabanierii din staţiunea hunedoreană. Serviciul Salvamont Petroşani va pleca zilele următoare la un curs care va avea loc la Bansko, tema fiind căutarea cu cîini prin avalanşe. La Straja se poate schia în continuare, cele mai bune condiţii fiind pe pîrtiile Canal şi Lupului.
STOP. Ninsori puternice au fost şi în Bucegi. La Sinaia se poate schia foarte bine în Valea Dorului, acolo unde marţi a nins viscolit. Dincolo, spre Peştera, ninsorile au fost atît de puternice, încît drumul judeţean care face legătura între comuna Moroeni şi zona turistică Padina-Peştera a fost blocat ieri din cauza faptului că drumarii nu au putut interveni. În condiţii bune se mai poate schia şi în Poiana Braşov, cu condiţia să nu coborîţi mai jos de Platoul Ruia. Ninsori foarte puternice au fost şi la Băile Harghita, toate pîrtiile fiind deschise.
ESTIVAL. Cel mai lung sezon hibernal este la Bîlea Lac, acolo unde în luna mai, vreme de trei săptămîni, va avea loc SummerJib 2008. Concursul este cunoscut în rîndul amatorilor de snowboard din România, dar şi din ţările vecine. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura pe durata a trei săptămîni, în perioada 5-25 mai. Cei care aleg să meargă în Munţii Făgăraş luna viitoare vor avea parte de un snowpark complex, cu ţevi şi kickere variate, acces la teleschi, rideri profesionişti, analize video, sesiuni de noapte, exerciţii de salvare din avalanşă, discount la cazare şi concursuri-surpriză. SummerJib 2008 este organizat de sibianul Radu Lungu, cunoscut de toată lumea drept Jaffar.
Kings on ice 2008 – Plushenko la Bucureşti
Spectacolul “Kings On Ice 2008”, programat în zilele de 24 şi 25 aprilie la Sala Polivalentă din Capitală, îi va aduce în România pe vestiţii patinatori Evgeni Plushenko şi Surya Bonaly. Show-ul va fi întregit de recitalul lui Edvin Marton, care va cînta la celebrul Stradivarius. Amphitrion, organizatorul spectacolelor, a anunţat că orchestra “Dinu Lipati” va acompania evoluţia de pe gheaţă a marilor artişti. “Edvin Marton a avut ideea de a acorda o şansă tinerelor talente din această ţară, mai ales că ştie că numărul lor este foarte mare. A ţinut mult ca acest show de senzaţie să aibă şi o amprentă autohtonă. Astfel, a ales 40 de tineri care îi vor fi alături, dînd naştere ritmurilor magice pe care vor evolua Plushenko, Bonaly, cei 15 patinatori şi acrobaţii din cadrul trupei Cirque du Soleil”, susţine Raluca Popescu, General Manager Amphitrion.
Thursday, April 17, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment