Alpinistul Coco Galescu a pornit, azi dimineata, într-o nouã expeditie în masivul Himalaya, încercând de acestã datã sã cucereascã vârful Pumori (7.161 m), situat la doar 8 km. de vârful Everest.
Medicul Coco Galescu, care a preferat sã schimbe halatul alb cu echipamentul de alpinist, spune cã în incursiunile sale temerare este mai interesat de latura filosoficã a ascensiunii, decât de cea sportivã si cã, desi de data aceasta nu este vorba de cea mai înaltã culme a acoperisului lumii, este cea mai dificilã culme, iar dorinta sa de autodepãsire depãseste teama.
Coco Galescu va fi însotit de camaradul sãu de "creste", Florin Grama, stabilit din 2002 în Atlanta.
Potrivit alpinistului bãnãtean, marsul de apropiere de poalele muntelui va dura pânã spre finele lunii octombrie, urmând ca în jurul datei de 25-30 octombrie sã aibã loc asaltul propriu-zis al vârfului Pumori, care, în limbajul bãstinasilor, înseamnã "fiica nemãritatã" a Everestului.
Expeditia e programatã sã dureze o lunã si o sãptãmânã, din motive financiare cei doi temerari alegând bilete de avion cu date fixe, ceea ce le impune o rigoare mult mai mare decât în ascensiunile precedente.
Pumori este situat la granita dintre Nepal si Tibet. Un vârf dificil - dupã aprecierea alpinistilor - acesta s-a lãsat cucerit abia în anul 1962, la 12 ani distantã de momentul în care a fost cucerit cel mai înalt vârf din lume.
"El se aflã în aaa-zisa zonã a mortii, la peste 7.000 de metri altitudine, unde alpinistul este cel putin pe jumãtate inconstient, unde are doar o treime din cantitatea necesarã de oxigen cu care a fost obisnuit si unde organismul sãu nu mai poate acumula deloc energie, iar creierul nu se mai oxigeneazã corespunzãtor", spune Galescu
Tuesday, September 29, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Galescu nu ii medic, Florin nu ii stabilit in Atlanta din 2002, iar vf Pumori nu are cea mai dificila creasta. Cine v-a dat informatia sau de unde ati copiat-o ii gresita. La fel ca in restul ziarelor.... fara viitor!
Post a Comment