Monday, April 7, 2008
Un proiect de realizare a unui domeniu schiabil cu nouã pârtii în Predeal, respins de ANPM
Agentia Nationalã de Protectie a Mediului (ANPM) a respins, sãptãmâna trecutã, un proiect de realizare a unui domeniu schiabil cu nouã pârtii de schi si sãnius la Predeal, motivul fiind acela cã unele date din proiect, contradictorii, nu au fost lãmurite de titular, la cererea autoritãtii de mediu. Proiectele de asemenea anvergurã sunt autorizate prin acord de mediu, ceea ce presupune elaborarea unui studiu de impact al investitiei propuse asupra mediului. Pentru acesta, titularul de proiect trebuie sã trimitã proiectul si o serie de detalii privind impactul acestuia asupra mediului, dupã care sã completeze datele trimise cu informatiile cerute de ANPM, în timpul studierii documentatiei. Presedintele ANPM, Zoltan Nagy, a declarat, azi, cã proiectul, propus de municipalitatea din Predeal, "a pãrut încã de la început extrem de neprofesionist". "Documentele contineau date contradictorii flagrante. Spre exemplu, într-unul dintre ele se preciza cã este necesarã defrisarea a 40 de hectare de pãdure, în altele suprafata de defrisat era 70. La fel, mai multe dintre problemele pe care le-am constatat atunci când oamenii nostri au fost pe teren pentru a vedea amplasamentul propus pentru proiect, au apãrut probleme privind alimentarea cu apã sau posibile alunecãri de teren, lucruri pe care le-am dorit lãmurite înainte de a autoriza proiectul", a declarat Nagy. Acesta a arãtat însã cã la toate solicitãrile de lãmurire a acestor probleme, redactate de ANPM si remise titularului de proiect, rãspunsurile fie nu au venit deloc, fie nu au fost de naturã sã lãmureascã problemele ridicate. "În opinia mea, proiectul pe care l-am respins a fost unul complet neserios. Detalii care sã sustinã aceastã afirmatie sunt multe, si se gãsesc în studiul de impact depus de initiatorul proiectului", a declarat Nagy. Potrivit acestuia, din iunie 2007, de când a preluat presedintia institutiei, ANPM a transmis Primãriei Predeal cinci adrese prin care solicita detalii suplimentare, însã rãspunsurile au fost, de fiecare datã, "pe lângã subiect" sau nu au adus lãmuririle cerute. "Legea care reglementeazã procesul de autorizare prin acord de mediu este transpus în legislatia românã din cea europeanã. Este o lege cu termene clare, pe care titularul acestui proiect le-a depãsit în repetate rânduri, astfel cã ne-am vãzut nevoiti sã respingem proiectul de la autorizare", a conchis Nagy. Primãria Predeal a solicitat, încã din 2006, autorizatie pentru proiectarea a nouã pârtii de schi, o pârtie de sanie, douã trambuline si o arenã în Zona Clãbucet-Cioplea/Susai. Conform unui comunicat de azi al ANPM, institutia a respins solicitarea pentru emiterea acordului de mediu în cazul proiectului - denumit "Dezvoltare domeniu schiabil în statiunea Predeal" - "din cauza nerespectãrii termenelor stabilite".
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment