Wednesday, April 16, 2008
Pericol de avalanse în Muntii Bucegi
Stratul de zăpadă aşternut în ultimele două zile în Munţii Bucegi, la altitudini de peste 1 400 de metri, este de aproape un metru, în acest masiv existând un risc însemnat de producere a unor avalanşe, de nivel patru, pe o scară de la unu la cinci. Potrivit salvamontiştilor din Buşteni, în ultimele două zile în Masivul Bucegi a nins, iar la altitudini de peste 1.400 de metri stratul de zăpadă este de aproape un metru. La înălţimi de peste 1 800 de metri, există risc însemnat de producere a unor avalanşe, acesta fiind cotat cu patru pe o scară de pericol de la unu la cinci, iar la altitudini de sub 1.800 de metri riscul ca straturile de zăpadă să se disloce este cotat cu trei. În aceste condiţii, salvatorii motani atrag atenţia turiştilor asupra pericolelor la care se expun în cazul în care ar urca pe munte în această perioadă. George Cotinghiu, de la Salvamont Buşteni, a declarat că până acum salvamontiştii nu ştiu dacă în Bucegi, la altitudini mari, s-au produs deja avalanşe, întrucât telecabina care face legătura între staţiunea Buşteni şi Cota 2.200 - în zona Babele nu funcţionează din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Cotinghiu a mai spus că toate traseele turistice din Bucegi, care au fost închise pe perioada iernii, sunt în continuare închise până la sfârşitul lunii aprilie şi este exclus ca în situaţia în care va continua să ningă traseele să fie închise şi după data de 30 aprilie.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment