Eva Tofalvi: "Am visat că mi se cânta imnul"

Portdrapelul României. Cea mai titrată biatlonistă din România. Prima din România care a ajuns la Vancouver. Eva Tofalvi, 31 de ani, tratează Jocurile Olimpice de anul acesta ca pe cea mai mare provocare a vieţii sale.

Nu se gândeşte încă la retragere, dar re­cu­noaş­te că la Soci, în 2014, îi va fi foarte greu să mai participe. Până atunci, ne dorim să aducă o medalie pentru România. Ar fi un rezultat fabulos.

La fel ca marile biatloniste din Europa, Eva Tofalvi a ajuns la Whistler, staţiunea în care vor avea loc întrecerile pe zăpadă, la sfârşit de ianuarie. S-a cazat împreună cu antrenorul Marton Simon la Tantalus Resort, un stabiliment de patru stele amenajat cu foarte mult gust, acolo unde au stat până ieri, când s-au mutat în "Satul Olimpic". Aşezată în faţa şemineului de la recepţie, "nava amiral" a sporturilor de iarnă din ţara noastră îşi doreşte doar să se comporte perfect în poligon şi să se deplaseze cât mai bine pe schiuri. Tofalvi a mărturisit că în vara anului trecut a visat că i se cânta imnul.

● Jurnalul Naţional: Cum te-ai acomodat la Whistler?
● Eva Tofalvi: Acum mă simt bine. La început n-am avut probleme, dar în a treia şi în patra zi mi-a fost cam rău. Am depăşit momentul, şi acum totul este perfect. Am reuşit să nu dorm în avion, pentru a mă acomoda mai uşor la fusul orar.
● De ce ai venit aşa devreme în Canada?
● Nu e deloc devreme. Alţii au venit aici înaintea mea. Toată spuma biatlonului se află aici, în Whistler, şi se antrenează.
● Cum a fost pregătirea de până acum?
● N-am de făcut nimănui nici un reproş. Federaţia mi-a asigurat toate condiţiile, iar eu şi antrenorul Marton Simon am făcut tot ce se putea. Cei cu care am vorbit spun că e bine că n-am fost în formă în prima jumătate a sezonului, pentru că pot atinge vârful de performanţă în perioada Jocurilor Olimpice. Eu sunt de acord cu ei, era bine să nu fiu în formă în prima jumătate a sezonului, dar cu condiţia să fiu sănătoasă. Aşa, am pierdut din pregătire. Acum trag bine, dar nu îmi iese deplasarea pe schiuri. Am făcut greşeala de a-mi face singură o injecţie şi m-am ales cu o pungă de puroi. A trebuit să mă operez ca să scap de dureri.

NU FAC SPORT PENTRU BANI
● Românii îşi fac curaj şi vorbesc despre o medalie la gâtul tău.
● E cam exagerat. O clasare în primele zece e normală, dar ca să câştig o medalie este foarte greu. Trebuie să prind o zi perfectă, iar celelalte biatloniste să greşească.
● Simţi vreo presiune asupra ta?
● Nu! Eu ştiu foarte bine unde bat. Dacă voi trage perfect şi voi avea o deplasare excelentă pe schiuri, atunci voi fi foarte mulţumită de mine. Degeaba spun eu acum că voi lua toate medaliile de aur de la Jocurile Olimpice şi când vin concursurile să nu fac nimic. La cât de mare este concurenţa în biatlon la ora actuală, nici o sportivă nu are curajul să parieze că poate câştiga o medalie.
● Te retragi după Jocurile Olimpice?
● Consider că mai am ceva de arătat în biatlon, aşa că nu e cazul să mă retrag. Când n-o să mai pot, mă voi retrage singură, nu voi aştepta să fiu dată afară. Sunt cel mai sever critic al meu.
● Înseamnă că te vom vedea şi peste patru ani la Soci!
● Nu prea cred. Mai sunt patru ani până atunci, iar eu am 31 de ani. Nu ştiu dacă mai pot ţine ritmul până atunci. Obiectivul meu nu este calificarea la Olimpiadă.
● Te motivează şi faptul că anul trecut ai câştigat foarte mulţi bani din biatlon?
● Da, dar eu nu fac sport pentru bani. Fac pentru că îmi place. E adevărat, anul trecut am adunat destui bani în urma rezultatelor mele. Am luat 50.000 de euro pentru că am câştigat Grand Prix-ul din Rusia. În plus, Uniunea Internaţională de Biatlon răsplăteşte fiecare sportiv care intră în primii zece la fiecare cursă. La nemţi, biatloniştii care termină în primii 30 la finalul Cupei Mondiale primesc un Audi A4. Dar acolo biatlonul este foarte mediatizat, nu ca la noi, unde este mult mai important ce a zis Becali decât felul în care se pregăteşte un sportiv.
● Ce părere ai despre titlul mondial câştigat de Reka Ferencz la junioare?
● Este un rezultat mare pentru România şi unul uriaş pentru ea. Acum trebuie să tragă tare şi să poată face progrese care să o aducă în top şi la senioare.
● Ai plâns vreodată de fericire?
● Nu cred că am plâns. În schimb, atunci când sunt foarte nervoasă, bag capul în pernă şi în­cep să plâng. Prefer să fac asta decât să urlu.
● Te gândeşti să concurezi vreodată pentru Ungaria?
● Doamne fereşte!
● Îţi doreşti autonomie în Harghita şi Covasna?
● E o prostie. Nu mă interesează politica.
● Eşti o visătoare?
● Par eu o visătoare? Eu visez noaptea. Da­că aş fi visat ziua, cu ochii deschişi, atunci aş fi putut spune că sunt o vi­să­toa­re. Nu e cazul meu. Sunt mereu cu pi­cio­arele pe pământ. Acum mă simt bine, anali­ze­le au ieşit foarte bine.
● Ai visat vreodată că ţi se cântă imnul?
● Nu răspund la întrebarea asta.
● Înseamnă că ai visat dacă nu vrei să răspunzi!
● (Închide ochii, apoi, cu privirea în pământ, recunoaşte) Aşa e, am visat! Vara trecută am visat că mi se cânta imnul.