Marilor sportivi de la noi din ţară le-a lipsit de multe ori un final perfect de carieră. Numai dacă ne gândim la eliminarea lui Hagi din meciul cu Italia, de la Euro 2000, începem să ne muşcăm unghiile. Anul acesta, la biatlon, lucrurile au ieşit ca la carte. Aflate pe final de carieră, Dana Plotogea şi Mihaela Purdea şi-au făcut retragerea perfectă. În ultima lor cursă la Jocurile Olimpice au obţinut locul 10 cu ştafeta din care au mai făcut parte experimentata Eva Tofalvi şi mezina Reka Ferencz. Cel mai important loc din cariera lor. Dar şi cel mai important rezultat din istoria participărilor pe care le-a avut biatlonul românesc la cea mai importantă întrecere dedicată sporturilor de iarnă. Cursa de la Whistler Olympic Park a fost ca o scenă din "lacul lebedelor" pentru cele două fete.
Plotogea
Dana Plotogea e mereu elegantă şi întorci privirea după ea nu doar pe stradă, ci şi atunci când e pe schiuri. Fizic de fotomodel, privire misterioasă. Dacă ar fi avut paşaport nemţesc, sigur ar fi fost imaginea vreunei case de modă. Aşa, fiind din Bran, se consolează cu faptul că traiectoria sportivă i-a încheiat nasturii de la uniforma de poliţist. Asta e confirmarea faptului că nu a trecut degeaba prin biatlon. A făcut totul cu inima şi a demonstrat că ochiul nu poate pătrunde în miezul lucrurilor. Pentru ea, cel mai important lucru e să-şi păstreze acelaşi zâmbet senin mereu. Ştie că eşecurile fac parte din viaţă. Biatlonul e perfect simetric şi orice lucru se plăteşte.
Purdea
Mihaela Purdea putea face orice sport de pe lumea asta. Din păcate, a plătit tribut faptului că junioratul şi l-a petrecut la schi fond. De acolo s-a ales cu o foarte bună deplasare pe schiuri. Numai că poligonul a fost zona în care nu s-a simţit niciodată bine. Dacă n-ar rata atât de mult, ar putea fi aproape de Eva Tofalvi. Cartuşele irosite dor foarte rău. Pot crea scene de coşmar şi pot imprima pe creier imagini ce nu pot fi şterse prea uşor. Se încadrează perfect în tipicul sportivului român. E "scoasă din producţie", merge la marile competiţii, conduce o maşină bună, mai are şi o afacere. Toate acestea sunt semnele faptului că nu a trecut degeaba prin sport. Cea de-a treia fată care se desparte de lumea bună a biatlonului este Alexandra Stoian. La Jocurile Olimpice de la Vancouver n-a fost în cea mai bună formă şi după Sprint a rămas în afara echipei. A fost multă vreme în Cupa Mondială, dar acum a ridicat mâna şi, împreună cu Dana şi Mihaela, a spus "ajunge!".
REKA VINE DUPĂ EVA
În urma celor trei vine Reka Ferencz, campioană mondială de junioare. A fost ultimul schimb la ştafetă. "M-a uns la suflet felul în care a mers. A fost senzaţională. Antrenorii au fost foarte inspiraţi atunci când au ales-o pe ea pentru schimbul patru", a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon. Ioan Dobrescu, de la COSR, este şi mai entuziast.
"Fetele de la ştafetă au fost fenomenale. Cel mai mult mă bucură faptul că din echipă a făcut parte şi Reka. Viitoarea generaţie, din care nu trebuie să o excludem şi pe Eva Tofalvi, va fi foarte tare. Mai trebuie să aducem lângă ele încă două fete. Avem suficiente valori, încât să acoperim golurile rămase", a spus Dobrescu.
Nan a terminat cursa!
În sfârşit, România a avut un sportiv care a reuşit să termine o cursă la schi alpin. Braşoveanul Ioan Nan s-a clasat pe locul 49 (67 p FIS) în cadrul concursului de Slalom Uriaş desfăşurat la Whistler Creekside, având o întârziere de 12 secunde şi 18 sutimi faţă de elveţianul Carlo Janko, cel care a câştigat titlul olimpic. Românul, care are speranţa mai mare în proba de Slalom, acolo a obţinut cele mai bune rezultate în ultimii ani, s-a arătat mulţumit de evoluţia sa, mai ales că el a intrat în concurs cu numărul 68.
Românii vin la flacără
Mall-urile din Vancouver sunt pustii în această perioadă, în ciuda numărului mare de turişti care se află în oraş pentru Jocurile Olimpice. Cumpărăturile nu sunt deloc o prioritate, mai ales că preţurile sunt foarte mari în British Columbia. Foarte mulţi dintre cei care au venit să vadă pe viu întrecerea din Canada merg să se fotografieze cu flacăra olimpică. Aceasta arde pe malul Oceanului Pacific, în Downtown, chiar lângă Canada Place. Printre cei care au venit în zonă s-au aflat şi câţiva braşoveni stabiliţi în Vancouver.
Andra Nedelcu a fost la un pas de calificare
Ghinionul a lovit-o frontal pe Andra Nedelcu, românca stabilită în Vancouver. Ea a luat startul în calificările de la ski-cross şi ar fi trecut mai departe dacă nu s-ar fi accidentat cu zece metri înainte de linia de sosire. Braşoveanca a căzut la ultima săritură şi a ajuns târâş la finish, astfel că nu s-a clasat decât pe locul 33. Primele 32 de sportive au mers mai departe. Situaţia în care s-a aflat românca după ce s-a accidentat a fost una stânjenitoare. Nedelcu a fost înconjurată imediat de voluntarii care au ajutat-o, fără ca vreun antrenor să fie alături de ea. Motivul? Românca nu are antrenor! Cel care a venit să o ajute pe sportivă a fost antrenorul Zoltan Kristo, de la short-track. Acesta era întâmplător la cursă împreună cu Cornel Gheorghe, de la patinaj. Cei doi şi-au cumpărat bilete pentru a vedea evenimentul. Andra Nedelcu a fost transportată la un spital din Vancouver. Medicii au constatat că a suferit o fractură de platou tibial şi au supus-o ieri unei intervenţii chirurgicale. Procesul de recuperare va dura minimum trei luni. "Este o fată extraordinară. Nu ştiu de unde are atâta energie într-un corp atât de mic. Mai avea câţiva metri şi se califica. A avut un foarte mare ghinion", a spus Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Înainte de a intra în operaţie, românca şi-a luat telefonul mobil şi a postat pe Facebook un mesaj prin care a liniştit pe toată lumea. "Salutare la toată lumea! Doar o actualizare rapidă. Platoul tibial este rupt. Sunt la spital pentru operaţie. Aştept cu nerăbdare să mă întorc pe schiuri. Sunt în toane bune. Mă mândresc cu rezultatul pe care aş fi putut să-l fac", a scris schioarea. Imediat, comentariile de felicitare au început să curgă pentru româncă. Este o adevărată vedetă locală în Vancouver.
Despre accidentarea ei s-a vorbit atât la radio, cât şi la televizor.
5 comments:
pupa fetele si din partea mea !
Daca acestea sunt rezultate...meritul este doar al sportivilor , antrenorilor si sustinatorilor acestora(moral si financiar) NICIDECUM al unora din cei citati( morariu,dobrescu gaspar,etc- intentonat scris cu litera mica)sau ai orgamizatiilor pe care le reprezinta( a n s ,c o s r , federatii,etc) Chiar daca asta este menirea acestor organizatii , de sustinere a performantei sportive,prin micimea -la propriu si la figurat-celor ce le "conduc" totul se rezuma la plimbarea cator mai multi ca ei,sau buni "prieteni"in locurile unde se intampla competitii...si fiti siguri ca ei au, din diurne sau premii pe care si le impart cu generozitate tot intre ei, bani de cumparaturi ,oricat de scumpe ar fi marfurile...Oare cate Olimpiade,Campionate mondiale si europene alte competitii sportive(chiar si campionate nationale cu doar cativa participanti si-ntr-un anonimat care-i cuprinde si pe ei)vor mai avea parte pana cand nu vom avea nici macar un participant sportiv ci vor paticipa doar acesti"oficiali"( fiindca nici la sporturile de vara nu suntem prea departe)...Poate acum la declansarea unui nou ciclu olimpic si la mijlocul altuia acesti sportivi si antrenori vor avea ,in sfarsit taria de a spune adevarul despre aceste organizatii si exponentii lor.Sunt sigur ca si-ar da seama ca sunt si bani si echipamente...numai ca nu ajung pentru pregatire sportiva ci pentru SHOPING-supremul interes- si"taxa de post"...
Da ,da. E interesant de urmarit intregul sir de comentarii la aceste "laude" ale conducatorilor in articolele slugarnicului s.anghel...
....
.....
Post a Comment